“De multe ori, teama este factorul care ne oprește sa facem ceea ce ne dorim cu adevărat.” Interviu cu Simona Radis
Written by Otrava, Posted in Bucurestiul meu, Diverse
Simona Radiş are 22 de ani, s-a nascut in comuna Avrămeni, judeţul Botoşani si a trăit până la 14 ani într-un sătuc aproape de graniţa de nord a României si anul acesta la Olimpiada a fost portdrapelul României la festivitatea de deschidere, împreună cu înotătorul Robert Glință. Bucuria adusa de castigatea medaliei de aur alături de Ancuţa Bodnar în proba de dublu vâsle feminin a fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait in aceasta vara. Imediat dupa aceasta performanta am avut onoarea si placerea sa stau de vorba cu aceasta fata de mega bun simt. Asa ca la “Romania mea” va invit sa cititi un interviu sincer cu un medaliat olimpic cu aur. Lucru din ce in ce mai rar in utlima vreme in sportul romanesc.
Te-ai nascut In comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, si ai trait acolo pana la 14 ani. Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din perioada copilariei?
Cele mai frumoase amintiri sunt acelea in care ma jucam alături de prietenii mei pe ulițele satului. Nu conta ca era prea cald sau prea frig, noi uitam de acești factori și ne lăsam prinși de euforia care ne cuprindea când alergam și ne ascundeam prin boscheți sau prin lucerna unui vecin. Iar iarna, facem un derdelus tocmai de sus, din vârful pantei. Ne distram copios făcând întrecere pana la poalele pârtiei. Uneori ni se alăturau și părinții noștri, copiii din ei ieșeau la iveală.
Tata imi spunea mereu sa fiu modest si sa respect pe toata lumea pentru ca de la fiecare om ai ce invata. Ce ai invatat cel mai de pret de la parintii tai?
Cel mai important sfat a fost sa respect pe toată lumea și sa nu ma cert cu nimeni. De la ei am învățat sa muncesc pentru viitorul meu și sa nu aștept nimic de la nimeni.
Stiu ca erau o eleva foarte silitoare cu rezultate foarte bune la invatatura. Ai fost pasionata si de sport din perioada aia?
In acea perioada nu cochetam deloc cu sportul. De aceea a fost atât de surprinzătoare decizia mea de a pleca de acasă cu dorința de a încerca sa fac canotaj.
La 14 ani stiu ca ai avut o intalnire foarte importanta in viata care avea sa schimbe radical tot destinul tau. In timpul orelor, unul dintre selecţionerii Clubului Sportiv Botoşani, dar şi unul dintre oamenii implicaţi în loturile naţionale de canotaj, antrenorul George Bulie, te-a remarcat. Cum a fost momentul ala?
Aceasta întâlnire a avut loc in timpul orei de matematica. Domnul antrenor a venit in clasa însoțit de directorul școlii. Acesta ne-a rugat pe toți sa rămânem in picioare pentru a observa dansul care dintre noi este mai înalt. Fiind cea mai înaltă din clasa am ieșit in evidentă imediat și astfel el m-a luat deoparte și a început sa îmi spună despre canotaj și despre oportunitățile cu care vine.
Cum a fost prima ta intalnire cu Elisabeta Lipă? Stiu ca o admirai mult.
Pe doamna Elisabeta Lipa am cunoscut-o mai târziu. Am admirat-o de la distanță și îmi doream sa ajung o sportiva la fel de valoroasa cum a fost și ea.
Parintii au fost greu de convins sa te lase sa pleci la Bucuresti? Ce iti mai amintesti legat de acest moment?
La început părinții nu au vrut sa ma lase spunând ca sportul este greu și nu este de mine. Ii înțelegeam, fiindcă eu chiar nu aveam treaba cu el. Dar in final au spus ca este decizia mea și ca ei ma susțin dacă eu doresc sa pornesc pe acest drum. Și așa a și fost. Pe 1 Octombrie 2013 am plecat împreuna la Botoșani unde ne-am întâlnit cu ceilalți copii selectati și cu antrenorii, iar mai apoi eu am continuat drumul fara ei spre Snagov.
“Nici nu mai ştiu câte ore de antrenament au fost. Sunt atât de multe ore de antrenament şi atât de grele! Dar numai aşa se obţin rezultatele. Cu gândul ăsta mergi zi de zi” Am vazut niste imagini cu voi de la Olimpiada impresionate. Cum e cu bataturile?
Bătăturile fac parte din viața noastră. M-am obișnuit cu ele, nu ma mai deranjează. Singura perioada dureroasa este când începem sa vaslim după o pauza lunga. Atunci facem răni care dor tare.
Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericita?
Da! Cred ca lucrurile simple aduc multă fericire. Sa mănânc ceva dulce de la o patiserie, sa stau pe o banca in parc și sa privesc oamenii, sa ma joc cu nepoțeii mei, sa ofer un zâmbet și sa primesc unul in schimb…. sunt multe lucruri mărunte care contează enorm.
Am lucrat 10 ani la stiri la Pro TV si mereu faceam stiri despre sportivii romani de la “alte sporturi” doar cand castigau ceva. Asta pentru ca lumea – chiar daca la nivel declarativ e fiarta pe Olimpiada – in realitate consuma doar fotbal si cancan. De ce crezi ca suntem in punctul asta?
Tocmai fiindcă se fac știri doar când se câștiga ceva cred ca este problema. De când ma știu, prima știre sportiva a fost mereu despre fotbal. Oamenii consuma ce li se oferă. Și cred ca a devenit și o obișnuința sa vezi mereu despre fotbal, indiferent dacă aduce un rezultat sau nu.
Hagi spunea ca sportul in Romania trebuie sa fie prioritate nationala. Suntem departe de asta. Investitia aproape ca nu exista. Doar voi care aveti ambitie si obtineti rezultate. Ce trebuie facut? Ce sfat ai da celor care ne conduc?
Sa înțeleagă ca avem nevoie de mai multă susținere. Sa depună mai mult efort in încercarea de a schimba ceva. Sa lase vorbele și sa treacă la fapte.
“Ii sfatuiesc pe cei care se plang de job-urile pe care le au sa inchida ochii si sa-si dea seama pana la ce varsta se vad facand meseria aia.. sa lupte pentru crezul lor.” Sunt vorbele lui Marius Manole intr-un interviu la mine pe blog. Tu ce ii sfatuiesti sa faca pe cei care nu isi gasesc calea?
Ca sa îsi găsească calea, trebuie sa fie sinceri cu ei. Sa conștientizeze ce ii fac fericiti și sa aiba curajul sa meargă pe acel drum. De multe ori, teama este factorul care ne oprește sa facem ceea ce ne dorim cu adevărat.
Ce nu te-a intrebat nimeni in niciun interviu si ai vrea ca lumea sa stie asta despre tine?
Sunt foarte emotiva și de cele mai multe ori sunt afectată de ceea ce văd in jur. Mi-as dori sa pot ajuta mai mult…oameni, animale, natura…. dar de multe ori nu am putere sa fac asta. Mi-as dori ca toți cei care pot sa ofere acest ajutor, sa o facă…. astfel, am deveni mai mulți și mai buni. Și “mai mulți”, înseamnă schimbare!
