BLOGU LU' OTRAVĂ

Wednesday

13

May 2020

1

COMMENTS

“Iubirile lasa cele mai frumoase urme sufletului nostru.” Interviu cu Andreea Berecleanu

Written by , Posted in Bucurestiul meu

Jurnalist de 28 de ani, a lucrat la cele mai importante posturi TV din Romania – Pro TV si Antena 1, are o familie frumoasa, este un om mereu in cautarea adevarului, un om care vorbeste foarte frumos de educatia primita de la parinti si bunici, un om curajos – pentru ca meseria asta nu o poti face daca nu il ai, un om cum imi doresc sa am la “Romania mea”. “Sunt un om relaxat in timpul liber dar extrem de riguros si disciplinat cand e vorba de serviciu.” Domnelor si domnilor..la “Romania mea” stam de vorba cu Andreea Berecleanu.

Tata imi spunea mereu sa fiu modest si sa respect pe toata lumea pentru ca de la fiecare om ai ce invata. Ce ai invatat cel mai de pret de la parintii tai?

Am invatat sa fiu dreapta, demna, sa nu mint, sa nu insel, indiferent de consecinte. Sa cred in adevar. Sa-mi caut libertatea sub orice forma, asta o spuneau ai mei chiar inainte de Revolutie, cand era dificil sa o practici, dar puteai sa crezi si sa speri.

“Cautarea este uneori mai importanta decat lucrurile pe care le gasim.” Tu cum ti-ai gasit drumul? Ai o meserie in care nu ai cum sa ai pauze, trebuie sa iti faci treaba chiar daca ai o zi mai proasta, chiar daca ai o problema in familie. Cum ai reusit sa faci asta atat de bine?

Eu mi-am dorit sa fiu translator, am ajuns jurnalist. Din intamplare, am facut o vizita la Soti, prima televiziune independenta privata de dupa Revolutie. Ma invitase o colega de facultate care lucra deja acolo. Iar eu eram curioasa, colaboram deja cu Romania Libera si Cuvantul, deci activam in presa scrisa. Aveam putin peste 18 ani. Inca de la prima vizita, cineva din conducerea stirilor m-a vazut si mi-a propus sa vin sa dau o proba. M-au chemat a doua zi la 6 dimineata si m-au trimis in direct. Mirela Vescan, primul meu make-up artist, a apucat sa-mi dea o pudra si un ruj, atat. Am intrat cu parul prins in coada de cal si cum venisem imbracata de acasa. Mi-au dat cateva pagini in mana, un text pe care l-am citit o singura data. Cam asa a inceput totul… si a durat, fara intrerupere din acel moment, 28 de ani.

Este un job doar pe alocuri stressant, in anumite momente. Altfel, e una dintre cele mai complexe si mai frumoase meserii. In ce priveste controlul din timpul emisiilor sau interviurilor live, este o experienta acumulata in multi ani si o stapanire a emotiilor. Asta nu inseamna ca nu au existat momente in care nu am trait din tot sufletul anumite stiri. Ba chiar am lasat platoul, am luat un operator si am mers direct pe teren pentru a vedea exact despre ce e vorba. Din acest motiv iubesc aceasta meserie pana in panzele albe si ma bucur ca ma pot adapta mereu sa o practic. Nu am teama ca o voi pierde prea curand, ci doar atunci cand hotarasc eu. 

Viata nu sta-n zile si nici in nopti. Sta in intalnirile cu oameni si in amintirile pe care ti le faci. Care sunt intalnirile remarcabile din viata ta?

Sunt intalnirile cu intamplari, ceea ce numim hazard, revelatii, sanse. Apoi sunt cele cu oamenii reper, de-a lungul intregii vieti. Ei pot fi persoane din familie, din scoala, din cercul preietenilor familiei, oameni pe care ii cunosti o data si te pun pe ganduri, oameni alaturi de care stai multi ani si te influenteaza. Fiecare poate contribui cu ceva la formarea ta, asta daca esti dispus sa fii receptiv. Eu, chiar fiind o fire incapatanata, am stiut sa ascult de multe ori, sa invat, sa preiau din mers, sa am curaj. Bunicul meu patern a reprezentat reperul de curaj al familiei.

Femeile familiei mele m-au invatat sa fiu curata, ingrijita, feminina si gospodina, prin exemplul lor. Matusa mea, Dora, mi-a transmis dragostea pentru literatura. Profesoara mea din scoala, dragostea pentru limba franceza. Tinerii care au murit la Revolutie sunt un alt reper care au facut sacrificiul suprem pentru libertate. Parintii mei mi-au transmis si aratat ca merita sa risti si sa ai curaj pentru a obtine mai mult in profesie, pentru a evolua. Bunica mea materna, in varsta de 94 de ani, imi demonstreaza in fiecare zi ce inseamna o batranete frumoasa si demna, grija si respectul pentru propria persoana.

Mama este exemplul meu de bunatate si generozitate, de eleganta si toleranta. Sotul meu ma inspira prin forta mintii si a sufletului lui, prin puterea de a vedea totul atat de clar, fiind un medic exceptional dar reusind sa-si pastreze si emotia. Copiii ma fac sa nu-mi pierd niciodata bucuria, umorul si amintirile. Asa i-am crescut, asa ii am…Ti-am dat doar cateva exemple, evident ca sunt multe altele, oamenii pe care i-am intalnit profesional, prietenii mei, personajele romanelor citite, multi sunt surse de inspiratie si repere in viata mea. 

Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericita?

Natura imi da o energie extraordinara. Copiii, filmele, cartile, expozitiile, cam tot ce tine de zona artistica. Apoi intalnirile cu oamenii cu suflet mare. Sunt un om dependent de emotia frumoasa. Daca nu o am sau nu o gasesc, o creez. Sunt fericita ca am capacitatea de a ma bucura de lucrurile simple, acest lucru il datorez parintilor si bunicilor mei. Ei m-au crescut in acest spirit, mi-au oferit diferite tipuri de experiente care au contribuit la adultul ultimilor zeci de ani. Atunci, traiam doar o copilarie frumoasa, ulterior, mi-am dat seama ca a fost un dar pe care urma sa-l port tot restul vietii. De atatea ori, mai ales in momentele dificile, tot aceasta dragoste primordiala neconditionata din prima mea familie, cea in care am avut sansa sa ma nasc, a contribuit la echilibrul meu.  

“Ii sfatuiesc pe cei care se plang de job-urile pe care le au sa inchida ochii si sa-si dea seama pana la ce varsta se vad facand meseria aia.. sa lupte pentru crezul lor.” Sunt vorbele lui Marius Manole intr-un interviu la mine pe blog. Tu ce ii sfatuiesti sa faca pe cei care nu isi gasesc calea?

E amuzanta intrebarea ta venita acum. Daca ma intrebai asta acum 3 luni, ti-as fi raspuns ca nu m-am plans niciodata de job. Totusi,  daca as fi inchis ochii si mi-as fi imaginat cat ma vedeam fiind prezentator de stiri, as fi raspuns ca nu ma intereseaza prea mult durata in timp ci calitatea actului jurnalistic si bucuria unei echipe mandra de rezultate. Asta cred si acum, cand nu mai prezint stiri dar am ramas jurnalist. Asta am simtit de la primul rand publicat, la 18 ani, si pana in zile noastre, adica o perioada de aproape 30 de ani. Revenind la intrebarea ta, sunt multi tineri debusolati, asa cum au fost mereu. E normal sa fii dezorientat atunci cand parintii te indruma catre ceva, scoala iti ofera ce poate, tu vorbesti cu prietenii si ei spun altceva. Intotdeauna a existat o doza semnificativa de influenta din exterior. Eu cred ca la un moment dat, calea vine catre tine, nu invers. Doar sa fim pe faza si sa o recunoastem, sa fim atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru si sa intelegem de ce. Toate au un sens.

Iubirea adevarata vine chiar in liniste si e ca… o mangaiere de mama.” Sunt vorbele lui Andi Vasluianu intr-un interviu pe blog. La tine cum a venit iubirea?

Artistii spun lucruri frumoase iar copiii spun lucruri trasnite!:))) Cate s-au spus si s-au scris despre iubire… Iubirea poate sa vina in multe feluri, atat de diferite si toate la fel de interesante. Dar cum definim iubirea adevarata? E cineva care desconsidera iubirea fata de colegul din clasa a 2 a, acea fluturare? Sau din a 9 a? Sau din primul an de facultate? Iubirile se masoara in longevitate, in intensitate, in maturitate, in numarul de copii? Eu cred ca iubiri sunt toate, fara regrete, poate doar cu suspin. Iubirile lasa cele mai frumoase urme sufletului nostru, daca vrei este tot cam ce spune si Andi Vasluianu.  Daca noi credem altceva, e vina noastra. Iubirea este emotie pura, trimisa de Dumnezeu pe pamant. Atat.

Ai un loc preferat in Bucuresti? Care este acela si care este motivul?

Sunt nascuta in Bucuresti, am multe locuri preferate. Si niciodata nu uit povestile care le insotesc. Unele extrem de amuzante, din copilarie. Altele, romantice. Altele, care au legatura cu zona culturala si istorica a orasului. Iubesc parcul Carol, aflat la 100 de m distanta de casa unde m-am nascut si am crescut. Chiar si parcul Tineretului, cel de vizavi,  mai modern, pe aleile caruia am invatat sa merg cu bicicleta. Zona Marasesti-Piata Unirii, pentru ca am invatat 12 ani la Liceul Ion Creanga. Am prins inclusiv vechea Piata a Unirii , cu Hala cea mare in spate si Spitalul Brancovenesc, inainte de demolarile  din 1984. Apoi, bisericile din jur, inclusiv Biserica Sfanta Vineri. Mergeam deseori cu bunicii la biserica, indiferent care ne iesea in cale. Si aveam pe o raza de doar cativa km cateva monumente importante.

Una dintre bisericile de suflet este Sf Spiridon, alta este Biserica Cutitul de Argint, care dateaza de la inceputul secolului trecut si este o copie a bisericii Trei Ierarhi din Iasi. Apoi, zona Armeneasca, parcul Ion Voicu si Ioanid, bd Dacia, Parcul Cismigiu si vechiul 6 Martie, actualul  Bd Regina Elisabeta. Dupa Revolutie, mai ales dupa ce mi-am luat carnetul auto, am inceput sa colind peste tot in Bucuresti, pana l-am invatat pe tot. Inclusiv cartierele  marginase. Obisnuiam sa-mi duc colegii acasa, multi neavand masina sau carnet. Mai ales in iernile grele. Imi aduc aminte ca aveam o Dacie 1300, fusese a parintilor. A fost prima mea masina si este in amintirile colegilor mei din acea perioada.

De multe ori cand ne intalnim ne amuzam de acele vremuri. In ultimii ani, am descoperit si partea de nord a capitalei. La un moment dat, in 2002, am plecat de pe Bd Unirii, unde aveam un apartament si am ales Pipera. Asta pentru ca am avut ocazia sa cumpar o casa care avea si teren. Asa ca am preferat sa-mi cresc copiii in mijlocul naturii si al unei comunitati de oameni generosi, asa cum sunt machidonii. In acea perioada, Pipera nu era deloc luxoasa si fitoasa ca acum, era autentica si simpla.

Din 2013, locuiesc in zona Herastrau, pe o straduta discreta, aproape de parc. Si aici, recunosc, am ales sa vad partea plina a paharului, avantajele. Daca e vorba de weekend-uri in Bucuresti, aleg pietele, patiseriile frantuzesti, restaurantele cu mancare pe gustul familiei mele, ma bucur de librarii, de Calea Victoriei diminetile, inclusiv de pista de biciclete, si sa ma opresc in locurile care imi trezesc emotie. Inca descopar case si strazi in Bucuresti, mi se pare ca e un oras viu, fac multe fotografii in timp ce ma plimb. Am vazut si m-am bucurat sa aflu despre foarte multe cladiri de care nu stiam in pozele tale de pe Instagram

Se tot vorbeste de o superficialitate de care majoritatea dintre noi dam dovada in unele momente. Din ce vine treaba asta? Sunt de vina vremurile pe care le traim. Lipsa de valori reale? De repere?

Depinde de superficialitate. Sa nu ne luam prea mult in serios, asta chiar e o recomandare a psihologilor:) Daca e vorba de un job, mie mi-e greu sa fiu altfel. Sunt un om relaxat in timpul liber dar extrem de riguros si disciplinat cand e vorba de serviciu. Asa am fost dintotdeauna, nu a venit cu timpul, face parte din structura mea. Si cred ca am functionat foarte bine in acesti parametri, n-am simtit un efort sau ca pe ceva incomod. In ce priveste lumea din jur sau generatiile mai tinere, e normal sa fie diferiti, poate chiar si superficiali. Multi dintre tinerii pe care ii catalogam asa, au insa alte valente. Spre exemplu, sunt creativi, onesti si au energie buna. Mie imi plac, nu mai judec. Copiii mei, unul de 19, celalalt de 15, pot face parte din aceasta categorie. Incerc sa obtin cu dragoste si intelegere ce este mai bun la ei, chiar daca simt ca orele dedicate studiului , spre exemplu, nu sunt aceleasi pe care le practicam eu. Evit comparatiile si nu intru in capcana unei critici demotivante. Aleg sa construiesc. 

Intr-o lume in care suntem bombardati de informatie…paradoxal… simt ca suntem mai putin informati ca oricand. Nu crezi ca e asa? Care crezi ca este motivul?

Depinde doar de noi ce surse alegem, ca tot vorbeam mai devreme de superficialitate. Uite, eu reusesc de mai mult de o luna sa nu mai deschid televizorul. Asta in conditiile in care consumul de TTV a crescut cu 400.000 de oameni. E normal, lumea sta acasa, vestile sunt alarmante. Si totusi, dupa cateva sapatamani in care am tot butonat telecomanda, am decis ce e mai bine pentru mine. Ce-i drept, vad cu alti ochi stirile.

Cum se spune, reusesc sa inteleg despre ce e vorba inainte de a incepe stirea propriu-zis. O fac dinainte, printr-un antrenament firesc dupa atatia ani. In plus, intru de cateva ori pe zi pe anumite site-uri, de obicei internationale, si imi e suficient. Asa cum spuneai si tu, nu vreau sa ma las bombardata de informatie, ca ea vine catre tine oricum, chiar si cand nu ti-o doresti. Alegerile sunt mereu in mainile si mintile noastre.

Ce nu te-a intrebat nimeni in niciun interviu si ai vrea ca lumea sa stie asta despre tine?

Daca mi-am dorit vreodata sa parasesc tara. Inca nu. 

Stiu ca iti place sa calatoresti. Care este destinatia pe care o recomanzi in 2020?

Destinatia are un singur nume in 2020: Imaginatia. Deocamdata, aceasta pare a fi perspectiva. Daca restrictiile se mai relaxeaza, sunt locuri minunate in Romania sau in afara Romaniei, nu departe. 

Ce status ai pune in clipa de fata pe Facebook?

Lovely parent :)))


1 Comment

  1. Ildiko beatrix canada

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.