“Nu poti sa te bucuri de esecul unei persoane decat daca esti foarte nefericit in viata ta.”
Written by Otrava, Posted in Diverse
E relaxata, are mereu cuvintele la ea, nu vrea sa demonstreze nimic, e implicata in campanii sociale, merge la festivaluri, concerte, isi creste copilasii in cel mai cool mod posibil si are o tona de simt al umorului. Mi-a facut o mare placere sa o am invitata la podcastul Cronicari Digitali pe Amalia Nastase.
Mereu ai fost un om cu simțul umorului?
„Da. Nici nu aveai cum să fii altfel dacă erai dintr-un cartier din ăsta unde erai și cea mai mică și cea mai pricăjită… numai umorul te mai scotea. Și atunci, mă mai băgam și eu în seamă pe acolo și mai făceam o glumă și ăia făceau: Haha, cine a zis gluma asta? Uite, pricăjita aia. Mama ce tare! Și am văzut eu că merge cu asta și am zis gata, așa fac de acum încolo, și uite că am rămas așa. Cel mai mișto este să nu te iei prea în serios, dacă poți. Eu una am zis oricum, ce încredere să ai într-una care a plecat din Rahova, a făcut ce a făcut, pe unde să mă mai dau și șmecheră. Și am zis, lasă măi, au dreptate ăștia care au spus toți de mine că sunt o parvenită. Știți ceva, aveți dreptate! Și atunci, dacă le zici că au dreptate, nici că mai continuă. Am zis că dacă oamenii zic așa, înseamnă că așa e, ce să mă mai iau eu în serios că sunt destui care se pot lua în serios, femei la casa lor, serioase, cu 7 facultăți. Cum să mă iau eu în serios. Hai să vedem în glumă așa ce iese, o ieși un ONG și au mai ieșit. Din glumă.”
Reușești să închizi gura haterilor când le dai dreptate?
„Da, tuturor. Ești o nenorocită care te-ai căsătorit din interes – Da! I-ai furat ăluia toți banii – Da! Ești grasă – Da! Ce să mai răspunzi dacă ți-am zis că da? Și atunci, îți dai seama că nici ei nu mai continuă, nici eu nu mai țin în comentarii hate-ul. Și care e problema că sunt grasă? Sau care e problema că sunt oportunistă? E ceva în codul penal pe care îl încalc? Nu. E în codul penal că n-ai voie să fii grasă? Nu e. E în codul penal că n-ai voie să îți folosești relațiile? Nu. Atunci hai să trăim toți fericiți, mai vedem ce facem în viață fiecare. Dar noi suntem aparte și ca noi nu prea sunt mulți. Asta cu capra vecinului am fost învățați pentru că oricum nu eram lăsați să facem nimic, oricum dacă se ridica unul nu era ok pentru că nu trebuia să fie mai sus decât tovarășul și tovarășa. Și atunci ce să faci dacă tu nu ai nimic din ceea ce îți dorești – stai cu ochii pe unul și pe altul, și cum vezi că se ridică unul de pe gard, pac îi dai în cap. Și asta a rămas în subconștientul nostru colectiv, al societății noastre, dar acum noi suntem lăsați de 32 de ani să facem și alte chestii speciale, dar s-au creat căile alea neuronale în subconștientul nostru de popor care te fac tot timpul să fii cu ochii pe altul.”
„Nu poți să te bucuri de eșecul unei persoane decât dacă ești foarte nefericit în viața ta. Dacă nu ți-a ieșit nimic, dacă ai avut o copilărie foarte chinuită și n-ai știut să îți iei ajutoare să treci peste chestia asta. Mulți dintre noi au avut niște copilării care, chiar dacă aveau bani părinții lor, nu au fost fericite și atunci, evident, ajung niște adulți nefericiți care fac bullying celor mai slabi decât ei. Ajung adulți la 45-50 de ani în funcții de conducere și își revarsă toată răutatea, toată frustrarea acumulată atâția ani pe subordonați și vezi foarte mulți oameni de genul ăsta. Eu încerc să-i învăț pe ăștia mai tineri sau mai slabi să se uite la oamenii ăștia cu milă, nu cu frică, pentru că un om care este rău cu tine, care te pune jos gratuit, e un om care are mari probleme în viața lui. El este foarte chinuit dacă trebuie să-i facă pe alții să se simtă prost ca să se simtă și el bine.”
„Ar trebui să fim mai mulți oameni cărora să nu le pese de răutățile pe care le auzim. Acum suntem în era asta în care suntem și foarte taciți mulți dintre noi și ne deranjează tot, frunzele, ne deranjează că a zis ăla vorba aia și nu trebuia să o zică, și n-ai voie. Faceți ceva în viața voastră și lăsați vorbele tuturor, nu vă mai trebuie să vă mai deranjeze cum vorbește ăla, de ce s-a îngrășat aia, cum își permite aia nu știu ce să facă. Vezi tu de viața ta și vezi cum faci tu, că dacă ești împlinit, nu te mai deranjează nimic, am observat eu.”
Cum e copilăria în Rahova?
„Eu am momente pe care mi le aduc aminte și cumva sunt în stare să le retrăiesc. Nicio secundă nu e sau să zic că e o secundă de pure happiness care se întâmpla în Rahova. Mi-este foarte greu să mai trăiesc în ziua de astăzi pure happiness, bineînțeles când mă uit la copiii mei, dar momentele alea de fericire pură, fără probleme, fără griji, alea le-am trăit în copilăria mea din Rahova. Eu am avut cred că una dintre cele mai fericite copilării dintre toți oamenii pe care îi cunosc eu. Eram afară, ne jucam, nu aveam nicio grijă pe lume, nu mă interesa pe mine că are mama ciocolată sau n-are să-mi cumpere nu știu ce adidași Pionierul, n-aveam nicio treabă. Ce aveam de îmbrăcat trăgeam pe mine și plecam afară și mă jucam. Este uimitor cât de mult ajută jocul copiii, și în ultimii ani în care am stat ca nebunii în casă, sunt niște ani care nu vor putea fi recuperați pentru copii, mai ales pentru cei micuți pentru că te izolezi social și este cel mai rău lucru. Eu am avut o copilărie extrem de fericită în Rahova, cu toate accidentele inerente, cu pietre în cap, cu mâini în vizoace, dar astea m-au învățat să mă feresc de ele, să știu cum un copil slăbuț și firav se poate strecura fără să fie ciuca bătăilor tuturor. Am compensat prin amuzament, erau chestii pe care le puteai face și le-am învățat pe pielea mea. Asta e o experiență pe care nu poate să ți-o explice nimeni dacă nu o trăiești.”
„Le povestesc fetelor și lui Toma acum că s-a făcut mai mare și îmi spuneau fetele când erau mai mici Cum adică voi n-aveați MTV? Stai puțin că de abia aveam un televizor alb-negru. Ce să le explic filtrul ăla pe care l-am avut noi, care era un geam colorat și vedeai un degrade. Și când mi-am luat din ăla, zici că mi-am luat Ferrari. Când mi-am luat filtrul ăla, și după mi-a luat mama video, după revoluție, vai de capul meu. A vândut o Dacie cuiva și a luat un televizor color și un video. Deci nimic din ce mi-a mai luat dup-aia în toată viața mea, casă, mașină, nu contează. Alea când mi le-a luat, nu exista fericire mai mare și am văzut Dirty Dancing de opt sute de ori.”
Cum se bucură copiii tăi?
„Eu i-am și învățat și pe copiii mei să se bucure pur și simplu că există, dar ei tot nu sunt la fel de fericiți cum eram eu când eram mică, pentru că ieșitul ăsta afară ore întregi doar între copii, ei nu-l mai au astăzi. Când se fac mai mari, ies ei, dar îți dai seama că au o copilărie din asta în care au fost cu mașina la școală, ne-am întors acasă tot cu mașina, ne-a dus mama la înot cu mașina. Lucrurile astea îi privează pe ei de interacțiunea socială cu copii de vârsta lor. Da, se întâlneau la înot, dar nu este același lucru. Coclaurul ăla era esența fericirii și, din păcate, nu-l mai am astăzi. Și sunt și ei fericiți pentru că nici nu știu ce au pierdut, că n-au de unde să știe, dar nu sunt ca noi. Eu, dacă compar copilăria mea cu cea a copiilor mei, dând la o parte materialul, am avut o copilărie mai fericită decât cea a copiilor mei. Lucru pe care eu nu pot să-l ofer acum, că unde să ies? Mă duc să stau în Piața Presei Libere, unde să mă duc cu ei? Unde să găsesc copii? Ăia în parc, părinții se uită la ei zici că au ieșit cu trofeul de aur și n-are nimeni voie să-l atingă. Dacă se ating unul cu altul, iese războiul mondial, copiii nu mai au voie să interacționeze. Am devenit niște părinți super protectivi, vrem noi să facem regulile jocului când se joacă doi copii… Nu merge așa. Este vina noastră, a părinților care avem între 40 și 60 de ani că ne-am cocoloșit copiii ca să nu treacă prin ce am trecut noi, dar noi nu am trecut prin nimic foarte rău. Părinții noștri sufereau, că ei știau care e realitatea, noi doar ne jucam și eram toți la fel”.
Oricum copii vor avea alte experiente, trebuie promovata libertatea de a gresi asumat.
Din pacate traim intr-o societate in care bullying este la el acasa, spunem cu nonsalanta orice ne trece prin cap si avem impresia ca este ok, pentru ca “nu suntem falsi”. Total gresit. Ce noi credem ca este ok poate ranii pe altii. Sa putem lupta cu asta este o adevarata arta. Sper ca pe viitor sa ne educam mai mult din punctul asta de vedere.
Cu toti gresim, insa este bine sa nu testam gheata cu ambele picioare!