BLOGU LU' OTRAVĂ

Am stat de vorba cu ea in plina pandemie la Podcastul Cronicari Digitali si mi-a placut foarte tare sensibilitatea ei. Mi-a placut cum a povestit cu naturalete si sinceritate despre copilaria ei si despre relatia cu parintii. Am urmarit apoi cu atentie ce a facut si mi-a placut. Este un artist sincer, cu u vulnerabilitate pe care nu o ascunde undeva acolo sa nu o vada nimeni, un artist care ajunge acolo. Acolo unde isi doreste. Si asta este pana la urma menirea unui artist. Si pentru ca vorbem despre lucrurile cool pe care le-a facut..si asta este unul dintre ele: miniseria-documentar Max Original Irina Rimes: Pe drumul meu / On my Way with Irina Rimes, regizată de Barna Nemethi. O călătorie in care Irina Rimes rememorează momente importante din viața ei, vorbește despre versurile pe care le scrie, despre oamenii care au ajutat-o în carieră. În paralel, sunt dezvăluite detalii despre sursele de inspirație ale albumelor anterioare, sunt pregătite videoclipuri și concerte caritabile. Primele 3 episoade din cele 7 ale miniseriei sunt deja disponibile pe HBO Max din 3 iunie. Doamnelor si domnilor..azi la Romania mea stam de vorba cu Irina Rimes.

Te-am văzut la evenimentul organizat cu ocazia lansării filmului și erai foarte emoționată. Asta vine din faptul că ești foarte sensibilă? 

Nu sunt chiar atât de sensibilă, ba din contră, cred că par mai sensibilă decât sunt ☺ cred că mai degrabă eram anxioasă decât emoționată. Dar nu aș ști să-ți explic exact de ce.

Am făcut un podcast cu tine și mi-a plăcut foarte tare. Într-o lume plină de filtre… alegi să fii un om real și autentic. Cum îți iese atât de bine treaba asta? 

Nici la asta nu știu ce aș putea să răspund. Probabil pentru că nu reușesc să mă prefac. De la un moment dat în viață mi-am dat seama că nu mai pot să mint, uneori aș vrea, dar pur și simplu nu reușesc. Mă dau singură de gol. De atunci mi-am zis că n-o să reușesc niciodată să fiu ceva ce nu sunt și o să învăț să mă accept, desigur neoprindu-mă la ceea ce sunt și încercând mereu să evoluez, fără pauze. 

Ai suferit vreodată din cauza acestei sensibilități pe care o ai? 

Eu am anumit tip de sensibilitate, încă n-am reușit s-o definesc dar uneori mă ajută, alteori mă încurcă foarte tare. Nu sunt sensibilă la orice, există lucruri care nu mă mișcă deloc, am sufletul de piatră. Alteori mă pedepsesc pentru chestii pe care alții le-ar trece la categoria chestii irelevante. Dar am observat că de la o vreme pot alege când să fiu sensibilă și când nu e cazul. Nu-mi iese chiar tot timpul dar simt un progres odată cu trecerea anilor. Poate, pe la bătrânețe, voi ajunge să mă stăpânesc 100%. 

Ai spus despre copilăria ta că a fost foarte frumoasă și că, atunci când o să ai un copil, îl vei trimite să crească la țară. Ce-a fost minunat în anii copilăriei tale, ce-ți amintești cu drag? 

Tot, absolut tot. De la bobocii pe care i-am crescut împreună cu fratele meu până la toate prostiile pe care le-am făcut pentru că nu erau părinții acasă și aveam libertatea să facem ce vrem noi. Desigur, până în momentul în care aflau ai noștri ce năzbâtii am mai făcut. Atunci era viața amară, dar trecea repede, când ești copil nu prea pui la suflet, pe o ureche intra și prin alta ieșea ☺  

Povestește mai multe despre bunicii tăi. Erau ca personajele din cărțile de povești sau, dimpotrivă, unii atipici? 

Nu-mi aduc prea multe aminte de bunici. La șapte ani am rămas fără ei. Mai puțin bunica din partea mamei care a trăit un pic mai mult dar n-am reușit să profit de prezența ei prea mult pentru că era destul de departe și mergeam rar la ea. Până la șase ani am locuit la bunici. Știu doar că amândoi lucrau la biserică și biserica mi-era casă. Umblam prin altar mai des decât popa. Odată am tras clopotele și era în mijlocul săptămânii și nici un motiv de sărbătoare.

Voi, cei din Moldova, aveți o pasiune uriașă pentru muzică. Aveti ceva al vostru. De unde vine acest altfel pe care il aveti voi? Din faptul ca studiați muzica de mici? 

Nu cred, nu știu ce să-ți spun. Fiecare cu istoria lui, dar cred că există un lucru care ne unește și anume faptul că avem acces la cultura rusă, care are un flavor aparte. În rest, fiecare scrie din experiența lui, poate că felul de a simți e un pic diferit, poate că tristețea și drama unui popor și-a pus amprenta pe felul nostru de a vedea lucrurile. 

Ai plecat de-acasă la 14 ani, la liceu. Cum a fost momentul acela, ce-a schimbat în tine? 

Tot. Am devenit independentă. am învățat să mă descurc în lume fără ajutorul părinților. M-a ajutat să iau decizii importante și rapide și să am curaj .

Care a fost cel mai complicat lucru pentru adolescenta care a stat departe de părinți, ca să facă o școală bună? 

Cel mai complicat lucru era să-i țin la curent cu tot ce fac, având în vedere că stăteau departe de mine și voiau să dețină controlul. Iar eu nu prea făceam asta, trebuia să le spun unde mă duc și ce fac, și cu cine sunt, și cât stau. Când nu făceam asta, mă trezeam cu părinții la Soroca, la ușa casei. Mă așteptau să le dau explicații, de ce nu răspund la telefon☺.

În rest pentru mine n-a fost o problemă să stau departe de părinți pentru că și eu și fratele meu, am învățat să fim independenți de la o vârstă mică. 

“Vreau să arătăm oamenilor struggle-ul de artist. Să înțeleagă mama, tata, rudele, prietenii mei de ce n-am timp să merg la ei în vizită, de ce nu răspund tot timpul la telefon, de ce dorm până la ora 4 după-amiaza, dar cel mai important, de ce scriu ceea ce scriu. Vreau să vadă oamenii care este sacrificiul pe care-l faci atunci când decizi că vrei să devii artist. Cum trebuie să renunți la tine și în același timp, să se învârtă toate în jurul tău. Tu nu poți fi artist 8 ore pe zi, de la 10 până la 18. Ești artist din momentul în care ai decis că nu vei face nimic altceva în viața asta. Sunt onorată să pot să-mi spun povestea împreună cu HBO Max și le mulțumesc pentru încredere.” Cum a fost pentru tine aceasta nebunie care s-a materializat in “Pe drumul meu”? 

În primul rând a fost un proiect frumos care ne-a adunat ca echipă și ne-a consolidat. În al doilea rând am vrut să construiesc tot acest proiect în jurul albumului “Acasă”, ca să dau de înțeles că un album nu este doar un album, că o piesă nu este doar o piesă, că un proiect nu este doar un proiect și un artist nu este doar o fabrică de hituri.

Mereu povestești despre mama ta. La lansarea filmului a gătit niște plăcinte senzaționale. Ce înseamnă pentru tine mama? Ce relație ai cu mama ta? 

Mama a devenit importantă pentru mine momentul în care și-a dorit să intre în viața mea cu bune și cu rele. În momentul acela a hotărât că se va schimba pentru copii. De multe ori mi s-a spus că părinții fac sacrificii pentru noi, dar noi, copiii nu ne-am dorit niciodată asta. Noi ne-am dorit niște prieteni, doar că părinții noștri au avut timp să înțeleagă asta abia acum, când am crescut mari. Acum părinții noștri sunt prietenii noștri și ne însoțesc în toate călătoriile noastre nebune, la figurat vorbind.

Am stat de vorbă cu mai mulți artisti și îmi spuneau ca au avut momente în care s-au simțit inutili în perioada pandemiei. Parcă nimeni nu avea nevoie de ei. Pentru tine cum a fost perioada asta? 

Pentru mine a fost vacanță. Corpul și mintea mea aveau nevoie de asta. Am scris un nou album în vacanță, am stat degeaba o grămadă de timp, artiștii au nevoie de timp pentru ei, m-am reconectat cu familia, am învățat o limbă și am văzut multe filme ☺

Tata îmi spunea mereu să fiu modest și să respect pe toată lumea pentru că de la fiecare om ai ce învăța. Ce ai învățat cel mai de preț de la părinții tăi? 

Am învățat multe, de fapt tot ce știu. De fiecare dată când viața îmi dădea o lecție, îmi dădeam seama că la un moment dat mama deja îmi spusese asta. Doar că n-am fost eu atentă. 

Ai spus că, atunci când erai mică, ai învățat că banii se fac greu și că munca trebuie apreciată. Cum te-ai simțit când ai câștigat prima sumă importantă? 

M-am simțit bine, dar mai ales pentru că pot să întorc ajutorul tuturor celor care m-au ajutat pe mine atunci când am avut nevoie. Știu că nu banii rezolvă asta, dar banii te ajută să ai posibilitatea să ajuți oameni. 

O altă lecție primită de la ai tăi a fost respectul. Le-ai spus alor tăi “mata” și a existat o anumită distanță între voi. Când s-au “înmuiat” inimile lor? Au devenit mai calzi dupa plecarea ta de acasă? 

Amândoi s-au topit când și-au dat seama că le-au plecat copiii de acasă. Dar nu atunci când am plecat la propriu ci atunci când fiecare și-a conturat viața, mai mult sau mai puțin. Acum câteva zile fratele meu s-a mutat la București, cu tot cu soție și cu tot cu fetița lui de opt luni. Acum se vor topi și mai mult, le mai dau cinci ani după care pot să pun pariu că se vor muta lângă noi. Cred că e greu să stai departe de copii, mai ales atunci când familia e cel mai important lucru. 

Care ar fi cel mai frumos cadou pe care l-ai putea face părinților tăi? 

O vacanță, doar că nu prea ar accepta. Ai mei ar vrea mai degrabă un nepot sau o nepoțică

Ai afirmat despre tine că, deși te-ai schimbat mult în ultimii ani, știi sigur că ți-ai păstrat visele, motivația, bunul simț și educația de acasă. Cât este de important pentru un artist (și nu numai) să nu uite lucrurile simple, poate, pe care le-a moștenit? 

Nu știu, eu nu cred că există o rețetă. Eu nu cred că există niște lucruri universal importante pentru toată lumea. Eu cred că fiecare reține și face ceea ce-l face fericit. Pe mine lucrurile simple mă fac fericită și de aceea țin la ele. 

Unde te simți acasă? 

Acolo unde mă simt împăcată, împlinită. Acolo unde simt iubire.

“Ii sfătuiesc pe cei care se plâng de job-urile pe care le au să închidă ochii și să-și dea seama până la ce vârstă se văd făcând meseria aia… să lupte pentru crezul lor.” Sunt vorbele lui Marius Manole într-un interviu la mine pe blog. Tu ce îi sfătuiești să facă pe cei care nu își găsesc calea?

Să aibă mai mult curaj. Eu cred că frica te împiedică să vezi calea. Frica de necunoscut, frica de instabilitatea financiară, frica de a trăi lucruri noi. Odată ce ai scăpat de aceste frici, ți se deschide cel de-al treilea ochi despre care vorbesc unii. 

Am văzut că în film este subiectul Brâncuși. Când ai simțit cu adevărat că poți să vorbești despre acest moment? 

La un moment dat, dar mi-a trecut ☺ deja am obosit, vreau să trec la alt subiect. A fost, s-a terminat, am învățat, trecem mai departe. 

Ai un loc preferat in București? Care este acela și care este motivul? 

Nu am în momentul ăsta. Aș spune că este canapeaua din living-ul meu, dar este în Voluntari, nu în București☺ 

Există o diferență între modul în care te percepe lumea și felul în care știi că ești, ca om? Ce prejudecăți au ceilalți, în legătură cu tine? 

Nu știu dacă există. Încă n-am învățat cine sunt până la capăt, poate nici nu voi reuși în viața asta. Am fost mai fericită în momentul în care am renunțat să mă mai gândesc la asta. Poate că oamenii mă văd exact așa cum sunt și sunt exact așa cum mă prezint. Părțile rele fac parte de mine, ce pot să cizelez, cizelez. Oricum, totul este atât de subiectiv și de relativ încât încerc să nu mă obosesc prea mult încercând să mă iau după opinia publică. La începuturi n-am făcut-o și mi-a mers bine, de ce aș face-o acum?

Care e cea mai mare bucurie a ta, în afara muzicii? 

Nepoțica mea de opt luni. Îmi aduce mereu zâmbetul pe buze și când sunt cu ea nu mă gândesc la nimic altceva.

Crezi în bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericită? 

O masă în grădină, după-amiază, în curte la ai mei la țară. Înghețată în fața televizorului. Masaj la picioare. Discuții interminabile în bucătăria Marei. Vacanțele în care descoperi locuri noi. Oamenii la momentul potrivit și în locul potrivit. Momentul acela când scrii o piesă nouă și o ascultăm în studio pentru prima oară. 

"Romania mea" Irina Rimes Irina Rimes HBO Max Irina Rimes interviu Irina Rimes: Pe drumul meu / On my Way with Irina Rimes