BLOGU LU' OTRAVĂ

Monday

25

May 2015

6

COMMENTS

Cele mai frumoase locuri din Bucuresti

Written by , Posted in Bucurestiul meu

Provocat de baietii de la Bicicletele Pegas am pornit calare pe modelul “Strada 1 negru mat” La o plimbare prin Bucuresti. Si am decis ca in postarea de astazi sa ating doua lucruri: sa va fac o propunere de locuri misto in Bucuresti si pentru ca a venit primavara…sa va invit sa treceti pe la Atelierele Pegas de la Ciclop (Magheru 6-8) sa testati niste bicle foarte misto.

Strada Xenofon este cea mai colorata strada din Bucuresti. Se afla in sectorul 4… foarte aproape de Parcul Carol. Este singura strada in trepte din Bucuresti si la fel…este singura strada pictata din capitala. Micuta straduta a fost pictata de artistul plastic Eva Radu in cadrul proiectului “Bucuresti la scara”, treptele fiinid acum decorate cu cele mai importante edificii din Bucuresti: Casa Poporului, Ateneul Roman, Arcul de Triumf, Mausoleul din Parcul Carol,  Muzeul National de Arta, Muzeul Taranului Roman, Teatrul National si Opera Nationala. Zona parcului Carol este una foarte frumoasa si numai buna pentru o plimbare cu bicicleta. Sunt o gramada de case frumoase pe strazile Lamaitei, Mitropolitului Filaret, Aleea Suter.

pegas_bloguluotrava2 pegas_bloguluotrava3

Piata Revolutiei este una dintre zonele cele mai vizitate din Bucuresti. Ai ce sa vezi in zona asta si ai pe unde sa te plimbi cu bicicleta. Arata foarte bine si locurile de langa: va recomand o plimbare cu bicicleta pe strazile Boteanu, Rosetti, Dem I. Dobrescu – unde trebuie sa vezi cladirea arhitectilor, Academiei sau Valter Maracineanu. Nu rata nici zona Universitate care incepe sa arata din ce in ce mai bine.

pegas_bloguluotrava4

Piata Unirii este una dintre cele mai aglomerate zone din Bucuresti. Aici am niste recomandari legate de strazile Mitropolitul Nifon, Gramont, Alba, Liveni, Slobozia. Toate strazile de mai sus au case frumoase si o plimbare prin aceasta zona a Bucurestiului o sa iti placa.

pegas_bloguluotrava11

Casa Poporului – pentru ca de obicei ma plimb prin zona Parcului Izvor, trec des si prin fata Casei Poporului. Exista o pista de bicicleta chiar in fata cladirii. In plus arata foarte bine in aceeasi poza Casa Poporului si bicicleta Pegas 🙂

pegas_bloguluotrava18 pegas_bloguluotrava19

Calea Victoriei este una dintre zonele Bucurestiului care a crescut foarte mult datorita faptului ca exista pista de biciclete. Si in weekend pista este plina. Inainte nu aveam ce sa caut prin zona asta cu toate ca imi placea foarte mult Calea Victoriei…insa nu ma atragea cu nimic sa o parcurg. Acum este unul dintre cele mai cool locuri din Bucuresti. Deja se deschid din ce in ce mai multe terase si asta este foarte ok.

pegas_bloguluotrava9 pegas_bloguluotrava10

Universitate – unul dintre locurile in care am copilarit. TNB – este una dintre cele mai importante cladiri din Bucuresti. La fel si Palatul Sutu – Muzeul Municipiului Bucuresti – care pentru mine este in topul celor mai frumoase cladiri din Bucuresti.

pegas_bloguluotrava5 pegas_bloguluotrava6 pegas_bloguluotrava7 pegas_bloguluotrava8

Daca tot am ajuns la TNB – un teatrul foarte cool, cu spectacole foarte misto..este Bulandra. Se poate ajunge foarte usor cu bicicleta la Izvor si o puteti lasa in interior pe durata spectacolului. Va recomand si cateva spectacole: “Unchiul Vanea”, “Arta”, “Before Breakfast” sau “Rata salbatica”.  Programul il gasesti AICI.

pegas_bloguluotrava32

Palatul Bragadiru si zona de langa este una dintre cele mai frumoase. Imi place foarte tare sa ma plimb pe aici in drumul meu zilnic cu bicicleta. Complexului Arhitectural Palatul Bragadiru isi are originile la inceputul anilor 1900. Cladirea Palatului a fost prima data reprezentata pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei in anii 1895-1899 si 1911. Palatul Bragadiru a fost realizat dupa planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl, in anul 1894. Va recomand aceasta zona.

pegas_bloguluotrava14 pegas_bloguluotrava13 pegas_bloguluotrava12 pegas_bloguluotrava15

The Ark este una dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti iar locul in care este asezata este unul specatculos. Cu siguranta daca nu ai trecut pe aici la un party…ti-ai facut timp pentru a cumpara un buchet de flori de la Piata de flori care este vis-à-vis de The Ark – Strada Uranus 150. In 1898 se construieste Bursa Marfurilor, dupa planurile arhitectului italian Giulio Magni si ale inginerului Anghel Saligny – remember podul de la Cernavoda. Intre 1945 si 1990 functionand ca Vama Antrepozite, cladirea a supravietuit demolarilor masive din anii ’80  care nu au lasat in picioare decat putine case din cartierul Uranus. Cladirea arde in 1990 si ramane in ruina timp de 16 ani, copaci de 7 metri crescand in golurile etajelor odata pline de activitate.Clasata monument istoric si etichetata cu ‘pericol de prabusire’, exemplul de arhitectura industriala de odinioara a fost apoi cumparata de investori privati, care au renovat-o cu arhitectul Mario Kuibus si Re-Act Now Studio in 2006. De atunci poarta numele ‘The Ark’.

pegas_bloguluotrava16 pegas_bloguluotrava17

Bea o cafea si mananca un mic dejun la A 1 sau la Dianei 4. A1 se afla pe strada Amzei la numarul 1. Fix dupa plimbarea de pe Calea Victoriei. Aici o sa gasesti foarte multe sortimente de bere si un meniu de mancare foarte variat. Imi aduce aminte de un loc tare drag: Atelierul Mecanic de pe Covaci. Pe strada Dianei..la numarul 4 o sa gasiti o terasa foarte cool pe care o recomand intr-o dimineata de weekend. Nu rata o plimbare pe strazile din vecinatate: Arghezi, Vasile Lascar, Italiana, Calderon, Sperantei, Otelari.

pegas_bloguluotrava23 pegas_bloguluotrava25 pegas_bloguluotrava26 pegas_bloguluotrava27

Ateneul Roman – una dintre cele mai frumoase cladiri pe care le-am vazut vreodata si cu siguranta cea mai frumoasa constructie din Bucuresti. In 1865 un grup de oameni de arta si cultura, entuziasti, din care faceau parte Constantin Esarcu, C.A. Rosetti, V.A. Urechia, Nicolae Kretzulescu si Al. Odobescu, pun bazele Societatii Culturale “Ateneul Roman”. In anul 1886, arhitectul francez Albert Galeron si arhitectul roman Constantin Baicoianu intocmesc planurile dupa care va fi construit Ateneul, ajutati de arhitectii renumiti ai vremii: Grigore Cerchez, Constantin Olanescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino. Pentru lucrarile de fierarie s-a apelat la un arhitect german, Schwalbach. Constructia a fost oprita din cauza lipsei de fonduri si apoi a existat campania despre care stie toata lumea “Dati 1 leu pentru Ateneu!” Stilul cladirii e neoclassic – insa se regasesc elementele eclectismului si ale arhitecturii franceze de sex XIX. Pe 13 februarie 2007, la Berlin, Consiliul informal al ministrilor culturii din Uniunea Europeana a aprobat introducerea Ateneului Roman pe lista Patrimoniului European.

pegas_bloguluotrava20 pegas_bloguluotrava21 pegas_bloguluotrava22

Strada Pictor Arthur Verona este una dintre cele mai animate strazi din Bucuresti. Este locul in care an de an se tine unul dintre cele mai importante evenimente din Bucuresti: Street Delivery. Pe aceatsa strada, in timpul evenimentului desfasurat in vara, in fiecare an peretii strazii sunt pictati de artisti plastici in diverse teme. Zona asta a Bucurestiului imi este foarte draga pentru ca aici am copilarit. Poti bea o limoanda in Gradina Verona, apoi poti trece prin fata Bisericii Anglicane – o cladire spectaculoasa si poti sa te relaxezi in Parcul Gradina Icoanei sau Ioanid.

pegas_bloguluotrava28 pegas_bloguluotrava29pegas_bloguluotrava31

Harta Bucuresti piste biciclete AICI 

Cum sta treaba in Europa cu bicicletele

Danemarca este cea mai prietenoasa tara europeana pentru biciclisti intr-un clasament in care Romania ocupa ultimul loc. Danemarca este urmata de Olanda, Suedia si Finlanda, potrivit Barometrului 2015 al Federatiei Europene a Biciclistilor.

In Copenhaga (capital Danemarcei), mai mult de 50% dintre locuitori merg cu bicicleta la serviciu, iar bicicletele sunt mai numeroase decat oamenii. Pistele de biciclete din Copenhaga sunt cele mai aglomerate din lume, 40.000 de biciclisti mergand zilnic pe ele. In Copenhaga exista aproximativ 6 milioane de biciclete, dintre care o mie sunt destinate in mod gratuit turistilor. Intreaga retea de piste de biciclete din Copenhaga are aproximativ 350 de kilometri.

Olanda este recunoscuta ca fiind tara in care sunt cele mai multe biciclete: are 18 milioane de biciclete si 35.000 de kilometri de piste pentru biciclete. Olanda a inaugurat prima pista de biciclete din lume realizata din panouri solare. Are o lungime de 70 de metri si este construita din placi de beton ce au incorporate panouri fotovoltaice. Acestea pot genera energie inclusiv pentru masini electrice. In Olanda 25% din populatie alege bicicleta pentru a ajunge la destinatie.

In Franta esti platit ca sa mergi pe bicicleta. 20 de companii si institutii  au pus la cale un experiment ce se va desfasura pe parcursul a 6 luni, in care angajatii vor fi platiti cu 25 de eurocenti pe kilometru daca vin la munca cu bicicleta. Scopurile sunt mai multe: decongestionarea traficului, reducerea emisiilor de gaze poluante si reducerea costurilor pe care le presupune naveta zilnica a angajatilor. La Paris exista un program public de inchiriat biciclete care functioneaza foarte bine. El a fost lansat in 2007, atunci cand 10.000 de biciclete au fost introduce in aproximativ 1000 de centru din capital Frantei. In prezent, programul gazduieste 20.000 de biciclete prin tot orasul, distribuite in 1.400 de centre de inchiriere.

Berlin, cel mai cosmopolit oras din Europa, ofera peste 620 km de alei special amenajate pentru biciclete iar in oras circula zilnic 600.000 de biciclisti. Pana in 2016 edilii orasului planuiesc sa uneasca rutele intr-o retea neintrerupta care sa mearga in doua inele de trafic din centrul orasului pana in suburbii. Ciclismul insumeaza aproximativ 15% din traficul total. In capital Germaniei exista 710 biciclete la fiecare o mie de locuitori.

In Barcelona s-a conctruit un “inel verde” in jurul ariei metropolitane, in timp ce s-a introdus un nou sistem de inchirieri de biciclete care permite celor interesati sa ia o bicicleta de la una dintre cele 100 de statii si sa o lasa la alta.

BIG IN JAPAN

Daca va intrebati cum sta treaba cu bicicletele in Japonia…clipul de mai jos va elucideaza. 🙂 Pare desprins dintr-un film SF.

pegas_bloguluotrava pegas_bloguluotrava1

Motive pentru care sa mergi cu bicicleta in Bucuresti

·         Costurile sunt mult mai mici. Banii de benzina, abonament RATB sau Metrorex poti sa ii economistesti sa faci altceva cu ei.
·         Nu pierzi timp cautand loc de parcare.
·         Nu iti petreci timpul tau pretios stand bara la bara.
·         Inhalezi mai putin fum de esapament decat daca stai in masina.
·         Esti mai putin stersat.
·         Este o alternativa buna in cazul in care nu ai timp sa mergi la sala. In functie de efortul pe care il depui, poti sa arzi intre 300 si 700 de calorii pe ora.
·         Ai un tonus mai bun si esti mai putin stresat.
·         Este mai usor de intretinut…si mult, mult mai ieftin decat o masina.
·         Mersul cu bicicleta pe drumurile publice va deveni mai sigur pe masura ce mai multi oameni aleg sa foloseasca acest mijloc de transport. Si incepe sa se vada treaba asta. Incet…dar se vede J
·         Bicicleta poate sa fie un accesoriu foarte cool.
·         Scade riscul de aparitie a astmului.
·         Pedalatul previne bolile cardiovasculare si intareste metabolismul
·         Esti mai productiv la munca si nu uita: exemplul pe care tu il dai prin mersul la job cu bicicleta in fiecare zi, ii poate inspira si pe altii sa il urmeze. Si asta e genial.


6 Comments

  1. shaks
    • Danut
  2. Adi
  3. Ionel Cojocariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.