10 spectacole de teatru pe care trebuie sa le vezi!
Written by Otrava, Posted in Teatru
Daca mi-a lipsit ceva mult in astia doi ani dubiosi…acela este teatrul. Locul in care ma simteam cel mai bine. Cu speranta ca vremurile o sa se schimbe si ca o sa revenim cat mai repede la normal…va invit la teatru. Va invit sa vedeti niste spectacole pe care si eu abia astept sa le vad.
Furtuna la Bulandra
Prospero, magicianul care locuiește cu fiica lui, Miranda, pe o insulă părăsită, provoacă FURTUNA. O furtună-pedeapsă, care-i aduce pe insulă pe Alonso, rege la Neapole, pe fratele acestuia, Sebastian, dar și pe fratele lui Prospero, Antonio, cel care cu ani în urmă îi furase ducatul din Milano. Pe corabie se află și prințul Ferdinand, cel care pe insulă se va îndrăgosti de frumoasa Miranda. Cu puterile sale magice, sprijinit și de Ariel – spiridușul aerului, Prospero va inventa încercări, va schimba destine, comportamente, în fine, va interveni benefic în viețile tuturor. Ada Milea: ”Este o versiune muzicală a celebrului text shakespearian. Spectatorul e invitat în “insula de sunete” construită de Ariel și poate urmări cum realitatea personajelor se schimbă până când acestea “nu își mai dau seama ce e vis și ce nu”. În jungla de microfoane, cabluri, instrumente și proiecții video, unii actori joacă mai multe roluri: Caliban devine Antonio, apoi se transformă în Ferdinand, iar Regele e, de fapt, un Prospero urmărit de același cuțit criminal.”
Menajeria de sticla la Teatrul Mic
Întreaga existență a unei familii este întreruptă de plecarea tatălui. Acest moment de dezechilibru familial devine pentru cei trei membri ai familiei un moment zero, o gaură neagră care, pe măsură ce timpul trece, le absoarbe viața.Incapacitatea de a se desprinde de trecut îi împiedică să evolueze, să trăiască și nu doar să supraviețuiască unui prezent în care se simt profund nefericiți.Spectacolul sondează fragilitatea ființei umane, este un studiu psihologic asupra modului în care ființa noastră vibrează adânc și sistematic la abandon, la absența iubirii, dar și la speranța și la gândul de a evada într-o lume mai bună. Liliana Pană.
Cu: Liliana Pană, Irina Rădulescu / Silvana Mihai, Andrei Seușan / Alexandru Voicu , Tudor Istodor.
Visul american la Teatrul de Comedie
Monoloagele lui Eric Bogosian, deja celebre în toată lumea, sunt desigur pentru orice actor un vârf de lance, o piatră de încercare. Am adunat parte din ele sub o umbrelă și le-am intitulat „Visul American”! (…) „VISUL AMERICAN” a devenit călătoria fascinantă a unui nebun, care vrea să mângâie cerul cu podul palmei. Am încercat să risipesc incertitudinile și să țin pasul FRUMOASEI LUI NEBUNII, în speranța că voi reuși – Iarina Demian
Mi-ar prinde bine să reușesc să exprim în cuvinte cât de bine m-am simțit lucrând la spectacolul ăsta la care visez de mult timp. Ce echipă bună am făcut cu Iarina Demian, ce loc liniștit și creativ a devenit Teatrul de Comedie în ultimele două luni și cât de mult am învățat de la cele nouă personaje la care am lucrat. Și cum am ajuns să le iubesc. N-aș fi crezut că un text scris în 1986 poate să fie atât de actual, de parcă ar fi fost scris în 2021, la fel cum nu-mi imaginam că visul american devine visul românesc, o himeră care continuă să lase urme în noi toți. Veniți la teatru, rămâne una din cele mai frumoase forme de a ne oglindi cu bunele și relele noastre. It’s gonna be real fun! Nu vreau să rămână nespus: îți mulțumesc Iarina, pentru răbdarea, tenacitatea și hotărârea cu care m-ai condus în acest rol. Let the show begin:) – Tudor Chirilă
Rebarbor la Teatrul Odeon
Mi-aduc aminte că prin clasa a șasea, în vacanța de vară devenisem expertă în «detectarea» cozilor din cartier. Aflam de la pensionarii care stăteau pe banca din fața blocului unde urma să se bage marfă, Piața Miniș sau Alimentara Alba. O sunam pe mama și o întrebam: «Avem nevoie de unt?», «Hârtie igienică și șervețele?», «Da’ brânză de vaci sau făină?». Și începeam să alerg între cele două puncte de interes, mai întâi «să-mi las rând», apoi să verific dacă a venit camionu… Cât de tare îi invidiam pe cei care aveau cu ei scăunele pliante, oboseam tare tot alergând printre blocuri! Dar ce mândră eram când ajungea mama acasă și-mi mulțumea!❞ – actrița Elvira Deatcu (17 ani la 𝗥𝗲𝘃𝗼𝗹𝘂𝘁𝗶𝗮 𝗱𝗶𝗻 ‘𝟴𝟵) rememorează o întâmplare din perioada comunistă.
Cu: Antoaneta Zaharia, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Cezar Antal, Matei Arvunescu, Dan Iosif, Alpha Minie
Rosto la Teatrul Act
Această producție – în care spiritul ludic al regizorului întâlnește lumea lui Caragiale – are la bază o dramatizare realizată de Alexandru Dabija, care pune în legătură fragmente din mai multe schițe ale marelui scriitor. Spectacolul „Rosto” spune o poveste misterioasă, cu infinite nuanțe despre învățământul românesc, oferind o imagine realistă a societății actuale.„Era Caragiale un reacționar? Sigur, nu era progresist. Nu era nici așa, nici altminteri. De aceea, deși are palmă grea, îl simțim de-al nostru și-l apelăm tandru «Nenea Iancu». Avea ureche bună și asculta cu atenție. E rîndul nostru să-l ascultăm.” afirmă regizorul Alexandru Dabija.
Trei surori la unteatru
Trei surori este o piesă fără poveste. N-are o intrigă, n-are conflict, e lipsită de dramaturgie. Piesa seamănă mai degrabă cu un fenomen meteorologic. Într-o zonă izolată de viață, astăzi am spune pandemică, trăiesc surorile Olga, Mașa și Irina. La un an după moartea Tatălui lor, se formează norii și prin viețile lor trece un front meteorologic misterios numit – Timp. Și le mișcă, le destabilizează, le răscolește, le devastează, le descompune, le incendiază, le evaporă, le face scrum. Dar vremea, ca orice lucru pe lumea asta, trece. Doar surorile au rămas. Încă. Și se trezesc. Încep să renască. Se recompun. S-au eliberat de fantasme, de Tată, de Trecut, de Verșinin, de Viitor. Devin cine sunt. Devin reale. Își descoperă corpurile. Își intră în pielea lor. După o nesfârșită călătorie reușesc să ajungă acolo unde nu credeau ca vor ajunge vreodată – la Moscova – în prezent – aici – acum.
Câine cu om. câine fără om la Teatrul Marin Sorescu din Craiova
„Radu Afrim a construit întregul spectacol pe ideea legăturii de viață dintre om și câine. Exercițiul pe care l-a propus actorilor, de a fi mereu în ipostaza de câine, uneori unul singur, de multe ori aproape toți, este unul de empatie inductivă. Fără idealizări. Sunt momente în care avem mârâiturile și încleștarea fălcilor, colții fiind percepuți în funcționalitatea lor… Am urmărit captivat jocul actorilor în ipostaza canină. A fost mereu o întrerupere a deplinei întruchipări.” (Marius Dobrin, Două mușcături și-o tragedie, fără a uita de poezie, SpectActor 3/2021
Pattern la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
Întâlnirea cu tatăl, așteptată o viață, are loc în circumstanțe dintre cele mai neobișnuite. Povești difuze, sunete, mirosuri, gusturi, emoții intense din copilărie invadează prezentul. Cum facem față amintirilor-bliț care ne luminează fulgurant trecutul? Ce se poate recupera, după anii de înstrăinare, din relația fiu-tată?
Noaptea lui Helver la TNB
Helver și Karla sunt doi oameni care încearcă să trăiască într-o lume în care cei vulnerabili sunt anihilați. Helver este un copil în corpul unui adult, iar Karla – cea care încearcă să îl îndrume prin labirintul de reguli, semne și sensuri ale unei societăți de care încearcă să-l protejeze. Sunt singuri împotriva lumii, cu amintirile, ciondănelile, poveștile, traumele, muzica și supa lor cu găluști. Tandrețea dintre ei, jocurile de-a adevărul, dansurile la lumina torțelor aprinse, toate par să țină violența la o distanță sigură. Fanatismul e la Helver doar un prilej de a face exerciții de gimnastică, scandările furioase – o ocazie să-și salute prietenii, extremismul – un simplu joc de rol. Totul pare a fi doar o convenție, în care oameni în toată firea se joacă de-a soldățeii, se îmbracă în uniformă, au arme și scapă lumea de „ticăloși”. Asta până când marșul istoriei ajunge la ușa lor și joaca oamenilor lipsiți de apărare se transformă în strigăt neputincios de salvare.
Povestea acelor oameni care intr-o seara s-au adunat in jurul unei mese la Teatrul National din Timisoara
Spectacolul propune spectatorilor săi o temă de reflecție: în era internetului, folosim noile tehnologii ca formă evoluată a relaționării dintre oameni sau ne ascundem singurătatea în spatele mijloacelor de comunicare? Întoarcerea fiului plecat din țară devine pretextul pentru o reuniune de familie care se transformă, destul de repede, într-o sumă de definiții importante pentru fiecare din noi. Astfel, personajele lui Iacoban descoperă că înstrăinarea nu are nicio legătură cu numărul de kilometri.
