“Cine nu are memoria istoriei risca s-o repete.”
Written by Otrava, Posted in Carte
Peste 600 de studenti au trecut prin demascari in Pitesti, 11 oameni decedati din care 2 sinucideri. “Fenomenul Pitesti” a reprezentat un experiment de reeducare ce consta in distrugerea psihica a individului. Dar si tortura fizica. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko.
Memorialul Închisoarea Pitești este un muzeu memorial aflat în interiorul fostului penitenciar Pitești, activ între 1941-1977. Memorialul a fost deschis publicului larg în 2014, situl găzduind expoziții, evenimente culturale și programe educaționale pe teme legate de detenția politică anticomunistă. Închisoarea de la Pitești este cunoscută pe plan mondial pentru desfășurarea, în acest loc, a Fenomenului Pitești – o formă de tortură fizică și psihologică continuă aplicată studenților anticomuniști – între 1949-1951. Am ajuns aici datorita celor de la Cronicari Digitali si le multumesc pentru ca au inclus in itinerariul lor si acest loc.
“Ceea ce n-a ajuns însa – si înca – la cunostinta tuturor este ca în Arhipeleagul românesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciara comunista: închisoarea de la Pitesti.” – Virgil Ierunca. Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, considera Fenomenul Pitesti ca “una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Această acțiune violentă a regimului comunist a fost numită de Aleksandr Soljenițîn, laureat al premiului Nobel și supraviețuitor al gulagului rusesc, “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”.
“Imaginatia deliranta a lui Turcanu (N.R.: seful tortionarilor) se dezlantuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenti care credeau în Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau “botezati” în fiecare dimineata: scufundati cu capul în hârdaul cu urina si materii fecale, în timp ce ceilalti în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pâna ce continutul facea bulbuci. Când detinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dadea un scurt ragaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti “botezati” caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea în fiecare dimineata si-si baga singur capul în hârdau, spre hazul reeducatorilor.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti.
În final, majoritatea celor “reeducati” ajungeau sa recunoasca faptul ca merita orice înjosire si ca nu se pot reabilita decât partial, devenind ei însisi tortionarii noilor veniti. La cea mai mica ezitare, erau din nou supusi torturilor.
Experimentul a încetat în anul 1952. În 2009 o parte a fostului penitenciar a fost clasată în Lista Monumentelor Istorice, categoria Ansamblu Memorial, Clasa A (de interes național).
Constantin Tache Rodas – Originar din Drãgãnesti, Prahova.
Rodas s-a nãscut pe 14 noiembrie 1924 si a fost arestat prima datã pentru apartenenþã la Frãtiile de Cruce în 1942, când era elev la Liceul Comercial Spiru Haret din Ploiesti. Condamnat la cincisprezece ani de muncã silnicã, a fost eliberat în aprilie 1944 prin decret si rearestat dupã doar patru luni. Plimbat prin mai multe închisori, a reusit sã evadeze din lagãrul de la Slobozia în septembrie 19451 si a fost reîncarcerat abia pe 17 mai 19482 . Anchetat mai bine de un an, a fost condamnat de Tribunalul Militar Brasov la cinci ani de închisoare corectionalã si a fost închis la Ploiesti, Târgsor, Poarta Albã, Peninsula, Pitesti, Gherla. Fiind elev, a fost trimis la Târgsor, unde a fost considerat periculos de autoritãti, motiv pentru care a fost izolat într-o camerã alãturi de alte vârfuri. La sfârsitul lunii octombrie a fost transferat la Canal, dar nu a stat aici decât pânã pe 9 februarie 1951. La Pitesti a fost torturat începând cu 25 martie într-un lot alãturi de alþi elevi sositi în cursul anului 1951 în închisoare si câtiva studenti.
Comitetul de agresori era condus de Eugen Turcanu, Constantin Juberian si Tudor Stãnescu. A fost strâns de gât, sugrumat, lovit cu capul de paturi si cu frânghia udã la cap. Turcanu se înfuria pe cei care rezistau bãtãilor si l-a întrebat pe Mihai Buracu de ce nu vor sã îsi facã demascarea:
Dacã Rodas Tache merge cu reeducarea, atunci merg si eu. Rodas a fost iarãsi bãtut, dar s-a simtit întãrit moral datoritã rãspunsului.
A cunoscut si batjocurile din Sãptãmâna Mare, când au fost obligati sã se dezbrace si sã umble în cerc, în patru labe, lingând dosul celui dinainte, sub ciomegele si aplauzele agresorilor, ori sã se închine unui organ genital confectionat din sãpun . Rodas a ajuns în Gherla pe 18 august 1951, dar si-a prevenit doi cunoscuþi sã nu vorbeascã cu nimeni despre activitatea lor din libertate si sã se fereascã de studenti, în ciuda avertismentelor pe care le primise în Pitesti sã pãstreze secretul asupra acþiunii.
Unul din cei doi a vrut sã verifice informaþia cu alt student, care i-a raportat totul lui Turcanu. Timp de o sãptãmânã, Rodas a fost torturat într-o celulã izolatã. Desfigurat în urma bãtãilor, a fost plimbat cu un sac pe cap prin mai multe camere atunci când deþinutii se întorceau de la munca din atelier, ca sã le serveascã drept exemplu celor care ar fi încercat sã deconspire actiunea violentã.
Rodas povesteste cã Turcanu îl bãtea de mai multe ori pe zi si nu îl lãsa sã doarmã aproape deloc, astfel cã nu îsi aminteste toate chinurile la care a fost supus. În timp ce era bãtut, un planton stãtea de pazã la uºa care era izolatã fonic cu o saltea. A fost lovit în toate pãrþile corpului, buzele zdrobite îi atârnau ºi îi curgea sânge din nas din gurã ºi din toate rãnile corpului; dus în aceastã stare la baie, i-au vârât capul în vasul de la toaletã si au tras apa, considerând astfel cã l-au spãlat .
A fost vãzut în aceastã stare de majoritatea detinutilor din Gherla: …era un ghemotoc. Un musuroi acoperit cu preturi murdare de sub care se prelingea sânge. Nu se distingea nici un fel de formã a trupului omenesc […].
Mã numesc Rodas Tache. Mã gãsesc în situatia aceasta pentru cã am spus banditilor din fabricã sã se fereascã de cei de la Pitesti, pentru cã toþi sunt turnãtori. Victima, care de-abia se mai tinea pe picioare, al cãrei chip nu se putea vedea din cauza unui sac mare de cânepã pus în cap, îngrozi pe toti cei ce o priveau. […] Turcanu îi spuse la un moment dat sã-si scoatã sacul de pe cap.
Ceea ce vãzurã cei din jurul victimei îi înmãrmurirã. Respectivul nu mai putea fi recunoscut, tot capul fiindu-i tumefiat de loviturile primite . Dupã încetarea torturilor la Gherla, a fost scos la muncã în atelierul de vopsitorie. Considerat nereeducat , nu a fost eliberat la termen, ci internat administrativ la Gherla alte douãsprezece luni. Pe 10 iulie 1954 a fost transferat la Securitatea Ploiesti si cercetat pentru procesul Turcanu, în care trebuia sã joace rolul de martor al acuzãrii. A refuzat sã colaboreze cu anchetatorii, considerând cã nu deþinuþii sunt cei care trebuie condamnaþi, astfel cã s-a renunþat la implicarea sa în proces ºi a fost pedepsit prin reactivarea pedepsei din 1942, din care i s-a scãzut un an si patru luni.
A fost eliberat pe 17 februarie 1956. Constantin Rodas nu a reusit sã îsi termine studiile niciodatã, fiind rearestat pe 14 mai 1958, în al doilea mare val de represiune. A fost condamnat la alti douãzeci de ani de muncã silnicã si a fost închis la Ploiesti, Jilava si Aiud. A refuzat si reeducarea de la Aiud, fiind izolat în Zarcã. Dupã eliberarea din 1 august 1964, a lucrat în contabilitate, fiind permanent sicanat de Securitate.
Va invit sa citit cartea scrisa de Alin Muresan – Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate sa vizitati Memorialul Închisoarea Pitești de care se ocupa niste tineri foarte misto in frunte cu Maria Axinte, preşedinta Fundaţiei Memorialul Închisoarea Piteşti si sa va reamintiti mereu vorbele lui Nicolae Iorga – “Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.”
