BLOGU LU' OTRAVĂ

Unul dintre cei mai talentati actori din generatia tanara, Andi Vasluianu a jucat in Furia, Despre oameni si melci, Baieti buni, Marilena de la P7, Hartia va fi albastră, California Dreamin’ (nesfîrsit), Cea mai fericita fata din lume, Periferic, Umbre, Sieranevada, Doua lozuri si Acasa la tata. Pe langa film, Andi este actor care divinizeaza teatrul: “Meseria asta seamana cu viata”. Il puteti vedea in cadrul festivalului FESTin pe Bulevard – pe 13 octombrie – ora 21:00 – in spectacolul “Iarna” in regia lui Mihai Măniutiu. La “Romania mea” am onoarea si placerea sa stau de vorba cu Andi Vasluianu.

Mi se pare ca esti un actor si un om de mega bun simt. Mi-au placut cuvintele tale: “A fi umil e o chestie frumoasă. Cred că umilinţa pleacă din generozitate” Cum ai reusit treaba asta?

Nu stiu… nu stiu sa raspund la intrebarea asta. Singurul lucru pe care pot să îl spun e că e vorba de atenţie la tine însuţi. Cred… nu stiu. Cand esti atent la tine, esti atent si la ceilalti. Pare egoist la prima vedere, sa spui ca te iubesti pe tine… cand zic ca ma iubesc pe mine, ca sunt atent la mine, la toate defectele pe care le am si la toate calitatile care cred eu ca sunt calitati,  ca poate pentru altii sunt defecte, dar punandu-mi atentia profund pe mine, incep sa imi dau seama ca in mine se afla si ceilalti oameni… si imi dau seama ca prin aceleasi greseli, prin aceleasi probleme, prin aceleasi indoieli si neputinte, trec si ceilalti… si atunci suntem toti la fel! Si de ce n-as fi intelegator cu cel din fata mea, atata timp cat sunt intelegator cu mine?!

Esti un tip timid in esenta. Cum te tratezi?

Incercand sa fiu cat mai cinstit… si plecand de la a fi cinstit cu mine insumi, incep sa fiu „pe fata” si cu ceilalti, sa zic exact ce gandesc si exact ce simt… asa ma tratez.

“Nu am ales teatrul. El m-a ales pe mine.” Cum?

Da! Pai eu cred in destin… cred in treaba asta, ca te afli acolo unde trebuie sa te afli. Si cred ca eu m-am aflat la locul ala. Plus ca, uitandu-ma asa, retrospectiv, am avut noroc! Am avut noroc de intalniri foarte frumoase, ca puteam sa intalnesc niste oameni care sa ma schilodeasca, si sufleteste si din toate punctele de vedere, si sa nu-mi iasa toate lucrurile astea. Dar am avut noroc ca am intalnit niste oameni cu adevarat profesionisti si cu adevarat pasionati de meseria asta si, cumva, mi-au insuflat-o si mie. Conteaza enorm intalnirile astea… si d-aia zic ca m-a ales cumva… pentru ca asta e ca si cum te tine Dumnezeu in maini si zice „Ia, du-te si aici bine, du-te si acolo bine”… e de noroc, pur noroc, n-am niciun merit in treaba asta. Singurul meu merit e ca i-am vazut. Si nici nu stiu daca e al meu… Poate ca si asta e destinat, sa am ochi sa vad lucrurile astea.

Exista o serie de actori care mi se par fantastici. Imi placea foarte tare de Octavian Cotescu. Mi se pare ca este un gen de actor extrem de complex. Stiu ca tu il admiri foarte tare pe George Constantin. Cum e sa joci cu actori de calibrul asta?

E senzational… de acolo incepe meseria! Cand incepi sa joci cu actori de calibrul asta! Pentru ca atunci inveti… nu stiu daca poti sa furi, ca nu cred ca se poate fura meseria asta, dar te inspiri…ENORM… de la ei. E ca atunci cand vezi ceva si te emotioneaza, si emotionandu-te te face sa te simti bine si sa vrei si tu sa faci aia… Si vezi de ce oamenii aia sunt atat de puternici si incepi sa te uiti la ei ca persoane, sa vezi ce cauta oamenii aia real si profund in ei, cum au ajuns sa se cunoasca pe ei insisi? Ca eu cred ca succesul unui actor si capacitatea lui de a aparea pe scena cu adevarat si de a fi atentic tine numai de cunoasterea asta interioara. Pentru ca noi suntem papusarii propriei fiinte… n-avem cum altfel, instrumentele eu le am aici, in mine. Un violonist are o vioara, eu le am pe toate in interiorul meu, si atunci trebuie sa vad corzile, si sa vad exact cum sunt ele, si cred ca asta fac actorii astia mari. Iar atunci cand te intalnesti cu ei pe scena nu faci altceva decat sa fii atent si sa reactionezi la minunatia pe care ti-o dau. E ca la fotbal, daca joaca Steaua cu o echipa buna, parca joaca mai bine, da’ cand joaca cu o echipa proasta, joaca de zici ca nu mai au picioare. Un actor bun te ridica, te ia cu el acolo sus, fara sa iti dai seama.

Stiu de la Andreea Vasile ca esti un actor foarte silitor si extrem de profesionist. Ce faci inante de un spectacol? E un anumit ritual pe care il ai?

In primul rand, nu mananc  in ziua spectacolului, decat foarte putin, dimineata si mai mananc dupa spectacol, altfel simt ca adorm, ma ingreuneaza, nu ma simt deloc bine. Si vin cu vreo trei ore inainte de spectacol la teatru si ma uit pe text, ma uit si acasa pe text. Cam asta ar fi.

“Eu tratez meseria asta cu dorința de a mă întâlni cu mine și cu ceilalți și prin ei să mă întâlnesc pe mine.”

Am citit o treaba foarte misto intr-un interviu cu tine. Spuneai candva ca iubirea vine in liniste. Asa a venit si la tine?

Da! Absolut! Da! Nu vine scandalagioaica. Aia nu e iubire! Aia e asa, un fel de iubire… a ego-ului, dar nu, iubirea adevarata vine chiar in liniste si e ca… o mangaiere de mama. Stii ca exista iubire din aia demonstrativa… Sunt oameni care iubesc sau fac gesturi ca sa fie iubiti inapoi. Dar iubirea e exact ca o mangaiere de mama. Cand simti ca omul de langa tine face totul ca tu sa fii fericit, e imposibil ca tu sa nu te bucuri si sa nu fie liniste. Asa cred eu ca e iubirea in general. Si asa a fost la mine, asa a venit. Am avut bafta… iar zic de noroc… am facut multe porcarii la viata mea, dar chiar am avut noroc, ce sa zic. N-am niciun merit, asa a vrut Dumnezeu sa fie! Dar sunt atent si incerc sa respect ce mi s-a dat… adica nu le iau ca si cum „Dom’le, imi vin si aia e, nu conteaza”… nu! Cand am vazut ca au venit le dau toata atentia mea si toata iubirea din lume.

Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?

Tu insuti, in primul rand. Eu cred ca noi suntem responsabili pentru noi insine. Noi venim aici, pe Pamant, sa evoluam. Nu stiu ce e pe partea celalalta, dar simt ca, aici, faci cateodata aceeasi greseala de mai multe ori pentru ca faci aceleasi gesturi, aceleasi actiuni, si te invarti intr-o bucla, pana la un moment dat, cand schimbi putin macazul si faci o alta actiune. Si atunci zici „aaaaa, deci asta trebuia eu sa fac ca sa ies din bucla asta?”. Si e o evolutie continua si tot timpul incerci sa te cuplezi la viata, sa vii in prezent, sa vezi oamenii, sa-i simti ca pe tine insuti, sa fii in comuniune cu lumea si cu tot ce inseamna asta. Si cand te asezi in chestia asta, te linistesti. Eu cred ca fericirea asta inseamna. Pentru mine, cel putin, asta inseamna. ASTA. Sa fiu in rezonanta cu tot ce misca in jurul meu. Inclusiv  oamenii. Si mai ales oamenii! Pentru ca sunt eu oamenii astia. Toate astea mi se intampla mie, ce li se intampla si lor.

Ai spus intr-un interviu ca actorii din ziua de azi nu sunt ajutati de nimeni. Nu crezi ca vina e undeva la mijloc? Nu crezi ca e o problema si la unii actori sa vina undeva la mijlocul drumului?

E mai nuantata chestia asta. Nu mai stiu exact contextul in care am zis-o. Dar ideea e ca actorii tineri, in ziua de azi nu mai au, cum erau pe vremuri, repartitiile alea in care te duceai si te angajai intr-un teatru si incepeai de jos, cu roluri mici si era o evolutie fireasca. Acum trebuie sa fuga repede la un [spectacol] independent, si in partea aia, si in partea aia, e o agitatie continua, iar din punctul asta de vedere, Statul nu le ofera niciun fel de ajutor… asta sustin in continuare. Acum am inteles ca se scot la concurs niste locuri in teatre. Nu stiu exact cate sunt, nu stiu daca sunt indeajuns, si asa mai departe. Dar sunt foarte multi actori talentati care se pierd pe drum si isi pierd speranta de a mai face meseria asta. Tocmai din cauza ca, atunci cand termina facultatea… unde si acolo e o problema, e un fel de lant vicios… cand bagi 60 de insi la actorie, din start ai pierdut partipa cu sistemu’, pentru ca nu iti permite sa angajezi atatia actori… si se dilueaza lucrurile astea, si ajung foarte multi oameni talentati sa isi piarda speranta si se lasa de meserie. In alta ordine de idei, cine e cu adevarat talentat, probabil va reusi. Dar procentul e in continuare ca pe vremea lui Ceausescu, cand erau cateva locuri la Institut, si acum ca-s mai multe, e cam acelasi procentaj, tot doar 2-3-4 rasar dintr-o generatie… asa se intampla, asta este mersul lucrurilor.

Stiu ca esti un tip cu mult umor. Si ti-ar placea ca oamenii sa iti urmeze sfatul. Sa rada mai mult “Asta-mi zic si mie tot timpul. Umor, sa nu murim degeaba!” Ce status pe Facebook ai pune in clipa asta legat de un mesaj pentru cei ce te urmaresc?

Depinde de ziua in care sunt. Nu stiu daca am un „status special”, depinde de la moment la moment. Intr-un moment pot sa am o stare buna si sa pun un status funny si cateodata sa fie penibil… nu stiu… acum, in momentul asta… nu-mi vine sa postez nimic pe Facebook. Sunt cu mintea la Iarna, spectacolul pe care il repet la Nottara, si nu mai am nimic altceva in cap. Dar cu umorul e o treaba, nu stiu… autoironia, umorul,  mi se pare necesare, e ca atunci cand ai nevoie de un anumit gen de mancare ca sa te insanatosesti… fara autoironie si fara umor mi se pare ca esti penibilut asa. Sa ai puterea sa razi de tine e o introspectie, iar asta e un medicament. Pentru ca atunci cand inchizi ochii si te uiti putin la tine, iti dai seama ca sunt multe lucruri pe care nu trebuie sa le iei in serios. Si pe tine insuti e absurd sa te iei prea tare in serios. Daca eu cred despre mine ca sunt vreun nu-stiu-ce actor, si s-au unit toate stelele la mine si mi-au creat asa, o genialitate, o iau razna rau de tot. Sunt un trepadus, care incearca, din cand in cand, sa aiba niste momente de autenticitate… atata tot, in esenta. Asta e adevarul. Cu asta ma lupt eu cu mine, in continuu, sa pot sa vad! Sa ma vad si pe mine si sa ii vad pe oameni, sa inteleg mecanismul asta uman, pe care pana la urma il iau si il decriptez pe scena. E un proces continuu, d-aia ador meseria asta, ca nu ma lasa niciodata in pace.

Stefan Iordache spunea ca “Femeia este cea mai mare minune pe care a lasat-o Dumnezeu pe Pamant. Ea alege, ea cheama, cucereste si domina!” Ce este femeia?

Exact ce zicea Stefan Iordache. E fix la fel. As putea sa spun cu alte cuvinte, dar e fix asta.

“Femeile sunt mai presus de barbati.” De ce crezi asta?

Exista un proverb indian foarte frumos, care spune ca „femeia e puterea barbatului” si merge si mai departe si spune ca femeia e inima si barbatul e creierul. Cand creierul moare, inima bate, dar cand moare inima, moare si creierul. Si e foarte adevarat si simt de multe ori lucrul asta… eu am doua fete acasa, pe sotia mea si pe fii-mea, si simt, cand vine iubirea de la ele eu sunt de 5000 de ori mai puternic decat orice barbat de pe Pamantul asta. E o combustie care vine de acolo. Si au o putere senzationala, sunt mult mai puternice decat barbatii, pot trece peste necazuri grele mult mai usor decat noi… noi suntem cu muschi pana la momentul critic. Daca ne gandim la un lucru de baza, ce efort face sa devina mama si cat se poate sacrifica pentru copil… E o chestie naturala, exceptionala, pe care o vezi in orice specie, nu doar in cea umana. Iar barbatii… ca leii aia care stau si lenevesc p-acolo, si mai au ei cate-o filosofie-n cap asa…  Sunt bune si alea uneori, nu zic nu.

“Sa ai incredere in celalalt…sa te deschizi in totalitate si sa te abandonezi complet in bratele lui cu siguranta si daruire…sa va lasat apoi purtati de iubire in iubire cu iubire…impreuna… Aceasta este imaginea perfecta a unei relatii complete si autentice.” Tu care crezi ca este imaginea perfecta a unei a unei relatii complete si autentice?

Iubirea aia adevarata, linistita, e ca o ploaie de vara. Atunci cand nu mai ai nimic de cerut si nimic de demonstrat, atunci e iubire. Cand pur si simplu stai ca pomul in padure si te lasi atins de vant. Asta e iubirea cand o gasesti, e liniste si pace, iar din momentul ala, nu mai ai nevoie de nimic. Eu cred ca asta e credinta, asta este Dumnezeu. Pentru mine, cel putin. Daca ai iubire, le ai pe toate. Nu se pot separa. Iubirea e ca o lumina din aia mare… e ca si cum ai fi intr-o camera intunecata si deodata a aparut  lumina. PUF! Aia e iubirea. Si atunci vezi toata camera… vezi unde e mizeria, vezi ca tii cateodata un sarpe-n mana si-l arunci, sau ca-i gol in jurul tau, vezi totul!

Paleologu spunea ca “frica de a nu suferi il face pe om sa nu mai iubeasca.” De ce am ajuns aici? Ai avut un moment in care ai luat totul de la zero? Care a fost si care au fost pasii parcursi pentru a ajunge iar pe linia de plutire.

Au fost momente-n viata, cel putin in partea asta relationala, de cuplu… au fost momente cand a trebuit sa o iau de la zero ca, nah… au fost despartiri si-n viata mea. Dar de multe ori am aruncat pe mine, m-am gandit ca eu n-am fost atent, eu n-am avut grija, eu n-am facut anumite lucruri, eu n-am lasat de la mine anumite lucruri, n-am avut rabdare, si am senzatia ca de la relatie la relatie am evoluat cu atentia, dar cred ca e si ceva mai presus de atat. Cand apare omul ala care iti e destinat, parca se leaga totul. Si tu devii mai rabdator, si totul e mai usor, datorita omului care e ala, ALA… The One. Cred ca asta e. De cand a aparut sotia mea in viata mea, totul s-a potrivit, s-a lipit.

Mi-a placut foarte mult “Acasa la tata”. Felicitari pentru rol. Cred ca unii spectactori au o reticenta cand aud de film romanesc. De ce am ajuns la faza asta?

Pleaca si de la public, de la timpurile pe care le traim. Adica avem internet, avem televiziunea, avem atat de multe alegeri incat, alegem comoditatea, in esenta, si o gasim acasa… stai acasa, te uiti pe net, nu mai mergi pana la cinema…Dar e si o comoditate a spiritului. Se atrofiaza spiritul, din punctul asta de vedere, pentru ca alegi sa nu-ti mai pui niste intrebari mai profunde si sa fugi de realitate, si atunci te duci in basme, te duci in fantasy-uri si asa mai departe… sau in productii de duzina, care te mint… Spiritul are o zona din asta, in care esti cu adevarat acolo, o zona de cautare si de aruncare-n noroi ca sa vada ce e acolo. Dar comoditatea si atrofierea spiritului zic „hai sa stam acaaaasa, ne uitam pe neeet, ne uitam la televizooor, ce sa mai ies eu sa merg pana la cinema, de ce sa ma uit eu la filmul ala romanesc care e groaznic, care imi arata ce vad pe strada, ca stim si noi ce e pe strada…” Si tot asa… Dar pleaca si din partea cealalta, a regizorilor si a oamenilor care fac meseria asta, care ofera mereu acelasi lucru. Dar au aparut regizorii astia mai tineri care ofera si altceva. Lucrurile se schimba, nu vom ramane in acest loc.

Imi poti recomanda 3 spectacole din cadrul festivalului?

Cinstit vorbind, nu am apucat sa citesc despre toate spectacolele care vin… sa le vad nici atat, ca multe vin din afara tarii. Dar recomand Iarna, la care repet acum, impreuna cu Catrinel Dumitrescu si Alcool, un musical cu Ada Milea, care a fost regizat, ca si Iarna, de Mihai Maniutiu. Si Efecte colaterale, montat de Vlad Zamfirescu pe un text al unui dramaturg roman contemporan,  Alexandru Popa.

Am vazut “2 lozuri” la TIFF si am ras tare. Cum ai povesti filmul pe scurt 🙂

(Pauza de repetitii s-a incheiat. Regizoarea tehnică îl cheama pe Andi inapoi in sala). Trebuie sa plec. Imi pare rau! Mai vorbim!

Foto: Adi Marineci si arhiva personala

"Romania mea" Andi Vasluianu iarna Teatrul Nottara