“Momentan pentru mine conteaza enorm de mult sa ma ascult, dar sa o fac pe bune chiar si in situatiile nasoale.” Interviu cu István Téglás
Written by Otrava, Posted in Film, Teatru
Are o sensibilitate teribila, o fragilitate pe care rar o vezi la actori. Este extrem de talentat, extrem de modest, vorbeste putin. Are un aer de actor de afara si de fiecare data cand il vad jucand imi aminteste de Nureev. Imi place tare de omul asta si recunosc ca imi doream si mai tare sa stau de vorba cu el la “Romania mea“. Asa ca va invit pe toti sa va bucurati de acest interviu cu István Téglás.
“E vorba despre conflict in teatru” Ce inseamna teatrul pentru tine?
Prima oara am auzit asta la facultate, la un modul ținut de regizorul maghiar Bocsardi. Cuvintele m-au pus pe ganduri si de-atunci reapar la fiecare proiect pe care-l incep, ca un patern. Apoi Esrig a zis la un moment dat dupa ce a vazut performance-ul nostru Dance a playful body, facut
cu Andreea in urma cu zece ani, ca acolo conflictul nu era pe scena, ci in corpul meu. Mi-a raspuns la multe din intrebarile pe care le-aveam atunci.
Revenind, teatrul din pacate in momentul acesta al vietii mele inseamna tot. M-a crescut, mi-a dat o directie, m-a scapat de fobii, mi-a dat raspunsuri la intrebarile mele, il iubesc si il urasc la fel de mult.
Cum ai ajuns actor? Intamplator sau de nevoie? Cum te-ai indragostit de teatru?
Nu stiu exact cum am ajuns actor, am doua amintiri in semi ceață din clasa a 4-a sau a 5-a care acum par importante. Sunt o oaie ratacita, cant si ma plimb pe scena cu o papusa de mana in forma de oaie, si plang. In a doua amintire sunt un prinț, e rol principal dar e deja vară, asa că aleg sa ma duc la strand in loc de repetitia generala. Vin copiii dupa mine si spun ca ma
asteapta toata lumea la casa de cultura, inclusiv dna directoare, dar eu refuz sa vin cu ei. Apar a doua zi direct la premieră, il joc pe prinț imbracat intr-un costum alb, care scoate si mai mult in evidenta faptul ca sunt ars la față. Ma mir si eu dar am succes, hepiend.
Indragostit de teatru am ajuns sa fiu abia in anul II sau III de facultate, mai mult din singuratate. La scoala nu mă invăța nimeni nimic, eu nu stiam cine sunt, de unde sa incep. Asa ca pur si simplu m-am obligat sa scot ceva din mine in afara facultatii, pe o scena. Am lucrat singur, mi-am facut un one man show pe care l-am prezentat in Teatrul Ariel unde ma primise directorul Gavril Cadariu, un om a carui privire blanda ma sustinea indiferent daca ma vedea in scena, sau pe strada.
Fața in fața de unul singur cu publicul a fost un test pe care l-am trecut, momentul insa s-a dovedit a fi hotarator pe mai multe planuri. La facultate profesorii au inceput sa fie mai atenti la mine, in ce mă distribuie, iar eu am inceput sa ma iau in serios si sa lucrez mai mult. Dar cel mai important este, nu stiam asta pe-atunci, ca mi-am depus bazele pentru viitorul pe care il traiesc in prezentul de-acum.






Tata imi spunea mereu sa fiu modest si sa respect pe toata lumea pentru ca de la fiecare om ai ce invata. Ce ai invatat cel mai de pret de la parintii tai?
Eu de la tata nu am invatat nimic, singurele amintiri pe care le-am de pe vremea cand eram toti impreuna, sunt iesirile lui de criza. Ce-i drept pe astea le-am invatat, dar n-am dat in nimeni niciodata. Mama m-a invatat multe, bunica la fel, o aveam si pe sora-mea. M-au crescut numai femei, poate de asta simt o caldura uneori fața de oameni. Sunt extrem de empatic, si lipseste din mine nevoia de-a ma confrunta cu un alt mascul.
Ce trebuie sa faca un actor foarte tanar ca sa joace? La tine cum a fost?
Ca sa joci, adica sa faci parte in mai multe proiecte, nici macar talent nu trebuie sa ai. Trebuie sa ai un pic de noroc si sa muncesti enorm de mult, indiferent de conditiile fizice/psihice date. Trebuie sa lupti cu orgoliul tau si sa castigi, dar cel mai important e sa rezisti. Toti anii aia care se petrec fara ca tu sa contezi deloc, dauneaza grav psihicului si nu exista pastila la asta. Trebuie sa ai in tine ceva, nu la talent ma refer ci la un gand, o convingere ca ai ceva de spus pe bune. Asta trebuie sa fie suficient de puternic, cat sa-ti ajunga ca solutie la toate durerile fizice si psihice, la toate dezamagirile, crizele si catastrofele care ti se intampla. Daca peste toate astea ai si talent nu inseamna ca iti va fi mai usor, dar te poti diferenția.
Eu urasc insistenta tinerilor care vor sa se afirme cu orice pret, si pe orice cale..meseria asta e destul de josnica cat sa nu trebuiasca sa insisti.
La mine a fost in felul urmator, la inceput am avut un gand clar, o dorinta adevarata legat de ce-mi doresc sa fac. Apoi a trebuit sa cobor in mine, sa verific daca nu cumva a fost un lucru superficial, sau ceva doar de orgoliu. Spun asta pentru ca multa lume din jurul meu care merita ‘să ajungă undeva’, a renuntat, oameni mai puternici decat mine au disparut, asta mi s-a parut inspaimantator. Am ramas foarte singur si-a trebuit sa pun iar sub semnul intrebarii totul. Cu greu am mers mai departe dar dupa ce-am reusit sa trec de partea asta, n-a mai trebuit decat sa astept, si sa astept, si sa astept momentul potrivit ca sa pot pune in practica dorința pe care-am avut-o la inceput. Declick-ul se poate intampla oriunde, chiar si intr-o sala de biblioteca de la Bacau, nu-i nevoie de Sala Mare de la Teatrul National. Dance a playful body a avut premiera la Bacau intr-o sala de biblioteca cu un public restrans, pentru mine s-a dovedit a fi-un al doilea moment hotarator, a sosit clipa sa-mi transform dorința in credință, si eram pregatit.





“Un artist trebuie sa constientizeze si sa tina cont in arta lui de vremurile in care traieste” Cat de mult conteaza treaba asta?
Cel mai mult. Ei sunt singurii artisti pe care pot sa-i iau in serios. Tocmai am fost la Londra cu Marius unde am vazut un one man show: Ian Meckellen On Stage.
Aduc aici exemplul lui pentru ca este un domn la 80 ani care reuseste cel mai bine acest lucru. Ne-a primit cu un spectacolul atat de direct, fragil, uman, timp de trei ore ne-a dat o lectie atat de subtila despre autenticitate si efemeritate, incat era clar ca-n viata o singura data ai parte de-asa ceva. Puterea unei astfel de performanțe vine in primul rand din felul in care iti traiesti viata de zi cu zi.
Citeam un interviu cu Rodica Lazar si spunea o treaba foarte misto: “In viata asta m-am intalnit cu oamenii potriviti. Vreau sa spun, ca intr-un fel, intalnirile astea conteaza multa vreme dupa ce s-au petrecut; mai ales atunci.” Ai avut asftel de intalniri? Poti sa imi spui care ti-au fost cele mai
dragi?
Rodica puncteaza bine, acelea sunt aproape singurele intalniri care-ti raman. Din fericire am avut parte de ele si de obicei au functionat pe ambele planuri, cei cu care m-am intalnit prin a lucra impreuna, au ajuns sa-mi fie foarte apropiati. Nu vreau sa aleg care-mi sunt cele mai dragi pentru ca toate au avut importanta lor, și ar fi unfair.
Marin Moraru spunea intr-un interviu: “Un actor isi doreste sa joace pana in ultimul moment al vietii lui. Da, vrea asta pentru ca asta este scopul vietii lui. Beligan a spus ca vrea sa moara pe scena. E logic, ganditi-va, daca as croseta foarte frumos, as dori sa crosetez pana cand imi cade croseta din mana.” Ce isi doreste un actor?
Asta nu stiu, eu imi doresc daca voi avea ocazia, sa nu imbatranesc urât. Imi doresc indiferent de ce lume voi trai, sa duc mai departe deschiderea, empatia invatata de la mama, față de orice si de oricine, chiar si in momentele in care sufletul meu nu poate sa inteleaga si sa accepte
anumite lucruri, sau mai ales atunci. Imi doresc sa fiu cat se poate de impacat cu mine, indiferent de ce voi face mai departe. Sa stiu cand sa renunt la absolut orice, pentru ca cel mai deprimant lucru e sa vezi un om in varsta care e nemultumit, si care se agata de lucruri sau de altii. Peste toate astea cred ca scopul unui om e, daca viata lui depinde doar de el, sa paraseasca lumea asta in liniste.





Esti foarte implicat in proiecte sociale, ajuti oameni, faci lucruri bune. Simti ca trebuie sa facem mai multi treaba asta? Ce am putea face sa atragem mai multi oameni sa faca treaba asta?
In primul rand nu sunt foarte implicat si nu ajut oameni. A ajuta inseamna sa te duci la ei, sa pui mâna si sa faci ceva pe bune, eu nu fac asta, eu sustin oameni care reusesc sa o faca. Da, ar trebui sa faca mai multi treaba asta, pentru ca unii nu suntem in stare. Singurul lucru care atrage mai multi oameni e sa pui umarul, la propriu.
“Toti oamenii au nevoie sa se agate de ceva. Acum m-am agatat de viata.” Sunt vorbele lui Marius Manole. Tu de ce te-ai agatat?
Eu tot de viată incerc sa ma agăț. Dar viata asta despre care vorbeste Marius e inca departe de mine, el are o imagine mult mai sanatoasa si-n primul rand realista despre viață. Eu mai am nevoie sa ma trezesc, dar mi-e frica de mor.
Faci un rol minunat in La Gomera. Felicitari. Ce a insemnat pentru tine aceasta experienta?
Multumesc, pentru mine aceasta experienta dupa cum am mai spus-o, l-a insemnat pe Corneliu. Eu nu stiam nimic, nici macar nu terminasem al doilea film in care am jucat, m-am lasat total pe mana lui si m-am bucurat de toate discutiile pe care le-am avut legat de film, sau de orice. E foarte uman, intalnirea cu el este una dintre acelea amintite de sus.




Ai un loc preferat in Bucuresti? Care este acela si care este motivul?
Locul meu preferat din Bucuresti e la mine acasa, in ultima vreme imi face extrem de bine sa stau acasa. Daca pot sa nu fac nimic cu atat mai bine, daca pot sa urmaresc lumina care calatoreste prin ea, cu atat mai mult.
“Ii sfatuiesc pe cei care se plang de job-urile pe care le au sa inchida ochii si sa-si dea seama pana la ce varsta se vad facand meseria aia.. sa lupte pentru crezul lor.” Sunt vorbele lui Marius Manole intr-un interviu pe blog. Aud tot mai des oameni care se plang ca nu fac ceea ce isi doresc, ceea ce le place, ceea ce vor. Esti unul dintre oamenii care fac ce isi doresc, isi castiga existenta fix din ceea ce le face placere. Cum ajungi sa faci asta? Ce sfat poti da oamenilor care se gandesc cu groaza cand se dau jos din pat si trebuie sa ajunga la job?
Ma gandesc cu groaza la faptul ca sunt oameni care se gandesc cu groaza la jobul pe care-l au. Un sfat mai bun decat cel al lui Marius nu pot sa dau. Eu oricum sunt genul care daca nimeresc sa ma simt bine cu mine, pot sa fac absolut orice pentru ca imi face placere. S-ar putea ca problema lor sa porneasca la nivel uman, aici ar trebui sa se caute mai intai. Nu ma refer la cei care printr-o situatie exterioara lor au un job nepotrivit, ci la cei care detin toate drepturile de-a-l alege.







Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?
Momentan pentru mine conteaza enorm de mult sa ma ascult, dar sa o fac pe bune chiar si in situatiile nasoale. Sa pot sa vorbesc despre asta, sa pot sa spun lucrurilor pe nume fara sa renunt la mine, pentru ca am tendinta sa tin totul in mine, si sa fac puroi in gât. In general in viata cred ca cel mai mult conteaza sa fi om, daca tot ai nimerit asa.
Care e starea ta in momentul asta. Ce status ai pune pe Facebook legat de starea ta de acum?
Am o stare amestecata in ultima vreme, dar nu l-as pune ca status pe facebook. Pe de-o parte am oboselile, cautarile, faptul ca nu stiu cum sa mai ciupesc din timpul meu sa mai citesc cate-o carte, pentru ca in ultima vreme e singurul lucru care ma dezvolta. Pe de-alta parte, mor enorm de multi oameni din jurul meu, majoritatea tineri care au parte de cate-o moarte sinistra, si pe care nu am mai apucat sa-i sun.. Asta e starea pe care-o am: inca nu stiu cum sa traiesc.
“Fericirea este talentul de a nu complica lucrurile.” Sunt vorbele Liei Bugnar itr-un interviu pe blog. Pentru tine ce reprezinta fericirea?
Ce-ai de citezi toti oamenii din viata mea? In afara de dl Marin Moraru pe care nu l-am cunoscut, si pe care incerc sa nu-l judec dupa ultimele marturisiri ale dumnealui, nu cele de mai sus. Stiu ca sunt vorbele Liei pentru ca mi-au ramas in cap, atat de eficienta e fraza asta cu tot cu sensul ei, incat pare ca iti ia niste kile de pe umeri. Pe mine m-a dat pe spate cand le-am citit, si m-a ajutat sa-nteleg ca fericirea pentru mine inseamna la fel.






“Mi-e greu să mă maturizez” Care sunt motivele?
Maturizarea in sine inseamna sa-ti asumi responsabilitatea in totalitate pentru cine esti si ce faci, mie inca nu-mi iese.
Stiu ca joci in “Trei surori” la Afrim. Mi-a placut foarte tare. Felicitari. Cum e spectacolul prin ochii tai?
Multumesc. Spectacolul pentru mine e greu, pentru fete e si mai greu. Pe Radu e greu sa-l accepti la felul cum repetă pentru ca el porneste mereu invers, pentru el spectacolul e ca un tablou perfect gata, în care doar tu încurci, negasindu-ti locu’-n el. Il cunosc de douazeci de ani si lucrez cu el mai mult de zece, modalitatea lui e unica, puterea de-a crea la fel, spectacolele lui se leaga mereu intr-un mod miraculos. E un artist care e constient de vremurile in care traieste si ține cont in arta lui de ele. Trei surori nu e o piesa in care mi-as fi dorit sa joc in mod normal, la varianta lui am dat accept inainte s-o cunosc.
In ce spectacole joci în această stagiune? Unde te poate vedea lumea?
La Teatrul National in afara de Trei Surori joc in unsprezece piese, pe toate le gasiti pe siteul teatrului. In zona independenta am avut trei premiere stagiunea asta, In ploaie la Teatrul Avangardia impreuna cu Marius Manole; A New And Better You la Point Arthub alaturi de Judith State, si de Edith Alibec– care e noua revelatie a teatrului independent, s-o cautati. A treia premiera pe care am avut-o se cheama Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards, e un performance nou cu Andreea Novac, cu care ne intoarcem la origini, la a lucra impreuna dupa mai mult de zece ani de la primul nostru spectacolul, Dance a playful body. Pe 20 februarie de la ora 20 vom avea prima reprezentatie la Linotip-Centru Independent Coregrafic, va asteptam.