BLOGU LU' OTRAVĂ

Daca vrei sa ai o discutie misto pe orice tema iti trece prin cap..ea este persoana ideala. Un om relaxat, asumat, foarte misto, mai tanara decat multi oameni de varsta mea, cu o pofta de viata teribila si cu mult umor. Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) e din Brașov si isi face debutul în 2008 cu ”Roșu”, un roman despre o întoarcere după 20 de ani în România post-comunistă a eroinei care emigrase ilegal. În 2010 apare la aceeși editură volumul de poezii ”Hohote&Clocote”, urmat de romanul ”Doi”. Genul programului: mystery&thriller.

Apoi iese la lumina seria Julieta – un thriller care se petrece în lumea medicală, miza fiind întâietatea pe piață a unor cercetări inovatoare. Primul roman al seriei apare în 2014, ”Julieta avea un pistol”, editura Tritonic, București, și cel de al doilea, ”Un glonț pentru Julieta” în 2016. Odată cu seria Julieta, avem de-a face cu spionaj industrial și crime violente, în numele unor cercetări menite să prelungească viața. ”Nu dați cu pietre în Julieta” încheie seria. 

“Sunt Antoneta Galeș iar Tony Mott este pseudonimul meu. Mott este numele pe care l-a purtat mama înainte de căsătorie, adică am un oarecare drept de a-l folosi, nu este ca şi cum aş fi deschis cartea de telefon şi l-aş fi ales la întâmplare.” Doamnelor si domnilor am onoarea si placerea la “Romania mea” sa stau de vorba cu un om tare drag – autorul lunii februarie pe Libris, Antoneta Galeș.

“Și eu aș fi vrut să fiu Tony. Doar Tony nu voi putea fi niciodată. Sunt toate câte sunt, dar mi-am schimbat din nou numele de om 🙂 Sunt Tony Mott Antoneta Gales. Suntem bine.” Cine esti? Tony sau Antoneta?

Amândouă, prefer să-mi spui Tony, totuși. Când m-am apucat de scris, credeam că pot separa cele două existențe, am vrut chiar să nu apar deloc la lansare. Editorul primului meu roman mi-a zis că e o glumă, o toană și să fac bine să-mi bag mințile-n cap. Așa am și făcut, dar tot am publicat sub pseudonim, am vrut să fac asta pentru că numele de fată al mamei mi se părea mult mai interesant. 

Am ezitat mult când m-am adunat pe antonetagales.ro. Despre mine ca autor și  povestirile scurte poți citi pe tonymott.ro. Nu cred că e cea mai bună idee să separ lucrurile, dar nu știu cum să fac altfel. Cel puțin deocamdată. 

Sunt coach, trainer, specialist în dezvoltarea oamenilor și cultură organizațională, am peste 20 de ani de experiență în domeniu, am considerat că e nevoie să semnez cu numele real. Sună pompos și neobișnuit pentru mine. Doar când mă certa mama sau era supărată pe mine îmi spunea Antoneta. Sau Ada când râde de mine. 

Sunt Tony Mott, autor de romane polițiste – cu excepția unuia dintre cele șase pe care le-am publicat. 

Multe lucruri bune si rele ne vin din copilarie. Cei 7 ani de acasa conteaza enorm. Ce iti aduci aminte legat de copilaria ta?

Eu am fost un copil extrem de curios, interesat de lume, care procesa totul în capul lui și căuta singur să dea sens lucrurilor. Eram cumva pe cont propriu, dar mă băzam și pe fratele meu mai mare dacă o luau complet razna lucrurile.  

Citeam foarte mult și mă jucam cu copiii funcție de poveștile descoperite de mine sau cele pe care le inventam singură. 

Eram și supra-mega-extra sensibilă, am avut capacitatea de a vedea că povestea se poate îndrepta în orice direcție. Eram odată în casă și mă jucam cu o prietenă. A venit cineva la ușă și a zis că e Omul Pădurii când am întrebat cine sună, acoperise vizorul. Am sărit pe geam, i-am zis fetiței cu care eram că mă duc după ajutoare.  Am adunat copiii, mamele și buncile lor din curtea blocului, spunându-le că e un ciudat la mine la ușă, și m-am întors cu alaiul acasă, ca să constat că individul era un coleg de-ai mamei, care s-a gândit să facă o glumă. Aveam în jur de șapte ani. 

Fiecare dintre noi este dator sa aleaga viata. Tu ai avut momente in care ai ales altceva?

Personajele mele aleg să ia viața altora sau să și-o curme pe-a lor.  Tot ceea ce fac este să le aduc în față, să le prezint poveștile și să explic care era logica lor, chiar dacă e una defectă, ea există, pentru că situațiile acelea sunt foarte speciale. Primesc ”complimente” de genul: ești diabolică, ai o minte bolnavă, ești sadică. Pentru că ceea ce scriu eu e doar o invenție care nu are legătură cu realitatea, pot doar să fiu măgulită de ele. 

În Seria Julieta (Editura Tritonic: 2014 – ”Julieta avea un pistol”, 2016 – ”Un glonț pentru Julieta” și 2017 –  ”Nu dați cu pietre în Julieta”) uciderea cuiva este inevitabilă uneori, rareori e un scop în sine.  

Eu cred că este important să alegem viața, mai mult decât atât, să fim conștienți că alegerile pe care le facem dau o anumită calitate vieții noastre. Uneori poate fi însă mult prea greu. Prea dureros. Și pot înțelege și asta.  

Daca o singura victima poate parea un doar un accident, mai multe victime alcatuiesc un puzzle care poate parea imposibil de descifrat. Cum este pentru tine “Iarna crimelor perfecte?”

E primul roman a cărui acțiune se petrece doar la Brașov. Seria Julieta se întâmplă în multe locuri: Ana Stancu are un stagiu la Doha, unul în Germania, conferințe la Paris și la Chicago. Pe când ”Iarna” e aici, e frig aproape tot timpul, e rece, Brașovul e înghețat. Am pomenit locuri prin care merg și eu. La Cafeteca Patria de unde iau cafea aproape în fiecare zi, mi-au zis că au văzut fragmentul în care menționez o altă cafenea a lor. 

După ce am terminat de scris romanul mi-a luat ceva timp să-mi dau seama cum e. E mai așezat, mai dens. E un început de serie, Gigi (Regina Alexa) va reveni la toamnă. 

Cel mai mult îmi place când îmi scriu cei care mă citesc și-mi spun: ”nu m-am prins până la sfârșit”. 

De ce crime? Au nevoie oamenii de romane politiste?

Motivele pentru care oamenilor le place genul polițist sau thriller ar fi: senzația de teamă experimentată în siguranță, curiozitatea de a rezolva misterul și de a descifra personajele, acea recompensă pe care o primești la sfârșit când ți se dezvăluie totul și un fel de sentiment că s-a făcut dreptate, chiar dacă nu complet, pentru că se mai întâmplă și asta. 

La seriale polițiste sau mystery&thriller se uită aproape oricine. Consumul de astfel filme e în creștere, la fel și cel de literatură de gen. Diferența între film și carte este că atunci când vezi o poveste pe care ți-o dă altcineva ”de-a gata” e una (filmul) și alta e când îți imaginezi tu (cartea). Cartea polițistă este cel mai bun exercițiu al minții pe care putem să-l facem: ne ține foarte atenți și ne face să căutăm activ soluții de rezolvare a misterului. Sunt studii care atestă că cititul de astfel de literatură este una dintre cele mai eficiente metode de a încetini degenerarea creierului. 

La nivel declarativ toata lumea e #fiertpecultura….in realitate cifrele sunt departe sa spuna asta. Citesc romanii?

Sunt români care citesc mult, sunt care citesc extrem de puțin și sunt mulți care nu citesc deloc. Nimic, niciodată. Cred că e dificil pentru un adult să deprindă obișnuința asta dacă nu și-a format-o mai devreme. Din nou, varianta cea mai simplă ar fi să înceapă cu romane care să-i captiveze atenția, pentru că avem ceva probleme la capitolul ăsta. 

Viata nu sta-n zile si nici in nopti. Sta in intalnirile cu oameni si in amintirile pe care ti le faci. Care sunt intalnirile remarcabile din viata ta?

Mă plimbam pe o plajă în Danemarca și m-am întâlnit cu un domn mai în vârstă, retras din activitate, care-și plimba câinele. Avusese un cabinet de psihoterapie până în urmă cu vreo doi ani. Am povestit mult fiecare dintre noi și apoi ne-am văzut de drum. Nici măcar nu știu care era numele lui, nu am apucat să ne spunem asta, dar am făcut o fotografie. A fost o întâlnire surprinzătoare și foarte frumoasă. 

L-am cunoscut pe Jo Nesbo la Brașov, am vorbit în deschiderea evenimentului la care invitat special. Am avut mari emoții, îmi place mult cum scrie.  

În momentul în care ești deschis să descoperi cât mai mult, fiecare întâlnire este specială, de la oricine poți învăța ceva: fie să faci, fie să nu faci. Mai am un avantaj, în orice situație m-aș afla, sunt atentă și curioasă, oricând pot da peste un subiect bun. 

Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?

Cred că suntem produsul deciziilor noastre, așa cum sunt ele, bune sau rele, există o motivație în spate. Șansa cea mai mare vine din creșterea capacității noastre de a ne observa și din a acționa conștient. Suntem ceea ce decidem să facem cu ceea ce ni se întâmplă, asta numai după ce reușim să avem curajul de a ne observa suficient și de a ne asuma răspunderea. 

Avem nevoie să fim văzuți și iubiți, avem nevoie de conectare. 

Epicur spune că ingredientele principale pentru fericire sunt: libertate – vine cu asumarea responsabilității, gândire analizată – analiza proceselor din capul meu și prieteni, – conectare autentică. 

Chiar daca este un roman politist, ”Julieta avea un pistol” este si un roman despre dragoste, despre cat de frumos poate fi sa te indragostesti, dar si despre cum moare iubirea daca nu este hranita cu adevar, despre cum minciuna otraveste iubirea. Cum s-a nascut “Julieta avea un pistol?”

Ana Stancu este chirurg cardiolog și conduce echipa de cercetări din România. Este găsită cu venele secționate, dar poate fi și un asasinat mascat. Cei care sunt anchetați cu privire la moartea ei declară fiecare în deschiderea romanului că nu el sau ea a ucis-o: fostul soț, fostul iubit, soția fostului iubit, fiica acesteia, actualul iubit, un prieten respins, un pacient îndrăgostit de ea, soția acestuia. Ar fi putut fi oricare. 

M-ai întreabat de la ce-am pornit. De la posibilitatea ca celule de miocard distrus în urma unui infarct să fie înlocuite cu țesut obținut din celule stem. 

“Cum ar fi fost daca ar fi vorbit? Cum ar fi fost daca ar fi reusit sa dea glas celor mai negre temeri pe care le avusese? Cum ar fi fost daca ar fi anulat conferinta? Cum ar fi fost daca ar fi cerut masuri mai aspre de securitate?” Tony Mott ne arunca intr-o lume a cercetarii medicale de avangarda, lume despre care nu stim prea multe. Dar e o lume care ne plimba de la Bucuresti la Tel Aviv, in Irlanda si in Polonia, o lume care ne prinde si nu ne mai da drumul pana la sfarsit, cand, nemultumiti ca s-a terminat, vom astepta urmatorul volum al seriei. Despre ce este “Un glont pentru Julieta?”

Echipa din România-Israel reușește să publice prima cercetările, dar se lasă cu împușcături la prezentarea rezultatelor. ”Glonțul” elucidează adevăratele motive din spatele tentativei de asasinat. 

Am rezumat cândva în două cuvinte fiecare dintre volume: ”Julieta avea un pistol” – adevăr și minciună, ”Un glonț pentru Julieta” – iubire și gelozie, ”Nu dați cu pietre în Julieta” – viață și moarte. 

“Nu dati cu pietre in Julieta” este un roman despre zilele noastre, despre viata noastra, despre lumea noastra.” Despre ce ai vrut sa fie “Nu dati cu pietre in Julieta?”

Despre cum te poți lupta pâna la capătul puterilor. Deși finalul are foarte puține în comun cu un happyend, am primit multe confirmări că doar așa s-a putut. 

Vorbeam la început despre dreptate. Nu toți vinovații sunt prinși. Corupția din sistemul medical e un fel de personaj din umbră, în special în cel de al treilea și ultimul volum în serie: traficul cu medicamente, mita în achizițiile de aparatură medicală sau afacerile oneroase.   

Nu ti se pare ca ne vaicarim prea mult? Ca toti traim tot felul de “drame”? Ca ne vaitam de diverse lucruri minuscule? Crezi ca unii dintre noi au mai multa nevoie de atentie?

În momentul în care alegem să vedem doar ce nu ne convine, doar ce nu primim , doar ce e disfuncțional, doar cei din jurul noastru sunt de vină. Noi suntem nevinovați, dar nefericiți, doar că asta nu mai contează. Libertatea vine cu asumarea responsabilității de a vedea și ce e bun, și ce funcționează și de a alege să facem ceea ce putem cu lucrurile care sunt disfuncționale. Degeaba mă plâng fără să fac nimic. Este doar dăunător.  

Atenție?! Avem nevoie de contact autentic și de iubire. Cu toții. Când ajungem sufiecient de maturi emoțional putem avea acele relații cu acele persoane care ne oferă asta. 

Când a citit fragmentul din ”Julieta avea un pistol”, Ada a plâns la sfârșit. Carla este o adolescentă, fiica fostului iubit al Anei Stancu. Carla: ”Nu am omorât-o eu, mi-aș fi dorit să fiu ca ea.” Ai o fiica foarte talentata, actrita la Teatrul National. Care este relatia cu Ada Gales?

Ada este un om minunat. Am crescut mult alături de ea. Bine, aveam și doar 21 de ani (aproape) când am născut-o. Am făcut și greșeli. E extraordinar că putem vorbi acum despre orice, cu multă maturitate și responsabilitate. Suntem prietene în sensul că ne susținem și ne ajutăm, dar de fiecare dată când e un subiect mai sensibil îi spun că unele din rezervele mele pot veni din îngrijorări de mamă peste care nu voi trece niciodată.

“Ii sfatuiesc pe cei care se plang de job-urile pe care le au sa inchida ochii si sa-si dea seama pana la ce varsta se vad facand meseria aia.. sa lupte pentru crezul lor.” Sunt vorbele lui Marius Manole intr-un interviu la mine pe blog. Tu ce ii sfatuiesti sa faca pe cei care nu isi gasesc calea?

Calea vine din sens și din înțelegerea contribuției. E important să vezi cu ce faci tu lumea ceva mai bună în fiecare zi. Ce oferi tu. Și ce-ți place să faci. Și asta se poate face și din spatele unui calculator, și dintr-un restaurant, și dintr-un spital, și de pe o scenă. Orice ar fi, este esențial să vrei să faci cât de bine poți tu lucrul acela, să excelezi în el. Și asta presupune enorm de multă muncă. 

Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericita?

Dacă zic toate? A fost un timp în care aveam impertinența de a neglija prea multe, eram absorbită de diverse lucruri. Apoi am început să mă antrenez în a vedea cât mai mult din ceea ce se întâmplă bine sau frumos în jurul meu: soare, nori, ploaie, oameni, cafea, sunt o mulțime de prilejuri pe lângă care trecem. Fericirea e capacitatea de a vedea și ce e bun sau bine, de a fi recunoscător, de a accepta emoții fără să te atașezi de ele. 

Iubirea adevarata vine chiar in liniste si e ca… o mangaiere de mama.” Sunt vorbele lui Andi Vasluianu intr-un interviu pe blog. La tine cum a venit iubirea?

Iubirea e un sentiment permanent. Iubim tot timpul. Nu știu dacă a existat un moment anume în care să o fi descoperit. Dacă ne referim la iubirea romantică aș vrea să îl citez pe un bun amic, el zice că știi despre o relație că e bună atunci când e ușor, fără drame, fără temeri. Cred că e important să vorbim și să spunem adevărul. Tot timpul, nu doar în iubire. 

Cum e sa fii autorul lunii la Libris?

Mă simt minunat. Excelent. Sunt bucuroasă și recunoscătoare în același timp. Primesc mesaje cu privire la romane, cititorii se bucură, eu le mulțumesc, le promit să ”ucid” și mai complicat pe viitor și să-i țin cu sufletul la gură cât citesc. Cartile le gasiti AICI.

Nu crezi ca in goana asta nebuna am uitat sa fim mai buni, mai umani, mai empatici. De ce am ajuns aici? Care sunt cauzele?

Deficitul de atenție și impresia că ni se cuvine. 

Ce nu te-a intrebat nimeni in niciun interviu si ai vrea ca lumea sa stie asta despre tine?

“Iarna crimelor perfecte” va fi primul roman care va apărea în curând la Editura Corylus Books din Marea Britanie. Dacă m-ai fi întrebat ce roman urmează să fie tradus. 

Ai pus pe Facebook o fotografie facuta la Sibiu. “Mă pregătesc să scriu o povestire polițistă pentru un volum colectiv care va părea curând, a cărei acțiune se petrece la Sibiu.” Cand iese cartea si ce ne poti spune despre ea?

Cel târziu în vară vom avea un volum colectiv de povestiri polițiste: ”Noir de Transilvania”, împreună cu ceilalți autori de la Tritonic. Fiecare și-a ales un oraș. Am făcut iarna trecută o documentare pentru un ghid turistic la Sibiu și așa am ales eu orașul. Volumul este asemănător celui apărut în 2018,  ”Noir de București”. În povestirea mea din București, ”Vin roșu pentru soțul meu”, ministrul sănătății are o moarte suspectă, posibil datorată rețelei de tip mafiot pe care o crease. Povestirea urmează să fie dramatizată de Radio România și difuzată ca teatru radiofonic în lunile următoare.

Ce status ai pune in clipa de fata pe Facebook?

Fericirea se antrenează prin cultivarea observației, atenției și a echilibrului mental și emoțional. 

Ada Galeș Antoneta Galeș carte Libris roman politist Tony Mott