BLOGU LU' OTRAVĂ

Este un om de foarte mare bun simt, un om pasionat de arta, un om pe care il intalnesti in sala de cinema la Les Film de Cannes a Bucarest sau la TIFF, un om bland si bun care are mereu o vorba buna cu care iti face ziua mai buna. Mi se pare ca este responsabila cu arta la PRO 🙂 Sefa’ la arta cum ar zice Deliric. Doamnelor si domnilor la “Romania mea” am onoarea si placerea sa stau de vorba cu Amalia Enache.

”Amalia respira adanc” de Alina Nelega. Este o piesa vazuta la Unteatru si spune povestea unei femei care isi traieste viata din anii 60 pana in 2000. In ipostazele de adolescenta pionieră, mama, batrana cunoaste un traseu trist, pe care insa il strabate plina de candoare, seninatate si curaj. Cum e cealalta Amalia?

Amalia aceasta ar fi făcut bine dacă respira și ea adânc într-o situatie recentă. Așa că depinde din ce unghi vrei să mă privesti. De la mine spre mine se vede bine, am o perspectivă aproape de scenarist asupra trecutului și de actor principal asupra prezentului și viitorului meu. Eu sunt recunoscătoare destinului pentru tot ce mi-a dat, dar și mie pentru cât am luptat să se întâmple cum am simțit. Curaj am, candoare câteodată, seninatate adesea.

E plina Romania de modele gresite. Ii vedem la TV, in presa, la radio, pe net. Nu e o problema ca exista. Mi se pare o problema ca adevaratele valori sunt foarte putin bagate in seama. Toata lumea da vina pe audienta. Cum vezi tu treaba asta ca om de televiziune? E nasol daca ii chemi la Vorbeste lumea si pe Ana Ularu, Cristina Neagu, Dan Grigore sau Ofelia Popii? Nu se uita nimeni?

Știi ca eu am făcut portrete de personaj de 1 decembrie atât cu Ofelia Popii cât și cu Ana Ularu, da?! Propuse de mine, filmate zile întregi în lumile lor, difuzate pe îndelete de Ziua Națională, când Pro Tv face audiențe răvașitoare tocmai cu povești cu astfel de modele?! Și mai cred că unii oameni preferă să-și vadă temeinic de meseriile lor și să apară foarte rar, doar în anumite contexte, iar în rest să lase altă lume să vorbească.

Romania e impartita in doua. Una in care Floricica dansatoarea e organizatoare de intalniri pe la Cotroceni si una in care se aduna sute de mii de oameni cu hastagul Rezist pe piept. Prima Romanie pare ireala pentru cei care fac parte din a doua categorie. Tu cum vezi treaba asta?

Protestele #rezist din iarna trecută au venit după ani mulți în care am crezut că această parte de Românie își clădise o lume atât de separată de restul, ca să nu zic paralelă, în care se refugiase, încât nu vedeam posibilă o regrupare a ei. În primele zile protestele masive mi se păreau de fapt aproape ireale, era visul meu demult să-mi regasesc generația unită de idealuri comune! În rest, România ne ramane cu toate și toți, culmea e că în partea cealaltă a ei chiar nu mă surprinde nimic. Cunosc foarte bine și de foarte mult timp ca jurnalist realitatea aceasta de tip Floricica dansatoarea.

“Fericirea este talentul de a nu complica lucrurile.” Sunt vorbele Liei Bugnar. Pentru tine ce reprezinta fericirea?

Sunt un fan serios al Liei, nu ratez niciun spectacol de-al ei. Fericirea  mea e este talentul de a fi suficient de complicată în interior încât să simplific lucrurile exterioare.Pentru mine fericirea e cu iubire. Scurt pe doi!

Iti place sa calatoresti, te vad la teatru, la Ateneu. Ce iti mai place sa faci in timpul liber. Cu ce ne recomanzi sa ne mai “omoram” timpul liber?

Nu mă mai pricep atât de bine la timp liber ca înainte să o am pe Alma. Dar toata viata mea cel mai mult îmi place și-l simt ca timp liber cu adevarat acel răgaz în care pot să ma plimb fara țintă pe strazi și printre oameni, cu ochii la ei și la cladiri, cu bucuria soarelui, a ceții sau a ploii, cu tot felul de întâmplări spontane. De-asta vacanțele planificate pas cu pas pe mine mă inhibă de fapt, am nevoie de spontaneitate multă în viața mea ca să simt că îmi e bine.

Te stiu de peste 12-13 ani. Imi aduc aminte multe seri frumoase pentrecute cu o gasca miscto pe la Kultur. Esti una dintre vedetele foarte discrete din show-biz. Cum ai facut sa iti tii in umbra viata privata? Sa apari in tabloide doar cand cineva te confunda cu Amalia Nastase?

Nu am trăit în lumile de vedete de tabloide, de fapt. Când paparazii erau în Dorobanți eu eram la Atelier Mecanic, când vedetele erau în vacanțe de lux, eu eram cu rucsacul în spate în Bolivia. Mi-ai văzut prietenii, sunt oameni pe care îi vezi la teatru, la Ateneu și în ultima vreme, de când am crescut bine, cu copiii în parc. Nu suntem interesanți pentru tabloide, de fapt. Și am ales să nici nu deschid ușile spre ce le-ar fi putut interesa. Am preferar o perspectivă poetică asupra iubirilor mele, nu atât de prozaică pe câtmi-ar fi oferit ziarele

Calatoresti foarte mult, ai vazut o gramada de locuri frumoase. Care sunt cele mai frumoase locuri in care ai ajuns pana acum?

Brazilia, Istanbul și Capadoccia în Turcia, New York, țările din fosta Yugoslavie, Bolivia.

“Ii sfatuiesc pe cei care se plang de job-urile pe care le au sa inchida ochii si sa-si dea seama pana la ce varsta se vad facand meseria aia.. sa lupte pentru crezul lor.” Sunt vorbele lui Marius Manole intr-un interviu pe blog. Aud tot mai des oameni care se plang ca nu fac ceea ce isi doresc, ceea ce le place, ceea ce vor. Esti unul dintre oamenii care fac ce isi doresc, isi castiga existenta fix din ceea ce le face placere. Cum ajungi sa faci asta? Ce sfat poti da oamenilor care se gandesc cu groaza cand se dau jos din pat si trebuie sa ajunga la job?

Eu cred că marele meu noroc a pornit de la libertatea pe care mi-au dat-o ai mei să aleg absolut orice mi-ar fi plăcut. Nu am avut un destin trasat de așteptările părinților și atunci am putut lăsa norocul să mi se întâmple, știam că tot ce am de făcut era să descopăr singură ce îmi place să fac în viață. A fost simplu pentru mine. Și mai contează că nu sunt genul ezitantă, se întamplă să știu exact ce îmi place și ce nu în toate. Oamenilor nemulțumiți le recomand să ajungă cumva în adâncul lor și să descopere ce îi ține nefericiți. E cel mai greu drum, dar cel care merită cel mai mult să fie străbătut.

Nu ti se pare ca ne vaicarim prea mult? Ca toti traim tot felul de “drame”? Ca ne vaitam de diverse lucruri minuscule? Crezi ca unii dintre noi au mai multa nevoie de atentie?

Eu mă înconjor instinctiv de ceva vreme numai de oameni care nu se văicăresc. Nu știu exact de ce, cred că mă plictisesc teribil cei care au mereu o drămuță. Din păcate viața m-a purtat atât de mult prin spitale de oncologie cu oameni dragi încât realitatea de pe acolo m-a făcut să înțeleg că dacă nu te doare și nu riști să mori, restul are o rezolvare.

“Amalia! Amalia!” Pentru o secunda, mintea mi se blocheaza. Cine sa ma strige pe mine pe o insula din Brazilia?! Ma intorc contrariata si inima mi se topeste cand dau de zambetul lui Emanuel si de blandetea lui Dado (Eduardo). Frumoasa Vitória nu mai era cu ei. Prietenii mei intalniti cu o seara inainte, cei 3 copii au inotat cu noi, s-au jucat cu Alma si mai ales au avut cu noi cea mai calda si fireasca discutie despre vietile lor si ale noastre, despre lumile in care traim fiecare, despre copilarie si familii. In ce limbă? Habar nu am. Dar ne-am inteles perfect.” Ce inseamna pentru tine prietenia?

Prietenia e la fel de prețioasă pentru mine ca dragostea. Dintre marile mândrii ale vieții mele sunt prieteniile mele. Cred că aici chiar mă pricep. Uite, sunt prietenă cu Paula Herlo de când eram amândouă foarte la început de drum și am simțit mereu toată valoarea ei, înainte să fie un lucru demonstrat cu premii și succese profesionale. L-am cunoscut pe Omid Ghannadi când avea vreo 19-20 de ani, grupul meu de prieteni l-a primit la început cu reținere, iar apoi toți au căzut în adorația lui.

Ai pus o poza foarte tare pe Facebook zilele trecute. Cum e viata cu 4 picioare?

E mai stabilă pe 4 picioare. Îmi dă mai multe motive să merg înainte sau să stau bine înfiptă în unele locuri. Așa prinzi și rădăcini, dar și niște aripi.

Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?

Familia, morala, bunătatea, prietenii, iubirea, divinitatea, râsul, cumsecădenia.

"Romania mea" Amalia Enache Amalia Enache interviu