BLOGU LU' OTRAVĂ

Sunday

28

February 2016

0

COMMENTS

“Daca ne uitam mereu la ce ne lipseste, vom fi tot timpul nefericiti”

Written by , Posted in Carte, Diverse

Sanatate si dragoste. Daca le avem pe astea doua suntem cei mai fericirti oameni din lume. Despre sanatate si dragoste este si postarea de astazi care vine cu doua recomandari de carti in care fix despre asta se vorbeste.

Eric Emmanuel Schmitt a fost invitat la Bucuresti la finalul anului trecut si a vorbit despre copilaria petrecuta in spital, alaturi de tatal sau, medic francez. Spitalul la care tatal sau lucra este de fapt locul in care a inceput “Oscar si Tanti Roz”.

“Tata m-a invatat ca boala este o stare de normalitate. Iar sanatatea este exceptia. De aceea trebuie sa ne bucuram din plin de momentele in care suntem sanatosi. Cu cat imbatranesti, cu atat trebuie sa dai dovada de bun gust ca sa apreciezi viata. Trebuie sa devii un rafinat, un artist. La zece sau la douazeci de ani, orice prost poate sa se bucure de viata, dar la o suta, cand nu mai poti sa te misti, trebuie sa-ti pui la contributie inteligenta. Bucuria reprezinta fericirea de a avea ceea ce avem.”

11219531_10153367967498740_4315952075534627668_n10408832_10152996131218740_4968821997824878061_n

“Dragă Dumnezeu, Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii. Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică. Dovada? Uită-te numai la începutul scrisorii mele:

„Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit fiindcă până acum n-am avut timp din cauza şcolii“, când aş fi putut la fel de bine să spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“. Dar dacă ţi-aş fi scris aşa, nu numai că dădea nasol, dar nici n-ai fi catadixit să te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-aş avea nevoie să te ocupi. Ba chiar aş zice că mi-ar prinde al naibii de bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două, trei servicii. Uite, să-ţi explic.

Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mulţime de oameni mari întotdeauna plini de voie bună şi care vorbesc în gura mare, cu mormane de jucării şi multe tanti roz care nu aşteaptă decât să se joace cu copiii, şi unde prieteni ca Bacon, Einstein sau Pop Corn îţi sunt în orice clipă la îndemână. Ce mai, spitalul e nemaipomenit cu condiţia să fii un bolnav care le face plăcere celor din jur. Cartea o gasesti AICI.

oscar-si-tanti-roz_1_fullsize

A doua carte pe care o recomand de la Eric Emmanuel Schmitt este “Elixirul dragostei” o poveste de dragoste dintre Adam si Louise.

Fosti iubiti, Adam si Louise traiesc la mii de kilometri departare unul de celalalt, el la Paris, ea in Montreal. Corespondand pe e-mail, cei doi isi evoca trecutul comun, ranile inca neinchise, momentele de bucurie, dar si noile relaţii. Ceea ce-i apropie insa a doua oara este prietenia, construita de comun acord si insotita de o provocare: ar putea sa-si reinvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?

“Louise,
Daca ma auzi, buna ziua.
Daca nu vrei sa ma asculti, adio.
In functie de reactia ta, aceasta scrisoare va constitui inceputul sau sfarsitul corespondentei noastre.

In fata mea se ridica un soare ofilit, iar eu contemplu Parisul, caruia octombrie ii da paloarea unui animal prost dispus, innebunit de frunze vestede, stingherit de circulatia zgomotoasa, infometat de o pace care intarzie. Iarna bate la usa. Langoarea verii se risipeste, iar capitala arde de nerabdare sa dea de frig, de uscat, de limpede. Unui oras ii sunt de ajuns doua anotimpuri, cel sufocant si cel inghetat.

Louise, hai sa transformam pasiunea noastra ranita intr-o afectiune senina.Crede-ma, in acesti ultimi ani am iubit, mai mult decat pielea si coapsele tale sau imbratisarile noastre, femeia care esti, inteligenta muscatoare, replica prompta, ironiile, entuziasmele tale. De ce oare indepartarea m-ar lipsi de minunea asta? Chiar sunt condamnat sa te pierd? Sexul era singur bilet de acces?

(…)

Cand o carare se termina, la orizont se arata o alta. Din indragostiti sa devenim prieteni. De ce nu? Intre noi n-a existat niciodata prietenie. Te rog, nu mutila amintirile noastre frumoase doar fiindca ai vrea sa nu existe. Adam”

fragment, “Elixirul dragostei” Eric Emmanuel Schmitt. Cartea o gasesti AICI.

elixirul-dragostei_1_fullsize

Foto: Edward Aninaru Photography


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.