BLOGU LU' OTRAVĂ

Thursday

18

October 2018

0

COMMENTS

Asa o sa arate Primul Spital de Oncologie si Radioterapie Pediatrica din Romania

Written by , Posted in Diverse

Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România este construit în baza unui proiect arhitectonic conform standardelor internaționale, proiectat de arhitecta Raluca Șoaită. Spitalul „Dăruiește Viață” va avea o suprafață de 12.000 mp și va include, pe lângă compartimentele de oncologie și radioterapie, un bloc operator modern cu 8 săli de operație, secții de terapie intensivă, chirurgie și neurochirurgie.

În curtea Spitalului de Copii „Marie Curie” din București se desfășoară acum lucrările pentru primul spital construit în România ultimilor 30 de ani, exclusiv din donații și sponsorizări, un proiect unic în Europa. Turnarea fundației a început în luna iunie a acestui an. Estimăm că până la finalul lui decembrie se va ajunge cu structura spitalului la etajul 3 din cele 6.

Am apelat la consultanță specializată.

Definirea funcționalităților și dimensionarea spațiilor au fost realizate cu o echipă de consultanți francezi, specializați în construcția de spitale în Europa, ei fiind cei care au supervizat designul medical al întregului spațiu, integrând toate procedurile medicale și itinerariul micuților pacienți, astfel încât să poată fi respectate toate protocoalele la care aceștia sunt supuși pe parcursul tratamentului și să scadă riscul de a dezvolta infecții.

Pentru a proiecta noul bloc operator am apelat la serviciile unui Medical Planner din Spania.

Spitalul este construit în jurul vieții micuțului pacient.

Copilul pacient nu iese din mediul spitalicesc deloc pe toata perioada tratamentului şi a spitalizării. În acelaşi timp, copiii cu cancer lipsesc perioade îndelungate de la şcoală sau grădiniţă şi astfel duc lipsă de activităţi intelectuale sau de socializare cu persoane ce îşi desfăşoară viaţa într-un mod normal. Lumea exterioară îşi continuă evoluţia şi fără participarea acestora şi lipsa de contact a pacientului cu aceasta poate crea disfuncţionalităţi psihologice importante.

În ideea de a compensa această lipsă de activităţi intelectuale şi de socializare pe care copiii sănătoşi le au şi contactul cu o lumea care evoluează în mod normal în exteriorul spitalului, soluţia arhitectului a fost aceea de a crea un spaţiu arhitectural în care exteriorul-oraşul- „participă” la tratamentul copilului pacient şi în care copilul intră într-un  joc virtual. Se va realiza un univers virtual, în care exteriorul să se întrepătrundă cu interiorul, utilizând diferite tehnologii şi gadget-uri contemporane dar şi elemente sociale şi culturale ce definesc lumea în care trăim. Jocurile sunt considerate în sine produse culturale, ce pot fi folosite în educarea şi creşterea copiilor.

Vor exista, de asemenea, spații dedicate terapiei de grup și individuale pentru copii și părinți, bibliotecă, mini-sală de cinema, mini-sală de recuperare.

Va fi un spital construit la standarde occidentale și gândit să funcționeze la standarde occidentale, pozitionând pacientul în centrul sistemului medical. În plan sunt traininguri pentru medici și asistente, cursuri de comunicare medic-pacient, implementarea unor proceduri de lucru, astfel încât, pacientul să fie ghidat pe tot parcursul tratamentului.

Ce va conține Spitalul „Dăruiește Viață”:

  • Radioterapie: două buncăre la subsol, plus spațiile de pregătire pacienți
  • Spațiu pentru un nou RMN și un nou CT, cu spații dedicate anestezierii pacientului copil
  • Oncologie: ambulator și internare continuă (parter și etaj 1)
  • Hemato – oncologie: saloane și 5 camere sterile (etaj 2)
  • Chirurgie (etaj 3)
  • Neurochirurgie (etaj 4)
  • Terapie intensivă (etaj 5)
  • Bloc operator cu 8 săli de operație (etaj 6)
  • Săli pentru activități educaționale și recreere, bibliotecă și cinema
  • Număr paturi: 200

Procesul de strângere de fonduri este complet transparent, cu toate etapele și rezultatele comunicate pe Bursa de Fericire – platforma online de strângere de fonduri a Asociației Dăruiește Viață

Toate etapele din realizarea proiectului, cu statusul la zi, sunt detaliate în Jurnal de Spital.

Asociația Dăruiește Viață a solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru dotarea cu două aparate de radioterapie în baza acordului semnat de minister cu Banca Mondială, noi construind buncărele de radioterapie în actualul spital, și sprijin pentru dotarea blocului operator cu aparatură suplimentară necesară, în baza rezultatului obținut în urma auditului realizat de asociație cu sprijinul unui medical planner din Spania, cu experiență de peste 15 ani în domeniu.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *