BLOGU LU' OTRAVĂ

Am vazut “Hell” pe vremea cand sa juca la Laptarie, apoi Pescarusul la Bulandra, apoi au urmat “Oscar si Tanti Roz”, “Arlechino moare?”, “Ce caut eu aici?”, “Cea mai puternica”. Nu mai stiu ordinea exacta. Cert este ca habar nu am unde mi-a placut mai mult. Ce stiu cu siguranta esta ca actrita asta este al naibii de talentata si are o forta si o sensibilitate care nu au cum sa te lasa indiferent dupa un spectacol la care ai ai asistat. Mi-am dorit de foarte multa vreme sa fac interviul asta si acum a iesit. Am onoarea si placerea la “Romania mea” sa stau de vorba cu Antoaneta Cojocaru.

“Cautarea este uneori mai importanta decat lucrurile pe care le gasim.” Tu cum ti-ai gasit drumul?

Eu cred ca drumul se poate schimba si ca trebuie sa fii deschis la intersectii. Mai cred ca “drumul” este suma nevoilor noastre, a cautarilor noastre, a alegerilor, a intelepciunii si a dorintei lui Dumnezeu in ceea ce ne priveste. Drumul meu s-a schimbat adesea, cum nici nu mi-am imaginat, dar intotdeauna inspre mai bine. Pana acum, am facut balet, actorie, regie, coregrafie, light design, am lucrat cu ansambluri de balet, cu cantareti de opera, am tinut cursuri de actorie, work-shopuri si cate si mai cate. Si in plan personal am trait multe evenimente surprinzatoare. Numitorul comun in toate insa a fost sinceritatea. Mi-e frica de lipsa cautarilor, a intrebarilor. Imi place sa descopar. De aceea pot sa ma socotesc o norocoasa, caci traiesc o viata in care am parte de asta aproape in fiecare zi.

Cautarea face o fiinta sa fie vie, sa aiba ochii plini, dupa parerea mea. Indiferent ca e vorba despre o carte, un film, o fiinta , o cariera, un ideal.  E importanta pentru ca e motorul a tot ceea ce traim, si e ceea ce ne imbogateste cu adevarat. E ca la jocuri, e ceea ce ne trimite dintr-un level in altul. Desi drumul meu s-a schimbat adesea, au fost rare momentele in care am simtit ca nu sunt pe sina potrivita. Si cand am simtit asta, am schimbat-o, pentru ca nu am putut altfel. Cred ca e prea devreme sa pot raspunde acum cu adevarat la aceasta intrebare, dar pot spune ca in acest moment sunt pe un drum care ma implineste si ma face fericita.

Tata imi spunea mereu sa fiu modest si sa respect pe toata lumea pentru ca de la fiecare om ai ce invata. Ce ai invatat cel mai de pret de la parintii tai?

De la parintii mei am invatat in primul rand sa ma lupt, sa muncesc, sa am incredere si ca iubirea este cea care te face sa rezisti in orice situatie si sa reusesti. Le sunt foarte recunoscatoare pentru valorile pe care le- au sadit in inima mea, precum generozitatea sau atentia indreptata catre celalalt. Pentru ca viata e mai frumoasa cand gandesti asa. Mama ne spunea mereu ca trebuie sa ne punem si in locul celuilalt si ca e foarte urat sa ne gandim numai la noi, indiferent ca impartim o ciocolata sau suntem intr-o situatie mai complicata de viata. Ne spunea sa nu vorbim niciodata peste celalalt, sa fim politicoase cu toata lumea si sa fim modeste. Ne citea dintr-o carte cand eram mici:  ” les petites filles modelles”, in care era vorba despre doua surioare foarte bune, modeste si generoase cu toata lumea, desi parintii lor erau bogati.

Cum e sa joci in spectacole care nu te lasa sa pleci acasa indiferent?

E…. the hard way….. ca si implicare, ca si performanta, dormi mai putin, te consumi mult mai tare, mergi pe nisipuri miscatoare adesea, pentru ca propui lucruri care nu sunt facile sau mai putin obisnuite, pentru ca risti, dar si satisfactiile sunt pe masura. In primul rand e vorba desore spectatori care iti devin adesea prieteni, apoi esti luat mult mai in serios si ai undeva in tine o liniste ca nu ai pacalit pe nimeni. Uneori, cand ai un spectacol care e foarte greu de jucat, dupa, ai senzatia ca ai renascut cumva. E foarte frumos.

Sa joci la Bulandra e ca si cum ai juca la Barcelona sau Real Madrid. Tu cum ai ajuns sa joci la Bulandra?

Da, asa este. Alexandru Darie a fost cel care a fost de acord sa fiu distribuita in spectacolul profesorului meu” Insemnarile unui necunoscut”. Apoi m- a distribuit el in “Orfeu si Euridice”, apoi Chris m-a distribuit in “Oscar si tanti roz”, apoi alaturi de Adrian Ciobanu am costruit programul “Laboratorul de noapte” , unde am inceput sa construim noi spectacole ca “Arlechino moare?” Sau “Pescarusul” si in paralel am continuat colaborarea cu alexandru darie, care dureaza pana in prezent. Am invatat enorm de multe lucruri acesti ani. De aceea am si decis sa joc numai acolo o vreme. Aveam momente cand veneam la teatru si ma gandeam sa nu uit sa ma bucur ca am ajuns pana aici. Am petrecut zile si nopti in acest teatru si l-am iubit foarte tare, pentru trecutul lui cat si pentru prezentul meu in el, desi cand eram studenta imi doream sa joc la Teatrul National.

Aud tot mai des oameni care se plang ca nu fac ceea ce isi doresc, ceea ce le place, ceea ce vor. Esti unul dintre oamenii care fac ce isi doresc, isi castiga existenta fix din ceea ce le face placere. Cum ajungi sa faci asta? Ce sfat poti da oamenilor care se gandesc cu groaza cand se dau jos din pat si trebuie sa ajunga la job?

Fiecare om are o menire, e foarte bun la ceva. Sa descopere la ce. Pentru ca asta ii va face fericiti. Si meritam cu totii sa fim fericiti. Si atunci suntem si mult mai performanti. Nu trebuie sa aleaga orice job cu ajutorul caruia doar sa isi plateasca ratele, pentru ca asta ii va secatui in timp si ii va forta la gesturi extreme. Mai bine sa fie o clipa sinceri sa se intrebe ce vor cu adevarat sa faca. Fiindca viata chiar e un dar pe care nu trebuie sa il irosim si niciodata nu e prea târziu.

“Normalitatea insemnand ca lucrurile functioneaza de la sine, fara sa fie impinse de la spate… “ Pe langa normalitate asta de care vorbesti cum mai este important sa fim in vremurile astea?

Sa intelegem ca nici o smecherie nu dureaza, ci cel mult pateaza si are un revers. Sa intelegem odata ca nu exista scurtaturi si ca nu poti sa te scoti cu adevarat niciodata, decat muncind. Sa invatam sa spunem adevarul si sa ne pese.

Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?

Pot fi multe sau putine, nu stiu…. pentru fiecare e foarte diferit probabil.  Pentru mine cea mai importanta e iubirea. Si de aici deriva toate.

“Iubirea adevarata vine chiar in liniste si e ca… o mangaiere de mama.” Sunt vorbele lui Andi Vasluianu. La tine cum a vebit iubirea?

Iubirea a venit mereu pe neasteptate in viata mea, si de unde nu ma asteptam.  Acum scriu o pagina noua foarte frumoasa si sunt foarte fericita. O iubire care imi da incredere si speranta.

Paleologu spunea ca “frica de a nu suferi il face pe om sa nu mai iubeasca.” De ce am ajuns aici? Ai avut un moment in care ai luat totul de la zero? Care a fost si care au fost pasii parcursi pentru a ajunge iar pe linia de plutire.

Chiar de mai multe ori….si mi-a fost greu….foarte greu…. dar m-am gandit ca am avut norocul sa intalnesc omul acela, chiar daca…. si sa traiesc povestea aceea, chiar daca… si timpul chiar le rezova pe toate. Pana la urma e o mare sansa sa iubesti si cred ca mai tare decat numarul anilor parcursi, conteaza ce se intampla cu tine in ei, calitatea lor. Eu nu cred ca suferinta e buna, desigur ca ea e inclusa in orice, dar cred ca atunci cand il intalnesti pe acela, nu poti rata sansa la fericire de frica de a nu suferi, pentru ca e prea putin. Si mai cred ca suferinta poate fi ajutata cu intelegere si ca acela care iti este suflet pereche, nu te va face sa suferi decat accidental. Iar iubirea iti deschide porti nebanuite. De asta merita sa iubesti fara frica.

“Eu trebuie sa caut mereu, pentru ca trebuie sa demonstrez mereu.” Spuneai asta in 2012 intr-un interviu. Simti acelasi lucruri si acum?

Am in continuare cautarile mele, care se schimba neincetat, dar acum sunt mai aplecata sa imi  demonstrez mie mai degraba lucruri, pe de-o parte. Pe de alta parte, este o demonstratie ca meriti sa fii acolo , de fiecare data cand te urci pe scena. Sistemul nu s-a schimbat prea tare din pacate, in continuare nu sprijina valoarea la nici un nivel decat izolat si asta e o mare pierdere pentru toata lumea, dar am intalnit oameni care personal o fac si caut sa ma inconjor de ei.

“Ma intereseaza sa caut, sa invat. Ma intereseaza tot ceea ce este legat de meseria mea.” Ce te mai intereseaza in afara de teatru?

Parisul, ma tulbura Franta….. Literatura, opera, imi place mult fotografia, baletul. Si iubesc oamenii.

“Fericirea este talentul de a nu complica lucrurile.” Sunt vorbele Liei Bugnar. Pentru tine ce reprezinta fericirea?

Fericirea este o stare de gratie. E armonie. Eu caut sa fiu fericita in fiecare zi un pic. Uneori reusesc mai tare, alteori mai putin. Sunt suparara pe mine cand reusesc mai putin si, desi suna a cliseu, daca te uiti cu atentie in jur, ai cu ce sa ti-o hranesti in fiecare zi. Si daca te uiti cu rabdare in tine, cu atat mai mult. Si daca esti si ajutat, atunci chiar poti sa zbori….

Inca mai regreti ca nu ai ajuns balerina?

Da. Dar dupa spectacolul “Oxygen”, parca mai putin 🙂

Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericit?

Daaaaaaaaa! As putea sa insir o lista enorma….. Cafeaua cu lapte, ninsoarea, brazii de Craciun, pufuletii, soarele, pisoiul meu, culoarea roz fumee, un pahar de vin rosu, marea, sarea de baie aromata, parcurile, sa rad cu prietenii, sa ma plimb cu mama, sa dorm cu sora mea, imbratisarea lui, florile, sa visez cu ochii deschisi…

Ce poti sa imi spui despre “povestea de iubire in care nimic nu e imposibil”? Ma refer la Oxygen.

E un spectacol ca un imn inchinat iubirii adevarate, de oricand, de oriunde si teatrului de arta totodata. Iubirea aceea care schimba ceva desi nu vrea deloc asta si care iti da forta sa treci peste toate cu bine si sa te intorci la tine.

Ce status ai pune in clipa de fata pe Facebook?

Happy.

"Romania mea" Antoaneta Cojocaru teatru