Investim tot ceea ce avem in fatada si uitam ca temelia e cea mai importanta la o constructie
Written by Otrava, Posted in Diverse
Cati dintre noi se simt bine in pielea lor, in viata lor, in familiile lor? Cati dintre noi sunt pregatiti pentru o schimbare radicala? Cati dintre noi au curajul sa faca o astfel de schimbare? Cati dintre noi pot sa recunoasca ca au gresit? Cati dintre noi stiu ce e aia fericire?
Cati dintre noi stiu unde sa o caute? Cati dintre noi stiu sa iubeasca? Cati dintre noi stiu sa ceara? Cati dintre noi stiu sa primeasca? Cati dintre noi stiu sa asculte? Cati dintre noi stiu sa daruiasca? Cati dintre noi stiu sa imparta? Cati dintre noi stiu sa multumeasca? Cati dintre noi stiu sa aline? Cati dintre noi stiu sa pretuiasca? Cati dintre noi stiu sa aprecieze?
Cati dintre noi stiu sa traisca? Cu fiecare secunda, minut, ora, zi, saptamana, luna, an..uitam lucrurile elementare. Uitam cum se fac lucrurile simple. Uitam cine suntem, uitam ce vrem, uitam tot. Ne alimentam cu lucruri la indemana, ne consumam energia pe lucruri prea putin importante, ne mutilam dorintele, ne umplem de venin, de pregatim armele pentru razboiaiele surde cu toti din jurul nostru. Suntem nervosi, ne dezumanizam, devenim canibali.
Asteptam sa se stinga lumina si muscam in stanga si in dreapta. Nu mai avem reguli, nu mai avem mama si nici tata. Suntem fiare. Luptam cu toti. Luptam cu cei din jur, luptam cu noi. Ni se lipesc de noi obiceiuri proaste. Nu stim sa ne alegem modelele, uitam sa fim oameni si ne ghidam dupa lucruri de suprafata. Avem razboaiele noastre. Al caror scop nu exista. Suntem de suprafata, suntem superficiali, ne hranim cu tampenii. Ne cade mereu greu la stomac dar facem eforturi.
Ne ridicam si o luam din nou de la capat. Ne certam cu parintii, ne injuram in trafic, nu vorbim ani de zile cu copiii nostri. Ne certam cu prietenii de o viata pe tot felul de lucruri marunte. Ne dezumanizam. Cautam fericirea pe net. Ne iubim prin ecranele monitoarelor. Trimitem felicitari virtuale, inghesuim sute de fete zambitoare prin sms-urile pe care le trimitem. Judecam dupa aparente, la cald.
Nu lasam nimic sa se raceasca. Ne dorim sa continuam relatiile ratate si uitam sa dam sanse oamenilor care chiar conteaza. Ne debarasam de toti oamenii buni si ne alaturam oamenilor care nu ne merita. Ne place mereu fructul interzis si nu ezitam sa muscam din el pana ne doare gura. Pana ne otravim, pana ne ardem limba,. pana ne apar afte in gura. Luptam pe toate planurile. Cedam cand ne e greu, cand cineva care merita a facut o greseala. Nu vrem sa il iertam fix pe cel care greseste cel mai putin.
Ne aruncam in bratele altora. Ne bucuram ca am scapat de un om care chiar ne iubea. Ne lipim buzele de toate trupurile pe care le vedem. Limba noastra face vartej in gurile tuturor. Ne amestecam trupurile cu oricine, oricand, oricum. Ne afundam zilele proaste in tot felul de asternuturi straine. Ne incanta complimentele chiar si cand sunt false, aruncam like-uri si abia asteptam sa le primim inapoi. Uitam de oamenii dragi, ii sunam rar, ii repezim. Uitam cand sunt zilele lor de nastere.
Alergam dupa oferte, ne golim cardurile pe lucruri inutile, umplem caruturile cu e-uri. Uitam sine suntem si vrem sa devenim altcineva. Suntem plini de invidie. Suntem suparati ca prietenii cei mai buni castiga mai bine. Investim tot ceea ce avem in fatada si uitam ca temelia e cea mai importanta la o constructie. Habar nu avem care sunt modelele noastre. Ne spalam cu samponul X pentru ca si X-uleasca o face. Uitam de noi, ne dezumanizam, ne pierdem., ne irosim putin cate putin. Suntem in cautare de tot dar nu punem mana in esenta pe nimic.
Traiesti viata din plin si ii simti vibratiile cum nu se poate mai bine. Mai zi-ne, ca le zici bine de tot. Keep going, tinere!
Da, uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte… uitam sa zambim, doar pentru ca asa simtim. Uitam sa sunam pe cineva drag “just because” si fara un motiv ascuns, ci doar pentru ca vroiam sa ii salutam si sa le auzim vocea… Uitam sa fim sinceri cu noi si cu ceilalti. Uitam sa traim cu scop si nu la nimereala, dusi de valul vietii oriunde ne-ar duce si oricum. Uitam sa luam decizii si sa ni le asumam. Uitam sa spunem suficient, asta nu e ok, nu pentru mine si inghitim rahaturile oricui s-a trezit sa debiteze orice doar pentru ca poate si asa i s-a nazarit. Uitam sa fim verticali. Uitam sa fim integri. Uitam sa ne urmam visele. Uitam ce conteaza mai mult pentru noi. Uitam ca o stare de moment e trecatoare. Uitam ca ranim si doare, si spunem cuvinte la nimereala nauciti de ego si apoi ne lasam subjugati de mandrie si uitam sa cerem iertare… Uitam ca oamenii care ne sunt dragi sunt si ei oameni si ca si noi au stari proaste si mai si gresesc, si uitam sa ii iubim orisicum, chiar daca…
Sa iei decizii noi, sa iti iei viata in maini si sa urmezi un vis pare atat de incredibil, ireal, sa lupti pentru ceva in care crezi si sa speri, sa faci in fiecare noua zi inca un pas marunt sa indeplinesti acel vis… e greu… dar mai greu e sa te resemnezi si sa traiesti cu “oare ce-ar fi fost daca…” si mult mai trist…
Si totusi… mai cred inca in oameni. Mi-s dragi chiar daca… orice ar fi si orice ar face. Sun fara motiv pe cei dragi mie. Zambesc trecatorilor pe strada fara motiv. Incerc sa nu mai fac presupuneri si sa nu mai judec doar pentru ca pot. Incerc sa traiesc cu scop si in versiunea mea de minunat de bine, simplu si frumos. Fac pasi marunti catre visele mele si incerc in fiece zi sa ma bucur tot mai mult…. si pe zi ce trece gasesc tot mai multe motive sa fiu recunoscatoare, sa zambesc si sa ma bucur… partea minunata e ca intalnesc tot mai multi oameni asemeni mie in ultima vreme si cumva asta imi spune ca suntem pe drumul cel bun… sau cel putin asta e perspectiva mea =)
Am senzatia ca pe acest blog scriu 3 persoane. Azi a scris persoana care imi place.
Ati remarcat corect: nous avons dilué.
mai mult de 3 🙂
Mai mult de 4 ! 🙂
Ai perfecta dreptate. Aceasta este societatea in care traim… decadenta, lipsita de esenta si calitate… Ma intreb totusi unde se va ajunge……
Mă simt murdară (în gânduri, în conștiință, în acțiuni, în sentimente), iar tu, ca de obicei, mă faci să văd toate astea. Ce-i mai trist e că… suntem cu toții din ce în ce mai mult… Atât spun.
Trăim vremuri nebune. Și nu doar din perspectiva crizei economice, a șomajului, a goanei după bani, joburi, realizări materiale care să ne definească, să ne asigure supraviețuirea, ascensiunea pe scara socială, recunoașterea meritelor, confirmarea în societate, în mediul în care viețuim.Trăim vremuri nebune de însingurare, vremuri în care socializăm din disperare, cu disperare. Vremuri în care dacă ne mai rămâne timp să deschidem o ușă, alta decât cea de la birou, ne simțim recunoscători.Sunt etape, în viață, în care ești pe zero.Nu vrei să simți, nu vrei să mai simți.Nu vrei să te mai doară.Te izolezi.Îți pui sufletul în camera a bună, bibelou, și nu mai umbli la el.Nu te mai vrei, nu îi mai vrei pe oameni.Nu mai pocnești, și te ferești să mai auzi că li se-ntâmplă altora.Zidit în propria fortăreață, înalți rugi către Dumnezeu. Dar gura este mută iar urechea ta e surdă.Ne complicăm.Facem nod peste nod din firicelul ăsta de viață, care e scurt, ca un fitil de dinamită. Înmuiem inima, ca un burete, în suferință, și ne agățăm cu dinții de percepte, principii și alte bazaconii, uitând să ne bucurăm de fluturii din plex.Vrem totul. Acum.Vânăm, neobosiți, drobul de sare, și-i dăm brânci să cadă, căci nu avem răbdare să parcurgem secundele eterne ale așteptării.Ne scufundăm, zbătându-ne, în nisipul mișcător al îndoielii și al spaimei de mâinele care nici nu a bătut la ușa azi-ului.Am uitat să ne gândim la ceea ce simțim.Ne purtăm trufaș dragostea – pe băț, ca steagul, și pretindem o reciprocitate învelită în capitulare.Vrem să fugim, la greu, și uneori chiar ne urnim, uitând că, oriunde am pleca, purtăm cu noi și sufletul, și disperarea.Suspinăm cu o sinceritate ipocrită.Refuzăm obstinant să recunoaștem că viața nu trebuie călcată pe cap, deși ne amintim că s-a întors și ne-a mușcat, ca vipera, de atâtea ori.Întindem mâna către cel iubit, iar dacă acesta nu o vede – orbit de propriul tumult – îi aplicăm corecții care lasă cicatrici.Ne irosim trăirile în goana după confirmări.Vrem să altoim o mlădiță din propriul univers pe cel de lângă noi, și numim asta iubire, deși este tortură.Bifăm fugitiv câte o “mea culpa” cu orgoliul că “am avut curaj să recunosc” – uitând că scopul e “să fiu iertat”.Presărăm neliniști pe inima celui drag – ca sarea, pe rană.Iubim numai pentru noi. Am vrea să levităm, netulburați, iar restul lumii să graviteze, satelit.Eludăm un adevăr elementar: iubitul / iubita înseamnă cel iubit, și nu neapărat cel care mă iubește.
Ne amăgim. Încă năzuim că unic este sinonim cu ego.
Aceleasi intrebari fara rost.. Dar tu faci ceva din toate astea sau doar tragi semnalul de alarma? Ne trebuie mai multi activisti si mai putin filosofi. Mai multi oameni eficienti si mai putini visatori. Mai multe elite si mai putini manelisti. Mai multa practica si mai putina flecareala.
De vorbit stim cu totii, doar suntem romani si avem poezia in sange. Ne pricepem la remarcat, la observat, la comentat, la tanguit. Mai ales la tanguit.
tu ai spus ceva de genul “mai bine tanar, frumos si bogat decat batran urat si sarac” logic ca fac parte din oamenii care au si facut ceva pentru asta. consum exact cat imi trebuie. nu fac risipa. “mai multe elite si mai putini manelisti” ce visator esti….doamne fereste
Atata timp cat motivezi pe altii si ii faci sa se gandeasca de doua ori inainte sa actioneze eu cred ca nu poti fi decat fericit, indiferent daca tu ai facut 4 chestii sau 6 din cate ai scris.
Am dreptate?
corect
@ salad: Sunt de acord si eu.
@ verdedeparis: E nevoie si de ganditori. Doar n-ai sa pornesti o actiune fara sa o gandesti. N-ar fi *practic*, nu? 😉
nu e esential dar e definitoriu 🙂
“Cati dintre noi stiu sa traisca”
sa trascau ‘ ( e o bautura spirtoasa,ca fapt divers) cum stim mai bine
atenti la ‘esente’ si neatenti la detalii
puerile compunerile tale,fade.dar ai cititori si like-uri asisderea. e si asta o nisa,a derutatelor
🙂
saracul de tine
Da , citesc acest blog zilnic si nu ma consider o derutata precum ne numesti tu . Citesc acest blog pentru ca prin el pot sa ma redescopar zi de zi , pentru ca prin ce citesc ma face sa reflectez la viata mea si la ce as mai putea face pentru a fi implinita. Aceste detalii nesemnificative pe care tu le consideri definitorii ma face sa cred ca nu ai scris niciodata nimic cu sufletul si nici nu le-ai citit cu el , si asta poate spune multe despre caracterul cuiva . Atunci cand citesti cu sufletul , faptul ca lipseste o litera dintr-un cuvant nu schimba contextul si nici emotia ce o transmite . Dar intr-o idee pot fi de acord cu tine , numai o anumita ” nisa ” poate intelege aceste compuneri ” puerile” .
Va dau un sfat:) la mine a functionat, la sfarsitul zilei, scrieti pe o foaie, 20 de lucruri care v-au facut ziua mai frumoasa, 20 de lucruri care va fac fericiti..nu conteaza ce..de exeplu, daca va place sa simtiti mustatile unei pisici pe obrazul vostru…
bun sfat. o sa fac si eu asta. multumesc
Eu acum am vazut postul si comentariul tau. Intamplator, am inceput in anul asta cu cate 2-3 “fericiri” pe zi. Nu cred ca gasesc 20 de lucruri care sa ma faca cu adevarat fericita, dar ma oblig (serios) sa bifez macar unul si, da, ma simt mult mai bine. E o forma de respect de sine sa faci macar atat. Cand o sa ajung la 20 o sa va scriu sa va spun si cum am reusit asta 🙂 Mi se pare greu, dar, cu siguranta, incerc.
asa sa faci
Cred ca primul lucru, dimineata, care ar trebui sa ne faca fericiti este ca ne trezim, ca suntem sanatosi, ca cei dragi noua ne sunt sanatosi (nu neaparat in ordinea asta).
Se intampla atatea nenorociri incat e cazul sa constientizam ca da, sanatatea chiar este totul!
Si daca, la sfarsitul zilei nu mai vezi decat negura? daca nu mai vezi luminita ? Daca la sfarsitul zilei realizezi ca ai devenit doar un robot ? Si iti dai seama ca esti un robot, dar nu resusesti sa gasesti calea…si dimineata citesti acest blog, si realizezi ca nu esti singur(a) care are aceste ganduri. Adica nu esti anormal…este realitatea…dar ce poti face? cum sa gasesti calea ? am devenit cu totii oameni cu probleme? sa apelam la specialisti care sa ce? sa ne dea puterea de a privi in noi, sa ne gasim puterea de a ne bucura din nou de soare? Pare absurd,o da ! putem sa acceptam oare ca nu mai suntem oameni ?O nu ! Suntem mult prea mandri sa acceptam ca nu ne mai cunoastem nici pe noi insine. Insa, mai avem o umbra de speranta daca recunoastem ca avem probleme,poate asa doar ne vom vindeca. Sau nu…
Mi-ar placea o postare despre cum judecam dupa aparente, despre cum ne obosim si obosim cu acest obicei.
Uneori poate fi mai mult decat epuizant.
bun subiect. multam de idee
Chiar daca articolul e mai vechi , azi l-am citit, o data cu postarea lui pe facebook…si vine ca raspuns la o zi destul de …plina de intrebarile mai sus puse…
Cred ca fiecare dintre noi ni le punem mai mult sau mai putin constient si ne frustram si incercam sa inecam frustrarea in toate lucrurile ieftine …cat mai multe si mai la indemana Life is short , buy shoes …sunt foarte putini care scapa din cercul acesta vicios …
Si e normal …in contextul actual …unde vrem sa fim toti si toate ,unde identitatea e doar in buletin …Noi nu avem identitatea noastra , noi cu noi , noi vrem mereu sa fim altcineva , mai popular ..mai smecher …dar nu noi. E mai usor sa criticam decat sa facem noi ceva, e mai usor de aratat cu degetul si e mai usor de dat cu parerea ..lucru pe care-l fac si eu acum pentru ca nu ma pot abtine . Datul cu parerea e un viciu .
Stim ce vrem? Cred ca asta e intrebarea care genereaza toate celelate intrebari …
Vrem mereu altceva …pentru ca oferta este atat de generoasa ! pentru toate gusturile si buzunarele! de la obiecte la oameni.
Si nu este condamnabil …pentru ca foarte putini stiu altceva decat asta .
Alergam dupa bani , multi cat mai multi, cu care sa ne cumparam totul, inclusiv iubirea si fericirea care , in functie de potenta financiara e mereu alta .
Valorea si valorile se declina in bani , in financiar pentru ca valoarea e doar materiala, o masina mai puternica, o femeie mai frumoasa / un barbat mai smecher si alte accesorii. Identitatea noastra, valoarea noastra sta in masina pe care o conducem, clubul in care ne distram, si cu cine ne ducem la culcare seara …si cam atat.
Vrem tot si punem mana pe tot, fiecare la nivelul lui de cumparare …problema este ca nu mai avem suflet , si ala nu se cumpara .
Be the change you wanna see! You are!
Aceasta este arta agreeata de aceeia pe care ii descrii mai sus insa exista si alte dimensiuni neatinse de foarte multi subiecti! Si asta face diferenta dintre noi…daca am fi toti la fel, in mod sigur nu ar fi mai bine decat acum! Eu sunt de parere ca fiecare este liber sa isi aiba propriul sistem de valori si personal nu sunt genul de om care sa dea sisteme peste cap! Fiecare merge in ritmul lui si mi se pare deplasat sa i se schimbe ritmul atata vreme cat cunoaste unul singur si functioneaza asa! Sa nu avem asteptari daca nu dorim intalnirea cu dezamagirea!…
E foarte generalist articolul. Daca ar trebui sa scrii toate nemultumirile, toate semnalele de alarma simplist intr-o singura propozitie, oare care ar fi? Pentru ca acolo este esenta de unde trebuie inceputa schimbarea defapt. Esenta nu o gasesc..e un tumult de nemultumiri de sine, de societate, care desigur ca fiecare poate sa il simta la un moment dat. Urmeaza un articol cu eventuale solutii? ..nu neaparat, nu-i asa? 🙂
solutiile le gaseste fiecare. nu o sa umreze un post despre asta. stiu doar ce fac eu pentru a schimba ceva. si deja fac asta
Imi place foarte mult titlul articolului, da-mi voie sa te intreb: care este temelia defapt? 🙂 multumesc.
pentru fiecare temelia este diferita. pentru mine temelia o reprezinta educatia, bunul simt, familia, principiile, femeia pe care o iubesc…
Frumoase cuvinte si f adevarate! Cred ca nu exista cineva care sa citeasca si sa nu se simta coplesit si “vinovat”… Cred ca ai atins puncte sensibile tuturor celor care au avut curiozitatea sa citeasca acest articol. Ar trebui sa ne deschidem ochii si mintea si sa ne dam seama cat adevar exista in aceste randuri. Felicitari!
draga autor al acestei generalizari…exteriorul e o oglinda a lumii interioare.
numai bine,
C.
Te citesc de putina vreme..imi placi, gandim la fel..am 33 de ani, iubesc cu tot sufletul de 2 ani si jumatate, ups and downs..suntem despartiti si ne iubim nebuneste . Ma intreb aproape saptamanal observand in jurul meu oamenii cati dintre noi sunt cu adevarat fericiti, cati fac compromisuri, cati pot spune cu adevarat ” am iubit”? Sunt nascuta si crescuta aici, in Bucuresti, insa nu vreau sa devin un om banal, zambesc oricui de cate ori am ocazia, incerc sa ma bucur de fiecare anotimp, de orice lucru simplu chiar si atunci cand am inima sfasiata de dor pt ca nu pot fi langa persoana pe care o iubesc, chiar daca nu am bani suficienti sa imi platesc facturile, chiar daca in mine se duce o lupta si sunt suparata. Si stiu ca sunt oameni ca mine care nu cedeaza in fata grijilor, a temerilor, a traiului asta de fiecare zi. Eu sunt fericita ca exist, ca pot face bine de cate ori am ocazia, ca pot spune ca iubesc cu p inima, ca nu ma pierd in multime, ca inca pot zambi si pot ajuta cand se iveste ocazia, ca sunt eu si nu mi am pierdut identitatea. Repet, stiu ca sunt acolo in multime, oameni asemeni mie. Solutia? Sa nu devenim banali, rautaciosi doar pentru ca putem..suntem individuali, avem putere de decizie.
Toti stim. Intrebarea e: cati vrem? …
Ceea ce mi se pare cel mai grav e faptul ca uitam ca sta in puterea noastra sa schimbam lucrurile. Iar primul pas spre schimbare este constientizarea; odata ce constientizam ce anume ne impiedica sa fim cu adevarat impliniti, unde gresim – fie ca este vorba de mentalitati eronate, prejudecati, imoralitate, vicii, trasaturi negative de caracter, traume, complexe, etc. – acel ceva isi pierde puterea asupra noastra si redevenim stapani pe noi. Orice lucru, oricat de negativ ar fi, odata adus la lumina si acceptat constient inceteaza sa ne controloze. Dupa aceea, daca alegem sa devenim responsabili fata de propriul destin sau ne complacem in nefericire dand vina pe lumea in care traim si moravurile ei, e fix alegerea nostra. Viata ne ofera pe cat de multe incercari si tentatii tot atatea oportunitati de a ne descoperi potentialul, de a deveni mai buni, de a ne accepta si onora individualitatea independent de presiunea sociala, de a ne descoperi si imparti darurile cu cei din jur fara teama de a fi judecati, etc.; trebuie doar sa fim atenti mereu la sufletul nostru, la semnele si sansele pe care viata ni le daruieste generos, in mod repetat si sa fim constienti ca suntem perfect capabili de a alege si actiona, nu suntem nici victime, nici neputinciosi.
am gasit azi pe fb pe acest Asofiei Marius Ionut ce a postat exact ceea ce ai scris mai sus.. urat de altfel ca nu a scris si de unde s-a inspirat… imi plac foarte mult scrierile tale si le citesc cu mare nerabdare, de aceea am cosniderat ca e corect sa te informez.. https://www.facebook.com/Asofiei.Marius.Ionut?hc_location=stream
Nu mai exista verticalitate, putem masura in grame dozele extraordinar de mici care au mai ramas! Suntem inconjurati de interese, de minciuni, de oamenii cu mii si mii de fete! Isi construiesc constiincios masti ipocrite, pe care le prezinta apoi, plini de fala, tuturor! Partea cea mai nasoala e ca acele masti nici macar nu-s reusite. Teatrul mascat pe care il joaca nu primeste nicio felicitare la sfarsitul spectacolului. Normal. Actori prosti, masti incomplete, subiect lipsa! Asteptari? Zero! Rezultate? Nici unul ! Fiecare isi creeaza propria sa lume – o lume dezumanizata! Si nici macar pe asta nu o poate cladi asa cum ar trebui. Calcand in picioare tot ce-i iese in cale, pune la pamant suflete, trupuri! Care vor crea automat brese. Tocmai in temelie! Si ce constructie rezista fara temelie? Raspunsul este evident… Si taman cand i se pare lui ca lumea-i gata, se naruieste precum un castel de carti! Si daca roata aia rotunda a vietii se mai intoarce si-n dreptu` tau, te mai trezesti si sub tone de moluz! Si pentru ce? Vrem sa parem ceea ce nu suntem! Luptam pentru aparente si uitam tocmai esenta fiecaruia din noi! Am creeat o lume a aparentelor! Dar am uitat ca aparentele inseala! E normal sa avem defecte, Este ceva specific firii omenesti! Dar mi se pare aberant sa ascundem fiecare defect, sa incercam sa parem perfecti! Nu poti juca toata viata teatru! Nu cred ca isi doreste cineva sa aiba o viata falsa. Stii, e ca si cum te-ai duce sa iti cumperi o sticla de vin. Ca ai pofta sa bei un pahar. Te atrage ambalaju` si cumperi! Si cand deschizi sticla: surpriza! Continutul este o porcarie! Asa e si cu oamenii! Isi construiesc fatade false, in timp ce interiorul putrezeste linistit! In loc sa munceasca atat la a-si creea masti, nu ar fi oare mai util sa munceasca la propria lor educatie? Sa invete sa se comporte civilizat, sa vorbeasca asa cum trebuie, sa aiba ,,cei 7 ani de acasa“… si mai ales, cea mai importanta etapa a educatiei, asa cum am mai spus: sa invete sa-si traiasca viata! Frumos!
cam asa e….
“Nu lasam nimic sa se raceasca. Ne dorim sa continuam relatiile ratate si uitam sa dam sanse oamenilor care chiar conteaza. Ne debarasam de toti oamenii buni si ne alaturam oamenilor care nu ne merita. Ne place mereu fructul interzis si nu ezitam sa muscam din el pana ne doare gura. Pana ne otravim, pana ne ardem limba,. pana ne apar afte in gura. Luptam pe toate planurile. Cedam cand ne e greu, cand cineva care merita a facut o greseala. Nu vrem sa il iertam fix pe cel care greseste cel mai putin.”
…atat de adevarat…nu ma trebuie sa mai spun nimic…ai cuprins tu tot in aceste cuvinte…bravo
cati dintre noi stiu ca am fost invatati sa construim pentru a uita libertatea?
esti liber atunci cand nu mai ai intrebari despre fericirea si dragostea ta.
cati dintre noi pentru a uita?
cati dintre noi pentru temelii? temelia e prima greseala pe care am facut-o. cu cat construim cu atat de indepartam de adevarul ingropat in temelii sa tina toata teama noastra cat mai sus, cat mai bine.
si cati dintre noi au simtit si stiu asta? probabil tot atatia “cati dintre noi”
Ei da…din pacate indiferenta , nepasarea atat de caracteristica Romaniei ne infecteaza , nici nu observi cand te copleseste sentimentul de inutilitate, ca nu poti schimba nimic, ca totul nu are nici un rost , poti striga, nu te aude nimeni, te simti fantoma, simti ca nici nu mai traiesti, sau daca totusi, ti-ai creat o realitate absurda…Candva am pornit cu totii cu zambetul pe buze. Se zvonea ca o strada este mai frumoasa cand este cutreierata de un om inteligent, pentru ca este in stare sa se bucure de nimicuri pe care ceilalti nici nu le vad. Aceste “nimicuri” insa sunt tot acolo si ne astepata privirile avide ,trebuie doar sa ne curatam mintile care nu se preocupa doar de facturile pe care trebuie sa le platim.
E tot ceea ce mi-am propus in 2014:
1. Imi scot din minte tot gunoiul – si nu ar strica sa dispara si de pe strazi…ergo- nu mai raspandesc gunoi in jur, gunoi,care poate sa insemne pungi de Chio Chips sau mizerii spirituale.(Sau cachitele dragilor nostrii catelusi pe cere ii scoatem la plimbare si care apar din metru in metru de-a lungul strazilor din Cluj Napoca-Capitala Culturala Europeana?! Serios… exista oameni care ies cu lopatica si pungulita si nu lasa aceste pachete nedorite sa ne polueze )
2. Ma bucur ca am doua maini cu care pot lucra, o minte sanatoasa, ca nu am luat-o inca razna si nu ma consider victima.
3. Ma bucur si traiesc din plin fiecare clipa , “Pana la cea din urma” voi ajuta si voi cere ajutor. Un cuvant bun, un zambet nu costa bani, nici timp nici efort, le poti raspandi pe ruta ta zilnica.
Si inca odata:da, am observat oameni care au curajul sa zambeasca. Dar pentru acesta trebuie sa trecem pe strada cu fruntea ridicata ,nu cu privirile fixand asfaltul.Si trebuie sa ne pese de celalalt.
Ma bucura faptul “sa vad” ca nu sunt singurul care gandeste, vede si simte dezechilibrul si decaderea societatii in care inca traim…spun “traim” pentru ca redactorul ce a scris acest articol e dovada ca mai sunt oameni cu valori si modele morale. Eram si sunt sigur ca sunt suficienti oameni de valoare/autentici printre care ma strecor in viata de zi cu zi si vad, gandesc si judeca problemele care in nici 10 ani au modelat societatea in tipare dezumanizate, mediocre, ostentative si fals valoric. E interesant, comic si foarte trist cum lucrurile si tehnologia ultramoderna menite sa ne usureze viata si sa ne permita sa interactionam mai mult ca oricand, in loc sa ne apropie si sa ne dezvoltam relatiile si intelectul ne tampeste si ne transforma in simple aparate interschimbabile in momentul aparitiei unei defectiuni.
Noi, cei ce traim si NU existam pe post de crema in croisant avem ceva ce se numeste “speranta”…cand “moare” speranta v-a muri si omul atat simbolic cat si la propriu…
In romania a fost frica de Dumnezeu pana cand au venit Comuniștii si au spus ca Dumnezeu nu exista, si au implementat in rădăcinile poporului o teologie profund ateista, azi ii culegem roadele din păcate
Romani 1:28 – 31 “Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i- a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fara mila”
In romania a fost frica de Dumnezeu pana cand au venit Comuniștii si au spus ca Dumnezeu nu exista, si au implementat in rădăcinile poporului o teologie profund ateista, azi ii culegem roadele din păcate
Romani 1:28 – 31 “Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i- a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fara mila”
da ma oripileaza furia si chiar ura ce ma cuprinde fata de anumite persoane si nu inteleg inca cauza!!ar fi corect sa ierti dar nu obtii decat atacuri si mai virulente!
Otraviti
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages