Unii zic despre lectura ca este o forma a fericirii, altii zic ca ne imbogateste, altii spun ca traim atatea vieti cate carti am citit. Intr-o lume in care informatia ne bombardeaza din toate directiile cititul ramane una dintre cele mai mari bucurii pe care le avem. Este un exercitiu pe care il recomand tuturor. Lasati telefoanele, tabletele, laptopurile si telecomanda de la televizor si luati o carte. Cititi, cititi cat mai mult, cititul nu a omorat pe nimeni. Postarea de astazi este despre cateva recomandari de carti si despre inca un lucru bun care se intampla in Bucurestiul meu.
Pentru cei care nu stiu ce sa citeasca sau pentru cei care nu stiu ce sa mai citeasca o sa le ofer 5 recomandari de carti si astept un feedback cat mai rapid legat de recomandari 🙂 Si o sa las sa vorbeasca despre cele 5 carti oameni care fac asta cel mai bine: librarii. Adica Valentin Derevlean, Mihai Pricopoaia, Dragos Andrei Preutescu, Romeo Aurelian Ilie si Daiana Şargan.
“Ce-am pierdut in foc” de Mariana Enriquez
Lumea Marianei Enriquez e o lume de coșmar. O lume în care violența, macabrul, lucrurile ce țin de partea întunecată a firii sunt dominante. Copii uciși în ritualuri satanice, fantome care bântuie camerele hotelului pe urmele violențelor din anii trecuți, femei mutilate prin incendiere de bărbați geloși care transformă violența bărbaților în automutilare ducând la un val nesfârșit de autoincendieri. Fete tinere care aud voci ce le spun să-și smulgă unghiile și să-și sfâșie carnea, case părăsite care răpesc vizitatorii, tururi ale orașului pe urmele criminalilor celebri, pe urmele crimelor macabre cum sunt cele ale piticului clăpăug care prefera copiii cât mai mici, polițisti care ucid și torturează tineri de dragul amuzamentului pentru a trezi monstrul adormit al râului, boli psihice, fantome, copii ținuți înlânțuiți, cu dinții șlefuiți pentru a mânca carnea crudă.
Toate aceste personaje construiesc coșmarul de zi cu zi al prozelor scriitoarei argentiniene. Proze în care personajele feminine ocupă primul loc, fie în lumea călăilor, fie în cea a victimelor. E o proză exclusiv feminină, întunecată, pesimistă, în care finalul poveștii lasă loc imaginației cititorului. După câteva texte citite, știi că urmează să se întâmple ceva rău, ceva ieșit din comun, aproape malefic. Uneori proza îți spune ce se întâmplă, alteori te lasă să ghicești singur dacă tensiunea va exploda sau se va stinge.
Ce-am pierdut în foc nu e un volum de citit pentru cei care nu au nervii tari. Îi ghicești printre rânduri pe Cortázar, Poe, Stephen King sau Lovecraft, însă există o amprentă feminină peste toate aceste întâmplări de coșmar care pare să fie un crez politic. Nu vă rămâne decât să citiți cartea și să retrăiți experiențele personajelor Marianei Enriquez. Dar nu noaptea, chiar nu e un moment potrivit! Valentin Derevlean
“Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr
Romanul lui Doerr, deși este o nouă istorioară ce se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial, oferă sentimentul de diferit, de nou. Propozițiile scurte, lirice deși par simple, dau complexitate firului narativ care se înșiruie printre metafore, descriind nu numai dificultățile unei copile oarbe în societatea măcinată de perspectiva războiului și problemele morale ale unui orfan german înrolat, ci și trăirile, sentimentele unei întregi generații ce luptă, după puterile fiecăruia, în conflagrația mondială, dar și cu propriile remușcări și dorințe.
Discursul narativ, împărțit pe două planuri, trecut (înaintea războiului) și prezent (în timpul conflictului propriu-zis), aduce două lumi antagonice în care totuși fetița nevăzătoare și băiatul fără părinți nu-și găsesc locul decât în lumi imaginate, amândouă „inventate”, una a poveștilor lui Jules Verne și alta a mecanicii și a undelor radio. Întâlnirea dintre cei doi pare inevitabilă și totuși autorul menține suspansul prin celelalte personaje ce împânzesc romanul, personaje complexe pe care nu poți să le incluzi în tipologii și care desăvârșesc o reușită romanescă a fatalismului și a miraculosului, a curiozității și a fricii umane, a haosului războiului și a zbuciumului sufletesc uman. Mihai Pricopoaia
Copyright foto: Humanitas Fiction
“Paturi de împrumut. Confesiuni nechibzuite despre hoteluri, ponturi și așa-zisa ospitalitate“ de Jacob Tomsky
Unii oameni acceptă să își ascundă viețile prin hoteluri, să aibă o a doua viață, mai comodă, mai ascunsă de văzul lumii. Alții preferă să își etaleze statutul social. Jacob Tomsky, un autor cu experiență în lumea hotelurilor de lux, prezintă ce nu cunoaștem despre această industrie în Paturi de împrumut. Dacă vă place să călătoriți, dacă vă plac hotelurile, dacă aveți un serviciu care necesită să vă mutați din loc în loc, sau poate lucrați în industria hotelieră, aceasta e o carte ce vă poate ajuta să vizualizați, mai amplu, ce se întâmplă în hoteluri. Aflăm ce se petrece în departamentele de curățenie, în spatele biroului de la recepție, care este rolul valeților (bellmani).
Autorul ne oferă și foarte multe sfaturi despre cum trebuie să ne comportăm sau la cine să apelăm pentru a avea o șederă reușită într-un hotel de lux. Dar cel mai important aspect în această carte, este că avem parte și de o filozofie a bacșișului, la care autorul face de multe ori apel. Dragos Andrei Preutescu
“Suflete în noapte” de Kent Haruf
De ce trebuie condamnată o relație de prietenie atunci când se întâmplă la vârsta senectuții. Ca și cum, odată cu vârsta, în firea omului s-ar stecura instinctul de a face fapte reprobabile și tot ceea ce face el de la o vârstă în colo, trebuie privit cu scepticism, cu încredințarea că pune la cale ceva necurat, că săvârșește vreun păcat de neconceput. De parcă prietenia în sine ar fi o greșeală, indiferent de vârsta la care se întâmplă.
Addie Moore și Louis Waters sunt doi bătrânei, văduvi amândoi, care decid să își petreacă nopțile prea lungi împreună, pentru a le face mai suportabile. În timp, între cei doi se naște un sentiment frumos de prietenie sinceră. Dar pentru cei din afară, totul este cât se poate de scandalos. Și dacă gura lumii mai putea fi închisă cu o mare doză de indiferență, atunci când intervine vocea familiei, lucrurile o iau de-a dreptul razna. Și totuși, prietenia nu va ceda așa, cu una cu două.
Suflete în noapte este un mic roman care pune în discuție eterna temă a ignoranței umane, ce nu face decât să cultive, inutil, false tabuuri și preconcepții lipsite de orice argumentație, cu efecte dezastruoase pentru ceea ce ar trebui să însemne omenia, prietenia, familia. Romeo Aurelian Ilie
Foto: rosemaryandreadingglasses.com
“Soldaţii. Poveste din Ferentari” de Adrian Schiop
Playlist: Babi minune – Mi-ai spus să te aștept & Denis – Iau bani de la cămătari.
Prima regulă: Să nu-ți dai numele real și, mai ales, să nu îți arăți buletinul nimănui. A doua regula: Să nu-ţi dai adresa exactă şi să nu bagi în casă oameni. Iată regulile care guvernează Ferentariul postceaușist unde Adi, un fost jurnalist cu înclinații homosexuale, se mută pentru a-și putea scrie teza de doctorat despre manele, părăsind-o pe Ana, iubita sa. Printre smărdoi, boschetari, drogați, bătăuși, el este fraierul plăpând care dă țigări, care ascultă cu răbdare poveștile din bodegi. Totul se schimbă atunci când îl întâlnește pe Alberto, un fost pușcăriaș, membru al unei familii interlope, care a descoperit homosexualitatea în închisoare. Dragostea acestora nu durează mai mult decât banii. Ajung să ceară țigări pe strădă, Adi începe să aibă procese de conștiință în legătură cu promisiunea făcută lui Alberto, de a-i procura un buletin și un loc de muncă, de aici și cinismul situației.
Oamenii Ferentariului sunt fie foști pușcăriași, fie analfabeți bătăuși, astfel că lumea Ferentarilor se apropie de un realism greu de digerat privit cu o detașare cinică.
Ce face diferit acest roman față de cele scrise până acum (în Vest și nu numai), față de bine-știuta călătorie inițiatică în descoperirea homosexualității, este circumscrierea acesteia în spectrul vieții mizere de cartier, sexualitatea fiind asumată într-un discurs onest, narațiunea curgând sub impresia puternică de firesc. Daiana Şargan
Va vorbeam la inceput despre un lucru bun care se intampla in Bucuresti luna asta. Se deschide o noua librarie fix in foaierul Teatrului Național Bucuresti. Cartepedia și Librarium în TNB reprezintă a opta librărie-concept din cadrul Grupului Librarium. Alături de Book Corner și Universității din Cluj-Napoca, Cartea de Nisip din Timişoara, Casa Cărților din Slobozia, Iulius Mall din Iaşi, Sun Plaza și Megamall din București – librăriile fizice ale rețelei – a luat naștere Cartepedia, site-ul de e-commerce al brand-ului. Printre altele noua locație din TNB va îndeplini și rolul de punct de livrare pentru comenzile plasate online.
Spațiul creat nu are doar rolul de librărie, ci oferă o oază de liniște în mijlocul Bucureștiului, de care poate profita orice pasionat de lecturăși teatru. Așadar, vă invit cu mic cu mare sa fiti alături de mine la deschiderea primei librării din incinta Teatrului Național București, dar totodată, și prima librărie offline Cartepedia, deschisă sub egida grupului Librarium. Ne vedem pe 16 noiembrie in foaierul Teatrului National.
“Cartea care merita citita nu e cea care gandeste pentru tine, ci cartea care te face sa gandesti.” – James McCosh
"Ce-am pierdut in foc" "Paturi de împrumut. Confesiuni nechibzuite despre hoteluri "Suflete în noapte" "Toată lumina pe care nu o putem vedea" de Anthony Doerr „Soldaţii. Poveste din Ferentari” Adrian Schiop cartepedia cartepedia.ro Daiana Şargan Dragos Andrei Preutescu Jacob Tomsky Kent Haruf librarie Mihai Pricopoaia ponturi și așa-zisa ospitalitate" Romeo Aurelian Ilie Teatrul National Bucuresti TNB Valentin Derevlean www.cartepedia.ro
