BLOGU LU' OTRAVĂ

Saturday

10

August 2019

0

COMMENTS

“Simplitatea in viata este adevarata libertate”

Written by , Posted in Music

“Fii dumneata însuţi. Nu trăi cu teama că vecinul îţi este superior. Dacă ai ceva de spus, spune aşa cum poţi – şi va fi bine! Dacă n-ai nimic de spus, atunci taci – nici asta nu va fi rău!” Sunt cuvinte lui Enescu – unul dintre cei mai proeminenți muzicieni de la sfârșitul secolului XIX și din prima jumatate a secolului XX. Chiar vorbeam cu cineva ziele trecute si zicea ca romanii care au impresionat lumea intreaga si au devenit universali sunt putini si poate trebuie mai mult mentionati si mai mult iubiti de romani. “Acasa la George Enescu” isi propune sa aduca in fata oamenilor valorile nationale cele mai de pret. Asa ca o sa va port in postarea de astazi intr-o calatorie prin casele lui Enescu.

“De prin l897-l898, când m-am întâmplat iarăşi în Bucureşti şi i-am auzit executarea înălţătoare a Poemului românesc (Poema română), întâia sa compoziţie, nu l-am mai văzut pe Enescu. A venit rar prin ţară (…) Acum e bărbat în puterea vârstei. Un cap fin, cu ochii scânteietori şi cu plete bogate. Numai nerv, întreaga făptură. Înfăţişarea fără nici o pretenţie şi totuşi cu acel aer de mândrie curată care şede cuiva atât de bine, când este îndreptăţit prin daruri excepţionale. Orchestra îşi simte stăpânul. Gestul cel mai neînsemnat al maestrului diriguitor îşi are efectul neînduplecat. Dar ce gesturi expresive, cumpătate şi puternice. Nicolae Iorga, 1908, în ”Neamul Românesc”

“Tinerei generaţii îi recomand muncă, cinste şi altruism şi aş mai adăuga şi modestie, cât mai multă modestie şi îngăduinţă pentru cei din jurul tău care vor să se manifeste… Valorile adevărate nu pot fi împiedicate de a ieşi la iveală.” George Enescu

Muzeul Naţional „George Enescu” – Palatul Cantacuzino Bucuresti

Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul” (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator), ansamblul arhitectonic s-a realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa  Casei Krieger din Paris poate fi admirată în decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).

Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.            

După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută in istoria domniţelor drept Maruca, născută Rosetti-Tescanu); aceasta, după decesul prematur al soţului, se va recăsători cu George Enescu, în 1937. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii.

În anii ’40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. După moartea lui George Enescu (1955), soţia sa a donat imobilul statului român, cu scopul înfiinţării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, aici funcţionează Muzeul “George Enescu”.

Din 2007, Palatul Cantacuzino este înscris pe Lista Patrimoniului European.În spatele Palatului Cantacuzino se află ultima locuinţă din Bucureşti a maestrului şi soţiei sale. Casa este compusă din 3 încăperi, aşezate de o parte şi de alta a unui vestibul central: pe partea stângă, dormitorul maestrului şi dormitorul Marucăi, iar pe partea dreaptă, salonul de muzică.

Casa Memoriala George Enescu – Sinaia – “Vila Luminis”

Vila Luminis a fost construita intre anii 1923 – 1926, cu banii castigati de Enescu in primele sale turnee din America de Nord, bazandu-se pe schitele maestrului. Dupa parasirea definitiva a patriei, determinata de evenimentele politice din 1946, prin actul de donatie catre statul roman, semnat la Paris, un an mai tarziu, respectiv in 1947, de catre George Enescu, Vila “Luminis” urma sa devina un asezamant cultural, conceput ca o casa de odihna si reculegere pentru artisti intelectuali romani sau straini.

Dupa o perioada de restaurare inceputa in 1990, realizata de Ministerul Culturii si la dorinta marele maestru al viorii, Yehudi Menuhin, stralucit elev al lui George Enescu dar si cu ocazia desfasurarii Festivalului International George Enescu, Vila “Luminis” devine casa memoriala, intrand in circuitul muzeal national la data de 5 septembrie 1995, sub denumirea „Casa Memoriala George Enescu”, in prezent fiind o sectie a Muzeului National „George Enescu”, avand sediul in Bucuresti

La Sinaia a compus si o parte a creatiei sale: Rapsodiile Romane, Cvartetul pentru pian, vioara, viola si violoncel nr. 1 in Re major, op. 12, Sonata pentru pian in fa diez minor, op. 24, nr. 1 si nu in ultimul rand trebuie mentionata opera Oedipe compusa in parte la Sinaia. La pianul din casa, Enescu ii va oferi  primele lectii, micului Lipatti, la varsta de patru ani. Tot aici, în salonul de muzica, George Enescu i-a oferit lectii de vioara lui Yehudi Menuhin, in anul 1927, cand acesta avea doar 11 ani, cel ce avea sa devina stralucitul interpret la vioara, cu faima mondiala, nascandu-se intre acestia, o prietenie ce va dura pana in ultimele clipe ale maestrului, in anul 1955.

Sufrageria este prima cameră de la etaj, spaţioasă, unde, soţii Enescu şi oaspeţii lor serveau masa împreună. Urmatoarea camera este salonul de muzica, considerata cea mai frumoasa camera a casei, unde marele muzician roman sustinea concerte prietenilor apropiati. Se pastreaza si pianul maestrului, un Ibach facut la Lausanne, pe care si-a sustinut bogata sa activitate componistica si concertele oferite apropiatilor familiei.

Complexa personalitate a lui George Enescu se afirma la Sinaia mai ales in ipostaza de compozitor, desi a susinut numeroase concerte la Castelul Peles, dar si in alte asezaminte culturale din oras cu orchestra Ministerului Instructiunii Publice condusa de dirijorul Dimitrie Dinicu. Tot la Sinaia a compus si o parte a creatiei sale: Rapsodiile Romane, Cvartetul pentru pian, vioara, viola si violoncel nr. 1 in Re major, op. 12, Sonata pentru pian in fa diez minor, op. 24, nr. 1 si nu in ultimul rand trebuie mentionata opera Oedipe compusa in parte la Sinaia. In anul 1927, George Enescu a  orchestrat un tablou din actul al – II – lea . Aceasta opera  i-a dedicat-o sotiei sale Maria Cantacuzino Enescu.

Tot la acest pian Enescu ii va oferi  primele lectii, micului Lipatti, la varsta de patru ani. La sfarsitul lectiilor, maestrul il binecuvantează pe acesta cu o cununa de lauri, daruindu-i si o mică vioara; era botezul artistic, botezul artei muzicale. Mai tarziu, la data de 12 decembrie 1941, Enescu si Lipatti au sustinut impreuna un recital.

Tot aici, în salonul de muzica, George Enescu i-a oferit lectii de vioara lui Yehudi Menuhin, in anul 1927, cand acesta avea doar 11 ani, cel ce avea sa devina stralucitul interpret la vioara, cu faima mondiala, nascandu-se intre acestia, o prietenie ce va dura pana in ultimele clipe ale maestrului, in anul 1955.

Din salon, scara în spirala permite accesul spre capatul turnului belvedere si de aici în mansarda sau “bageaga” (cum îi spunea Enescu). Etajul mansardat a fost adaugat de arhitectul casei, Radu Dudescu, pentru a echilibra verticalitatea turnului în ansamblul vilei, devenind locul preferat al maestrului pentru activitatea muzicala. In camerele mansardei este prezentat materialul documentar legat de viaţa si activitatea lui George Enescu.

Deasemenea, mansarda mai adaposteste alte doua camere mici, intime unde erau gazduiti apropiatii sai, printre care si Yehudi Menuhin, unde se odihnea după lectiile de vioara oferite de maestrul Enescu. Tot aici, regina Maria, care aflase de talentul neobisnuit al micului Menuhin, l-a ascultat în timp ce exersa, furisata in alta camera deoarece Menuhin avea doar 11 ani si era foarte timid. Camerele de lucru de la mansarda sunt pozitionate catre 

Muntii Bucegi, unde maestrul a gasit linistea necesară pentru a crea, inspirat din această superba priveliste.

Tot din salon se patrunde in camera sotiei lui  George Enescu, Maria Cantacuzino Enescu , unde ambianta tradeaza spiritul eclectic al acesteia.

Conacul Tescani – Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, apartine de Muzeul National “George Enescu”

“Casa de la Tescani era plina de farmec. Incaperile erau mai mult intunecate. Cand intrai in hol, mirosea a ceai, flori si covor impregnat cu miros de tutun. Casa si tot parcul de la Tescani erau bujuterii frumos montate. Singurul neschimbat in toate timpurile si anotimpurile vietii lui era aici Maestrul. Mare cinste a fost omul asta pentru familia Tescanilor si pentru prietenii acesteia…” Georgeta Mircea Cancicov

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” funcţionează în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu şi are statut de monument istoric. Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani.

După întâlnirea Marucăi Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu, cu George Enescu, în 1909, marele muzician a venit aici deseori, lăsându-se inspirat de frumuseţea peisajelor. Bunăoară, la Tescani a definitivat capodopera sa lirică, Oedip, pe care a dedicat-o Marucăi.

Prin Actul de donaţie făcut de Maria Cantacuzino-Enescu în 1947, conacul familiei sale a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată “Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultura Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultura “Rosetti TescanuGeorge Enescu“. Din anul 2007, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.

”…În acest spaţiu mare sau restrâns este întotdeauna muzică în aşteptare şi iubire gata să ţâşnească , aşa că intri aici cu fervoare,  cum se cuvine să faci în locurile în care iubeşti şi te rogi.*)” Maria Cantacuzino-Enescu

Daca doriti sa popositi in zona va puteti caza fix aici. Exista 9 camere duble care va asteapta.

Casa Memoriala „George Enescu” din Mihaileni- Casa in care s-a retras mama lui Enescu, Maria, spre sfarsitul vietii, apartine fundatiei ProPatrimoniu

Construită de străbunii lui Enescu după mamă (preotul Ioan Cosmovici și soția sa Zenovia), casa din Târgul Mihăilenilor este în sine un monument arhitectonic reprezentativ pentru tipul de casă de ţară moldovenească din secolele XVIII-XIX, aflată şi ea tot mai mult pe cale de dispariţie. Data exactă a construirii este incertă, se presupune ca a fost ridicată între 1775 și 1830.

Deşi născut, după cum se ştie, la Liveni, micul George Enescu (în actul de naştere Gheorghe, aşa cum se va iscăli, de altfel, deseori) a petrecut la Mihăileni ceasuri multe şi fericite ale copilăriei, tinereţii şi maturităţii sale. O atestă documentele biografice şi bogata corespondenţă (Enescu scria aproape zilnic) cu mama sa care se retrăsese în casa de la Mihăileni. „Bădia Jorj” bătea an de an drumuri lungi şi obositoare ca să ajungă în – pe atunci – cochetul târguşor de pe malul Molniţei, unde dulcea mamă îl aştepta cu inima strânsă. Vacanțele compozitorului erau împărțite între locuința familiei Enescu din Cracalia și casa din Mihăileni.

George Enescu povestea multe întâmplări din casa bunicilor de la Mihăileni – unele trăite de el însuşi, altele auzite de la mama sau unchii săi. Bunăoară, bărbatul Enescu se entuziasmează ca un băieţandru amintindu-şi fluturii frumos împodobiţi după care alerga odinioară: „Uite, fluturele acesta eu îl prindeam când eram copil, în livadă la Mihăileni!” În amintirea lui George Enescu revine de asemenea o vară petrecută la Mihăileni, „după o ploaie uşoară, coada unui mare curcubeu care «căzuse» chiar în fundul livezii” şi, părându-i-se atât de aproape încât putea să-l atingă, a alergat după el ca să-l prindă şi să facă tumbe în locul unde minunea atinsese pământul, ca să i se îndeplinească orice dorinţă. Se „repede ca fulgerul să prindă coada curcubeului”, însă curcubeul fugea de el şi nu-l putea prinde. Mângâierea vine din partea mamei sale: „Aşa-i în viaţă, dragul meu. Îţi faci mereu iluzii! Dar când să pui mâna pe noroc, el îţi fuge dinainte…”. 

În vara lui 1946, înainte de despărţirea definitivă de România, Enescu îşi ia rămas bun de la locurile dragi şi sfinte, într-un adevărat pelerinaj la Liveni, Cracalia, Dorohoi, Şendriceni, Tescani… Popasul cel din urmă va fi la Mihăileni, iar Romeo Drăghici îşi aminteşte: „[…] Apoi, cu tot cortegiul, ne-am dus şi la Mihăileni, la mormântul mamei sale (aflat la Paris în martie 1909 şi anunţat telegrafic, Enescu nu a putut ajunge la timp pentru a-și însoţi mama pe ultimul drum). Aici, a căzut cu capul în ţărână, unde a rămas aşa o jumătate de oră încheiată, meditând. Simţea nevoia să respire aerul de acolo, înainte de despărţire.

La plecarea din Mihăileni ne-a spus: «De aici plec odihnit, din seva pământului meu şi numai asta-mi dă curaj să mă pot dezlipi de ţară pentru un timp mai lung.»”. Nu ştia sau nu vroia să creadă că va fi pentru totdeauna…

Sursă text: Raluca Știrbăț, Din istoria unei case uitate – Pentru salvarea Casei Enescu din Mihăileni, în Historia Special, An II, Nr. 4, septembrie, 2013 și Sufletul „casei cu brazi” – File de poveste ale casei lui George Enescu de la Mihăileni, în Timpul, An XIV, serie nouă, mai 2014. 

Casa a aparținut familiei mamei lui Enescu, Maria Cosmovici, contruită de părinții ei, preotul Ioan Cosmovici și soția Zenovia. Vacanțele compozitorului erau împărțite între casa natală din Cracalia și casa din Mihăileni. Situată în partea de Nord-Vest a județului Botoșani, la granită cu Ucraina, într-o regiune deluroasă, pe malul stâng al râului Molnița și pe malul râului Siret, comuna Mihăileni este leagănul copilăriei lui George Enescu. 

Aici vreau sa precizez si sa multumesc oamenilor datorita carora casa a fost salvata: Fundația Pro Patrimonio si Raluca Știrbăț.

Casa Memoriala „George Enescu” din Liveni- Casa parinteasca, apartine de Muzeul Judetean Botosani

„Mă trag din părinţi români şi m-am născut la Liveni, judeţul Dorohoi, în inima Moldovei… Locuiam într-o casă mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare. Şi acum mai văd ţăranii, în cămăşi albe, cu ilice albastre, cum cântau în asfinţit…… Aceasta este cu adevărat ţara mea, iar imaginea ei am dus-o cu mine”

Astfel se mărturisea George Enescu în memoriile sale, plecat de pe aceste meleaguri, avea să cucerească lumea cu farmecul cântecului său, a viorii sale, a baghetei sale dirijorale. Casa mică cu pridvor de lemn vopsit, refăcută, găzduieşte din 1968 un muzeu care prezintă atmosfera copilăriei lui George Enescu.

“Părinţii mei, care proveneau fiecare din familie de preoţi ortodocşi, se rugau cu ardoare şi plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. Ruga lor s-a împlinit în anul 1881… Iată-mă de două ori pecetluit, ca om al gliei şi ca mistic.” George Enescu

Casa memorială “George Enescu” din Liveni reprezintă locul naşterii, universul copilăriei primului compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural universal, locul unde au răsunat pentru prima dată acordurile viorii celui ce avea să cucerească lumea cu magia cântecului şi a baghetei sale dirijorale.

Aflată la aproximativ 15 km de Dorohoi şi 50 de km de Botoşani, este casa părinţilor lui George Enescu, Costache şi Maria Enescu. Aici, în casa visurilor, a văzut lumina zilei marele compozitor la 19 august 1881. De mic copil Enescu a manifestat o înclinaţie extraordinară pentru muzică, astfel că la numai patru ani a început să ia lecţii de vioară de la părinţii săi, dar şi de la un renumit lăutar din Dorohoi, Nicolae Filip, cunoscut ca Lae Chioru. Un an mai târziu, la vârsta de cinci ani, a început să studieze sub îndrumarea lui Eduard Caudella, profesor la Conservatorul din Iaşi, şi a compus prima sa operă pentru vioară şi pian “Ţara românească”.

Tot în casa din Liveni, Jurjac, cum era alinta de părinţii săi, a compus şi Poema Română, în 1894, care a ajuns să fie considerată prima operă românească cu adevărat “naţională” din istoria muzicii româneşti.

Casa memorială “George Enescu” din Liveni, este o casă modestă, cu pridvor de lemn, înconjurată de o grădină şi o livadă. Adăposteşte obiecte care reflectă universul copilăriei artistului. Pot fi admirate aici o vioară de jucărie, pianina la care a început să cânte Enescu, sau trusa de culori pentru desen alături de mai multe desene.

Se află aici şi fotografii originale ale părinţilor, acte de proprietate aparţinând lui Costache Enescu, precum şi partituri muzicale din anii tinereţii artistului şi nu în ultimul rând fotografii care-l prezintă pe marele artist în compania unor mari muzicieni ai timpului, în ţară şi în diverse capitale ale Europei.

Mobilier aparţinând părinţilor, scoarţe moldoveneşti, atinse de patima vremii, cuptorul pe care s-a născut genialul muzician, fotografii de familie şi nu în ultimul rând obiecte care i-au aparţinut: pianul, o vioara jucărie, trusa de culori pentru desen, un Moş Crăciun – jucărie şi mai multe desene făcute de copilul George Enescu. Din 1958 casa gazdueşte muzeul ce prezintă atmosfera copilariei lui Jurjac (aşa cum îl alintau părinţii)

Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi, casa in care a locuit pana la moarte tatal lui Enescu, Costache./ apartine de Muzeul Judetean Botosani

Muzeul „George Enescu” din Dorohoi, amenajat în casa  cumpărată în anul 1910 de Costache Enescu, tatăl compozitorului, inaugurat în anul 1957 şi reorganizat recent, expune obiecte şi documente de mare valoare legate de viaţa şi activitatea marelui muzician.

Fotografii originale din anii copilăriei petrecute la Liveni şi Cracalia, fotografii ale părinţilor – Costache şi Maria Enescu, scrisori originale, obiecte personale – pianul, mai multe viori şi bagheta, ochelarii, un costum de concert, programe de concert – sunt câteva dintre piesele de rezistenţă ale muzeului.  O casă în stil moldovenesc, construită pe la 1881, casă în care până la 1919 (anul morţii) a locuit Costache Enescu, tatăl muzicianului, adăposteşte astăzi Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi. 

Enescu a păstrat-o, venind adeseori la Dorohoi unde găsea locul potrivit pentru odihnă şi creaţie. În camera sa de lucru care se păstrează şi astăzi, George Enescu a scris Cvartetul de coarde op. 30, Simfonia a 3-a. Aici îşi simţea sporite capacităţile sale creatoare: „O lună de zile pe an trebuie sa vin să calc pe pământul ţării mele.” 

După moartea maestrului, un grup de intelectuali din Dorohoi în frunte cu profesorul de desen Constantin Radinschi, ale cărui lucrări sunt expuse în muzeu, au reuşit să o transforme în muzeu la doi ani de la moartea lui George Enescu (1957)

Dacă cititorul ar putea să-și închipuie mintea enciclopedică, îngemănată cu inima cea mai generoasă și mai lipsită de egoism din câte pot exista într-un om, cu o înfățișare nobilă și frumoasă, cu un chip romantic însuflețit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cânta la vioară ori la pian, dar mai cu seamă atunci când compunea, imaginea tot n-ar fi completă. Enescu rămâne pentru mine cea mai extraordinară ființă omenească, cel mai mare muzician și cea mai puternică influență exercitată vreodată asupra mea. Sir Yehudi Menuhin

Proiectul “Acasa la George Enescu” a fost posibil datorita Raiffeisen Bank si Cronicari Digitali.

Festivalul George Enescu 2019 la Sala Palatului

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va avea loc în perioada 31 august – 22 septembrie 2019 în mai multe locuri din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului și Teatrul Excelsior. Pentru această ediție, organizatorii au ales ca temă centrală “Lumea în armonie”. Directorul artistic al Festivalului Enescu este Vladimir Jurowski.  Festivalul aduce publicului mai multe premiere, atât din perspectiva prezențelor artistice, cât și din cea a spectacolelor propuse și a organizării. 

Printre noii artiști, care completează galeria de vedete internaționale, se află actrița de Oscar Marion Cotillard, care o interpretează pe Jeanne d’Arc pe scena Ateneului Român, în opera omonimă, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch. I se alătură nume precum Mitsuko Uchida, Rene Jacobs, Kirill Petrenko, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazón și Julia Fischer. În festival vor fi interpretate 32 de lucrări de George Enescu.

În total, festivalul va cuprinde 84 de concerte și recitaluri numai în sălile de concert din București, cu un estimat de peste 2500 de artiști din cele mai diverse colțuri ale lumii, 50 de naționalități lucrând împreună. Laureații ediției 2018 a Concursului Internațional George Enescu vor susține concerte în programul Festivalului Enescu 2019.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.