Cele mai bune filme muzicale din toate timpurile
Written by Otrava, Posted in Film
Am tot fost intrebat dupa listele de recomandari facute pana acum pe cand o lista cu filme muzicale. Fix acum. Am incercat sa fac o lista de zece. Dar erau foarte multe si imi era imposibil sa aleg. Apoi am zis sa fac o lista de 20. Si asa mi-a fost greu. Apoi am facut pur si simplu lista fara sa mai numar. Asa a iesit 🙂
Singin ‘in the Rain
Singin’ in the Rain este unul dintre cele mai iubite musical-uri. Are in centru doua personaje principale, Don Lockwood si Lina Lamont, cuplu de actori celebri ai perioadei mute. Ultimul lor film este transformat intr-un musical, iar intre ei se naste o frumoasa poveste de dragoste, o umbrela si multa ploaie sub care sa canti. Un film vesel si plin de carisma.
Dancer In The Dark
Selma are un secret dramatic: isi pierde vederea, iar fiul ei, Gene, va cunoaste aceeasi soarta daca ea nu reuseste sa stranga suficienti bani pentru a-i plati o operatie. Cand un vecin o acuza ca i-a furat economiile, drama vietii sale se amplifica, ajungand la o apoteoza tragica.
West Side Story
Premiat cu 10 Oscaruri, musicalul lui Robert Wise este la fel de celebru pentru cinema precum Romeo si Julieta pentru literatura. Intr-un cartier New Yorkez, doua bande de adolescenti, The Sharks si The Jets, se infrunta pentru suprematie. Maria, sora sefului rechinilor, se indragosteste de Tony, din banda rivala. Ceea ce urmeaza este o poveste de dragoste imposibila si memorabila, pe ritmuri de salsa si balet, intr-o lume vulnerabila, ca si cea de astazi.
Whiplash
Filmul spune povestea unui student aflat la inceputul unei anevoioase experiente: transformarea in basistul central al celei mai bune orchestre de jazz din tara. Este pregatit sa faca orice pentru asta, insa ciudatul si excentricul sau profesor il innebuneste cu metodele sale extreme de predare. Incepe astfel sa isi piarda increderea in talentul sau si in sine insusi…
My Fair Lady
Probabil cel mai bun fil de gen din toata istoria cinematografiei. Comedie muzicala, inegalabila in stralucire, inspirata de mitul lui Pygmalion, de libretul operetei compuse de Frederick Loewe si, nu in ultimul rand, de piesa de teatru a lui G.B.Shaw. Un profesor de fonetica se indragosteste de indaratnica sa eleva: o florareasa, pe care o transforma dintr-o femeie simpla, lipsita de educatie, intr-o adevarata doamna.
Les parapluies de Cherbourg
Genevieve, în vârstă de 16 ani, locuiește cu mama ei văduvă care are un magazin de umbrele în Cherbourg. Tânăra fată și Guy, un mecanic auto, sunt îndrăgostiți și vor să se căsătorească. Dar mama ei nu este de acord. Crede că fata este prea tânără pentru pasul ăsta și că băiatul nu este suficient de înstărit. Guy pleacă pentru doi ani în armată, iar Genevieve rămâne însărcinată. Ea îl iubește în continuare pe Guy, dar copilul ei are nevoie de un tată. Din acest motiv se mărită cu Roland Cassard.
Cabaret
Liza Minnelli intr-un rol fabulos. Studentul Brian Roberts ajunge la Berlin în 1931 pentru a-și termina studiile de limba germană. Fără posibilități financiare, stă într-o clădire cu camere de închiriat, unde se împrietenește cu americanca Sally, o altă chiriașă. Entuziastă și veșnic plină de bună dispoziție, Sally este cântăreață la decadentul club Kit Kat, unde apare în spectacole de cabaret. Sally îl atrage pe Brian în lumea ei, încercând să-l transforme într-unul din numeroșii săi iubiți…
Sound of Music
Povestea unei tinere austriece, Maria, care in anii ’30 paraseste manastirea in care fusese educata, in dorinta de a se face utila in lumea de afara. Ea este trimisa de calugarite sa indeplineasca rolul de guvernanta a celor sapte copii ai capitanului Georg Von Trapp care, vaduv fiind si mai mereu plecat, nu poate face fata singur educatiei copiilor sai. Ajunsa aici, Maria este intampinata cu ostilitate dar ea isi pastreaza buna dispozitie si amabilitatea fata de acestia, reusind in scurt timp sa ii cucereasca.
Funny Face
Fiind in cautare de modele, fotograful unei reviste de moda americane, Dick Avery o gaseste pe Jo Stockton, o tanara si simpla bibliotecara, care se dovedeste a fi o femeie extraordinar de frumoasa dupa doar cateva retusuri de machiaj si coafura. Profitand de faptul ca Jo dorea sa vada Parisul mai ales pentru a se intalni cu Prof. Emile Flostre, respectabilul conducator a empatistilor din toata lumea, Dick o duce pe tanara la prezentarea unui spectacol de moda, ea fiind ‘personajul principal’. De tanara domnisoara se indragosteste nu numai fotograful revistei ci si onorabilul profesor care o impiedica sa ajunga deschiderea serii de moda.
An American in Paris
Jerry Mulligan, un pictor american la Paris, este descoperit de o tanara bogata, care este interesata nu numai de lucrarile lui… Jerry se indragosteste insa de o tanara frantuzoaica, logodita la randul ei. Intrigi romantice, intamplari hazlii si multa muzica in acest film pe care nu trebuie sa il ratati.
Inside Llewyn Davis
Filmul fratilor Coen este unul pe care il recomand cu drag pentru starea pe care o da. Inside Llewyn Davis este o comedie întunecată cu actori de calibru, muzică live și o poveste pe cinste. Llewyn Davis cântă folk pe scena unui pub din New York-ul anilor `60 și vrea să dea lovitura în industria muzicală. Este certat cu familia, nu are niciun domiciliu stabil și doarme pe canapelele unui număr de prieteni ce tot descrește. Llewyn trăiește de pe o zi pe alta, alături de un motan simpatic ce îi fuge mereu printre degete și luptă pentru pasiunea lui.
Frozen II
Povestea începe la ceva vreme după evenimentele din primul film, într-un Arendelle ai cărui locuitori se bucură de pace. Iniţial, cea mai mare provocare a poveştii pare să fie dorinţa lui Kristoff de a o cere de nevastă pe Anna, dar asta doar până când Elsa aude o voce misterioasă ce-i aduce aminte de un cântec de leagăn din copilărie. O ameninţare supranaturală şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie la fel de luminos precum cred cele două surori le vor arunca pe eroine într-o nouă aventură
Fiddler on the Roof
Filmul asta a facut istorie. Personajele principale sunt membrii unei familii de evrei care locuiesc acum in Rusia tarista si lupta cu dificultatile financiare si cu anti-semitismul care se raspandeste in satul lor. Tatal este personajul central, prin el descoperim o poveste despre dragoste si teama, despre devotament si tradare, despre traditie si evolutie, despre mandrie si saracie.
The Broken Circle Breakdown
The Broken Circle Breakdown/Alabama Monroe (Paradisul spulberat), detinatorul Premiului César 2014 pentru “Cel mai bun film strain” si nominalizat la Oscar, la aceeasi categorie, este o adaptare dupa spectacolul omonim The Broken Circle Breakdown featuring the Cover-Ups of Alabama. Actorul din piesa de teatru, Johan Heldenbergh, joaca rolul principal si in film, iar melodiile sunt interpretate chiar de el, inregistrate special pentru aceasta ocazie. Partenera sa, actrita din film, Veerle Baetens, joaca roilul unei proprietare de salon de tatuaje, motiv pentru care tatuajele, mentionate in piesa de teatru, au devenit un laitmotiv al intregului film. Un tatoo designer din Bruxelles s-a ocupat de desenele de pe corpul actritei.
Some Like It Hot
Doi prieteni muzicieni – Joe si Jerry, cauta, fara prea mare succes, contracte de munca care sa-i ajute sa supravietuiasca. Dupa ce sunt martori la Masacrul Sfantului Valentin din Chicago, de teama ca vor fi cautati si eliminati, cei doi se vad nevoiti sa se deghizeze in femei, alaturandu-se unei orcheste feminine. Ajunsi in Miami, cei doi travestiti, acum Josephine si Daphne, isi asuma alte aventuri: Joe devine milionarul la care colega lor Sugar Kane viseaza, Jerry intra in jocuri de flirt cu un milionar batran care e gata sa-i ofere tot. Situatia se complica si mai mult cand in acelasi hotel sosesc capii Mafiei – lucru care ii pune pe fuga alaturi de cuceririle lor.
Funny Girl
Filmul urmareste povestea actritei de comedie Fannie Brice, de la inceputurile ei in cartierul evreiesc din New York si pana la apogeul carierei sale pe Broadway. Pe langa spectacolele de varietati, Fannie traieste o tumultuoasa poveste de dragoste.
The King and I
Anna Leonowens, o vaduva engleza, ajunge in Siam in 1860 pentru a educa sotiile si copiii regelui tarii. Conflictul cultural dintre cei doi e doar un aspect al relatiei foarte complexe dintre cei doi. Prin intermediul Annei, regele afla ce inseamna responsabilitatile familiale specifice occidentalilor, in timp ce Anna va intelege ce important e pentru un conducator oriental sa isi pastreze pozitia si respectul supusilor, precum si respectarea traditiilor. Cu toate ca intre cei doi sunt multe diferente, Anna si regele ajung sa se respecte si intr-un fel sa se iubeasca. Filmul a fost recompensat cu Oscarul pentru interpretare masculina.
New York, New York
Filmul lui Scorsese ii are in rolurile principale pe Liza Minnelli si Robert de Niro. “New York, New York reinvie epoca marilor orchestre swing. Cu mijloace importante, Scorsese recontituie in studio New York-ul anilor ’40, un oras oniric recompus dupa filmele de epoca, omagiu adus pirotehniei vizuale de altadata.” Michael Henry in Larousse Dictionnaire du Cinema, 1995.
Pisica albă, pisica neagră
Nici nu mai are rost sa vorbim despre filmul asta. Toata lumea cunoaste universul lui Kusturica. O comedie nebuna, cu incurcaturi si descurcaturi haioase… un porc care mananca cu pofta un Trabant, un bulibasa care e iubitor de filme de dragoste vechi, smecheri batrani si smecherii noi, casatorii “aranjate”, jafuri la drumul mare, rapiri spectaculoase, o iubire ca-n “Romeo si Julieta”, si, ca o încununare, un final fericit.
Seven Brides for Seven Brothers
Adam, cel mai mare dintre cei sapte frati Pontipee, se duce la oras, o cunoaste pe Milly si o convinge sa se marite cu el chiar in aceeasi zi. Abia cand ajung acasa, la ferma din padure, proaspata mireasa afla ca mai exista inca sase frati, care traiesc intr-o semi-salbaticie. Citind despre rapirea sabinelor de catre romani, Adam hotaraste sa procedeze la fel pentru fratii sai, care au nevoie de sotii. Minunata armonie intre poveste, muzica si coregrafie.
Pina
Filmat 3D cu ansamblul companiei de dans Pina Bausch din Wuppertal, acest lungmetraj ilustrează amețitoarea și inimitabila artă a marii coregrafe germane care a murit în vara lui 2009. Invitând spectatorul într-o senzuală și uimitoare călătorie într-o nouă dimensiune pe scena legendarei companii de dans, filmul îi însoțește pe dansatori și în afara teatrului, în oraș și în peisajul industrial din jurul Wuppertalului, locul care a fost căminul și centrul activității creatoare a Pinei Bausch timp de mai bine de 35 de ani.
Mary Poppins
Povestea lui Mary Poppins, zâna bună, care îi cucerește pe nâzbătioșii copii ai glacialului bancher Banks cu verva sa molipsitoare, este fascinantă. Cântecele și vrăjile ei l-ar putea sensibiliza și pe cel mai îndărătnic taur, dar întâmpină reale probleme în a-l îndulci pe domnul Banks. În cele din urmă, Mary Poppins va reuși să se facă iubită de toată lumea într-unul dintre cele mai grandioase finaluri din istoria Hollywood-ului.
Mary Poppins Returns
După ce Michael suferă o grea pierdere personală, enigmatica dădacă Mary Poppins (Emily Blunt) reintră în viața familiei Banks și, împreună cu veșnic optimistul aprinzător de felinare stradale Jack (Manuel Miranda), își folosește abilitățile magice unice pentru a ajuta familia Banks să redescopere bucuria și uimirea care lipseau din viața lor.
La Mome
Din copilărie până la glorie, de la victorii la suferințe, de la Belleville la New York, La Vie en Rose prezenintă viața ieșită din comun a lui Edith Piaf. De-a lungul unui destin aproape neverosimil, descoperim sufletul unei artiste și inima unei femei. Plină de viață, fragilă și în același timp indestructibilă, și-a dedicat viața artei până la sacrificiu, devenind o cântăreață nemuritoare.
Les Misérables
Mizerabilii este povestea captivantă a unui destin frânt de vise destrămate, un testament atemporal despre iubire neîmpărtășită, pasiune, sacrificiu și mântuire. Jackman este Jean Valjean, pușcăriașul veșnic vânat de nemilosul polițist Javert, interpretat de Crowe. Când Valjean va accepta să aibă grijă de Cosette (Amanda Seyfried), fiica lui Fantine (Anne Hathaway), viețile lor se vor schimba pentru totdeauna.
Actorul si Salbaticii
Cred cu tarie ca este cel mai bun film romanesc din toate timpurile. Deşi i s-a reproşat că destinul eroului său Caratase nu respectă integral viaţa marelui actor, filmul este unul de referinţă în cinematografia românească, în primul rând datorită recitalului actoricesc extraordinar susţinut de Toma Caragiu. Marele actor joacă rolul unui alt gigant al scenei româneşti, Tănase, “Actorul”. Sălbaticii sunt legionarii, conduşi de exaltatul lider Horia Sima. Gagurile şi stilul satiric al lui Constantin Tănase la adresa Mişcării Legionare îl transformă într-o persoană indezirabilă acesteia, care se gândeşte să-l lichideze. Totuşi asasinarea unui asemenea om, iubit de public şi protejat de anumiţi politicieni, nu ar fi tocmai indicată, aşa că liderii legionari încearcă să-l convingă pe actor să renunţe la parodierile sale cu substrat politic. Bineînţeles că metodele nu sunt deloc dintre cele mai blânde.
Hedwig and the Angry Inch
Adaptat dupa o opera rock de succes prezentata pe scenele off-Broadway, Hedwig and the Angry Inch este povestea tragi-comica a unei cantarete de muzica rock, ignorata international, pornite in cautarea celebritatii si dragostei.
Grease
Un musical despre adolescentii indragostiti din anii 1950. Este California, 1958, si graserul Danny Zuko (John Travolta) si australianca Sandy Olsson (Olivia Newton-John) sunt indragostiti. Ei petrec timp la plaja, iar cand se intorc la scoala, ceea ce niciunul dintre ei nu stie este ca amandoi frecventeaza Rydell High. Danny este liderul T-Birds, un gang de motociclisiti cu jachete din piele neagra, in timp ce Sandy isi petrece timpul cu doamnele roz, un grup de fete ce poarta roz, in frunte cu Rizzo (Stockard Channing). Cand se ciocnesc la primul miting al lui Rydell, Danny nu este acelasi Danny de pe plaja. Incearca sa fie unul ca altul, astfel incat sa poata fi impreuna
A Star Is Born
Tragica poveste de dragoste este centrata in jurul muzicianului Jackson Maine (Bradley) care o intalneste pe tanara aspiranta Ally (Lady Gaga) si se indragosteste pe loc de ea. Desi nu mai spera sa devina cantareata vreodată, Ally cucereste publicul imediat, dupa ce Jack o convinge sa urce pe scena, la unul dintre concertele lui. Pe masura ce cariera lui Ally ia amploare, povestea lor de dragoste se deterioreaza, iar Jack se simte tot mai singur în interminabila lui lupta cu demonii interiori.
High Fidelity
Pasionat al muzicii vechi, Rob își petrece timpul la “campionatul Vinilului”, alături de cei doi angajați ai săi, Dick (Todd Louiso) și Barry (Jack Black). Dar nici relațiile cu cercurile muzicale și nici preocuparea pentru realizarea unui top al celor mai bune 5 piese ale tuturor timpurilor nu sunt de prea mare ajutor pentru Rob – monotonia se “sparge” când vechea lui iubită Laura (Iben Hjejle) îl părăsește.
Moana
Cu două milenii în urmă, Moana, o navigatoare înnăscută, pornește în căutarea unei insule legendare din Oceania. Călătoria i-l va scoate în cale pe semizeul Maui, care o va ajuta să traverseze oceanul dezlănțuit, într-o extraordinară aventură plină de experiențe neobișnuite. Miza este și ea ieșită din comun: ceea ce găsește pe insulă ar putea-o ajuta pe Moana să-și salveze familia.
Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street
Johnny Depp joaca rolul lui Benjamin Barker, un om nevinovat care a fost aruncat in inchisoare timp de 15 ani, peste mari si tari, de unde scapa pentru a se intoarce la Londra ca sa se razbune, iar Helena Bonham Carter o interpreteaza pe complicea sa devotata, doamna Nellie Lovett.
Once
Acțiunea se petrece pe străzile Dublinului, iar coloana sonoră cuprinde cântece ale lui Glen Hansard (din formația irlandeza The Frames) – actorul principal – și ale Markétei Irglová. Filmul spune povestea unui cântăreț ambulant și a unei emigrante din Cehia care descoperă că împărtășesc dragostea pentru muzică. De-a lungul unei săptămâni pline de evenimente, în timp ce scriu, repetă și înregistrează mai multe cântece, cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt.
Rio
Blu și Linda cred că el este ultimul din specia sa, dar când află de existența unui alt ara care locuiește în Rio de Janeiro, pornesc spre tărâmul îndepărtat și exotic pentru a o găsi pe Jewel, jumătatea de sex opus a lui Blu. Nu după mult timp de la sosire, Blu și Jewel sunt răpiți de un grup de traficanți de animale. Blu scapă, ajutat de versata Jewel și un grup de păsări orășene miștocare și cu vorbă dulce. Acum, cu noii prieteni de partea lui, Blu va trebui să găsească curajul de a învăța să zboare, de a scăpa de răpitorii care le sunt pe urme, pentru a se întoarce la Linda, cea mai bună prietenă pe care a avut-o o pasăre vreodată.
Amadeus
Amadeus este o dramă care se bazează pe ultimii ani de viață ai renumitului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Acțiunea se desfășoară la sfârșitul secolului al XVIII-lea cu precădere în Viena. Este structurat ca un flash back segmentat al lui Salieri care la bătrânețe este vizitat de un preot pentru a se spovedi. Ca mod de filmare este clasic și obiectiv, aproape toate cadrele sunt fixe iar personajele sunt întotdeauna încadrate simetric, dinamica sau dezordinea reieșind din jocul actoricesc sau muzică, de altfel ritmul secvențelor este constant și lent.
Hello, Dolly!
Dolly Levi trebuie sa-i caute o sotie potrivita bogatasului new-yorkez Horace Vandergelder, care se simte atras de Irene Malloy, patroana unui magazin de palarii din Manhattan. El isi informeaza cei doi functionari, Cornelius si Barnaby, despre intentia de a se casatori. Cand Dolly face cunostinta cu Horace, decide sa-l pastreze pentru ea si va incerca sa-i dejoace planul initial…
Dreamgirls
Filmul are la baza scenariul unui muzical care a fost recompensat cu un premiu Tony. “Dreamgirls” prezinta viata unei trupe de muzica soul din anii ’60 si este inspirat din povestea cantaretei Diana Ross si a grupului The Supremes. Beyonce joaca rolul cantaretei Deena Jones, iar Jamie Foxx este Curtis Taylor Jr., sotul acesteia. Filmul este regizat de Bill Condon, care a scris scenariul pentru celebrul muzical de Oscar “Chicago”.
Guys and Dolls
Nathan Detroit, un obisnuit al salilor de spectacol de pe Broadway, e de asemenea proprietarul unor sali cu jocuri de noroc. Cautand o locatie pentru a-si desfasura afacerile, el are ocazia de a inchiria Biltmore Garage, dar are nevoie de 1.000 de dolari pentru asta. El incearca sa scoata bani de la Sky Matterson, un parior celebru pentru faptul ca e dispus sa puna banii pe lucruri riscante. Pariul pe care Nathan i-l ofera lui Sky e sa o convinga pe naiva Sarah sa iasa in oras cu el. Sky se da peste cap pentru a o cuceri pe Sarah, una dintre metode fiind sa o duca pana la Havana. Intre timp, in New York, Nathan are probleme serioase.
Bohemian Rhapsody
Rebelul timid Freddie Mercury devine legendarul solist al Queen. O biografie inspirată de ascensiunea tumultuoasă spre glorie și neîmplinirile membrilor trupei.
De battre mon coeur s’est arrêté
Romain Duris, este tânărul de 28 de ani pe nume Tom, ce pare să calce pe urmele tatălui său, un proprietar nemilos din Paris, ce lucrează într-un mediu nesănătos și uneori brutal. Dar o întâlnire întâmplătoare cu agentul muzical al mamei sale care a murit îi readuce în suflet dorința unei cariere muzicale și speranța unei vieți mai bune.
The Wizard of Oz
Ca sa-si salveze catelusul Toto de o vecina rea, Dorothy vrea sa plece de acasa, dar se intoarce tocmai cand o tornada loveste ferma din Kansas si o transporta in lumea lui Oz. Pe drumul pavat de caramizi galbene, fetita se imprieteneste cu trei personaje si pornesc impreuna catre orasul unde locuieste Marele Vrajitor, fiecare cu cate o dorinta. Numai ca si aici, ca in orice tara de basm, exista vrajitoare si zane, iar obstacolele nu sunt putine…
Oklahoma!
Acceptând să meargă la bal cu Jud Fry de teamă că acesta să nu îl rănească pe Curly, Laurey îi mărturisește în cele din urmă ajutorului de fermier că nu îl iubește și că are sentimente puternice față de rivalul lui, generând astfel o încăierare între cei doi pretendenți la mâna ei. Jud Fry îl atacă cu un cuțit pe Curly McLain, dar cade accidental peste propria arma și moare, motiv pentru care cowboy-ul este judecat de către un tribunal ad-hoc al localnicilor și declarat nevinovat, putând pleca în luna de miere cu Laurey.
Michael Jackson’s This Is It
Filmul se bazează pe materialul filmat în timpul repetițiilor la cele 50 de concerte pe care Michael Jackson ar fi trebuit să le susțină la Londra. Iată ce spune despre documentar regizorul Kenny Ortega: “Lumea va vedea ceea ce echipa implicată în proiect a fost atât de norocoasă să trăiască. Michael Jackson a fost arhitectul din spatele This Is It, iar noi am fost doar constructorii. Materialul filmat în stadiile incipiente ale repetițiilor va arăta că Michael Jackson era implicat în absolut toate aspectele producției, de la scenografie la coregrafie, muzică, lumini și chiar conceperea scurtmetrajelor și-a clipurilor ce urmau să fie proiectate în fundal.
Annette
Sunt cel mai mare fan Leos Carax. Henry (Adam Driver) este un comedian cu un umor… feroce, iar Ann (Marion Cotillard), soția lui, este o celebră solistă de operă. Aflați mai mereu în lumina reflectoarelor, cei doi sunt un cuplu fericit și elegant. Nașterea primei lor fiice, Annette, o copilă misterioasă cu un destin neașteptat, le va întoarce viețile pe dos.
Moulin Rouge
Cele doua personaje centrale din filmul Moulin Rouge sunt Christian, tanarul poet (interpretat de Ewan McGregor) si Satine (interpretata de Nicole Kidman), vedeta clubului Moulin Rouge si totodata cea mai celebra curtezana din Paris. Satine este sfasiata intre iubirea lui Christian si obligatia fata de omul caruia ii datora tot ce realizase in viata. “Satine vine dintr-un mediu sarac si umil, iar Zidler o transforma intr-o vedeta. Visul ei este sa devina actrita.” explica Nicole Kidman. “Christian este cel care ii arata o alta fateta a lumii si o face sa creada ca poate fi iubita cu adevarat pentru ceea ce este.”
Walk the Line
Povestea începe în Arkansas, în perioada marii depresiuni economice, în copilăria lui Cash, continuă cu turneurile sale răsunătoare alături de pionerii rock and roll-ului – Elvis Presley, Carl Perkins, Roy Orbison, Jerry Lee Lewis și Waylon Jennings – și atinge punctul culminant cu memorabilul concert de la închisoarea Folsom, din 1968.
Chicago
Roxie Hart, o actriță în aparență inocentă, care visează să-și schimbe viața monotonă cu ajutorul talentelor sale, este atrasă de mirajul șansei și a aventurii, întrevăzut în Orașul Vânturilor. Visul lui Roxie este sa aibă tot atât de mult succes ca și celebra actriță de vodevil, Velma Kelly.
The Way We Were
Povestea de dragoste dintre personajele interpretate de Barbra Streisand și Robert Redford este una cu năbădăi. Ei se îndrăgostesc, se despart, se împacă…. Ea este inteligentă, serioasă și implicată. El este un băiat frumos, aparent superficial, căruia îi place să își trăiască viața fără prea multe griji.
Mamma Mia! Here We Go Again
La zece ani după ce Mamma Mia! Filmul a cumulat încasări de peste 600 de milioane de dolari pe tot globul, sunteți invitați să vă întoarceți în Kalokairi, magica insulă a Greciei, pentru un nou muzical original bazat pe cântecele formației ABBA. Distribuția originală a primul film se întoarce, de asemenea, și lor li se alătură nume noi precum Lily James (Cinderella, Baby Driver).
The Phantom of the Opera
Vocea lui o cheama, sustinandu-i talentul extraordinar din ungherele intunecoase ale Operei, unde corista inocenta Christine Daae si-a gasit un camin. Numai profesoara de balet, Madame Giry, stie ca misteriosul ‘Inger al Muzicii’ despre care vorbeste Christina este, de fapt, Fantoma, un geniu muzical desfigurat, care bantuie prin catacombele cladirii, ingrozind grupul de artisti care traiesc si lucreaza aici.
Encanto
Acțiunea are loc într-un sat magic din Columbia și prezintă familia Madrigal, în care fiecare membru are propriile sale daruri, cum ar fi schimbarea formei, creșterea plantelor sau super-forța. Chiar și casa este fermecată, dansând în ritmul vieții de zi cu zi. Însă Mirabel este singura din familia ei care nu are puteri speciale.
The Soloist
Nathaniel Ayers (Jamie Foxx), un violonist de geniu care dezvoltă schizofrenie în al doilea an de studiu la Academia Juilliard, își pierde casa și ajunge să cânte la vioară și violoncel la colț de stradă. Steve Lopez (Robert Downey Jr.), un jurnalist la Los Angeles Times, descoperă mișcătoarea poveste a interpretului și încearcă să-l readucă acolo unde-i e locul: pe scenă.
La La Land
Scris si regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmareste povestea Miei (Emma Stone), o actrita aspiranta si a lui Sebastian (Ryan Gosling), un muzician indragostit de jazz, care se zbat sa atinga succesul intr-un oras in care prea multe vise si inimi sunt frante zi de zi. Plasat in Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare si momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar si dezamagirile cotidiene a doi tineri in incercarea lor de a-si indeplini visele.
The Rocky Horror Picture Show
In timp ce conduceau acasa intr-o noapte ploioasa, proaspat logoditii Brad(Barry Bostwick) si Janet (Susan Sarandon), au o problema cu masina si ajung din intamplare la castelul Dr. Frank-N-Furter (Tim Curry) unde el si anturajul sau ciudat dau petrecere. Acesta nu este o petrecere obisnuita, sau o noapte obisnuita. Este noaptea dezvelirii ultimei creatii a doctorului: Rocky. Un Adonis creat de om pntru a oferi… placere absoluta.
De vazut neapar si Hamilton, Coco, The Lion King sau Frumoasa si Bestia,