“Lumea ia (de bun) cu prea mare usurinta ce i se ofera.” Interviu cu Radu Afrim
Written by Otrava, Posted in Teatru
L-am descoperit la Odeon…intr-o perioada cand in teatrul de pe Calea Victoriei sa faceau tot felul de experimente reusite. Acolo am auzit pentru prima data de omul asta. Tatal meu mi-a luat un bilet la “De ce fierbe copilul in mamaliga?” Imi placea foarte tare Aglaja Veteranyi si eram foarte curios de piesa asta.
Am inceput sa ma interesez, sa aflu mai multe despre omul asta. Nu vazusem nici “No mom’s land” care se juca la Green, nici “Ingerul electric” care se juca la Act. In 2006 am vazut acolo “joi.megaJoy“ care mi-a placut teribil de mult, apoi “E doar sfarsitul lumii” tot la Odeon. Piesa asta mi-a placut cel mai tare.
Au urmat un sir de piese foarte bune. De la “Omul perna” , la “Cata spernata”. Apoi am avut sansa sa vad trupa teatrului din Piatra Neamt in senzationalul spectacol, “Herr Paul” si trupa teatrului “Toma Caragiu” din Ploiesti in “Miriam W” – ambele vazute pe scena teatrului Odeon. A urmat “Napasta” de la TNB si “Avalansa” – pentru mine aceste doua spectacole sunt top. Am vazut apoi “Intre noi e totul bine” si m-am hotarat sa ii scriu. Mi-a raspuns la toate intrebarile si am onoarea si placerea de a sta de vorba la “Romania mea” cu Radu Afrim – cel mai inspirat si mai degajat regizor roman din momentul asta.
Ai spus ca „Brâncuşi n-ar fi existat dacă n-ar fi plecat din România“ Cred ca ai mare dreptate. De ce romanul nu reuseste sa valideze alt roman de valoare? Ce ne lipseste?
Nu stiu daca ne lipseste vreun ingredient sau din contra avem in compozitie un surplus de elemente care activeaza o respingere a tot ce e altfel decat norma, care ne face sa ne uitam la cei care experimenteaza ca la niste dubiosi. Sau mai rau, in arta, ca la unii care atenteaza la valorile noastre traditionale. Nici istoria nu ne’a ajutat prea mult sa fim altfel dar nici noi nu dam semne ca am dori sa schimbam ceva. Uite, e centenarul dadaistilor. Nu se intampla nimic la noi. Ce’ai zice de niste panouri electorale dadaiste? Crezi c’ar pune botul/acest animal ciudat/numit electorat ? :)) Multi prieteni , printre ei unii din cei mai excentrici artisti s’au carat si inca pleaca pentru ca simt ca aici nu e de ei . E drept ca e un exod foarte clar directionat: Berlin/New York / Londra.
Pe de alta parte n’as generaliza, sunt romani care se documenteaza ,care prizeaza arta europeana a momentului, care refuza neo-samanatorismul asta de care noi radem dar care pentru altii e reper.
Exilul e un teren fertil pentru avangarda. Si poate ca asa trebuie sa fie. Romanul nu experimenteaza la el acasa . Mai degraba vecinii de scara ii sugereaza romanului sa experimenteze in blocul vecin sau in padurea de la marginea orasului. E mai sigur. Si daca rezultatul experimentului ne convine il aducem inapoi acasa . Si dupa moartea bietului om punem placuta pe bloc: aici a locuit X care a inventat arta contemporana.
Si toata arta de dupa arta contemporana. Dar uitam sa trecem pe placuta de la scara blocului ca l’am trimis sa ciopleasca piatra in cartierul vecin. Facea prea multa galagie. Si de fapt cioplea domnisoare in forma de pula . Si asta nu e o imagine prea educativa pentru copiii nostri care se joaca cu tableta in fata blocului.
Plus ca mai apare la tv si o tanti prostituata de lux pe care noi o stim de vedeta nationala si ne zice ca ea nu pricepe arta asta contemporana apoi isi scoate din poseta vibratorul ni’l arata si zice ”daca si asta e arta contemporana atunci eu sunt o mare consumatoare de arta”. Invitatii din televizor rad , familia din fata televizorului rade si ea, apoi tata il trimite pe ala micu’ sa opreasca teveul si se culca linistiti. Dupa ce inchid teveul /ei nu mai vad asta/ insa pe ecran tocmai danseaza din buric cu mult talent doua minore. Si un pitic in bikini face chef pe masa lu’ master chef. Apoi incep stirile unde vedem coliva pe care primaru & soboru au ornat’o pentru Brancusi.
“Lumea are nevoie sa incetineasca un pic. Sa se opreasca din alergatura asta spre un viitor mai bun. Ne-am pierdut pe noi undeva intre vis si realitate.” Sunt vorbele Ralucai Aprodu. Tu de ce crezi ca are nevoie lumea in clipa de fata?
Daca zice Aprodu ca lumea alearga spre un viitor mai bun , asa o fi . Insa alearga cu iphonul deschis in fata ochilor. Si se impiedica de bordura de la trotuar. Sau cade in canalul caruia tocmai i’a fost furat capacul. Si a fost dus la fier vechi. Pentru ca unii traiesc din fier vechi. In alergatura asta dupa un viitor mai bun lumea face un ocol lung in alt prezent. Cel virtual. Cel din iphone.
Acolo sunt cei care’ti dau like pentru ca acolo tu esti mai frumos si mai inteligent. Nu poti stii care e parerea despre tine a celui care sta fata ta in metrou . Si tu ai nevoie de un feedback urgent. Asa ca scoti telefonul si acolo cateva sute de oameni tocmai si’au dat cu parerea despre tine . Nu’ti mai ridici ochii din telefon pentru ca esti un ciudat daca te uiti in ochii celui/celei din fatza ta. E mai safe sa’i faci o poza cu telefonul :).
Daca fuga dupa un viitor mai bun inseamna fuga de prezent atunci da, asta ma sperie. Cat despre trecut, n’am pus niciodata botul la lectii gen ‘nu privi inapoi’. Acum s’a ajuns atat de departe incat daca te gandesti la trecutul tau mai mult de zece minute ti se sugereaza sa consulti un psihiatru. Pentru societatea de consum tot ce tine de trecut e la reduceri. Pana la 50 la suta sau mai mult.
Uita’te pe panourile publicitare din jurul tau ce frumos e desenat viitorul : apartamente in rate pentru urmatorii cincizeci de ani pentru cuplurile tinere. Pe mine ma amuza cuvantul ‘viitor’ inca din copilarie. Era ,cred , cuvantul cel mai folosit in poeziile omagiale. Ceausescu si’a tot facut planuri cincinale pana in anul in care l’au impuscat.
Ma intrebi de ce anume are nevoie lumea in clipa asta. Nu stiu . Stiu ce ii ofer eu lumii. Si mai stiu ca lumea ia (de bun) cu prea mare usurinta ce i se ofera.
Am fost la “Napasta” de la TNB si apoi ti-am scris si am vorbit e despre piesa. Esti un tip relaxat si deschis la minte. Cum reusesti asta?
Fac mult masaj de relaxare :)) pe bune . Si stau destul de mult cu mine insumi. Calatoresc in mine. Am tripuri in mine. Destul de exotice. Iar cand sunt cu multa lume selectez automat ce ma bruiaza. Sau imi dau mie insumi eject din peisaj. M’am nascut deschis la minte, cred ca am luptat moderat (la inceput inconstient) cu lumea conventionala din jurul meu.
Acum e prea tarziu sa ma prefac ca nu e o lupta programata. Ai fi tentat sa crezi ca lumea teatrului e una excentrica, nebuna, fara limite, ca toti artistii vin de pe planeta lui Bowie. O sa te dezamagesc. Uneori am sentimentul ca m’au inscris unii la un seminar teologic. Si ca ar trebui sa fac 48 de ture in genunchi si coate in jurul TNB’ului.
Care este motivul pentru care inca suntem departe de tarile civilizate in ceea ce priveste si cultura? Ce ne tine in loc? Unii considera ca suntem cu mult inaintea occidentului in ce priveste cultura. Si altele. Ca suntem de fapt un centru universal al spiritualitatii. Se tin conferinte despre asta. Si salile sunt pline. Oamenilor le place sa creada asta. Asa ca n’am sa le stric eu bucuria. Oamenii vor sa fie mintiti frumos. Circula liste cu geniile pe care le’a dat poporul , poporul insusi e de geniu.
Avem o eticheta pe care ne’am pus’o singuri, nu mai conteaza statisticile care ne pun an de an la coada lumii civilizate ca nivel de educatie, sanatate , drepturi ale omului. In conditiile in care educatia e precara, cultura e un lux. Iar gusturile fragile. Si nostalgice. Arata’mi’l tu pe ala care ar da un ‘BD la munte si la mare’ pe un film romanesc premiat la Cannes. Uneori nici eu n’as face’o pentru ca retro e cool iar noile comedii sunt penibile.
Pe de alta parte nu avem o cultura contestatara, de atitudine. Ci mai curand una de agrement. Care invadeaza toate palierele. Insa trebuie sa’ti spun ca la noi tinerii vin inca la teatru. Ceea ce in vest e o raritate. Motiv pentru care acolo se inventeaza tot felul de programe stupide pentru aducerea tinerilor in sali. S’ar putea sa fie o cauza pierduta.
Exista un spectacol senzational la TNB…se numeste “Avalansa” De ce re nu se mai joaca?
S’a constatat ca s’au pisat pe blanitza alba din decor cei care lucrau pe santieruI TNB. Era multa blanitza alba. Scenografa jura ca intre timp s’a cumparat blanitza noua, imaculata. Dar eu cred ca si lui Manole ii e cam groaza de spectacolul ala. E foarte solicitant pentru el. Dincolo de asta, programarea extrem de rara si promovarea precara a spectacolelor bune e una din bolile grave de care sufera acea institutie. Nu stiu cine l’ar putea convinge pe dl Caramitru ca ceva nu e in regula cu asta. Eu unul am incercat..
Sa imi fii sanatos, e tot ce imi trebuie, ca de restul ne ocupam sa le stricam si singuri. Asta imi zicea zilele trecute cineva. Nu ti se pare ca mai mult distrugem in loc sa construim? De ce am ajuns aici?
Eu nu distrug :)) sau nu’mi dau seama de asta. Eu incerc sa construiesc. De fapt cred ca zic asta sa te scot pe tine din faza pesimista in care te simt :)) Oricine iti va zice ca e mult mai usor de distrus . Si toti cauta ce’i mai usor.
Care este sfatul pe care l-ai primit de la parintii tai?
N’am primit sfaturi sau nu le’am auzit. Mama a fost invatatoare, asta era meseria ei. A educat multi copii . Asa cum a stiut. Nu’mi amintesc sa’mi fi tinut lectii despre viata odata ajunsa acasa de la scoala. Intra in bucatarie si facea de mancare. Dealtfel nu stiu sa ascult sfaturi. Am crescut in fatza blocului , am copiat comportamente & feelinguri, am ascultat Abba & Boney M la casetofon , am mers la filme indiene impreuna cu tot orasul, am fumat in padurea de la marginea orasului cu cei mai mari decat mine. Ma ascundeam pentru mici placeri in fundatiile blocurilor care se construiau in jurul nostru. Peste casele vechi ale ardealului.
Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conte cu adevarat in viata? Care sunt lucrurile simple care te fac fericit?
Ei si ce daca ne pierdem in detalii? Detaliul face diferentza :)) Ce ma face fericit zici? In zilele in care sunt cu cineva e foarte posibil sa ma faca fericit acel cineva, in zilele in care sunt singur ma poate face fericit o cafea bauta intr’un loc cool, o bicicleta buna cu care sa bat dealurile sau orasele in care regizez, o muzica bizara ascultata in casti . Sunt multe lucruri , nu asta e problema. Marea problema mi s’a parut mereu identificarea fericirii. Apoi numirea ei. Si teama sa n’o confund cu altceva si astfel sa ma fac de ris.
De aceea mi se pare mai decent sa folosesc inlocuitori ai cuvintului ‘fericire’. Care nu au aceeasi rezonanta. Nu sunt un radar pentru fericirirea din mine si din jurul meu . Si nici nu pot vorbi despre fericire cu aceeasi usurinta cu care o fac multi altii . Pe la televizor de exemplu. Imi amintesc ca in caietele de amintiri sau in oracolele adolescentei gaseam fara nicio problema definitii stupefiante ale fericirii.
Faci niste poze extrem de expresive. Cum iti vine inspiratia?
Mersi. Inspiratia vine exact din subiect. Restul e regie 🙂
“Nu cred ca exista vreo fiinta care sa poata fi completa fara dragoste. Nu iubesti – nu traiesti.” Sunt vorbele lui Marian Adochitei. Crezi ca exista viata fara iubire?
Credeam ca Adochitei e actorul care a jucat la mine in ‘inimi cicatrizate’. Nu stiam ca exista si filosoful Adochitei :)) . Am toate motivele sa cred ca Adochitei si cei foarte multi care au spus’o inaintea lui au dreptate. Ce pot sa’ti zic mai mult?
(foto Irina Theodoru / rofilco- Radu Afrim- fotografiind actorii )
O sa te rog sa imi caracterizezi in cateva vorbe cativa actori romani care mie imi plac extrem de tare.
Ana Ularu
Cand se face un tabel pt casting cu actrite sexy si talentate ( in ciuda lamentatiilor stupide ca nu prea mai avem din astea) Ularu e cap de lista. Altii o trec la categoria : interesanta si talentata 🙂 insa degeaba o pui pe lista pt ca ea e in budapesta, filmeaza pentru serialul ‘borgia’.
Ioana Marchidan
Disponibila in sensul creativ. Merge cu tine pana la capat. Da cu capul. Si cu picioarele. Nu pune multe intrebari. Ea e contorsionata din fotografii.
Nicoleta Lefter
icon . Nico icon ii zic eu. Inspira multi artisti . Cum erau muzele artistilor din alte vremuri. Astea au cam disparut de pe la noi. Leftereasca readuce moda asta pe dambovitza. Poate nu e singura . Nu se mai dezbraca pentru fotografii la fel de usor cum o facea acum vreo 8 ani. Eu zic ca e pacat.
Istvan Teglas
Ludic. Nemultumit daca nu’l provoci. Calm in aparenta . Atipic in peisajul teatral din Bucuresti. Spectaculos pe scena. Cameleonic . Perfect in travesti. E contorsionistul din fotografii. Ideal pentru fotografii nud. Musai de arta!
Crina Semciuc
Fragila, fotogenica, frumoasa, fantastica in fostul Napasta. Stie sa asculte . Si sa ofere.
Raluca Aprodu
Cu siguranta mult mai mult decat o imagine frumoasa. N’am lucrat prea mult cu ea , a fost in Avalansa si in cateva sedinte foto. E pe lista scurta celor frumoase si talentate. Frumusete clasica. Gen fetele care pozau pentru fardul de pleope din anii 70 .
Marius Manole
El e vibe’ul ultra pozitiv dintr’o echipa. Si o face pe pielea lui. Un cliseu : e un talent imens. Unii zic ca e frumos. Nu mi se pare. Am facut cu el/ pentru el multe spectacole. Ma mir ca inca n’a scris nimeni o carte despre Marius. As face’o eu dar nu am timp.
Emilian Oprea
Il stiam bine de vreo 12 ani. Facea figuratie la Braila cand am inceput sa fac cu el/ pentru el cateva din cele mai incomode spectacole ale mele. Oprea nu avea limite (asta e de bine). Isi baga piciorul daca nu era axul in jurul caruia se construia ceva. Asta m’a atras la el. Plus look’ul androgin, total atipic pentru machismul care domina atunci teatrul ro. De cand a filmat ”De ce eu” il cunosc din ce in ce mai putin.
Mihai Smarandache
Foarte bun actor. Si are o ureche muzicala perfecta . E fragil si dur. E discret. Nu se baga in fatza. Poate face personajele cele mai grele si poate fi bun intr’un spectacol prost . Asta nu le iese multora. L’am adus la odeon pentru ca in Inimi cicatrizate pe care’l facusem la constanta era fabulos. Desi era la debut. Aproape genial in ”E doar sfarsitul lumii” spectacol mai vechi de la Odeon.
Ilinca Manolache
E una din putinele actrite cu atitudine. Contestatara, deci curajoasa. Avem o gramada de amici comuni. Toata lumea zice ca e mega talentata . Eu n’am prea vazut’o. (Shame on me. Nu’s prea umblat pe la teatru) . Am fotografiat’o tot in ipostaza sexy ( impreuna cu Diana Roman) pe la mare , prin ceva boscheti. Sper sa lucram candva impreuna desi ea e un om de baza al teatrului independent.
Irina Antonie
Wow ! Energie! Energie! Daca am lipsit doua luni din Bucuresti , o intalnire cu Irina ma pune la curent cu tot ce’ am pierdut. Si e funny. Din ce in ce mai buna pe scena, dorita de multi ( regizori) , sofisticata si utila poate fi sufletul oricarui proiect de grup. E o fetita care nu se teme sa se imprieteneasca cu noi, dubiosii teatrului.
Toate fotografiile din acest material ii apartin lui Radu Afrim.
Fantastica remarca cu ,,panouri electorale dadaiste”. Interesanta trecere in revista a acestor… personaje. Felicitari!