BLOGU LU' OTRAVĂ

Sunday

11

September 2016

0

COMMENTS

“Ce inseamna sa asculti? Sa te elimini pe tine, sa te eliberezi de greoiul “eu” pentru a-l asculta pe celalalt. Sa opresti muzica ta interioara, ca sa permiti patrunderea muzicii celuilalt. “

Written by , Posted in Carte

Exista o emisiune la TV pe care chiar merita sa o urmaresti. Este cea mai buna emisiune de teatru de la noi. Poate si pentru ca e cam singura. Am prins o editie a emisiunii “Nocturne” in care Marina Constantinescu l-a avut invitat pe unul dintre scriitorii mei preferati – Eric-Emmanuel Schmitt.

“Ce inseamna sa asculti? Sa te elimini pe tine, sa te eliberezi de greoiul “eu” pentru a-l asculta pe celalalt. Sa opresti muzica ta interioara, ca sa permiti patrunderea muzicii celuilalt. Este extraordinar sa stii sa asculti, sa lasi de-o parte egoismul, propria persoana, ca sa intri in legatura cu ceilalti. Educatia artistica inseamna a invata sa asculti, sa privesti o piesa, sa citesti. Este o educatie morala, sociala, prin care devii, cu adevarat, cel mai bun. Artele sunt utile. Nu cred ca scopul artei este arta. Pentru mine, scopul artei este de a face viata mai buna. Sa-l faca pe cititor, pe spectator sa devina mai inteligent, intelept, mai tolerant, mai deschis. Scopul artei este acela de a crea o comunitate de emotii si de ganduri. Arta, pentru mine, are o functie esentiala in viata. Un artist nu trebuie sa urmareasca sa castige laude, care magulesc egoul. Adevaratul scop al artistului este de a obtine multumire. Cand mi se multumeste, pentru o carte sau o piesa, inteleg ca romanul meu sau piesa meaau creat un drum launtric, o emotie, au permis progresul…Si acesta este scopul scrierilor.”

1234

“Viata de artist, ca rugaciunea, te poarta altundeva, unde intelegi, ca aplauzele, laudele, desi bune si ele, nu sunt totul. Inseamna sa intri in comunicare cu celalalt, sa schimbi lumea. O carte nu poate schimba toata lumea, dar poate schimba total o persoana. Arta, ca rugaciunea, il invata pe artist ceea ce este el.”

12345123456

“M-am nascut de 2 ori.”

“In mine era zgomot. Nu exista linistea, seninatatea desertului. Aveam 28 de ani, ma miscam mult, cautam. traiam dorinta nu si dragostea. Totul se derula rapid, eram un consumator. In desert, acel “eu” francez a disparut…Nu mai aveam reperele, obiectele mele. Eram doar un pelerin, un calator in desert. Societatea nu mai exista. Exista doar natura ostila, care nu iubeste viata. O natura unde exista foarte putine animale si plante si aproape niciun om. In aceasta natura ostila si totodata sublima, caci, ziua, exista infinitatea desertului, iar noapste infinitatea cosmosului. In desert nu exista niciun fel de poluare luminoasa, niciun nor, asa ca stelele…Iti vine sa le culegi ca pe mere. Este extraordinar. Dintr-o data, iti simti fragilitatea de om, de rama. Si primesti toata astea cu neliniste. Intr-o zi, am urcat in varful celui mai inalt munte. Ajuns acolo, am fost uluit de priveliste, sute de kilometri de jur imprejur. Si am pornit la vale singur.

Mergeam repede, caci eram cel mai tanar, fara sa ma uit dupa tovarasii mei, fara sa verific daca sunt pe drumul bun. Am tot coborat, manat parca de nebunie, de presimtirea unei intalniri. Nu stiu daca a fost ceva constient, inconstient sau destinul m-a dus acolo. La ora 7 seara, am ajuns la poalele unde credeam sa gasesc tabara, unde ne facuseram paturile si lasaseram camilele. Dar nu era nimeni. Mi-am dat seama ca ma ratacisem. N-aveam apa, nici hrana…Toate proviziile erau la ghizi. Eram doar intr-un tricou si-n pantaloni scurti. Ziua era cald. Dra in februarienoaptea in desert, sunt zero grade. Eram total pierdut. Vantul se intetise, se lasa noaptea. M-am adapostit dupa o stanca, m-am ingropat in nisip.Mi-am facut un fel de sicriu din nisip. In mintea mea, ca pe ecranul unui televizor, se derula un gand: omul poate rezista 3 zile fara apa. Daca nu gaseam caravana in 3 zile, aveam sa mor. Ma asteptam ca noaptea sa fie oribila, dar a fost exact invers.

Noaptea aceea a fost cea mai frumoasa din viata mea, m-am intalnit cu o forta, o lumina, cu Dumnezeu. A fost extraordinar. M-am simtit de parca as fi avut doua corpuri: unul in nisip, infrigurat, insetat, chinuit si altul purtat de aceasta forta. Eram din ce in ce mai senin, mai linistit. Am simtit ca totul avea un sens, ca lumea nu era goala, ci plina de semnificatie. Este un mesaj zdrobitor. Si azi, cand sunt socat de vreo intamplare, ma gandesc ca totul are un rol. Calatoria nu se incheiase. La un moment dat, forta aceea m-a atras, m-am topit in acest foc, in aceasta lumina. Dupa un timp, aceasta forta m-a lasat din nou in nisip.

Mi-am regasit corpul, personalitatea, durerile, setea, foamea, dar totul era atlfel. Ramasese o urma de inlauntrul meu, o incredere, o lumina. Credinta. Mi-am spus atunci: “Bine, am trei zile. Poate voi muri, dar va fi bine. Am incredere. Sau poate voi fi gasit, si asta ar fi bine, pentru ca as ramane in viata.”Acceptam totul, incuviintam orice. Cand a rasarit soarele, mi-am dat seama ca eram pe partea opusa a muntelui. Eu nu stiu sa citesc in stele. Stelele isi schimba locul in fiecare seara. Raportarea mea la stele e pur estetica si contemplativa. Cand a aparut soarele, mi-am dat seama ca grupul era de partea cealalta a muntelui. Am urcat din nou muntele

Cu putin timp inainte de caderea noptii am trecut de varf, iar ghidul, cu ochii lui de om al desertului, m-a vazut si a venit dupa mine. M-a luat in brate si am vazut in ochii lui o teama ingrozitoare. Si toti ceilalti se temusere, facusera focuri, ma strigasera, in timp ce eu traisem lucruri extraordinare, de cealalta parte a muntelui. Nu le-am spus nimic. O vreme, noaptea aceea a ramas secretul meu.N-ar fi avut rost sa le spun ca a fost minunat. Am plecat cu acest secret. Aceasta credinta se cuibarise in mine, ca un firicel de apa in mijlocul desertului, transformat apoi in fluviu. Acum aceasta incredere e densa in sufletul meu. Totul s-a schimbat. Iar omul pe care-l cunoasteti, scriitorul pe care-l stiti, s-a nascut acolo. Eu m-am nascut de doua ori. O data in 1960, la Lyon, si o data in 1989, in desertul Sahara.

Am incercat sa lupt impotriva acestei revelatii. O revelatie e o revolutie. Trebuie sa accepti sa renunti la ideile vechi si sa reconstruiesti. La un moment dat, dupa aceasta experienta din lene intelectuala, din conformism, traind printre atei mi-am spus: “A fost doar o iluzie, un vis, un fenomen fiziologic, psihanalitic.” Am incercat sa reduc experienta la altceva decat felul in care mi se aratase. Dar n-am reusit. Experineta era la fel de coplesitoare, de durabila. S-a intensificat pana cand, intr-o zi, nu m-am mai opus. Si de atunci, viata mea s-a schimbat.” Am scris despre Eric-Emmanuel Schmitt si AICI.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.