BLOGU LU' OTRAVĂ

Monday

28

November 2016

1

COMMENTS

Despre drama prin care trec foarte multe femei frumoase!

Written by , Posted in Film

Am vrut sa il vad la Les Films de Cannes a Bucarest si l-am ratat. Mi-a placut foarte tare povestea si ma bucur ca ajunge si in cinematografele din Romania. Asa ca abia astept sa il vad. Un film marca Nicolas Winding Refn fara obsesiile de pana acum: Ryan Gosling si Mads Mikkelsen 🙂

The Neon Demon, cel mai recent film al lui Nicolas Winding Refn (Drive, Only God Forgive, Bronson, Valhalla Rising), ”un film horror fara horror”, asa cum singur l-a caracterizat chiar regizorul, cu Elle Fanning si Keanu Reeves, va intra in cinematografe vinerea aceasta, 2 decembrie. Distribuit de Independenta Film.

Anul acesta, The Neon Demon a fost in Competitia oficiala Cannes 2016. In distributie ii veti putea recunoaste, alaturi de Elle Fanning (Maleficent, The Curious Case of Benjamin Button, Super 8), Karl Glusman (Love, Nocturnal Animals) si Keanu Reeves (Matrix, Speed, The Devil’s Advocate, John Wick, Constantine, Little Buddha), pe Jena Malone (Pride & Prejudice, Sucker Punch, Contact, Into the Wild) si Christina Hendricks (Drive, Mad Man).

Jesse, o frumoasa dar foarte tanara si aparent inocenta adolescenta de 16 ani (rol interpretat de Elle Fanning), ajunge dintr-un catun in jungla modelling-ului din Los Angeles. Pe masura ce cariera ei de model prinde aripi, candoarea si inocenta ii sunt consumate rapid de un grup de profesionisti feroce ai industriei. Filmul este interzis minorilor cu varsta sub 18 ani.

001000

Refn, inconjurat de frumusete, acasa si la serviciu

”De mai multa vreme imi pusesem in cap sa fac un film despre frumusete. Asta deoarece in viata reala sunt inconjurat de femei frumoase”, spune danezul Winding Refn referindu-se la Liv Corfixen, sotia sa*, tot cineast si ea, la cele doua fete ale lor si, probabil, la sumedenia de actrite si modele cu care a avut de-a face in cariera sa de regizor de film, dar mai ales de regizor de clipuri publicitare.

De mentionat ca, printre clientii pentru care a lucrat in ultimii ani, se regasesc marci celebre din lumea modei, printre care: Gucci (Premiere – Black Lively), Yves Saint Laurent (Manifesto, cu Jessica Chastain), H&M sau Hennessey (X.O. Odyssey).

008 009

Cineastul danez considera ca „standardele frumusetii tot cresc si niciodata nu coboara. Pe masura ce evoluam, durata de viata a frumusetii devine din ce in ce mai scurta, asta in timp ce obsesia noastra pentru ea devine extrema. Ei bine, obsesia asta poate duce adesea la nebunie”.

*In 2014, Liv Corfixen, sotia lui Refn, a realizat un documentar numit My Life Directed By Nicolas Winding Refn. In film apar, pe langa cei doi soti, si actorul fetis al danezului, Ryan Gosling.

Dupa ce a terminat de filmat Only God Forgives in Bagkok, Winding Refn si-a dorit sa faca un film in Tokyo. Liv, sotia sa, i-a spus: „Pe mine n-ai sa ma vezi locuind in Tokyo!”. Asa ca a urmat un fel de negociere. „Ok, unde ti-ar placea, totusi, sa ne mutam pentru urmatorul proiect?”. Raspunsul ei a fost: ”Los Angeles”.

006 007

Elle Fanning, modelul aspirant

Despre actrita din rolul principal, Elle Fanning, regizorul danez spune: „Pentru mine, ea este o combinatie intre vedetele din filmele mute ale epocii trecute si actualitatea actritelor din ziua de azi. Are o abilitate fantastica de a se transforma. Iar camera o iubeste pur si simplu”. Inainte de a incepe filmarile la The Neon Demon, el i-a recomandat sa se uite la doua filme: Valley of the Dolls (1967) si Beyond the Valley of the Dolls (1970).

Actualmente, Elle Fanning are in lucru nu mai putin de zece lungmetraje in care joaca diferite roluri, printre care Maleficent 2 (Princess Aurora) si Live by Night in regia lui Ben Afleck, cu Ben Afleck.

Sinopsis

Model la inceput de cariera, adolescenta Jesse se muta la Los Angeles, unde face cunostinta cu jungla din lumea modelling-ului. In scurt timp, tineretea si vitalitatea ii sunt devorate de un grup de femei obsedate de frumusete, care vor face tot ce le va sta in putinta pentru a o exploata la maximum.

004

Nicolas Winding Refn. Regizor, scenarist si producator

Nascut in 1970, in Copenhaga, Danemarca, Nicolas Winding Refn este cunoscut pentru stilul sau modern si inovator.

Primul sau film cult, Pusher i-a adus imediat aprecierea criticilor in 1996, urmat de Pusher II si III. Ele formeaza Trilogia Pusher, prezentata la Festivalul de Film de la Toronto in 2005. Alte filmele ale sale prezente la festivaluri internationale sunt Bleeder si Valhalla Rising, la Venetia, in 1999, respectiv in 2009, Fear X si Bronson la Sundance, in 2003 si 2009. Drive, cu Ryan Gosling in rolul principal, a castigat Premiul pentru regie la Cannes in 2011 si a devenit cel mai mare succes al sau, atat de critica, cat si comercial.

In 2013, Refn revine in competitia Cannes cu Only God Forgive, in care rolul principal ii revine aceluiasi Ryan Gosling, actorul sau fetis.

neon-demon_afis-rsz_685x995

Nicolas Winding Refn. Filmografie

2016 THE NEON DEMON – Cannes 2016, Selectia oficiala, Competitie
2013 ONLY GOD FORGIVES – Cannes 2013, Selectia oficiala, Competitie
2011 DRIVE – Cannes 2011, Premiul pentru Cea ma buna regie
2009 VALHALLA RISING – Venetia 2009, Selectia oficiala
2008 BRONSON – Sundance 2009, Selectia oficiala
2005 PUSHER III
2004 PUSHER II
2003 INSIDE JOB (Fear X)
1999 BLEEDER – Venetia 1999, Selectia oficiala
1996 PUSHER


1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.