BLOGU LU' OTRAVĂ

Wednesday

16

April 2014

0

COMMENTS

“Cand dai din tot sufletul, nu te-astepti sa primesti. Nu putem sa facem socoteli cu sufletul nostru si cu sentimentele noastre. Cred ca asa ar trebui sa fie lumea – bucuroasa sa dea. Daca primim inapoi, ala e un bonus.”

Written by , Posted in Film, Teatru

Ca e Bebe in “4,3,2”, ca iti explica faza accidentului cu ajutorul pachetului de tigari in Pozitia copilului, ca joaca in regia lui Loznitsa, ca il roaga pe Bucur sa ii explice ce e aia constiinta in Politist, adjective, ca il vezi intr-un rol genial in Ivanov la Bulandra…mereu e altul, mereu e suprinzator, mereu are cuvintele la el – vezi discursul de anul acesta de la Premiile Gopo, mereu este in locul potrivit.

L-am vazut de multe ori la Carturesti, singur, mereu cu cateva carti in mana sau CD-uri, nu il cunosc personal dar pare genul de actor relaxat, ala care sta linistit si cand iese pe scena rupe norii. Genul ala care iti construieste atent un rol, lucreaza la el in cel mai mic detaliu. Este genul de actor perfect.  A fost invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne. Tot interviul il gasiti pe ziarulmetropolis.ro.

“Pe vreme cand Dinu Sararu era director la Teatrul National, s-a dat inca un examen pentru actorii care erau in teatru, actorii tineri. Normal ca am dat si eu examen. La sfarsitul examenului, in sala, era Radu Beligan; si mi-a spus «Draga Vlad, tu, daca o sa fii un om serios – si stiu ca esti serios -, o sa ajungi un actor mare.» Eu, pana la acel moment, si dupa aceea bineinteles, am fost foarte serios cu mine insumi. Munca ce m-a adus pana aici a fost o munca enorma. Si nu pot lasa pe nimeni s-o calce in picioare – nu din orgoliu, ci pur si simplu din respect de sine – pentru ca eu stiu c-am dus-o senin si cu fruntea sus.”

“Dupa ce am plecat de la Teatrul National, am tras putin linie si m-am intrebat cate spectacole mi-au facut placere. Si am aflat eu insumi ca au fost foarte putine. In rest, au fost spectacole in care am fost pus sa joc, pentru ca acesta este sistemul; nu este un sistem care sa sustina valoarea autentica. Nu trebuie sa ajungi la 90 de ani ca sa fii un actor bun. Poti sa fii un actor bun de pe bancile scolii. Cum spunea regretatul Dem Radulescu: «Draga, la mine studentul vine privighetoare; eu nu fac decat sa-i aranjez penele». Adica vine cu talent. Tocmai de acest talent trebuie sa aiba grija cei din jur.”

“Multi imi spun ca aceasta bonomie contrasteaza foarte tare cu personajele negative pe care le joc. Foarte multa lume imi spune: «Da’ cum de poti sa fii atat de rau, cand – uite – stau de vorba cu tine si nu ai nimic din personajul ala negativ!» Le spun doar ca sunt actor. Cum zicea Dem Radulescu: «Draga, sa nu ne pierdem buletinul.» Daca ajungi sa te crezi Otello, iti trebuie o Desdemona la fiecare spectacol, ca o strangi de gat de fiecare data.”

“Nu inteleg niciodata de ce unii actori spun «Aa, e greu, n-o s-o pot face. Meseria asta este foarte grea.» E foarte grea, dar, daca o faci cu seninatate, cu bucurie si cu multa pasiune, oricat de greu ar fi, totul se risipeste.”

“In seara decernarii premiilor, aveam la Teatrul National spectacolul «Jocul ielelor». Am plecat intr-o pauza de spectacol in cabina masinistilor si am trait atunci cu emotie clipa cand filmul a primit premiul cel mare, Palme d’Or. (Doar Cristian era in sala. Ca actor, doar daca iei premiu, te cheama inapoi. Daca ia filmul premiu, atunci raman producatorul si regizorul.) M-am dus in cabina si am strigat «Filmul a luat Palme d’Or!». M-am dus si mi-am terminat scena, s-a terminat spectacolul si doamna Ilinca Tomoroveanu, care era in spectacol, a oprit aplauzele si a spus «In seara aceasta vreau sa fiti partasii unei mari bucurii pentru filmul romanesc. Trebuie sa stiti ca filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile a luat Palme d’Or, film in care este si Vlad Ivanov, aici de fata.» Sala a inceput sa aplaude si eu m-am simtit foarte rusinat pentru ca ei ma aplaudau pe mine, dar colegii mei erau din spectacolul de teatru. Am multumit si am zis ca e momentul sa-i aplaude si pe colegii mei.”

“Toti oamenii astia (n.red. – actorii de film foarte cunoscuti) se poarta atat de normal! E o bucurie sa-i vezi, sa stai de vorba cu ei. Ultima mare intalnire am avut-o la Praga, cand am filmat Snowpiercer, acum un an si jumatate. Iesind din trailerul de machiaj, l-am intalnit pe Ed Harris, care statea in afara rulotei si fuma; mi-a spus «Hello, Vlad! How are you?”» Eu am ramas… masca. El a vazut reactia mea si mi-a zis: «Aaa, stai putin. Te miri de unde te cunosc. Mi-a aratat regizorul Joon-ho Bong cateva secvente pe care le-a filmat. In multe dintre ele erai tu si l-am intrebat cine e actorul asta. Si mi-a spus ca te cheama Vlad Ivanov. Aa, iarta-ma, am uitat sa ma prezint: sunt Ed Harris.»”

“Gestul asta (n.red. – de a refuza o nominalizare la premiile UNITER pentru rol secundar) a fost foarte motivat. Cand ai constiinta propriei valori si stii ca ai muncit sa ajungi intr-un anume punct, si cineva vine si-ti spune ca nu-i asa cand tu stii bine ca-i asa… e ca si cum i-ai spune unui arhitect care a facut un zgarie-nori: «Pai da, e frumos blocul asta cu 10 etaje.» Si el spune: «Nu, e un zgarie-nori!”» «Ba nu, e cu 10 etaje!» Nu e normal. Valoarea trebuie recunoscuta.”

“Tin minte ca in anul intai eram in plina glorie, cu trupa de pantomima facuta de Dan Puric. Jucam la Teatrul National, aveam foarte mare succes. In anul doi de facultate am avut premiera. Normal, am invitat-o pe doamna Sanda Manu, iar dumneai a facut un gest care m-a tusat enorm de tare. A doua zi am venit la facultate, normal, la orele de curs si am primit un telefon de la secretara, care mi-a spus: «Domnul Ivanov, va rog sa veniti la secretariat imediat.» Imediat te gandesti ce-ai facut, ce s-a intamplat… «Va rog sa mergeti in camera alaturata, cineva v-a trimis un pachet.» Era asa, de science-fiction, nimeni nu trimitea pachete la facultate. Intru, desfac pachetul si gasesc un melon. Si, inauntru, un bilet, in care doamna Sanda Manu imi spunea: «Am fost aseara la spectacol, esti absolut minunat, iti daruiesc acest obiect cadou – melonul tatalui meu, actorul Ion Manu, pe care acum stiu sigur ca il vei folosi cu talentul tau.» Mi-au dat lacrimile de emotie. […]Toate lucrurile bune se nasc din intalniri frumoase. Eu am avut bucuria sa am una dintre marile intalniri cu doamna Sanda Manu, cu profesoara mea.”

Criticul de teatru Marina Constantinescu a inceput sa faca televiziune in 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continua cu Nocturne, emisiune difuzata de TVR 1.

“Nocturnele sunt povesti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea putin cunoscute, pe de o parte, precum si dialoghez cu mari personalitaţi, prea bine cunoscute, pe care incercam sa le prezentam, cu smerenie si cu modestie, in imagini mai puţin batatorite, cu stari mai putin intuibile.” – Marina Constantinescu.

Sursa foto: www.unatc.ro, ziarulmetropolis.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.