BLOGU LU' OTRAVĂ

Thursday

19

May 2022

0

COMMENTS

“La acvila de munte am avut nevoie de doi ani ca sa finalizam cea mai dramatica secventa a filmului, insa telenovela cu prigoriile a fost turnata intr-o singura dupa amiaza.” Cel mai bun documentar al anului

Written by , Posted in Film

Din 12 mai, pe HBO Max, vizităm România Sălbatică. Documentarul realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache și narat de în limba română de Melania Medeleanu vă oferă ocazia de a vedea, într-o nouă formă, rezultatul muncii unei echipe care a adunat mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție. Cele trei episoade ne poartă într-o emoționantă călătorie prin locuri spectaculoase și greu accesibile, oferindu-ne povești unice despre biodiversitatea țării. Primul episod va avut premiera pe HBO Max, joi, 12 mai. Episoadele 2 și 3 vor fi disponibile pe 19, respectiv 26 mai. Am stat de vorba cu Dan Dinu si Cosmin Dumitrache – cei doi responsabili cu minunatia asta de proiect.

Recompensat la Premiile Gopo 2022 cu premiile pentru cel mai bun documentar, cea mai bună muzică originală și cel mai bun sunet, filmul „România sălbatică”, a avut premiera la TIFF 2021 și s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului. Cum a fost momentul TIFF pentru voi? Eram acolo și am văzut reacțiile și aplauzele oamenilor…

Dan Dinu: La TIFF a fost un moment revelator pentru că a fost prima dată când am testat filmul cu public… și ce public. Deși mai văzusem alături de echipă și prieteni secvențele într-un montaj provizoriu, la TIFF a fost complet altceva. Am avut câteva emoții la început, însă, acestea s-au risipit rapid în momentul în care am văzut că oamenii din Piața Unirii, peste 2.500, au reacționat la glume, au suspinat la dramă și s-au emoționat atunci când a fost cazul. Îmi amintesc că la final, când am urcat pe scenă cu cortul de camuflaj în cap spre deliciul celor prezenți, nu mai aveam strop de emoție, eram ca între prieteni. A contat mult lucrul acesta.

Munca voastra a fost începută în 2010 odata cu fotografierea celor 28 de rezervații mari din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și o rezervație a Biosferei), demers finalizat cu o expoziție de fotografie în aer liber, vizitată de peste 50.000 de oameni din marile orașe din țară. Ce a urmat după?

Dan Dinu: După ce am terminat partea fotografică am primit un e-mail de la Cosmin care a vrut să se alăture și astfel a început călătoria documentarului. Inițial am lucrat la un serial de scurtmetraj despre anumite zone naturale din țară, iar mai apoi la diverse filme despre natură pentru ONG-uri de mediu. După ce ne-am făcut mâna, ca să spun așa, și cu un film documentar despre parcurile naționale din Statele Unite, într-un proiect alături de Ambasada SUA, am decis că este momentul să ne apucăm serios de România Sălbatică. Din 2018 am lucrat aproape exclusiv pentru documentar și am reușit să punem cap la cap toate secvențele și poveștile, inclusiv cele filmate cu mulți ani înainte. A fost o provocare desigur, dar iată că am reușit să o ducem la capăt.

Mi-a plăcut replica de la Gala Premiilor Gopo. Chiar a fost cineva care a zis că a durat prea mult să faceți filmul? 🙂

Dan Dinu: Când se fac atât de puține filme documentare de natură (a se citi aproape deloc) la noi în țară, lumea nu are de unde să știe că astfel de producții se întind pe ani buni. Normal că toți au fost surprinși când au aflat că proiectul nostru a început în 2010 (ce-i drept pe partea de fotografie) și a continuat până în 2021 când a fost lansat filmul. În natură este mai greu cu regia, mai greu de coordonat „actorii”, singura unealtă pe care o ai este răbdarea. De aici și gluma mea de la Gopo.

Am văzut un clasament în care filmul a fost vizionat în cinematografe de 24.000 de oameni. Mi se pare o cifra mare pentru un film românesc și mai ales pentru un documentar. Care a fost cheia succesului de public?

Dan Dinu: Poate că unicitatea lui, fiind singurul film documentar despre natura de la noi care este 100% autohton și 100% autentic, sau poate faptul că am avut o comunitate mare de oameni în jurul proiectului, greu de spus. Nu am avut un foarte mare buget de marketing și o mare parte din munca de promovare a proiectului a fost făcut de o echipă de voluntari care au crezut în ideea noastră.

Foarte bună și replica cu “actorii” din film. Cam cât de greu a fost, de fapt, să-i “convingeți” să joace atât de bine?

Dan Dinu: Ce să zic, unii au fost mai cooperanți, dar cu alții am avut nevoie de foarte mult timp. La acvila de munte am avut nevoie de doi ani ca să finalizăm cea mai dramatică secvență a filmului, însă telenovela cu prigoriile a fost turnată într-o singură după amiază. Uneori a fost mai greu să ne găsim „actorii”. Râsul s-a lăsat surprins după o muncă de doi ani, iar atunci când a fost în fața camerei și-a spus replica și a și plecat mai departe la fel de misterios cum a apărut. Pe lupi doar cu camerele cu declanșare la imagine i-am putut surprinde, nu s-au lăsat nicicum convinși. Este foarte greu să faci un astfel de film în România, fără a apela la trucuri precum cadre cu animale dresate sau diferite parcuri de animale. Dar cu atât mai mari sunt și satisfacțiile când își iese.

Știu că este cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România. La ce să se aștepte oamenii de la miniseria „România sălbatică”?

Dan Dinu: Mini-seria vine în primul rând cu povești noi care însumează jumătare de oră de conținut, împărțit între toate cele trei episoade. Aceste povești sunt fie legate de unele existente în versiunea de cinema, o continuare a acestora, fie unele complet noi, cum ar fi secvența cu cocoșul de mesteacăn, una dintre cele mai rare păsări din România. Ce este interesant este că inițial am avut serialul în minte și apoi l-am transformat în film de cinema, deci procesul a fost cumva invers. Mai întâi a fost versiunea lungă și apoi cea scurtă. Nu a fost ușor să scurtăm materialul, dar se pare că au funcționat ambele variante.

Mi se pare interesant pentru că varianta românească a miniseriei este narată de o voce feminină… Cine a fost cu ideea ca vocea superbă a Melaniei Medeleanu să fie pe fundal?

Dan Dinu: Producătorul nostru, Matei Truța, a venit cu ideea de a folosi vocea Melaniei și a fost o reală plăcere să lucrăm cu ea. Am vrut ca mini-seria să fie diferită de versiunea de cinema, iar vocea ei aduce un vibe diferit întregului film.

În primul episod, „Sezonul speranței” – din 12 mai pe HBO Max (48 de minute) – călătoria începe cu mult așteptata sosire a primăverii, un sezon al speranței, când majoritatea animalelor se pregătesc pentru un nou ciclu de viață. De la viața dură din munții înalți, la stepele sudice ale României, descoperim cele mai bine păstrate secrete ale sălbăticiei Europei. Ce vă mai amintiți de la filmările acestui episod?

Cosmin Dumitrache:

Îmi amintesc foarte bine că multe secvențe din primul episod, în special cele cu păsări, au fost filmate pe bucăți și nu am avut deloc un plan fix asupra anumitor specii. Știam că prigoriile o să fie ușor de filmat, iar în 2019 în 3 zile am reușit întreaga secvență de curtare și împerechere. Am revenit peste o lună și am definitivat și cadrele necesare pentru continuarea poveștii când prigoriile aveau pui. Ne mai lipsea prima parte din poveste și anume construirea cuiburilor și abia un an mai târziu am făcut și cadrele necesare pentru asta. La fel a fost și la corcodelul mare. Am găsit un cuib accesibil și aproape de casă în 2019, am filmat când corcodeii aveau deja pui și îi îngrijeau, iar în 2020 am revenit și am filmat ritualul de împerechere.

Îmi doream foarte mult și o secvență cu pescărașul albastru, o pasăre extrem de colorată și frumoasă. Am avut noroc să găsesc un cuib aproape de casă, din întâmplare, în timp ce eram la plimbare cu bicicleta, așa că am zis că trebuie să încerc să filmez. Cuibul era destul de inaccesibil, așa că a trebuit să curăț zona din jur de mărăcini și vegetație și să îmi fac loc pentru a pune cortul de camuflaj. Am stat 10 zile consecutiv în fiecare dimineață de la răsărit până pe la 10-11 și  după tot acest timp îmi lipsea un singur cadru esențial pentru secvență, momentul în care masculul îi oferă în dar femelei un pește. Am revenit două săptămâni mai târziu, pentru că între timp începea perioada de rotit a cocoșului de munte și am plecat în Bucovina, iar într-un final după mai multe încercări și ratări am reușit și cadrul respectiv, ba mai mult am surprins și o interacțiune interesantă între pescaraș și o pereche de prigorii care venise în zonă să își caute loc de cuibărit. Că tot am amintit de cocoșul de munte, aveam planul făcut pentru aprilie 2020 numai că atunci când a început pandemia cu o lună înainte eram foarte îngândurați dacă o să mai putem filma. Cu dosarul de acte după noi, am avut mare noroc că am putut ieși pe teren să ne facem treaba. Au fost 7 zile magice la rotit și culmea a fost ca am prins doua secvențe diferite în doua anotimpuri, așadar aveam cocoș de munte atât fără cât și cu zăpadă datorită unei ninsori în ultimele 2 zile de filmare.

La acvila de munte, după ce inițial am filmat în 2019 câteva cadre în perioada de cuibărit am decis să revenim peste două săptămâni să filmăm când puii sunt ieșiți din ou. Surpriza a făcut ca puii să dispară din cuib, probabil vânați de un răpitor, așa că a trebuit sa mă întorc tot în 2020 și cu noroc și sincronizare foarte bună, am prins cea mai dramatică secvență din film.

Cel de-al doilea episod, „Sezonul abundenței” – din 19 mai pe HBO Max (49 de minute) – continuă călătoria odată cu sosirea verii, un sezon al abundenței, când animalele tinere încep să se bucure de frumusețea vieții și să accepte provocările naturii în diferite regiuni, de la munții transilvăneni minunați, la cea mai mare întindere de apă de pe continent. Care e cea mai amuzantă întâmplare de la filmarea acestui episod?

Cosmin Dumitrache:

Au fost multe întâmplări și momente amuzante la filmări și cred că este mai bine să le descoperiți în filmul de making of Povestea România Sălbatică disponibil pe TIFF Unlimited aici https://unlimited.tiff.ro/products/povestea-romania-salbatica

Am să povestesc despre tura de filmare din Făgăraș în căutarea urșilor pe crestele alpine. Ne trezim de dimineață cu o oră înainte de răsărit și plecăm din zona Bâlea către creastă pentru a ajunge sus la primele raze de lumină. Știam că după prânz se anunțase ploaie așa că ne-am luat cu noi geci și pelerine. Imediat cum am ajuns în creastă am și văzut un urs pe una dintre văi și am început sa filmez. Am continuat să îl urmărim de sus de la distanță și până pe la 12 aveam deja câteva cadre bune. Prognoza s-a adeverit și în scurt timp am fost învăluiți de nori și ceață și inevitabil de ploaie. Cu toate hainele impermeabile și cu pelerinele suplimentare tot nu am scăpat uscați, mai ales la picioare. Traseul de întoarcere a durat vreo 3 ore, timp în care a plouat torențial non stop. Noi, însă, alergam pe potecă și ne distram de cum arătam cu pelerinele lungi peste rucsacii mari și grei. Ni se părea atât de fain că plouă și chiar nu ne părea rău pentru că eram foarte bucuroși că am găsit urșii, iar gândul nostru era să ajungem la cabană și să plecăm mai repede a doua zi din nou spre creastă. După amiază când am ajuns, ne-am verificat bocancii să vedem care dintre noi are mai multă apă în interior și după ce ne-am uscat și am savurat o binemeritată bere și un ceai după caz, am început să ne facem scenarii unde o să găsim urșii ziua următoare. Entuziasmul ne-a mai trecut a doua zi când a plouat până spre seară și munții au fost acoperiți de nori, așa că nu am ieșit din cabană, iar a treia zi a continuat la fel. Am plecat însă cu optimism pentru că aveam deja planificat să filmăm în altă zonă și am revenit în Făgăraș o săptămână mai târziu, iar de această dată toate astrele s-au aliniat și am avut șansa să surprindem o secvență foarte faină.

„Sezonul schimbării” – din 26 mai pe HBO Max (48 de minute) – al treilea episod al miniseriei, ne transpune în imagini incredibile de toamnă și iarnă, prin pădurile seculare incredibile și o mulțime de peisaje unice ale țării. Care a fost cel mai greu moment de la filmări?

Cosmin Dumitrache:

Au fost multe momente grele la filmări pentru acest proiect în toate anotimpurile. Pentru toamnă ne doream mult o secvență cu cerbul carpatin și aveam și o zonă bună pentru filmări, numai ca în primele 5 zile am reușit doar câteva cadre și eram destul de dezamăgiți. Eram departe de a avea o secvență completă și știam că este ultimul an când mai puteam filma boncănitul. Am mai stat încă o săptămână și cu greu am putut închega secvența dorită. Cu siguranță iarna ne-am chinuit cel mai mult, pentru că a trebuit să îndurăm temperaturi foarte scăzute și viscol, iar în zona montană nu este la fel de facil și ușor nici accesul și deplasarea în teren în acest anotimp. Pe lângă condițiile meteo și dificultățile din teren ne-a fost dificil să reușim să filmăm lup și râs. Am avut montate 12 camere cu senzori în 4 zone diferite și abia am reușit să legăm 2 secvențe de câteva minute cu aceste specii, după 2 ani cât au stat camere în teren. Într-un final, Dan a avut noroc și a reușit timp de câteva secunde să surprindă râsul la o pândă în Piatra Craiului.

Condițiile în natură diferă de la an la an, la fel și perioadele în care poți surprinde anumite comportamente ale animalelor. Natura nu are un program fix și nimic nu este sigur, întotdeauna există incertitudinea dacă o să reușești să obții cadrele pe care ți le propui.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.