BLOGU LU' OTRAVĂ

Tuesday

11

October 2016

0

COMMENTS

12 spectacole pe care nu trebuie sa le ratati la Festivalul National de Teatru

Written by , Posted in Teatru

Teatrul este cea mai frumoasa intamplare care poate sa existe pe lumea asta. Teatrul este emotie, teatrul este poezie, teatrul este sensibilitate, teatrul misca lucrurile din loc, teatrul uneste oamenii, teatrul este vorba lui Herzen “instanta suprema in rezolvarea problemelor de viata. Festivalul Național de Teatru  este cea mai frumoasa surpriza oferita in fiecare toamna pasionatilor de teatru. Si ma bucur enorm de mult ca salile sunt pline si ca oamenii isi doresc sa vada cat mai multe piese. O sa va spun care sunt cele 10 spectacole la care vreau sa ajung in aceasta editie de festival.

Carousel adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima, după piesa Liliom de Ferenc Molnár şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang

Muzicalul original Carousel poate fi văzut ca fiind politic incorect, dintr-o perspectivă feministă. Bazat în primul rând pe piesa lui Ferenc Molnár, regăsim în piesă puncte de vedere diferite, uneori contradictorii, ce reflectă realitatea vieţii, filtrată prin personajele piesei. Personajele se află cu adevărat între pământ şi cer, nevoite să găsească forţa vitală pentru a trăi conform ideiilor de respect şi demnitate umană, iar umorul le salvează mereu în faţa tristeţii, disperării şi negativităţii. Este remarcabilă transcendenţa acestor fiinţe marginalizate din motive social-economice şi culturale. Chiar şi în acest spaţiu de la periferia lumii, se naşte o poveste de dragoste adevărată şi pură, reflectând astfel credinţa autorului că miracolul uman este oricând posibil. (Andrei Şerban)

carousel-credit-foto-mihaela-marin-1

Inca cateva motive serioase sa mergeti la piesa asta: Vlad Ivanov, Ana Ularu, Alexandra Fasola, Rodica Lazar, Maria Obretin, Catalin Babliuc si Radu Iacoban.

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii după un roman de Mark Haddon

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este un show performativ, în care lumea-decor construită de Adrian Damian, din oglinzi, distanţe şi percepţii, se compune şi se descompune pentru a ne aduce faţă în faţă cu noi şi certitudinile noastre fragile.

o-intamplare-ciudata01_foto-adi-bulboaca

Foto: Adi Bulboaca

Montarea multimedia, cu videoproiecţii ce redefinesc spaţialitatea şi muzica lumii în mişcare, este o călătorie senzorială provocatoare pe muchia normalităţii, între jocurile de cuvinte şi nevoia de limpezime. Iar emoţia e principalul efect special.

Fresca  un spectacol de Angelin Preljocaj

O aventură extraordinară, inpirată de celebrul basm chinez, ne povesteşte despre o călătorie într-o altă dimensiune, în care pictura devine un loc de transcendenţă, iar fiinţele fizice intră în relaţie cu desenul. Pictura devine centrul investigaţiei noastre. Ea evocă şi peştera lui Platon, cu umbrele sale, care ne pun existenţa sub semnul întrebării.

la_fresque_2

Baletul explorează relaţia misterioasă dintre reprezentare şi realitate, acolo unde dansul face legătura dintre imaginea fixă şi mişcare, instantaneu şi durată, dintre insufleţit şi inert. Metafora aceasta ce răzbate din întregul basm conduce către chestiunea reprezentării din civilizaţia noastră. Ne vorbeşte despre locul artei în societatea contemporană.” (Angelin Preljocaj)

Între noi e totul bine de Dorota Masłowska

Despre supravietuitul asta pe care unii il confunda cu traitul, despre faptul ca punem filtre de Instagram la viata, despre faptul ca ne sculam mai devreme decat ne culcam si ne intoarcem de la serviciu mai tarziu decat ne-am sculat din nou ca sa plecam, despre faptul ca nu spunem ceea ce gandim. Despre concediile pe care nu le facem pentru ca nu avem bani sau pur si simplu nu avem parte de ele, despre ofertele de la hypermarket care ne fac sa consumam din ce in ce mai mult, despre lispa iubirii, despre lipsa de incredere in oameni, despre lipsa de comunicare, despre conflicte, despre umanitate, despre toleranta, despre patriotism, despre globalizare, despre ce contine cu adevarat o conserva cu carne sau legume.

intre

Inca cateva motive sa vedeti bijuteria lui Radu Afrim:  Istvan Teglas, Dorina Chiriac, Natalia Calin ,Marius Manole, Liliana Ghita, Florentina Tilea si Cezar Antal.

Meteorul de Friedrich Dürrenmatt

Ce mai înseamnă azi un miracol? Oare mai este el recognoscibil într-o lume guvernată de legile cauzei şi ale efectului? Povestea „nemuritorului” Schwitter asta este: oamenii nu mai recunosc miracolul nici măcar când se ciocnesc de el – nici Schwitter, care îşi percepe resurecția ca pe o enormă ratare, nici cei din jur, cărora proaspăta nemurire a laureatului premiului Nobel le cam încurcă socotelile. Aşa că furiosul nostru Schwitter, mereu înşelat în propria moarte, iese din sistem: dacă natura vieții i se pare (lui Schwitter? lui Dürrenmatt?) „paradoxală, monstruoasă, brutală, oarbă, scurtă, accidentală” (Dürrenmatt dixit), apropierea morții eludează orice regulă, orice principiu.

meteorul_2

Iar comicul rezultă din ciocnirea acestei eliberări cu întregul set de convenții căruia i se supun cei din jur: bani, dragoste, prestigiu, profesie. Cu un pas în viață şi cu unul în moarte, Schwitter devine un ecran pe care se proiectează ridicol, hâd, grotesc, lumea – o moarte „altfel”, diferită, dar care, până la urmă, înseamnă orice altceva decât viaţa.

LUNGS de Duncan Macmillan

Intr-o perioadă marcată, la nivel global, de anxietate, terorism, stări meteo instabile și vremuri politice nesigure, un cuplu tînăr îşi dorește un copil. Dacă se gândesc prea mult, n-o vor face niciodată. Dar dacă se grăbesc, poate fi un dezastru.

lungs

„Aş putea zbura până la New York şi înapoi zilnic timp de șapte ani şi tot n-aş lăsa o amprentă de carbon la fel de mare ca atunci când aş avea un copil. 10 000 de tone de CO2. Cât greutatea turnului Eiffel. E ca şi cum aş naşte turnul Eiffel.” Care dintre acestea va supravieţui – planeta sau relaţia?

Oameni obişnuiţi de Gianina Cărbunariu

Mulți whistleblower-i (avertizori de integritate) nici măcar nu știau ce înseamnă cuvântul whistleblower înainte de a deveni ei înșiși whistleblower-i. Erau pur și simplu buni angajați care își făceau treaba conștiincios și de aceea li s-a părut normal să vorbească, să atragă atenția superiorilor atunci când au descoperit anumite abuzuri, nereguli în mediul lor de lucru. Aceste abuzuri sau nereguli nu priveau propria persoană, ele aveau însă ca efect un risc major adus oamenilor, interesului public. Nu au sesizat nereguli care priveau propria persoană, ci nereguli, nedreptăți, corupție și abuz din sistem. Indiferent de background (vârstă, educație, naționalitate, domeniu de lucru), există un model pentru cazurile de whistleblowing.

10_oameni_adi-bulboaca

Foto: Adi Bulboaca

Imediat ce au lansat un semnal de alertă, acești oameni, în loc să fie recompensați în vreun fel de către societate, s-au găsit în această situație absurdă: hărțuiți de angajator, făcuți să arate ca niște criminali în ochii colegilor, izolați de restul angajaților, luptând cu legislația existentă care nu îi protejează destul sau chiar deloc, în imposibilitatea de a-și găsi un nou loc de muncă din cauza faptului că reputația lor a fost distrusă. Acești oameni și-au pierdut carierele, locurile de muncă, uneori chiar familiile și sănătatea, casele, fiind tot timpul sub o presiune extremă. Însă nu au renunțat la cauza lor pentru că aveau siguranța că fac ceea ce este just, că au luat decizia morală corectă într-o situație limită în care au fost puși să aleagă.“ (Gianina Cărbunariu)

The Sunset Limited de Cormac McCarthy

The Sunset Limited e o întâlnire. O întâlnire autentică. Plină de bucurie. E felul nostru de a ne deschide. E o poveste despre fragilitate și îndrăzneală. E despre tine. Și despre noi. Netrucat. E despre cele mai întunecate gânduri și despre cele mai gingașe încercări. E despre iubire sau despre absenţa ei. E despre prietenie. E despre Dumnezeu. Sau nu. E despre toate astea și despre nimic din toate astea.

sunset

Probabil e unul dintre cele mai intime spectacole care ti se pot întâmpla. Atât de personal, că ţi se face frică. Sau nu. Sau dor. E despre doi oameni care au nevoie. Atât. Aceasta nu este o prezentare a spectacolului. E puțin mai mult. E o confesiune. Curajoasă.” (Andrei și Andreea Grosu)

Apă de mină de Csaba Székely

Când Csaba Székely a început să scrie Trilogia minelor, în 2010, teatrul românesc ignora satul ca posibilă temă de dezbatere. Dramaturgul mureşean a intuit potenţialul scenic al ruralităţii şi a avut luciditatea să scormonească în puroiul moral al satului României postcomuniste, într-o vreme în care mândria de agricultor sau miner, indusă tovărăşeşte în vechiul regim, dispăruse odată cu locurile de muncă, lăsând în urmă oameni sărăciţi, tot mai afundaţi în propria disperare, tot mai îndârjiţi de mizerie, măcinându-se singuri, în tăcere, cu inima tăbăcită de alcool şi suferinţă. Satul maghiar transilvănean din Trilogia minelor este exponentul oricărei comunităţi rurale din România, indiferent de limbă sau religie.

apa-de-mina-credit-foto-adi-bulboaca%cc%868-1

Foto: Adi Bulboacă

Abordând teme distincte – rata mare a sinuciderilor în rândul populaţiei maghiare („Flori de mină”), conflictul româno – maghiar şi mafia lemnului din primăriile săteşti („Beznă de mină”), ipocrizia bisericii ca instituţie („Apă de mină”) -, Trilogia minelor scanează degradarea omului în condiţii – limită de supravieţuire materială şi disoluţia comunităţii rurale pe fondul sărăciei. Abilitatea dramaturgului este de a ataşa acestei resemnări forţate un umor scânteietor şi replici ascuţite ca bisturiul, care lovesc cu atâta precizie încît nu ştii dacă să râzi sau să plângi.

Anul dispărut. 1989 de Peca Ştefan

Bazat pe amintirile personale ale actorilor și ale membrilor echipei care au lucrat la realizarea spectacolului, Anul dispărut. 1989este extrem de subiectiv și reconstruiește ficțional anul care s-a încheiat cu revoluția română din decembrie 1989. Doi actori ai Teatrului Mic se găsesc într-o situație kafkiană, deoarece niciunul dintre ei nu a vrut să iasă la aplauze la finalul unei piese în două acte, iar un coleg de-al lor a făcut o plângere la Partidul Comunist pentru a reclama această situație. Într-o scenă simultană, cinci membri din audiență sunt duși în biroul tovarășei Victoria, care le ține o prelegere despre Aristotel, teatru și despre ceea ce presupune participarea la un eveniment teatral. Se dovedește că aceasta făcea parte din Poliția Politică, fiind responsabilă cu cenzura.

anul

Dispariția unui elev duce la convocarea unei ședințe cu părinții. Pe măsură ce se încearcă punerea laolaltă a evenimentelor ce au dus la dispariția copilului, apar paranoia, suspiciunea și acuzațiile atât din partea părinților, cât și a copiilor, dezvăluind cruzimea și ipocrizia. Luminița, o față de 17 ani încearcă să fugă din țară cu iubitul ei, un student dizident anti-Ceaușescu. Aceasta este și însărcinată în două luni. O realitate înfricoșătoare se dezvăluie, familia fetei cheamă miliția și iubitul Luminiței este arestat. Drama fetei continuă, aceasta fiind intoxicată cu alcool de către cei dragi, care încearcă apoi să aranjeze un avort ilegal, imporiva voinței ei. Într-o mașină care merge prin București, o mamă este confruntată de băiatul său care descoperă că aceasta mințise spunând că face parte din mișcarea revoluționară. Este reconstruit sfârșitul anului, incluzând discursurile finale ale lui Ceaușescu și moartea cuplului dictatorial, din pespectiva oamenilor de rând.

Punctul orb de Yannis Mavritsakis

Piesa o are ca personaj central pe Niki, a cărei existenţă oscilează între o depresie paralizantă şi nevoia de a-şi continua viaţa după moartea soţului ei. Căutând o ieşire din această lume sufocantă, ea îşi părăseşte slujba din bancă şi îşi găseşte alinarea în indiferenţa zgomotoasă a marilor străzi ale oraşului. Întâlnirea cu o femeie care stă la semafor îi dezvăluie o cu totul altă realitate. În viaţă există un adevăr care rămâne ascuns în aspectele cele mai întunecate ale conştiinţei noastre. Este prezenţa morţii, senzaţia inevitabilului. Piesa lui Mavritsakis încearcă să acceseze acest „punct orb” al conştiinţei şi în acelaşi timp intră în spaţiul unei căutări universale a unui răspuns despre violenţă, exploatare, singurătate, destinul uman. Niki devine martora adevărului ascuns în acest „punct orb” prin experienţa morţii soţului ei.

punctul-orb-clara-flores-10

Deşi trăieşte într-o lume confuză, ea pare să posede o claritate neobişnuită. Moartea şi-a pus amprenta asupra lucrurilor, dezvăluindu-le în acelaşi timp paradigmele. Niki, Femeia de la semafor, fata, funcţionarul, toţi se intersectează în timp ce se străduiesc să găsească un răspuns pentru întrebările propriului univers. Aceste întrebări necesită un răspuns rapid, profund, care să dezvăluie dacă umanitatea nu este irevocabil pierdută. Niki este capabilă atât să dezvăluie cele mai întunecate secrete ale vieţii, cât şi să inspire catharsisul inocenţei, dar şi al Judecăţii Finale.

Scene dintr-o căsnicie de Ingmar Bergman

Ingmar Bergman mărturisește că a scris acest text (în forma unui scenariu pentru televiziune) în trei luni, dar că i-a luat o viață întreagă să îl trăiască, iar când îl citești, asta e ceea ce te impresionează în primul rând: impresia de adevăr trăit, de adevăr la care cineva a ajuns nu doar prin reflecție intelectuală, ci prin experiențe directe, dureroase. Titlul este oarecum înșelător. Sigur, este vorba despre cuplu, dar problemele atinse au de-a face, mai degrabă, cu conviețuirea și dificultățile ei, cu viața comună despre care cineva spunea că e singura care poate oferi o vagă fericire fragilă. Pentru mine, tema reală a acestui text este prostia. Dar nu o prostie înțeleasă ca lipsă de IQ, ci o prostie adâncă, metafizică, o prostie consubstanțială ființei umane, o prostie cehoviană. Această prostie se manifestă în mai multe feluri. Ia, de exemplu, forma confuziei – și cuvântul “confuzie” apare de mai multe ori în text.

cuplu

Cele două personaje, Johan și Marianne, nu știu foarte clar ce vor, nu își înțeleg viața, nu îi găsesc sensul pe care îl caută obsesiv. Iar când meditează asupra acestor chestiuni, și o fac foarte des, sfârșesc în numeroase contradicții. Prostia de care vorbeam se întrupează apoi într-un egoism feroce, deși ascuns bine sub straturi de politețe și ipocrizie. Cele două personaje sunt foarte egoiste și nu mă refer doar la egoismul consubstanțial ființei umane, mai degrabă e vorba de un egoism inutil, care face ca cei doi să își caute întâi de toate propriul confort, chiar și atunci când mimează grija sau interesul pentru celălalt. Prostia devine apoi mult invocata căutare a fericirii. Probabil că nu există metodă mai sigură pentru nefericire decât să cauți obsesiv să fii fericit, și asta este ceea ce Marianne și Johan fac în fiecare secundă a vieții lor.” (Radu Jude)

Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura la București, între 21 și 30 octombrie, se bucură de Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, pentru al doilea an consecutiv. Festivalul este produs de UNITER, ARCUB şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti. Partener: Institutul Cultural Român. Directorul artistic al Festivalului este criticul de teatru Marina Constantinescu.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *