BLOGU LU' OTRAVĂ

Friday

19

October 2018

0

COMMENTS

“In topul celor mai memorabile activitati, primele 5 locuri sunt ocupate de imbratisarea copiilor mei si sarutarea sotiei in ziua nuntii.” Interviu cu Chef Florin Dumitrescu

Written by , Posted in Bucurestiul meu

L-am intalnit in Pro TV acum 4-5 ani. Filmam un promo pentru emisiunea lui si a ras mult de incaltarile mele. “Sper ca nu mergi cu metroul cu ele pentru ca ti se prind aripile de scara rulanta.” Avem o pereche de ADIDAS X JEREMY SCOTT WINGS OPART. L-am revazut apoi si am glumit pe tema asta. Este un om de mare bun simt, un om tare bun si are mult umor. Pe langa toate astea este un profesionist, adora ceea ce face si pe langa toate astea mai are o sotie foarte misto si doua comori acasa. Imi place tare de el si m-am bucurat foarte tare cand a vrut sa imi raspunda la intrebarile de la “Romania mea“. Am marea onoare sa stau de vorba cu Chef Florin Dumitrescu.

Am citit într-un interviu că pe la 18 ani erai responsabil de o bucătărie, cu angajați și cu tot ce se întâmplă în ea. Cum a venit pasiunea asta pentru gătit?

Pasiunea pentru gătit a apărut târziu în peisaj, pentru că mai întâi mi-am dorit extrem de mult să fac parte din echipa unei bucătării. La 15 ani neîmpliniți eram deja în prima bucătărie profesionistă și îmi doream să fac parte din gașcă. Părea așa, ceva în genul ,,The Expendables”, o gașcă de bărbați adunați acolo cu un scop comun: să hrănească oameni. Visam să fac parte din echipă și eram dispus la orice sacrificiu. Drept urmare, mult timp am stat la restaurant făcând orice mi se cerea. Eram piticul echipei, un ”jolly jocker”, bun la toate. Spălam faianță, măturam, spălam pe jos, spălam echipamentele de bucătărie, căram marfă, puneam masa, strângeam masa, duceam gunoiul. În momentul în care am făcut trecerea la spălat și curățat legume, eram responsabil de garniturile care ajungeau pe mesele clienților. Fix în acel moment s-a produs declicul și a apărut pasiunea pentru gătit. Atunci simțeam că fac parte din echipă, găteam cu ei. S-a instalat virusul și de atunci a devenit din ce în ce mai mare.

“Am plâns după prima zi de muncă la un restaurant. Am zis că nu mă mai intorc.” Ce a fost atât de rău?

Prima zi de muncă a însemnat să spăl 3 saci de cartofi noi cu buretele, sub un jet de apă rece. Am stat de la 11 dimineața până la miezul nopții cu buretele în mână, în picioare, în aceeași cameră. A fost o experiență traumatizantă pentru un puști care credea că munca în bucătărie este altfel. Astăzi, când mă gândesc că am stat toată ziua să spăl 3 saci de cartofi, realizez că totuși ar fi fost posibil să o fac în câteva ore, dacă nu stăteam să îmi plâng de milă. A fost ciudat. Eram închis între patru pereți, într-un mediu umed și răcoros, înconjurat de cartofi plini de pământ, mici cât o măslină mare. Am ajuns acasă, închideam ochii și vedeam cartofii de care am fost înconjurat o zi întreagă. A fost ciudată experiența. 

Mi se pare că în ultimii ani lucrurile s-au schimbat radical. Înainte era un băiat care se numea bucătar și care era ascuns în bucătăria unui restaurant. Acum se numește Chef și lumea vine fix pentru el îl locul respectiv. La tine cum a fost trecerea asta?

Anul 2010 a fost anul în care m-am simțit cu adevărat Chef. Până atunci am tot condus bucătarii, ca șef de tură, sous chef, chef, dar am stat în spate, întotdeauna în spate. Am gătit și am făcut liste, cam asta face un chef. În esență, la a fi chef trebuie să mai adaugi și pixul în trusa ta de cuțite. Partea glamorous am descoperit-o în 2010, când după ce mentorul meu a plecat din Escargot, am rămas în locul lui și am început să cunosc clienții. Obișnuiam să mă duc pe la mese și să întreb oamenii ce ar vrea să mănânce, sau dacă le-a plăcut mâncarea. Practic: găteam, făceam liste, aveam grijă de foodcost de o perioadă de timp, de prin 2007-2008, dar nu îmi cunoșteam clienții. În 2010, la Escargot, am început să mă bucur de partea asta mai plăcută a meseriei de chef, și anume, socializarea cu oamenii pe care îi hrănești. 

“In Italia bucătarul este pe același loc cu primarul.” Ce a însemnat pentru tine acest episod petrecut în una dintre cele mai frumoase țări din lume?

Pentru mine și pentru cariera mea a fost crucială experiența în Italia. În Italia am învățat să fiu bucătar, să gătesc cu pasiune, să fiu atent la ce gătesc și cum gătesc. Până în 2007 am făcut parte din multe echipe de bucătari, am urmat ordine și am executat corect rețete învățate de la bucătarii cu care am lucrat, iar scopul meu principal era să mă mișc rapid și bine în bucătărie. Nu gustam mâncarea și eram ca un măgar care trage doar înainte. În Italia am primit un sfat de la un bucătar gurmand care mi-a schimbat viața, și anume: ,,Nu poți să fii un bucătar bun dacă nu iubești să mănânci!”. Ce-i drept, până în momentul acela mâncam cât să supraviețuiesc, nu mă interesa ce era, atâta timp cât ținea de foame și îmi dădea energie să merg mai departe. Aveam 64 de kilograme. Din momentul acela, din aprilie 2008,  s-a produs marea schimbare de mentalitate. Am început să văd meseria de bucătar cu alți ochi. Am început să respect mâncarea și să gătesc din dorința de a oferi oamenilor o experiență culinară, în primul rând. Am învățat pe pielea mea că mâncarea creează amintiri și mi-am propus ca scop să creez amintiri celor care mănâncă din preparatele mea. Până la finalul anului 2008 am ajuns la 97 de kg, asta după ce îmi făcusem un ritual din a mânca de toate pentru a redescoperi mâncarea.

Iubirea adevărată vine chiar în liniște și e ca… o mângâiere de mamă.” Sunt vorbele lui Andi Vasluianu într-un interviu pe blog. La tine cum a venit iubirea?

Iubirea este cea mai frumoasă trăire pe care o experimentez de când am făcut ochi. La mine, iubirea a venit în fustiță și cu părul prins în coadă, într-o zi frumoasă de august. De atunci trăiesc iubirea în orice, pentru că abia atunci am învățat ce înseamnă iubirea. Lipsa iubirii este dureroasă și întunecată, dar când o descoperi și treci cu brio toate testele la care ești supus de această mare trăire, viața începe să își schimbe traiectoria și totul devine mai sincer și fără prejudecăți. De când am întâlnit iubirea sunt un om împlinit.

Aud tot mai des oameni care se plâng că nu fac ceea ce își doresc, ceea ce le place, ceea ce vor. Ești unul dintre oamenii care fac ce își doresc, își câștiga existența fix din ceea ce le face plăcere. Cum ajungi să faci asta? Ce sfat poți da oamenilor care se gândesc cu groază când se dau jos din pat și trebuie să ajungă la job?

Nu pierde timpul într-o activitate care îți dă fiori reci pe șira spinării. Caută să faci ceea ce te face pe tine să te simți împlinit. Este important să funcționezi în stilul tău. Dacă ești un om creativ și ai un job într-un domeniu în care nu îți este permisă creativitatea…ești la un singur pas de depresie. ,,Monetizează pasiunea” sună deja a clișeu, dar este o zicală adevărată. Și totuși..

Ne pierdem în detalii și de multe ori uităm esența. Care sunt lucrurile care contează cu adevărat în viață?

Nu pot să fac un adevăr general din experiența mea de viață, dar lecțiile pe care le-am trăit până astăzi m-au făcut să fiu un tip destul de așezat și să consider că familia este totul! Am trăit tot ce se putea trăi până la vârsta asta. Am trăit dezamăgirea, eșecul, succesul, faima, am riscat, am pierdut și am câștigat. Am căzut, dar m-am ridicat, am trăit toate experiențele posibile vieții în anii în care trăim. Dar am aflat că nimic nu poate să bată fericirea supremă de a-ți ține familia în brațe, nimic nu se compară cu bucuria pe care o trăiești când îți vezi copiii mâncând cu plăcere din mâncarea ta, sau cu liniștea pe care o ai atunci când ești în brațele jumătății tale. 

Mi se pare frumos ca un om care a ajuns acolo sus și și-a îndeplinit visul să se gândească câteva minute la o persoană care a însemnat enorm în ascensiunea sa. Tu ai un om căruia să îi mulțumești că ești aici și datorită lui? Ai un om de la care ai furat meserie?

Ștefan Kopeczi este numele celui care este vinovat pentru tot. De la el am învățat să gătesc cu pasiune, de la el am învățat că un chef fără o echipă bună este zero, de la el am învățat să îmi depășesc limitele și să încerc să fiu mai bun, mai rapid și mai atent. El a fost primul chef cu care am lucrat, un om pe care îl respect și îl apreciez pentru tot ce a făcut pentru mine. Totul a fost că o inițiere, să îi spunem așa, ceva ce nu ai cum să înveți din cărțile de bucate, și anume, cum să te porți ca un bucătar! 

Care este locul preferat din București și de ce?

Am mai multe locuri preferate din București, nu aș putea să numesc doar unul. Sunt fascinat de eclerele de la Christine și de fiecare dată când merg să îmi plătesc ratele…mă îndulcesc cu un ecler înainte. Comand mâncare cu cea mai mare plăcere de la fostul Nasser, actualul Murad, și sunt întotdeauna mulțumit de faptul că acolo calitatea bate prețul mereu. Sunt disperat după anemonele de la Pain Plaisir și de fiecare dată îmi comand mai multe decât pot să mănânc. De la Argentine sunt copleșit de milhojas și nu mă pot opri niciodată la 2 porții. Burgerul de la BurgerVan mă trimite de fiecare dată la cântar, dar doar de curiozitate și fără remușcări. Fajitas și bere neagră, întotdeauna cu plăcere de la Hard Rock Caffe. Puiul și sandvișul cu pastramă al lui Nicolai sunt perfecte pentru momentele când am nevoie de înrădăcinare. Am descoperit Turmeric et Cardamom și mă bucură faptul că există un astfel de loc, în care poți să guști genul asta de abordare. În cele din urmă, când trebuie să sărbătorim ceva important alegem Le Bistrot Français sau Maize.

Tu ai slăbit foarte mult, Scărlătescu e alt om. Cât de greu îi este unui bucătar să slăbească? Mă gândesc că trebuie să guști din toate preparatele…și care a fost regimul cu care ai slăbit?

Eu am slăbit cu un regim alimentar foarte dur, dar care a fost potrivit pentru mine. În 21 de zile am scăzut pe cântar de la 96 kilograme la 83 de kilograme. Regim disociat, ușor periculos pentru organism. A fost un risc pe care mi l-am asumat pentru că deja îmi era foarte rău de la atâtea feluri de mâncare. Întotdeauna la filmări, avantajul a fost faptul că a trebuit doar să gust peste 20 de preparate pe zi, nu le-am mâncat integral și nu am fost obligat și să ling farfuria. Totuși, chiar nu mă puteam abține și câteva dintre preparatele mai savuroase le și terminam. Nu aș putea să îmi asum responsabilitatea pentru regimul pe care l-am urmat, sau să dau vreun sfat. Este unul destul de dur și prefer să îl țin pentru mine. 

Cât o să mai țină nebunia cu Burger-ul?

Burgerul este un produs extrem de ofertant în care te poți bucura de ”îmbucătura perfectă”, atâta timp cât se ține cont de textură și gust. Nu cred că mai există un produs care să se bucure de asemenea popularitate, mai ales că burgerul este inclus și în meniul multor restaurante avangardiste din lume. Cât timp cât este ofertant și îți permite să ,,o arzi creativ” cred că burgerul va fi la putere mult timp! Cam la fel a fost și nebunia cu pizza din anii 90’, atunci când toate restaurantele din România aveau pizza în meniu.

“Meritocrația e de bază în bucătărie.” Care mai sunt lucrurile care sunt de bază în bucătărie?

Foamea și sărăcia stau la baza evoluției culinare din întreaga lume. Creativitatea și dorința de a fi unic sunt cheia succesului în descoperirea de tehnici noi și de asocierea gusturilor interesante. Iar faptul că în secolul nostru totul începe cu o poză pe Instagram, este important să ai un simț artistic dezvoltat și să poți aranja farfuriile în așa fel încât pozele să iasă bine. În continuare meritocrația este de bază în bucătărie, nu poți să sari anumite etape și nici nu poți să ocupi un post în bucătărie doar pe ochi frumoși. 

Cu ce restaurante lucrezi în momnentul de față? Adică..în alte cuvinte- unde îmi recomanzi să mănânc în București?

Nu mai colaborez cu nici un restaurant încă din anul 2016, de când am decis să nu mă mai asociez cu restaurantele în care nu pot să gătesc fizic 24 din 24. Faptul că sunt implicat în proiectele Lidl, care îmi ocupă cel puțin 10 zile pe lună, filmările a două sezoane de ”Chefi la Cuțite” pe an, evenimentele private la care merg să gătesc, toate astea mă țin departe de bucătăria activă a unui restaurant. În primul rând, nu ar fi corect față de echipa de bucătari ca eu să nu fiu fizic acolo cu ei. Nu ar fi corect față de clienții care aleg să mănânce în restaurantul tău să nu le gătești personal și nu în ultimul rând, nu ar fi corect față de mine să nu gătesc în restaurantul meu și să pot fi liber să gătesc ceea ce vreau eu să gătesc, nu meniul preferat al patronului sau al apropiaților patronului. 

Știu că ești pasionat de sneakersi. Câte perechi ai și care este top 5 sneakersi pentru tine?

Nu pot să fac un top 5 sneakersi pentru că nu cred că cunosc atâtea branduri de încălțăminte. Aș putea să îți spun de ce nu mai port Converși și nu o să mai fac asta vreodată: talpa lor mi-a dat dureri groaznice de spate. În schimb pot să îți pun în ordine Jordanii cu care mă încalț de fiecare dată cu plăcere.

Pe primul loc, Jordan Why Not 0, urmați de Jordan Flight Origin 4 și Flight Origin 3 , însă realul campion al colecției de Jordan este Jordan XVII.

Dacă e să mă întrebi care sunt cele mai frumoase și mai autentice cupluri de la noi eu mă gândesc la tine și la Cristina. Îmi place tare de voi și cred că am mai zis treabă asta. Cum v-ați cunoscut?

Ne-am cunoscut în 2010, într-un moment interesant al vieții noastre. Eu eram la restaurant, găteam mâncarea pentru personal, parcă niște paste Carbonara, iar ea intra în restaurant pentru o postare de promovare a restaurantului. Postare care încă este pe blogul ei cristinasima.ro. Mi-a atras atenția cu strălucirea ei, iar eu am cucerit-o cu o duzină de melci! De atunci au trecut 8 ani frumoși în care am înțeles cât de important este să nu îți lași jumătatea să treacă pe lângă tine.

Cum s-a schimbat viața de când au venit pe lume Ava Elisabeta și Mia Victoria?

Abia acum a început viața. Venirea unui copil pe lume și toată nebunia din jurul venirii unui copil pe lume îți schimbă prioritățile instant. Iubești necondiționat și sincer. Nu se poate spune în cuvinte, totuși, cât de important este faptul că pentru toată lumea sunt Chef Florin Dumitrescu, dar pentru ele sunt ,,tati”. În topul celor mai memorabile activități, primele 5 locuri sunt ocupate de îmbrățișarea copiilor mei și sărutarea soției în ziua nunții.

Crezi în bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericit?

Sunt adeptul lucrurilor simple. Eu mă relaxez stând acasă, uitându-mă la un serial, sau jucându-mă vreun joc interesant…ori pe telefon, ori pe PlayStation. Prefer să stau acasă cu fetele și să ne uităm la vreun desen pentru a douăzecea oară, decât să merg la vreun eveniment monden și fac ”frumos”… doar de dragul de face ”frumos”. 

Ce status ai pune în clipa de față pe Facebook?

Oare Eminescu știa Luceafărul pe de rost?

Ne vedem la Bucătar după Ureche? :)))))

M-aș bucura să te știu în dreapta mea la ,,aparat” și cu Aradits care să îți turuie rețeta și să nu poți ține pasul. Dacă ar fi să ajungi la ”Bucătar după Ureche” cu ce te-ai încălța?

  


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *