BLOGU LU' OTRAVĂ

Monday

11

May 2020

2

COMMENTS

“Daca iti urmezi instinctul si cateodata ai curajul sa faci cate o nebunie, e posibil sa te trezesti intr-o dimineata cu zambetul pe buze.” Interviu cu Dorian Boguta!

Written by , Posted in Diverse, Film

Imi place tare de omul asta. Pentru ca este un om bun, linistit si un actor foarte, foarte talentat. Omul ala cu care vrei sa ai o discutie serioasa cand ai o problema si care e acolo sa te asculte si sa te ajute. Dar in acelasi timp si omul cu care poti sa stai la povesti la spritz pana dimineata. Pentru ca are o tona de povesti misto. Mi se pare unul dintre cei mai talentati actori de la noi. Va recomand cu drag sa il vedeti in scurtmetrajele lui Cretulescu – care sunt geniale – apoi in toate filmele de lung metraj in care a jucat de la Francesca, Moartea domnului Lazarescu pana la Doua lozuri…trecand prin QED, Love Building, Zavera, Charleston, Caravana cinematografica, Dublu sau Breaking News. Omul asta e un soi de Brad Pitt in Benjamin Button…parca e din ce in ce mai tanar si dornic sa faca lucuri din ce in ce mai misto. “Urma” este cel mai nou proiect – un film care mi-a placut foarte tare si pe care va rog sa il vedeti. Domnelor si domnilor..la “Romania mea” stam de vorba cu Dorian Boguta.

Te-ai nascut la Chisinau, ai copilarit in plin comnunism…Care este cea mai pregnanta amintire pe care o ai din perioada aia?

Stii ce e curios? Ca nu conteaza daca era comunism ori capitalism. Cele mai pregnante amintiri sunt tot cele care te-au emotionat profund. Iar copilaria este chiar perioada acumularilor emotionale. Ca sa vorbim la concret. Amintirea primului sarut nu am cum sa o uit. Era iarna, afara, noapte. Deja intarziasem acasa si eu si ea dar emotia de atunci ne tintuise pe loc. Era ceva nou pentru amandoi. Descopeream instinctul. Problema era ca, fiind iarna, eram imbracati in paltoane si ne miscam greoi. Dar cu siguranta in miscarile caraghioase era ceva extrem de firesc si romantic pe strazile alea intunecate din acea perioada. Curios, ca nu eram “iubiti”. Se intamplase sa ne intersectam in acea zi si sa descoperim primul sarut. Asa ne-a fost scris. Si e greu sa uiti. Asa ca emotia aia nu am cum sa o uit, chiar daca numele fetei nu mi-l amintesc. Probabil sunt un profund superficial ☺. 

“Într-o zi, mă plimbam pe stradă în Chişinău şi am văzut un anunţ cu un concurs de admitere la Facultatea de Teatru şi Film din Georgia.”Cum ai decis sa pleci in Georgia?

Am vrut sa prind doi iepuri de-odata. Sa explic. Pe vremea aia nu puteai depune documentele de admitere la doua facultati odata, pentru ca examenele se dadeau in aceeasi perioada la toate. Si trebuia sa alegi. Ei, in anul acela admiterea pentru facultatea din Georgia s-a dat cu o luna jumatate mai devreme. Asa ca daca picam, mai aveam o sansa la celalata admitere dar alta facultate. Am fost pragmatic, ca sa zic asa, ori soarta a facut sa se intample asa. Chiar daca o mare parte din soarta este rezultatul caracterului tau. Asta am auzit-o prima data in Georgia de la profesorul meu, iar apoi mi s-a confirmat suta la suta. Bine, hai 90%. Ce tine de facultatea de actorie de acolo, pe vremea aceea era foarte bine cotata. Acum nu mai stiu, nu vreau sa vorbesc in necunostinta de cauza. Chiar daca in timp am inteles ca scoala in actorie e importanta dar in niciun caz decisiva, pot sa spun ca sunt multumit ca am facut o facultate in arta actorului. In acelasi timp cunosc actori exelenti fara facultate. Meseria de actor e ciudata.

Nu o inveti ca pe tabla inmultirii, ca nu se poate. Dar in schimb o poti descoperi iar in cazul asta o scoala buna te poate indruma corect si daca esti si “pupat” de sus cu putin noroc la un moment dat te poti simti fericit in meserie. Apoi o sa fii iar nefericit, ca asa e construita ocupatia asta. E mult egoism in ea si atunci treci prin toate starile acestea, periodic. O foarte mare parte din absolventii de actorie nici nu ajung sa traiasca aceste senzatii, pentru ca nu li se intampla nimic. Multi au ales gresit profesia, atrasi de mrejele celebritatii. Altii nu au avut pur si simplu noroc. De munca nu vreau sa vorbesc, pentru ca se stie foarte bine, ca nu se poate fara. 

Stiu ca iti plac filmele rusesti. Care sunt filmele pe care le-ai recoamda sa le vedem?

“ Zboruri in vise si realitate” (1983, reg. Roman Balayan). “Moscova nu crede in lacrimi” (1980, reg. Vladimir Menisov). “ “Copilaria lui Ivan” (1962, reg. Andrei Tarkovskii). “Amantul” ( 2002, reg. Valery Todorovskii)

Pe langa Krzysztof Kieślowski care mai sunt regizorii tai preferati?

Probabil Kieslowski mi-a decis soarta profesionala. Imi aduc aminte clar, pe la 16 ani ma uitam la un episod din “Decalog-ul” lui si am avut o senzatie ciudata. Nu am inteles prea multe  dar am fost marcat de abordarea lui asupra unei vietii in film. La felul meu de a gandi pe atunci, a fost important. Nici acum nu as putea explica exact acea senzatie. Cred ca asta e menirea unui artist, cum a fost acest regizor polonez. De atunci a curs multa apa, cum s-ar zice ,iar optiunile mele, firesc, s-au dezvoltat. As putea nominaliza un Jacques Audiard, Fratii Choen, Dardenne, Cristi Puiu si bineinteles Lars Von Trier. 

Revolutia din 1989 te-a prins in Georgia. Cum te-ai decis sa pleci de acolo si sa te muti la Bucuresti?

Inainte sa ma mut la Bucuresti, am stat vreo opt ani la Chisinau, dupa Georgia. Iar decizia de a ma muta a venit cumva instinctual din a-mi satisaface dorinta  egocentrica de confirmare personala, iar capitala Romaniei dupa mintea mea de atunci, era cel mai oportun loc, tinand cont de ce puteam eu si ce putea oferi Bucurestiul  pentru mine. Ca lucrurile mult timp au stat diferit, e o alta discutie. Dar daca as fi nevoit sa o iau de la capat, probabil as alege aceeasi cale. 

Iti place Bucurestiul? Care sunt zonele prin care iti place sa te plimbi?

Traim o perioada ciudata acum datorita acestui virus. Eu am avut ocazia sa ma izolez in afara orasului pe perioada pandemiei si vreau sa-ti spun ca dupa o luna am simtit acut dorul de orasul meu. Nu stiu cum sa explic. Desi, in 20 de ani de cand stau aici, am trait nefericire profunda dar si fericirea absoluta. Poate asta explica atractia emotionala catre el. Chiar daca Bucurestiul nu s-ar compara cu multe orase “impecabile” prin atmosfera lor, el are farmecul lui inconfundabil. Iar zona veche cu vile interbelice din centrul capitalei bate la cur multe orase. Abea astept sa ma plimb iar pe acolo. 

Viata nu sta-n zile si nici in nopti. Sta in intalnirile cu oameni si in amintirile pe care ti le faci. Care sunt intalnirile remarcabile din viata ta?

Cred ca in momentul cand vom sti in ce consta viata vom muri. Probabil de aia ne-a fost data, sa constatam ce cautam noi in ea si asta e cumva paradoxul ei. Dar intrebarea ta e foarte justa. De multe ori oamenii pe care ii intalnesti ori alegi sa-i intalnesti te motiveaza in cautarea acelui “sens”. Cateodata chiar decisiv. Din fericire am amintiri cu persoane care si-au lasat amprenta adanc in interiorul meu. Si nu conteaza durata interactiunii sau cat de importanta era acea persoana. Uite, imi aduc aminte un caz. Eram pe o plaja, cred ca aveam vreo 23 de ani. La un moment dat am vazut ca un om care striga dupa ajutor in apa. Am sarit in picioare dar ma simteam tintuit. Ceva ma tinea in loc, probabil frica, sau sa nu spun lasitatea, sa ma arunc sa-l salvez. Erau multi ca mine, din ce vedeam in jur, dar totusi cineva a sarit si l-a scos pe acel barbat. Am simtit o mare eliberare cand l-am vazut scos afara dar in acelasi timp si o rusine. Dupa un timp, am vazut un adult alergand in “pasul strengarului” pe plaja. Era acel barbat care cu ceva minute inainte fusese salvat. Emana o fericire de nedescris. In acele minute de cumpana din viata lui, el a “constatat” ceva probabil si acel lucru inconstient a ajuns si la mine. M-a marcat acel episod in mai multe feluri. A fost o intalnire cu un om, despre care nu stiu absolut nimic.   

Ai jucat mult in filme. De la “Moartea domnului Lazarescu”, pana la “Breaking news.” Ai facut comedie. Lucru destul de rar in cinematografia de la noi. Am ras tare la “Love Building” si la “Doua lozuri”. Cum vezi industria romaneasca de film? Ce are din belsug si ce ii lipseste?

Facand abstractie de pandemia care a pus stapanire pe tot pamantul si e in stand-by tot, sper din toata inima se ne intoarcem la “industria” noastra romaneasca de film care de fapt inca nu e “industrie”. Inca nu e, chiar daca primele floricele apar. Vorbesc aici de filme pentru tot publicul. Asta inseamna o industrie sanatoasa. Sa producem pentru X dar si pentru Y. Nu mai e secret ca suntem extrem de apreciati pentru filmele romanesti de autor si ma simt foarte mandru. Cand vom avea si filme care vor acoperi toate genurile voi fi si mai mandru ☺. Din belsug nu avem nimic!

Ai facut un lucru pe care multi nu au avut curajul sa il faca. Ai deschis cu Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol Actoriedefilm.ro, o şcoală de film. De ce ai simtit nevoia sa faci o scolala de film?

Am deschis şcoala pentru că nu exista, dar şi pentru că e o nişă, o afacere, chiar dacă nu câştigăm mult din asta. Ne întâlneam la filmări cu oameni care nu aveau experienţă în faţa camerei şi erau timoraţi. De asta ne-am hotărât să facem o şcoală. În martie am implinit zece ani, între timp am devenit casă de producţie şi am deschis şi un studio de film. În mare, se înscriu oameni cu venituri stabile, care lucrează în multinaţionale, iar la curs găsesc un refugiu. 20% din cursanţii care ne păşesc pragul încearcă să facă actorie mai departe, unii chiar renunţă la joburile lor destul de bine plătite. Unii sunt dezamăgiţi pentru că în România puţini actori au mult de muncă, ceilalţi încearcă să prindă oportunităţi. 

Exista o diferenta mare intre actoria de film si cea de teatru? Poti sa ne spui mai multe despre asta?

Exista si nu. Uite, in matematica, 2×2, din cate stiu, fac 4. In actorie poate fi si 4, si 8, si 13, si 1. Trebuie doar sa ma convingi de asta. Iar acest lucru poate fi facut si in fata camerei si de pe scena. Instrumentele sunt diferite dar tot acolo ne invartim. Cu siguranta actori ca Vasluianu, Pavlu sau Papadopol ar putea raspunde mult mai bine la aceasta intrebare, ei facand si teatru, si film la un nivel important. Eu de mai multi ani fac exclusiv film chiar daca imi este dor de teatru. 

Ai spus ca cel mai mult te motiveaza pasiunea pentru ceea ce faci in fiecare zi. Esti un om norocos. Ce ii sfatuiesti sa faca pe cei care se trezesc in fiecare dimineata si merg la job cu toata ca nu le face placere sa faca job-ul respectiv? 

Imi este foarte greu sa vin cu sfaturi la modul general chiar daca e foarte legitim ce ma intrebi tu. Toti oamenii au o amprenta diferita si venind cu o “indicatie” e posibil sa-i derutez ori chiar sa-i enervez si sa nu le fie de nici un folos. In alta ordine, daca iti urmezi instinctul si cateodata ai curajul sa faci cate o nebunie, e posibil sa te trezesti intr-o dimineata cu zambetul pe buze. 

Stiu ca iti plac scurtmetrajele foarte mult. Te-am vazut in seria regizata de Andrei Cretulescu: Kowalski, Bad Penny si Ramona care mi-a placut foarte mult. Ce iti amintesti de la filmari?

A fost o perioada de familie. Aceeasi echipa, aceeasi oameni. O rutina frumoasa si foarte dorita. Am ras mult, ne-am si enervat. De toate. Fix ca intr-o familie. Ma bucur ca am trecut prin asta si abia astept urmatorul proiect a lui Andrei, care pare foarte ambitios si sa ne revedem cu totii.

“Publicul nu e interesat de scurtmetraje” De ce se intampla treaba asta? 

Pentru ca nu le vede. Nu prea are unde si nu a fost educat in sensul asta. Noroc acum cu “Cinepub”-ul, unde se pot vedea multe dar din pacate nu multi stiu de el. 

“Actorul mănâncă, bea, vrea să vadă și el marea, să-și plătească facturile. E ok, mă văd la TV, în cinematograf, dar trebuie să mai și trăiesc.” Ai spus asta intr-un interviu. S-a intamplat de multe ori sa faci proiecte pro bono?

Da, de multe ori. In ambele sensuri. Si eu am facut pro bono si la mine au venit sa faca acelasi lucru. Face parte din “industria” noastra de film. Va fi dintotdeauna asa si nu e numai la noi. Are o energie aparte acest lucru dar nu pentru toate proiectele. Am intalnit persoane din industrie care apelau la actori dornici sa joace in filme si se foloseau de ei in proiectele lor, satisfacandu-le doar dorinta de a juca, nu si remunerarea fireasca, avand aceasta posibilitate. Miroase a nesimtire aici.

S-a intamplat in meseria pe care o faci sa accepti roluri doar ca sa iti platesti chiria? Au fost roluri pe care le-ai refuzat? 

Mai demult am jucat in telenovela. Pe langa ca imi plateam chiria, am acumulat si o experienta de a sta in fata camerei de filmat. Un lucru extrem de benefic pentru un actor. Aparatul de filmat e o mare sperietoare pentru multi actori neexperimentati si atunci, lucrul cu ea e foarte important, chiar daca e o telenovela. Am refuzat roluri. Daca tii cont ca se refuza casatorii, neacceptarea unui rol e o furtuna intr-o galeata cu apa.

“Actorii sunt atrași de dramă, dar cred că e mai greu de realizat comedia.” Tu de ce est cel mai atras in momentul asta?

Sincer. In momentul asta de izolare sunt atras de orice. Ma mananca palmele. Imi doresc mult sa ajung pe un platou de filmare. Acolo ma simt bine si cand imi este interzis acest lucrul, nu te mai gandesti la drama ori comedie. Doar sa fie. Intr-un fel vom da un restart. Vom incepe sa existam in noile conditii si e bine sa fim pregatiti pentru orice. Cred ca va fi interesant. 

Cum ai facut pasul spre regie? Ce te-a manat in lupta?

Dorinta de a povesti ceva personal si in imagini. Plus de a-mi ocupa timpul liber pe care il aveam la discrectie pe atunci. Nu eram cel mai solicitat actor ☺. Abia pe parcurs am descoperit regia ca un mod de a imi umple viata cu ceva ce-mi place pana in adancul celulelor mele. Iar sa faci ce-ti place cel mai mult e o binecuvantare. “Lucrurile” au greutate atunci. Iar daca la un moment dat, cineva va vorbi despre tine cum am facut eu in cazul lui Kieslowski, te consideri implinit pe plan profesional.

Ai spus ca “primul lucru pe care vrei sa il inteleaga actorii este ca ai nevoie de ei”. Cum ai reusit sa le insufli treaba asta?

Vorbind pe limba lor, pentru ca o cunosc foarte bine. Pentru că experienţa mea de actor m-a ajutat foarte mult. Faptul că am venit din faţa camerei şi m-am dus în spatele ei m-a ajutat foarte mult. Când m-am întors în faţa camerei ca actor, stând deja în spate, ca regizor, m-a ajutat să performez uşor şi în actorie, am înţeles nişte lucruri. Dar în momentul în care m-am dus în spatele camerei, să fac regie, am gândit ca actor şi ştiam foarte bine ce vor actorii. Şi atunci, când veneau la mine la casting, primul lucru pe care voiam să îl înţeleagă era că eu am nevoie de ei.

Pentru că actorul când vine la un casting are senzaţia: “Oricum n-o să mă ia, că sunt alţii”. Primul lucru pe care vreau să îl înţeleagă actorii când vin la mine la casting e că eu de-aia îi chem, că am nevoie de ei şi chestia asta îi relaxează. Le explic foarte bine ce vreau, le explic extrem de bine situaţia, ca ei să ştie. În momentul când le explic ce vreau, când le zic că am nevoie de ei le spun: “Intrarea este pe aici, ieşirea este pe aici. În zona asta, comportaţi-vă cum vreţi voi”. Actorul are o libertate interioară şi vrea să o folosească. Sunt regizori foarte buni, care îţi arată pe centimetru ce vor să faci. Eu, venind din actorie, am ales varianta asta. Să îi explic actorului ce vreau, să înţeleagă că am nevoie de el, să îi dau o zonă în care să se desfăşoare şi să facă ce simte el, dar în condiţiile mele. Şi atunci, actorii se simt liberi şi în momentul ăla pot livra lucrurile pe care le posedă. Pentru că tracul de a veni la casting uneori este atât de mare şi îţi estompează toate instrumentele pe care le posezi tu ca actor.

Dintotdeauna am știut că primul meu lungmetraj va fi povestea din «Urma» Ce a insemnat pentru tine acest film?

Agonie si Extaz. Asta inseamna pentru mine “Urma”. Am asteptat 20 de ani. A aparut. Iar numai dupa 3 zile cinematografele au fost inchise si “Urma” a disparut intr-un fel. E foarte frustrant. Dar in acelasi timp sper in viata filmului meu de dupa pandemie. Asa a fost sa fie. Iar tot ce se face se face spre bine. Asa cum motanul meu a avut parte de 2 interventii chirurgicale la un organ timp de un an, prima data fiind convins ca a reusit, asa si “Urma” poate va avea sansa sa se mai nasca odata.

Dragostea fără adevăr e oarbă, iar adevărul fără dragoste e crud.” Asa simti?

Primul care a spus asta a fost un preot de prin secolul XV iar apoi Ioan Paul al II a dat amploare prin cuvantul lui acestor vorbe. Eu doar am vibrat la asta.

“Este un film pe care mi-aș fi dorit eu să îl văd, e genul de film pe care eu îl caut și care poate să îmi țină atenția activă.” Cum a fost “Urma” dupa ce l-ai vazut?

A fost trist, pentru ca s-a terminat o etapa emotionala din viata mea. M-am trezit a doua zi si am realizat ca nu ma mai gandesc la el creativ. Probabil cum e pentru parinti cand pleaca copilul in lume, pastrand proportia bineinteles. .Pana la urma in viata asta faci si alt copil, daca iti doresti si poti.

“Eu nu concep luna iunie fără Cluj.” Uite ca s-a intamplat asta. Iti lipseste Clujul? Iti lipseste TIFF?

Imi lipsesc multe acum. As vrea sa beau o bere cu prietenii mei si sa vorbim despre orice. As vrea sa zbor cu avionul. As vrea sa-mi vad parintii, nu numai pe skype. Si in toate dorintele astea TIFF-ul imi lipseste foarte mult. Dar sunt sigur daca nu iunie, atunci in alta luna ne vom bucura de el. TIFF-ul e TIFF si in iunie si in noiembrie. 

Nu am regrete.” Mi se pare tare afirmatia si asumata. Care e sfatul pe care il dai oamenilor pentru a ajunge si ei in acest punct?

Sa se gandeasca la ce regrete au avut si daca nu cumva acel lucru care a nascut acel regret nu a facut ca mai tarziu sa se intample ceva extraordinar de frumos

Ce nu te-a intrebat nimeni in niciun interviu si ai vrea ca lumea sa stie asta despre tine?

Daca intr-o zi l-as intalni pe Mantuitorul nostru si ce i-as zice? Probabil l-as intreba daca a meritat ce a facut?


2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.