luam totul de-a gata si uitam sa mai fim oameni.
Written by Otrava, Posted in Diverse
cred cu tarie in puterea exemplului si mai cred ca putem sa evoluam. chiar si in conditiile in care multi din jurul nostru se trateaza cu doze mari de rautate si ura. fix ne vedem scopul. ne traim viata asa cum credem noi ca e mai bine. am orimit aseara un mesaj pe blog. omul a vrut sa ramana anonim..povestea este foarte misto. va astept cu comentarii.
“Salut,
Vreau sa iti povestesc un eveniment ce mi s-a intamplat acum cateva minute: eram intr-o farmacie non stop iar in fata mea era o persoana neingrijita, mirosea urat, era imbracat la pantalon si camasa dar hainele erau murdare si muncite, avea unghiile crescute si murdare, iar in mana avea o plasa cu 6 paini…. dar ceea ce m-a socat a fost atitudinea lui cand a ajuns la casa; a spus urmatoarele” sarumana fiti amabila va rog si dati-mi si mie 2 pastile de la pct unu si 2 de la pct 2 pentru ca nu am bani sa cumpar toata reteta”, a scos din buzunar o hartie de 10 lei si cateva de un leu cu care a platit 15 lei cat faceau medicamentele si cativa banuti ce i-a primit ca rest, 10 20 de bani in monede, i-a luat si i-a bagat in buzunarul de la piept, terminand cu un “va multumesc frumos”.
Am ramas socat de acest om care la 12 noaptea nu putea decat sa fi terminat tura de noapte si din banii castigati cumparase pentru el cateva pastile si 6 paini pentru o familie numeroasa ma gandesc…. o familie ce poate se bazeaza pe el si pentru care el lupta…poate pastilele astea o sa il tina in viata sa mai vina si maine la munca pentru a ajunge acasa cu…paine. ( 4 pastile 15 lei, nu stiu preturile medicamentelor dar mi se pare scump si nu pot decat sa imi fac o ipoteza tragica in minte, un om care are o boala grava si care nu face decat sa isi cumpere pastilele pt a doua zi, care traiste in fiecare zi, ultima zi si care la sf zilei nu uita de familia lui…nu isi ineaca amarul in alcool ci ia viata in piept si lupta…)
Cu teama de a nu-l denigra ca om dar si cu gandul ca poate astazi pot ajuta un om am mers la el si i-am intins mana cu cativa bani spunandu-i ca l-am auzit ca nu are bani pt intreaga reteta si ca as vrea sa il ajut. S-a uitat la mine, speriat si mi-a spus ” nu, va multumesc, o sa vad cum fac eu rost de bani”. Am crezut ca nu aud bine, am insistat si i-am spus ca stiu cat de greu e sa fii bolnav si ca sa -i accepte pt sanatatea lui… mi-a multumit si i-a luat, ca sa faca apoi drum inapoi catre farmacie…
Sunt socat si as vrea sa tragem un semnal de alarma, sa ne trezim odata si sa vedem ca viata trebuie traita astazi si trebuie sa ne bucuram de orice lucru din preajma noastra si mai ales de sanatate….luam totul de-a gata si uitam sa mai fim oameni… si mie mi s-a intamplat mai mult ca sigur sa nu o rog frumos pe o vanzatoare sau sa ii multumesc la final pt ca eram cu gandul la “problemele mele”, dar acest om cu adevarate probleme… inca era OM. Ne miram ca suntem atacati de animale….pai noi suntem animalele, noi muscam mana care ne hraneste, noi purtam invidie si noi nu apreciem ceea ce este in jurul nostru…. E NEVOIE DE O SCHIMBARE!!
Pentru mine cu siguranta e o lectie si as vrea prin intermediul tau sa dam o lectie si altora care poate la randul lor vor spune aceasta poveste altora si usor usor sa schimbam mentalitatile si abordarea vietii, sa devenim din nou oameni cu principii si coloana vertebrala pt ca ne-am dezumanizat…
Daca vei considera ca poti face o postare cu mesajul meu te-as ruga sa raman anonim, pt ca nu vreau publicitate… Nu sunt un erou, ci sunt la fel ca marea majoritate de oameni, “pacatos si rau” dar sunt dispus sa ma schimb! Poate au si altii nevoie de acest imbold…iti multumesc.”
Intr-adevar, este nevoie de o schimbare. Nimic nu merge, toti ne plangem. Dar nu facem nimic sa schimbam ceva..sau credem ca putem schimba lumea cu un like, la nu stiu ce poza, sau la nu stiu ce articol, pe retele de socializare.
Este un caz izolat ( domnul cu bun simt)?! Nu, nici pe departe, dar ne-am obisnuit cu nepasarea, nesimtirea si rautatea atotmediatizata.
Eu stiu ca putem sa fim mai buni, mai atenti, mai civilizati , mai manierati. Haideti sa exersam cu cei dragi, chiar din acest moment, apoi cand mai prindem ”curaj si experienta in a fi buni ” sa raspandim si celor din jur..Imi si imaginez cum va fi! Intr-un asemenea loc as vrea sa creasca si copilul meu. Asta va doriti si voi, nu-i asa?
” ce mai faci?”. este una dintre intrebarile care deschid catre re-umanizare. daca este fireste conditionata de actul absolut gratuit de a si ASCULTA ce ti raspunde, nicicum doar de a auzi. ma joc cu aceasta intrebare de vreo cateva zile, atat in corespondenta electronica specifica job-ului, dar mai ales in interactiunile cu cei de langa mine. am ramas placut surprinsa sa constat ca mi se raspunde in scris cu “:) multumesc pentru intrebare, sunt bine/binisor/ne descurcam/tocmai am revenit din concediu etc”. deci putem zambi si in scris. caci si business-ul este facut tot din/cu/prin oameni. dar efectul cel mai puternic este cel fata-in-fata. acum doua seri am luat cina impreuna cu o prietena la o terasa situata vis-a-vis de Muzeul National de Arta. dupa ce ne-am asezat la masa, a venit la noi o dra. chelner. era usor de observat ca este obosita, cu gandurile plecate spre “mai bine”. ne-a salutat, a incercat un zambet si foarte serioasa astepta sa noteze pe carnetel, comanda noastra. Am privit-o, am zambit, i-am raspuns salutului si am intrebat-o simplu ‘ ce mai faceti ?’. apoi am tacut, continuand sa o privesc si ascultand-o. pentru ca noi toti auzim, dar ascultam doar ce vrem, ce avem chef, ce ne place. a zambit, de data aceasta pe bune, si mi-a spus ca face bine si ca a surprins-o intrebarea mea, pentru ca de regula clientii/clientele spun direct ceea ce vor sa consume, fara a da curs unei conversatii….umane. I s-a schimbat starea si daca inainte ti-ai fi putut imagina cum gandurile ii sunt in miscare browniana prin cap, acum in minte probabil a fost prezent pentru cateva secunde un singur gand – “ aha, deci cineva m-a vazut si pe mine ca si OM..duuuuh…bun asa…”.
in secolul vitezei am luat-o sanatos la vale. din toate punctele de vedere si cu toti caii. Luam totul de-a gata cu o naturalete infricosatoare. este FIRESC si NORMAL ca cerul sa fie acolo sus, ziua sa fie zi, norii sa fie acolo, daca se poate nici prea-prea, nici foarte-foarte, mama/tata/fratele/sora/ei/ele…..sa fie acolo, asa. de ce ? pentru ca asa trebuie, asa e normal. gresit. am trait constient starea de fapt de a pierde tot, absolut tot ce am avut. am cazut si de acolo de jos, am indraznit sa ma uit in sus si sa vad cu ADEVARAT cerul, soarele, norii, SA SIMT, SA IUBESC SI SA RESPECT oamenii, pentru ca in final, sa incep pe bune, sa traiesc. am invatat lucruri de importanta vitala de la oameni simpli, precum domnul din farmacie, pentru ca mi-am dat voie sa observ si sa imi pese dezinteresat. mi-am dat voie, mai corect spus, mi s-a permis de Sus, sa reincep sa imi pese cu adevarat. o luasem si eu cu turma, in etichete, snobism, in “asa da”/”asa nu” de parca eu insami eram unica absolventa a facultatii de Perfectiune Desarvarsita. am judecat si am gresit enorm, crezand ca totul mi se cuvine si ca totul este normal sa fie asa. este suficient un exercitiu banal, pentru a putea acorda mai apoi justa valoare lucrurilor si oamenilor din jurul nostru – sa incerci sa schimbi ruta pe care o parcurgi zilnic catre locul de munca, cu una noua, necunoscuta, sa incerci sa faci toate lucrurile dintr-o zi, cu o mana tinuta la spate, sa nu se ridice gunoiul de pe strada o saptamana, sa incerci pentru cateva secunde sa te pui in locul unui orfan – asa vezi ca de fapt e bine ca mama te suna de 2.5 ori/zi ( sunt 2 apeluri si un bip) si niciodata, dar niciodata nu incheie discutia desi tu ii spui “bine, mama…hai ca…”, ca e bine cand ai si un tata care se aude pe fundal spunandu-I consoartei sa inchida telefonul, cand ai un frate/o sora de care stii ca te va lega pe vesnicie acea lege nescrisa a sangelui,chiar daca relatia se mai dilueaza uneori, cand ai oameni care iti intra si iti ies din viata ta , imbogatindu-te.
suntem de multe ori prea nobili si pretiosi in ceea ce afirmam ca suntem si facem, dar este un nobilism auto-invatat, auto-creat, cumplit de fals. de fapt, suntem simpli in creatia noastra si in interiorul nostru. si acceptand aceasta simplitate, fara branduri care sa zornaie pe langa mine, pot fara niciun fel de jena sa privesc si cerul ( ca tot am primit aceasta invitatie in scris pe vreo cateva ziduri din Bucuresti), sa ma si bucur pe bune ca astazi m-am trezit, ca am pe cine sa sun si are cine sa ma sune, ca am cu cine sa ma cert si pe cine sa iubesc, ca pot sa astept, ca am ce sa astept. pentru ca totul poate sa dispara intr-o zi (“been there, done that”).
firesc si normal este ca eu sa fim recunoscatori pentru fiecare moment si cu “stare de elev” permanent activata. (“stare de elev” cred ca este o expresie care apartine maestrul Radu Beligan).
Este adevarat. Normalitatea si bunul simt au ajuns sa ni se para “suspecte” in ziua de azi , mai ales venind de la persoane de la care nu ne-am astepta.
O intamplare asemanatoare m-a uimit si pe mine acum cateva zile.
Pe o straduta ingusta din orasul meu a oprit un batran cu o caruta urata si un cal slab, plina cu doi saci enormi de sticle goale din plastic. Astepta la intersectie ca sa poata trece. Pentru o clipa m-am gandit la toata munca depusa de acel om ca sa poata strange atatea sticle sa le duca la reciclat pentru cativa banuti . Brusc mi-am amintit ca am in cosul de gunoi trei sticle goale. Le-am luat si am alergat spre caruta incercand sa le pun intr-un sac si sa fug inapoi. Dar, doi ochi blanzi de sub o palarie ponosita m-au vazut…si mi-au zambit spunandu-mi: ” Multumesc din suflet domnisoara, fiti binecuvantata!”. Am schitat un zambet dar mi-a venit sa plang ! Nu ma asteptam !
O intamplare simpla, care pe mine m-a miscat.
…si vad atata ingamfare si rautate la unii ce se considera “domni” !
Palaria jos pentru gestul tau si multumim pentru ca ai impartasit cu noi aceasta poveste!
eram in gara si un om al strazii statea pe o banca si manca un sandwich pe care il capatase de la cineva. sau si-l cumparase cu ultimii bani pe care-i avea. un caine vagabond s-a oprit in fata lui si se uita cu jind la sandwichul omului. desi probabil ca nu mancase de ceva vreme omul s-a uitat la caine apoi la sandwich si in cele din urma a scos bucata de salam din sandwich si i-a dat-o cainelui. chiar si acum cand scriu imi dau lacrimile. m-am simtit rusinata si atunci am inteles ce vrea sa spuna Dumnezeu prin a da din ceea ce nu ai si nu din ceea ce iti prisoseste. atunci am inteles ce inseamna sa fii crestin desi cred ca acel om al strazii habar nu avea de asta.
Nu consider ca bunul simt si omenia tine de religie.Poti sa ai orice orientare religioasa si sa alegi sa fii”om”sau nu.Nu cunosc toate religiile dar nu cred ca exista vreuna care te sa indemne sa nu-ti ajuti aproapele.
Era intr o dimineata in jurul orei 3 cand a trebuit sa ajung de urgenta la spital cu o prietena care se simtea rau (din fericire nu era nimic grav). Plecand in graba de acasa, mi am luat portofelul fara sa ma uit in el sa vad cati banuti aveam. Cand am plecat de la spital, am constatat ca aveam doar 8 lei la mine. Am vorbit cu un domn taximetrist foarte amabil si ne a lasat la o farmacie aproape de casa. Prietenei mele ii trebuiau 2 pastile, iau eu nu mai aveam decat 3 lei. Am intrat in farmacie amandoua, am intrebat cat costa pastilele, mi s a raspuns ca amandoua fac 3, 5 lei. Am cerut doar una, precizand ca n am destui bani la mine, iar domnul farmacist, aproape rastit la mine mi a zis: “Domnisoara, cauta te in buzunare de 50 de bani, ca daca iei o pastila, o iei degeaba!!!”. Am ramas cu un gust amar dupa acea intamplare…Prietena mea a putut rezista fara acea pastila, nu era nimic grav, deja ii trecuse durerea aproape de tot, dar ma gandesc ca sunt atatia oameni care intr adevar nu au de unde, nu au posibilitatea de a si rezolva problemele medicale. Acesti oameni sunt nevoiti in fiecare zi sa se confrunte cu personaje care au impresia ca avand bani, le au pe toate, ca cei nevoiasi sunt mult inferiori lor, celor avuti. GRESIT!!! Am 21 de ani, provin dintr o familie modesta, tot timpul am avut doar ce ne a trebuit si multumim lui Dumnezeu, in continuare avem. Peste cativa ani voi fi medic si mi am promis ca niciodata (atata timp cat voi fi in putere) nu voi lasa la nevoie batranii sau oamenii necajiti.
Mi s-a întâmplat recent să văd o băbuţă îmbrăcată cu haine murdare având un toiag în mână şi încercând să se deplaseze într-o anumită direcţie. Se mişca cam cu viteza melcului şi era pe sensul opus de mers faţă de mine. În momentul acela m-am întrebat… ce-ar fi să o întreb unde merge ca să o duc eu cu maşina, la modul în care se deplasa era clar că un ajutor mai mare nu putea să primească.
Am întors maşina şi am mers până am ajuns lângă ea. Nu se aştepta să oprească o maşină şi să o întrebe cineva ceva…
De aproape mi-am dat seama că era o femeie în vârstă, de aproximativ 70 de ani, dacă nu mai bine, care căra pe lângă toiag şi o desagă… era excesiv de murdară şi mirosea şi a urină… (Mi-am amintit de bunica mea, D-zeu s-o ierte, şi m-am gândit că putea fi chiar ea). I-am spus să se urce în maşină că o duc eu unde vrea să ajungă.
A fost de acord, s-a urcat cu mare greutate şi am condus vreo 2 kilometri pe un drum destul de sinuos, până am dus-o la locaţia unde intenţiona să ajungă… era undeva la marginea oraşului şi din punctul acela nu mai erau alte case.
Când a coborât i-am lăsat şi nişte bănuţi şi a ţinut să-mi zică câteva vorbe frumose, care m-au impresionat.
Şi acum concluzia… Da… e nevoie de o schimbare “Be the change you want to see in the world” spune unu’, cică s-ar chema Mahatma Gandhi. Ceea ce a făcut persoana care a scris mesajul, ceea ce am făcut eu… sunt doar picturi în mare, dar dacă sunt suficiente picături, se produc furtuni… Faptele de acest gen pot fi făcute de oricine, nu trebuie să avem reţinere în a le face oricând, oriunde, cu oricine.
Splendid, am ramas fara cuvinte!
Am citit și eu undeva, într-o carte, acum ceva timp un citat ce mi-a rămas în minte. Era vorba de ceea ce a ales un scriitor să îi fie scris pe piatra funerară. Niciun nume. Nimic. Doar: “Să nu uiți niciodată că ești OM”:)
Să nu uităm că suntem oameni, deci trecători. Și dac-am uitat cândva, să încercăm să ne reamintim că oameni suntem, toți, fără excepție!
Citind articolul de mai jos, m-am regăsit, oarecum în descrierea “omului modern” care se pierde printre atâtea “griji” încât uită să spună “Bună ziua!Mulțumesc!Iartă-mă!”. Mi-am amintit și de un episod de iarna trecută. De fapt, de un om pe care l-am întâlnit, în drum spre Gara de Nord.
Țin minte că se apropia Crăciunul, eu mergeam grăbită și înghețată bocnă, deși aveam 3 straturi de haine pe mine. Și am văzut un om care cerea de pomană. Era desculț și avea degetele de la picioare negre, țepene. Era murdar și îmbrăcat cu o cămașă fără nasturi. Atunci a fost prima dată în viața mea când m-am oprit și m-am uitat efectiv la omul ăla, când m-am oprit și m-am uitat și am văzut un OM, un om care puteam să fiu eu. Am văzut totul în slow motion – fumul de la țigară, oamenii care treceau grăbiți și se ciocneau unii de alții, alți oameni care se uitau la mine pentru că rămăsesem în fața cerșetorului și efectiv mă holbam. Aveam impresia atunci că eu sufăr, că am fost rănită, mă simțeam cel mai “nenorocit dintre pământeni”, cea mai nefericită ființă de pe fața pământului. Deși aveam practic, mai mult decât aș fi meritat vreodată și mai mult decât 90% din populația pământului (dacă e să ne luăm după statistici)
Sunt sigură că nu m-am întâlnit degeaba cu omul acela. Sunt sigură că Dumnezeu mi l-a scos în cale. Pentru că atunci am înțeles, sau am început să înțeleg ce înseamnă să fii nefericit, ce înseamnă să nu ai nimic, ce înseamnă singurătatea și ce înseamnă ca oamenii să treacă pe lângă tine, ca și cum nu ai exista, ca și cum nu ai însemna nimic pentru nimeni.
După ce m-am oprit din holbat și din “revelații”, l-am rugat – am insistat, chiar- pe omul acela să nu plece (de parcă ar fi avut unde să plece) și i-am spus că o să mă duc undeva și o să revin. Am alergat prin gară să găsesc un magazin de haine și am cumpărat până la urmă vreo 10 perechi de șosete, niște cizme îmblănite, un pulover și o geacă. Am văzut, deci, că lamentările mele privind faptul că n-am bani, sunt nefondate. Am văzut că am..că am și de dat. M-am întors la omul acela. Îmi era foarte teamă că o să plece, că n-am să-l mai găsesc și rămân cu hainele acelea. Dar omul ăla era tot acolo, tot tremura și tot încerca să spună ceva – cui, nu știu? – că nimeni nu-l asculta.
M-am așezat lângă el, m-am rezemat de zidul ăla, i-am dat hainele. Mi-am aprins o țigară. I-am aprins și lui o țigară. A spus doar “Mulțumesc!”. Nu mai spun ce priviri am înfruntat, cum se holbau oamenii care până să mă așez lăngă om, păreau foarte grăbiți. Mi-am dat seama că probabil așa fac și eu. Probabil se gândeau că cine știe ce boli iau, cine știe ce mirosuri iau, că mă fac de râs, că sunt nebună. Lucruri la care, probabil, m-aș fi gândit și eu. Mă uitam la ei..și înțelegeam cât de buni se credeau ei (și implicit eu) în raport cu omul acela. Cât de superiori se simțeau unii dintre ei..În fine, m-au trecut o mie de gânduri, pentru că mă vedeam pe mine în toți trecătorii, dar mă vedeam și-n omul lângă care stăteam. Mi-am dat seama că azi sunt “trecătorii”, dar mâine aș puteam fi acel cerșetor (și nu neapărat în forma sau situația aceea, ci metaforic vorbind).
Am fumat țigările și l-am întrebat dacă nu vrea să mănânce ceva. A spus că da. L-am ajutat să se îmbrace și-am mers la un rstaurant din gară. Nu pot să spun că omul a mâncat ca un lacom sau că a fost necivilizat. N-a fost cu mult diferit de mine. A fost decent și am avut o conversație decentă, deși omul era foarte sceptic și mirat de gestul meu. Vorbea puțin – nu mi-a răspuns la toate întrebările. Am fost fericită, totuși, că nu prea era lume în acel local ca să strâmbe din nas că “pute” – bine, ne-am și așezat a o masă mai izolată.
Pe mine, acel om m-a făcut să-mi amintesc că sunt OM, înainte de toate. Că nimic nu e bătut în cuie. Că altruismul e o formă de egoism – printre altele:) pentru că eu consider că el m-a ajutat pe mine mai mult decât îl puteam ajuta eu vreodată pe el!
Felicitari pentru gestul tau.M-a emotionat mult ce am citit.Ar fi minunat daca fiecare dintre noi si-ar aminti zilnic pentru cateva minute sa le ofere o ajutor celor mai napastuiti decat el.
Va multumesc mult pentru randurile voastre. Sunt doi ani de cand am incetat aproape sa mai ajut pe cineva…:( Imi pare rau dar nu voi scrie mai mult, nu vreau sa para ca ma laud, nu vreau sa impresonez, vreau doar sa va multumesc ca mi-ati adus aminte ca mai sunt si oameni pe lumea aceasta. In mod normal, citesc, cuget si trec mai departe…dar in seara asta, un angajat, un sofer, a lovit un motociclist care mergea cu viteza excesiva si i-a taiat calea si l-a omorat… Am fost acolo, l-am sustinut, am chemat un avocat, iar acum de cateva minute, inainte sa citesc toate acestea, m-a sunat sa-mi multumeasca si sa-mi spuna ca am facut pentru el mai mult decat se astepta… Da, mai mult ca sigur este momentul sa facem o schimbare, sa aducem si sa ne aducem aminte ca suntem oameni… Mai gresim, iubim, iertam, daruim…dar suntem oameni.
Va multumesc pentru ca ați ales sa impartasiti aceste întâmplări! Avem nevoie sa vedem ca exista oameni frumosi la suflet si avem nevoie sa ni se confirme ca poți fi “sfânt” sau “pacatos” de mai multe ori in aceeași viața. Si, mai presus de orice, ca apartenenta la una din aceste doua categorii e in controlul nostru, in orice moment. Iar transformarea întregii omeniri spre una mai buna începe cu schimbarea in fiecare om: sa fim mai buni, sa (ne) daruim mai mult, sa fim mai prezenți in vietile celor din jur, fie ca ne sunt apropiați sau doar simpli trecători prin/pe lângă viața noastră.
Ce mai faceti? 🙂
Citind tot de aici… chiar am simtit fiecare intamplare… si parca am trait-o…
De multe ori atunci cand ajuti pe cineva in orice fel, dupa scurt timp, daca nu chiar atunci realizezi ca de fapt, te-ai ajutat pe tine sau ca ei te-au ajutat pe tine… sa realizezi un simplu lucru, un lucru pe care ori nu l-ai stiut nicodata, ori ai uitat de mult s-l mai faci! 😛
Acum vreo 3 luni urmea sa intarzi la o intalnire foarte importanta, fiind prins in trafic. La un moment dat printre gandurile mele cu: “cum sa ajung mai repede?”, “cum sa ma scot ca am intarziat?”, “O sa par neserios!” si alte zeci de ganduri de genu… observ M pe un stalp… parca mi s-a aprin sun bec in cap 🙂 Mi-am adus aminte ca pe vremuri ( acum 10-12 ani) mergeam peste tot cu metroul, care mergea repede, era racoare, vedeai fel de fel de oameni…
Eram la Obor, deja imi imagineam unde si cum trb sa schimb, de la ce iesire trb sa ies ca sa ajung la gura de metro Aparatorii Patriei, unde aveam eu intalnirea… oricum cu masina nu ajungeam la timp, clar “No Chance” la ora aia… asa ca am tras pe drepata la primul loc de parcare gasit si am iesit din masina alergand spre gura de metro, ca sa nu cumva sa plece vre-un metro din statie, spre statia la care vreau eu sa ajung, ca asa trebuia sa astept urmatorul metrou si asta insemna minute pretioase pe care nu le mai aveam… :)) de atatea agitatie, graba, ganduri (gen: ce sa fac? cum sa fac? de unde? Cum?) din viata de zi cu zi… pana la urma n-am pierdut nici un metrou din fericire 🙂 Si cand am vazut atatia oameni… fel de fel de expresii, discutii, priviri… zambetul de pe chipurile unora, tristetea de pe fetele altora… am vazut cum oamenii sunt toti pe ganduri, la unii era clar ca nu mai simteau ca mai sunt inca cateva sute de oameni in jurul lor in acel metrou, si ei erau cu totul in alta parte cu gandurile lor, problemele din familie, poate la copiii pe care nu ii mai putea controla datorita manipularii din media, poate la banii pe care ii castiga cu greu si cheltuielile atat de scumpe, sau poate sa gandea ce sa mai da sau sa faca de mancare la copii, cu “ce” sa faca? De unde sa se mai imprumute pana la salariu, cum sa mai faca? cum sa mai continua viata?… 🙁
Asta se vedea pe chipurile lor… nu am vazut nici un semn, n-am auzit nimic… unde sa mi dau seama ca cineva se bucura ca poate sa mearga cu metroul, poate sa vada pe ceilalati oameni, poate sa se plimbe pe picioarele lui, ca are prieteni… ca are o mama, un tata/frate/sora care il asteapta acasa si din cand in cand il suna sa vada daca totul e bine… ca poate sa invete la o scoala, poate sa isi cumpere ceea ce doreste inima lui, oricand… poate sa auda ca cineva spune “atentie se inchid usile…”!
Noi nu mai stim sa traim, sau ma gandesc cateodata, oare acum cateva sute de ani, oamenii gandeau ca noi? Cum o fi fost atunci? Cum ori fi fost oamenii atunci?
Mie mi se pare ca s-au schimbat f multe de cand aveam eu 10 ani, in ultimile 22 de ani s-au schimbat atat de multe… valorile importante nu mai au importanta de acum 20-22 de ani… famila parca e familie “degeaba”, prietenii nu mai sunt prieteni ca pe vremuri, sa zambesti e greu, nu mai zic sa ajuti pe cineva… parca pe vremuri daca cineva era cazut pe jos, pe strada… din orice motiv… tot se oprea cineva sa intrebe daca totul e bine? sau sa-l intrebe ceva! Acum ori zicem ca e beat, ori ca e drogat, ori ca e omul strazilor, sau ne e teama sa nu fie o inscenare ceva… si mergem mai departe in greaba noastra din orice clipa din viata noastra… nu mai stim sa traim, sau nu mai stim sa fim oameni? Oricare ar fi raspunsul… e important sa vrem sa fim mai buni… de ce cand poti sa fi mai bun decat esti, sa nu fi?
Trebuie sa ne bucuram de lucrurile marunte din jurul noastru si daca putem sa facem ca si cei din jurul nostru sa se bucure de ce e in jurul lor, si asta cateodata se poate realiza cu o fapta buna o fapta pe care o poti face oricand, oriunde, oricui… doar trb sa vream sa fim mai buni, sa fim oameni!
Va doresc tuturor iubire si intelepciune, ca asa cum bine stim cu acestea doua vin si restul…
P.S. Nu stiu daca am voie sa pomenesc de titlul unei carti pe care am citit-o acum vreo 3 ani… daca n-am voie sterge moderatorul paragraful asta. 🙂
Cartea n-are nici o legatura cu politica, religiile sau alte chestii de genu… doar ca tot ce am citit in aceasta seara, m-a dus direct cu gandul la aceea carte!
Cristofor – Magul din Carpati… o care scrisa sub pseudonim, o poveste… dar o poveste frumoasa, care mie mi-a dat raspunsuri la enigmele din viata, unde nimeni n-a putut sa mi da un raspuns… si m-a facut sa vreau din nou sa fiu mai bun in fiecare zi, din viata asta scurta!
Va recomand s-o cititi… sunt sigur ca o sa va placa!
poti sa pomenesti orice nume de carte. chiar te rog. iti multumesc pentru mesaj si pentru recomandare
Azi am fost si eu martorul unui scenariu asemanator. Totul s-a intamplat dimineata, pe la ora 8 30 in cartierul Militari.Mai exact statia de tramvai de pe bulevardul Timisoara, din dreptul mall ului Plaza. Odata ajuns in acea statie, tramvaiul vechi opreste in partea din fata a refugiului pentru pasageri.Se deschid usile, coboara cateva persoane si urca alte 4-5. Sa va faceti o idee, eram in al doilea vagon si erau toate locurile ocupate plus 2-3 oameni rasfirati ce stateau in picioare, aproape gol ai spune pentru acea ora.
Dupa ce urca toata lumea, la usa din mijloc a vagonului apare un om grabit. Avea undeva pe la 55-60 de ani,slab si cu o fata trasa. Purta haine uzate ce nu erau tocmai curate si putea fi catalogat usor doar un alt om fara casa de catre multi dintre noi. Incerca sa urce in tramvai un sac de plastic plin cu pet-uri goale, cel mai probabil pentru a le duce la reciclat. Dupa aproximativ jumatate de minut, timp in care omul se lupta la propriu cu sacul urias o femeie se ridica si il ajuta sa urce.
Urmatorul gand a fost…de ce nu l-am ajutat eu ? de ce am ramas doar un simplu spectator la acest scurt metraj cu alura de drama moderna ? Omul nu apuca sa isi traga bine sufletul ca este luat in primire de vatmanul furios ce venise special din fata tramvaiului sa il dea jos pe bietul om ce incerca sa faca un ban cinstit pentru a se hrani. La cate intamplari de genul asta trebuie sa mai asistam ca sa ne schimbam ? De ce lumea a uitat ce inseamna omenie ? Ignorandu-i pe cei din jur ne face doar mai rai si mai nepasatori ca ieri. Am avut parte de inca o lectie de viata data de un om simplu si fara nicio pretentie de la aceasta societate ce l-a uitat de mult.
data viitoare o sa il ajuti tu.
Si eu am fost martora la cateva scene in care oamenii au fost jefuiti in plina strada,au fost batuti si nimeni nu a intevenit.de fapt mi s-a intamplat chiar mie,acum cativa ani,ca 3 tiganusi sa-mi smulga lantisorul de aur de la gat si cu toate ca am strigat dupa ajutor si era in plina zi,barbatii din jur nu s-au inghesuit sa intervina.Am alergat ca nebuna dupa ei si totul se intampla ca prin vis,nici nu va zic ce senzatii am trait in clipele alea si cat de buimaca eram vrand sa traversez in fuga strada pentru a-i prinde.Am avut multe frustrari de atunci ori de cate ori vedeam un incident si oamenii stateau si priveau ca la urs si de fiecare data “faceam”,sa zic asa,”gura” si ii indemnam pe barbati sa intervina dar ei nu schitau nici macar un gest.Acum pe buna dreptate,in cazul in care este batut cineva de indivizi,eu ca femeie cat pot interveni?Dar cativa barbati ar fi ok sa intervina,dar pana si lor le este teama sa nu incaseze”un pumn”si prefera sa fie doar spectatori.Am vazut si faze in care batranii erau imbranciti de tigani care fugeau cu plasele lor si nimeni nu facea nimic….trist pentru ca in tara noastra,oricand te poate lovi cineva,iti poate da in cap,te poate omora si stii ca nimeni nu va interveni in acea clipa.Degeaba vine politia dupa ce faptul e consumat…oamenii sunt atat de reci si nepasatori,mi se strange inima cand vad atata indiferenta…poate noi,cei tineri facand cate un gest cat de mic zi de zi,vom indrepta in vreun fel situatia.
da , astea sunt adevaratele probleme si drame.
Mie mi-a venit sa plang!
Bine ca a dat peste un om bun!Si poate cineva il va mai remarca si alta data!
Traind inconjurati de superficialitate ,am inceput sa ne comportam superficial ,sa judecam superficial si doar dupa aparente! Vedem Omul imbracat neglijent sau neingrijit si tragem concluzia”uitel si pe asta”! Uitam ca este un Om care mai intai trebuie descoperit, analizat si inteles.Deschideti-va mintea si sufletele si nu uitati ca toti suntem la fel iar diferenta o face Dumnezeu!
Ceea ce a facut anonimul este un gest frumos, insa eu nu as fi dat bani. Dadusem si eu de cateva ori si nu mi-au placut reactiile de dupa ori ceea ce am apucat sa vad ca fac cu banii persoanele respective. E drept ca nu toata lumea este la fel, dar cateva dati mi-au fost lectii. Dupa ce m-am invatat minte cu oferitul banilor, am avut parte de 2 situatii. Intr-o noapte, dupa ora 12, mi se facuse foame si imi era lene sa imi pregatesc ceva si sa mananc singura. Am sunat un prieten si am mers la un fast-food cu terasa. Am gasit acolo un copil pana in 10 anisori, binisor imbracat, dar chircit de frig si singur. Nu mai era niciun client. I-am surprins de cateva ori privirea copilului atintita asupra noastra si am simtit nevoia sa il intreb daca asteapta pe cineva, ca sa nu fiu inteleasa gresit. Evident, a spus ca nu, doar ca ii este foame. Abia vorbea. L-am luat de manuta si i-am comdandat ceea ce si-a dorit. Mi-a luat ceva timp pana sa il fac sa se hotarasca. Era extrem de rusinos.. La final m-a strans tare de mana si mi-a multumit.
A doua oara am intalnit un om al strazii in parcarea unui hypermarket. Eram cu cativa colegi la cumparaturi. Omul ne-a luat pe toti la rand cerandu-ne bani pentru o paine. I-am cerut sa astepte. Am intrat cu colegii in hypermarket, am pus cu totii bani si am cumparat paine, iaurt, mezeluri feliate, branza, rosii, castraveti si o apa. I-am dus sacosa cu cumparaturile omului respectiv. Ne-a multumit cu ochii in lacrimi si ne-a urat tot ce se putea de bine.
Nu sunt putini oamenii care ofera un ajutor(orice fel de ajutor), dar nu sunt nici destui, iar nevoiasii se inmultesc pe zi ce trece.
nu este important persoana noastra si probleme noastre…..toti avem probleme toti avem nevazuri….nu exista nimeni fara ele….dar important este sa ne ridicam mai sus sa vedem oameni care ne inconjoara. va cred si cred ca am fost toti dezamagiti de oameni, oare noi nu am dezamagit, de unde stim asta. dar daca increcam fiecare dintre noi sa dam tot ce este posibilul peste tot fara sa incercam sa vedem cum suntem vazuti, doar sa facem lucrurile bine si corect……va zic ceva este minunat sa faci oameni fericiti si sa te dedici lor…..nu doresti nimic in schimb
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages