BLOGU LU' OTRAVĂ

Monday

11

August 2014

9

COMMENTS

“Un barbat care te face sa razi, care te stimuleaza creativ si care te ia in brate la sfarsitul unei zile grele, pentru mine e o premisa excelenta a unei relatii de cuplu reusite. Restul e …”fine tuning”. Interviu cu Monica Birladeanu

Written by , Posted in Diverse

Monica Birladeanu

Este una dintre cele mai discrete prezente feminine din Romania, este o femeie care emana o delicatete si o eleganta pe care o regasesti la o alta Monica, Bellucci. Prima data am auzit de ea cu multi ani in urma cand realiza o emisiune la B1 TV, a urmat o cariera in cinematografie – a jucat in filmul lui Cristi PuiuMoartea domnului Lazarescu, apoi in serialul Lonbarzilor 8 si a facut un rol senzational in Francesca. In 2004, a plecat in Los Angeles pentru a lua lectii de actorie. Isi traieste visul American de mai bine de 10 ani. A jucat in mai multe filme de la Hollywood printre care “Living&Dying“, “Second in Command“, “The Hunting Party“, “Caved In“, dar si intr-un episod din celebrul serial “Lost: Naufragiatii” iar acum am revazut-o in cel mai nou film facut de Nae Caranfil, Closer to the Moon. Este naturala si degajata si a spus imediat “DA” cand i-am propus sa facem un interviu pentru “Romania mea”. Ce a iesit puteti sa cititi mai jos. Monica Birladeanu. Enjoy.

Care este sfatul pe care l-ai primit de la parintii tai si vrei sa il impartasesti copiilor tai?

E foarte greu de enuntat un sfat precis pe care l-am primit de la ai mei, in primul rand pentru ca oratoria nu e neaparat calea prin care ne-au transmis (mie si fratilor mei) principii importante de viata. Mama, cea cu care am petrecut cea mai mare parte din copilarie, are insa un talent desavarsit de a te invata silentios sa traiesti dupa un cod moral sanatos, prin felul in care ii trateaza pe cei de langa ea si reactioneaza in situatii de criza. Nu-ti preda, nu-ti impune, nu intervine. Cred insa ca are o incredere desavarsita in puterea osmozei si iti asteapta neclintita revelatiile sau momentul in care isi recunoaste cateva din lucrurile in care crede ea, in tine.

De departe lucrul pentru care o admir infinit pe aceasta doamna, si pentru care sunt onorata ca e mama mea, e ca stie sa dea cu o mana fara s-o intinda pe cealalta in asteptarea unei rambursari a gestului daruit. Am intalnit asta la oameni evoluati spiritual, la prieteni foarte apropiati de cateva ori, insa niciodata n-am vazut pe nimeni sa traiasca cu consecventa dupa acest principiu, toata viata.

Care este cea mai emotionanta intamplare prin care ai trecut? Poti sa o povestesti?

Eram pe covorul rosu la Festivalul de Film de la Shaoxing in China si din multimea de pe margine, o fetita de 6-7 ani, intindea cu disperare mainile spre mine din bratele mamei ei. M-am apropiat de margine, i-am intins mana iar ea mi-a prins-o cu amandoua manutele ei si mi-a sarutat-o…. Mi-au dat instantaneu lacrimile desi evident, nu era vorba de respect sau admiratie pentru mine personal, cat mai degraba despre universul unui copil care isi imagineaza ca toate femeile cu par lung imbracate in rochii somptuoase, sunt zane. M-am aplecat printre oameni s-o iau in brate, in ciuda masurilor de securitate, pentru ca mi s-a parut important sa simta ca primeste iubire inapoi de la oricine si-ar fi imaginat ea ca sunt si ca nu exista fiinte magice de neatins pe acel covor rosu, ci doar oameni la fel ca ea si mama ei, doar ca imbracati (de altii, de obicei, hah) mai frumos.

Emil Cioran spunea ca “Tuturor femeilor inzestrate, nefericirea in dragoste le-a fost o zestre divina.” Tu ai simtit asta pe pielea ta?

Nu stiu daca ma consider o femeie ‘inzestrata” in sensul serios al cuvantului, stiu doar ca sunt un om foarte sensibil si ca vad, simt, traiesc acut tot ce mi se intampla. Aveam o conversatie interesanta aseara cu cineva despre momentele in care inveti lectii valoroase in viata si la o evaluare rapida, mi-am dat seama ca momentele de nefericire sunt cele care mi-au oferit cele mai mari revelatii: despre mine, despre celalalt, despre lumea in care traiesc. Astea sunt momentele in care fac pasi inainte in descifrarea puzzle-ului interior, in care mai adaug o piesa la o imagine de sine in curs de formare.  In sensul asta da, nefericirea e un dar divin, pentru ca e un profesor desavarsit pentru cei care au ochi sa vada, urechi sa auda, minte sa inteleaga.

Singuratatea e un alt invatator important, mai ales intr-o lume in care interactionam unii cu altii la viteza cu care particulele elementare interactioneaza in univers, cu toate consecintele lor: atractie, respingere, decadere si anihilare, si e un catalizator valoros a unor concluzii dupa ‘furtuna’, dandu-ti sansa in felul asta  sa te reformulezi si sa-ti re-evaluezi identitatea.  La fel de mult cred ca exista un mare pericol in introspectii continue si perioadele prelungite de ‘refacere’ ; iti pot anihila o pofta elementara de viata, de a face lucruri si de a beneficia de bucuriile mici ale unei zile obisnuite.

Oamenii creativi sunt de-obicei fiinte cu torturi interioare, mereu in cautare de raspunsuri, surse de inspiratie noi, cu o dorinta etern nesatisfacuta de exprimare fidela a ideilor care ii obsedeaza si cel mai bun indemn pe care l-am auzit in ultima vreme vine de la un pictor nonagenar “ uita de rezultate, pune mana pe creion si deseneaza”!

Monica Birladeanufoto: Andreea Radutoiu pentru InStyle

Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?

Nu detin adevarul despre lucrurile cu adevarat importante in viata, asa e clar. Simt doar ca, sa-ti intelegi misiunea pe lumea asta, in sensul de ‘purpose’,  e un deziderat care exista in fiecare dintre noi, indiferent ca unii sunt constienti de asta sau nu. In mine cel putin, exista o dorinta de a-mi intelege locul in univers si scopul pentru care sunt aici. Evident e o utopie sa sper ca voi avea curand raspuns la asta, insa in mod cert e o intrebare pe care mi-o pun frecvent pentru ca refuz cu obstinatie sa cred ca alergatura dupa conforturi materiale, succes, reputatie si o relatie de cuplu armonioasa e tot ce are lumea asta de oferit.

“Il iubesc si pentru ca problemele mele devin problemele lui si invers.”? Care sunt motivele pentru care il iubesti pe omul de langa tine?

Ar fi reductiv si ofensator sa iubesc un om doar pentru cateva lucruri precise. Iubesc de obicei in celalat un ansamblu intreg format dintr-un numar infinit de elemente care ma inspira: paradoxuri, decaderi, victorii, idei, aspiratii, mod de operare,imaginatie, generozitate, compasiune, curaj, nesigurante si temeri… as avea o lista lunga. Dar metaforic vorbind, daca identitatea celui de langa tine ar fi un tablou, iar el pictorul, iubesti alegerea combinatiilor lui personale de culori, forme si structuri. Nu astept ca un barbat sa-mi preia sau rezolve problemele, nici nu mi se pare destept sau eficient ca amandoi sa-si cheltuie energia incercand sa gaseasca solutii pentru situatii delicate in care se afla celalalt. Astept insa empatie si compasiune in momente dificile pentru ca asta e tot combustibilul de care am nevoie sa lupt in continuare.

Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericita?

Sunetul respiratiei omului care doarme langa tine, un lucru construit cu mana mea, oricat de prost ar fi iesit, un caine care ti se ghemuieste la piept in nevoie de afectiune, mirosul celui de care ti-e dor, sunt cateva din lucrurile marunte care-mi procura momente pretioase de bucurie.

Paleologu spunea ca “frica de a nu suferi il face pe om sa nu mai iubeasca.” De ce am ajuns aici?

Din lipsa de curaj, evident. Atunci cand iubirile devin campuri de batalie, sunt cateva tipuri de reactii pe care le au cei raniti serios: unii se intorc acasa sa se refaca si dezvolta un ‘sindrom post-traumatic’ care-i face sa nu se mai intoarca la ‘razboi’  multa vreme, sau poate niciodata; apoi sunt cei care desi intorsi, lupta mereu cu propria frica de a fi raniti din nou si atunci strategia lor de ‘cucerire’ e tot timpul o combinatie de rare miscari ofensive cu o predominanta defensiva. Foarte rar insa, exista si luptatori din liga superioara, de-un curaj rar si incredere in propriul ideal, care dupa refacere, se intorc mai bine pregatiti, mai antrenati si cu o indarjire si mai mare de ‘cucerire’. Ei sunt care nu accepta infrangerea din principiu si care aproape in semn de sfidare si de dominare a propriei slabiciuni, deschid din nou nasturii camasii, pregatiti sa infrunte cu fruntea sus si pieptul deschis o noua rafala de gloante.

Asta nu inseamna ca vad relatiile doar in termeni antagonistici, au contraire. Dar cred ca am fost cu totii in relatii care au avut perioade conflictuale sau care s-au incheiat cu ‘bandaje’.

Monica Birladeanufoto: Barna Nemethi pentru Beau Monde

Ai avut un moment in care ai luat totul de la zero? Care a fost si care au fost pasii parcursi pentru a ajunge iar pe linia de plutire.

Sigur. Am fost pasare Pheonix, in sensul cel mai pur al legendei: cu autoincendiere si renastere. Cred ca atunci cand ajungi sa traiesti intr-o lume departe de cea pe care simti ca ti se potriveste, in momentul in care constati ca te simti complet dislocat si ca nu ai puterea sa schimbi nimic, sa pleci si sa-ti cauti semenii si locul potrivit, e esential. Inertia nu e deloc unul din simptomele de care sufar.  Incendiul vine la pachet cu durere si singuratate, abandonul unei lumi, desi straine tie azi, e dureros in virtutea unui atasament pe care l-ai avut fata de ea in trecut.

Dar dorinta de-a trai intr-un context cu care ma simt in armonie, mi-a dat mereu curaj de-a pune mana pe cutia de chibrituri. De obicei primii pasi pe un nou teren virgin ii fac in tacere, cu cateva carti bune si cu liste nesfarsite de lucruri aleatorii pe care imi doresc sa le fac. In fiecare zi insa, lista se modifica, se mareste sau se ingusteaza, ca dupa o perioada de ‘gratie’  sa se rezume la cateva obiective importante care imi indica de-obicei cine sunt astazi sau cine imi doresc sa fiu.

Cred ca lucrurile pe care alegem sa le facem, profesie, hobby-uri, tipul de partener care esti intr-o relatie, e o extensie a stadiului de evolutie personala in care te afli. Si cred o data ce reusesti intelegi in ce faza esti; celelalte piese de-obicei se aseaza singure pe noua masa de joc.

Stefan Iordache spunea ca “Femeia este cea mai mare minune pe care a lasat-o Dumnezeu pe Pamant. Ea alege, ea cheama, cucereste si domina!” Ce este femeia?

O fi inteles Stefan Iordache ceva, hahaha. Ma feresc de definitii, mai ales de una care ma include si pe mine. In sens spiritual insa femeia e viata si asta o face din start o minune a lui Dumnezeu. Restul e “in the eye of the beholder”

Monica Birladeanufoto: Giuliano Bekor

“Fericirea este aptitudinea de a lasa dezamagirile in trecut si obiectivele pe care ti le doresti atinse in viitor.” Toata lumea vorbeste despre ea…Unii au trait sentimentul, altii nu. Ce este fericirea pentru tine?

Stii, mi s-a parut mereu atat de cliseica sintagma “happiness is a state of mind” si m-am uitat multa vreme cu neincredere la diverse video-uri pe TED.com cu calugari care vorbeau de o fericire la indemana, de faptul ca fericirea e o alegere.

In cautarea acestei fericiri m-am supus in trecut unor diverse discipline, cateva includeau o abstinenta completa de cateva zile de la orice forma de nutritie, altele includeau meditatie (pe care nu reusesc s-o mai practic astazi insa), altele insemnau o hranire a spiritului care ma locuieste. Cert este faptul ca ceva s-a aliniat corect in mine si ca am trait la un moment dat cateva clipe de fericire suprema , de gratie divina, in cel mai banal moment din viata unui om: traversand strada. Am simtit in acel moment ca nu-mi lipseste nimeni si nimic, ca lucrurile din viata mea sunt asa cum trebuie sa fie, in armonie perfecta, ca aceasta stare de spirit nu depinde de nici o confirmare din lumea exterioara si ca sunt capabila sa accept cu seninantate orice mi-e dat sa mi se intample (inclusiv un potential accident cu o masina care se apropia vertiginos din sens opus, haha).

Evident, pana am ajuns in parcarea unde-mi lasasem masina, mintea mea a inceput sa puna sub dubiu aceasta stare, sa post-rationalizeze si sa se chestioneze autenticitatea emotiei asa ca am coborat cu picioarele pe pamant. Insa mi-e foarte clar ca exista o forma de fericire spirituala deplina, poate chiar cea mai pura, pentru ca nu e influentata de nimic din exterior, accesibila celor determinati s-o experimenteze.

Un alt tip de fericire suprema e cea pe care o simti in contopirea cu omul iubit, cand aerul tau ii patrunde plamanii si vice-versa, cand simti ca inimile isi regleaza bataile in sincron perfect si cand simti ca exista doar un flux de energie care circula din tine in el si invers, intr-un circuit inchis… Asta se intampla insa foarte rar, poate o singura data in viata, si doar daca dai peste un “luptator” la fel de curajos ca si tine.

Astea sunt in mod cert si fara drept de apel, momentele pentru care viata merita traita.

Monica Birladeanufoto: Andreea Radutoiu

Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit despre tine din gura unui barbat?

Ca sunt cel mai curajos om pe care l-a cunoscut.

Sa ai incredere in celalalt…sa te deschizi in totalitate si sa te abandonezi complet in bratele lui cu siguranta si daruire…sa va lasat apoi purtati de iubire in iubire cu iubire…impreuna… Aceasta este imaginea perfecta a unei relatii complete si autentice.” Tu care crezi ca este imaginea perfecta a unei a unei relatii complete si autentice?

Ah, o relatie perfecta mi se pare un lucru imposibil de atins. Perfectiunea in sine mi se pare plictisitoare (daca nu vorbim de domenii care o impun). Suna bine pe hartie si in literatura, dar in realitate, in cuplu ambele entitati sunt in permanenta transformare, au nevoi diferite de la o perioada la alta, au ritmuri diferite de evolutie si uneori inconstante, iar asta impune o nevoie de adaptare permanenta.  Cert este faptul ca un barbat care te face sa razi, care te stimuleaza creativ si care te ia in brate la sfarsitul unei zile grele, pentru mine e o premisa excelenta a unei relatii de cuplu reusite. Restul e …”fine tuning”.

Exista un film la care ai plans sau care te-a emotionat tare?

Multe. N-am zis mai sus ca sunt un om sensibil? Am plans in hohote acum multi ani la House of Sand and Fog cand Sir Ben Kingsley alerga dupa fiul lui, in ciuda faptului ca eram la mijloc de rand intr-o sala de cinema plina. Haneke, desi e un cineast auster, reuseste sa ma emotioneze profund. Am o lista nesfarsita de filme la care mi-au curs lacrimile, pentru ca cinema-ul dispune de mijloace multiple de a se juca cu emotiile spectatorului: imagine, coloana sonora, dialog.  Si-mi place sa ma supun benevol la acest tip de “manipulare emotionala”.

Care este melodia care te emotioneaza cel mai tare si de ce?

Depinde in ce dispozitie emotionala ma aflu. Dar Mark Lanegan cu piesa lui “Carry Home” nu esueaza aproape niciodata, la fel cum o face si “I appear missing” a celor de la Queens of the Stone Age. Sunt o femeie tipica in definitia lui Oscar Wilde, care ‘iubeste cu urechea’  si deci foarte receptiva la armonii de sunet cu potential dramatic si versuri care contin reflectii profunde.

Foto: Barna Nemethi/All Hollow Magazine


9 Comments

  1. Tudora Maia Marina
  2. Tudora Maia Marina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *