Povestea adevărată despre frauda secolului
Written by Otrava, Posted in Film
Începutul anului 2008 – Franța introduce o taxă de poluare pentru autoturisme care este fixată în funcție de emisiile de dioxid de carbon pe kilometru. La puțin timp presa din Hexagon anunță cu surle și trâmbițe un scandal care avea sa fie numit “frauda secolului”. Evaziunea de TVA privind cotele de carbon a mai fost uneori numită „fraudă fiscală de carbon“, iar alteori „jaful secolului“. Este vorba despre încercarea de a specula schimbul de carbon, de fapt schimbul de drepturi (sau cote) ale emisiilor de CO2, principalul gaz cu efect de seră de origine antropogenă. Operațiunea ar fi durat din noiembrie 2008 până în iunie 2009 și ar fi implicat o bandă de escroci franco – israelieni, dintre care unii s-ar fi refugiat de atunci în statul ebraic pentru a scăpa de justiția franceză.
Ce s-a întâmplat mai exact? În 2005 Uniunea Europeană a inițiat un sistem de comercializare a emisiilor de carbon în vederea combaterii încălzirii globale și a reducerii poluării rezultate din gazele cu efect de seră. Companiile europene primeau credite pe care le putea vinde sau cumpăra pe o piață bursieră dedicată. Imediat au apărut profitori care au speculat breșa din legislația locală și au cumpărat aceste credite din străinătate (fără TVA) pentru a le vinde (cu TVA) în Franța, folosind conturi offshore. TVA nu a fost niciodată restituită statului. Având în vedere amploarea fraudei, tranzacțiile au fost scutite de TVA din iunie 2009 în Franța. Daunele provocate statului francez s-au ridicat la 1,6 miliarde Euro, în timp ce UE a pierdut cel puțin 6 miliarde Euro! Pornind de la acest jaf am văzut un serial care mi-a placut foarte tare și pe care îl recomand cu toată căldura. Se numește „Despre bani și sânge” și este o producție franceză inspirată din realitate, pe care o găsiți în Focus Sat app.
Scenariul se bazează pe cartea „D’argent et de sang” (2018) scrisă de jurnalistul de investigație Fabrice Arfi, care spune povestea acestei fraude de proporții din Franța anilor 2008-2009. Serialul îi are în rolurile principale pe Ramzy Bedia – pe care l-am văzut recent în “Youssef Salem a du succès” și pe David Ayala – pe care l-am vazut în “Le voyageur” alături de legenda lui Manchester United, Eric Cantona. Ei sunt doi tunisieni, Fitous și Bouli, cu școala vieții și toate trucurile la ei și se folosesc de ele pentru a face rost de bani în rău famatul arondisment Belleville din Paris.
De mulți bani. Belleville este un cartier neconvențional, care găzduiește o piață lunară de alimente stradale care se întinde pe Boulevard de Belleville cu mese în aer liber. O parte a zonei o formează cartierul chinezesc, cu băcănii și restaurante nepretențioase și un nou val de galerii contemporane și de artă stradală.
Cei doi descoperă metoda de fraudă cu TVA și demarează un plan simplu, dar foarte profitabil. Escrocii îl conving pe Jérôme Attias (Niels Schneider) – care face un rol fabulos în “Les amours imaginaires”, capodopera lui Xavier Dolan – un broker pasionat de jocurile de noroc, care prin căsătorie intrase în rândurile unei familii foarte bogate – să se asocieze cu ei pentru a fura peste 1 miliard Euro.
Probleme lor apar când oficialul guvernamental Simon Weynachter (Vincent Lindon) descoperă înșelătoria în timpul verificării de rutină a unui transport de panouri solare. Acesta devine obsedat de prinderea lui Jérôme și înființează o divizie dedicată cazului.
Pentru a scăpa de problemele familiale, Simon se refugiază în muncă și dă startul unui captivant joc de-a șoarecele și pisica, care plimbă privitorii din Paris (unde burghezia populează cartierele cochete, iar escrocii umplu arondismentul Belleville), până în Las Vegas și Tel Aviv, trecând pe la Bursa de Valori din New York și prin cazinourile din Manila. Am văzut primele trei episoade din serial și abia aștept să văd restul.
Povestea este foarte bine închegată, actorii fac niște roluri senzaționale și mâna lui Xavier Giannoli – omul care a luat 2 Premii César pentru „Iluzii pierdute”/„Illusions perdues” (2021) și nominalizări la Palme d’Or pentru „Când eram cântăreț”/„Quand j’étais chanteur” (2006) și „À l’origine” (2009) și la César pentru „Marguerite” (2015) – se vede de la distanță.
Cine încă nu a apucat să vada bijuteria de film “Illusions perdues”, să pună mâna și să vadă 🙂 Pentru fanii 007 serialul are o surpriză foarte plăcută: rolul Juliei, iubita lui Jérôme, este interpretată de Olga Kurylenko.
Așa că vă aștept părerile despre serial și nu uitați că îl găsiți doar în aplicația Focus Sat – (toate cele 12 episoade vor fi integral disponibile în biblioteca VOD din Focus Sat app chiar din ziua lansării, 13.05.2024). Aplicația poate fi testată gratuit timp de 7 zile. Spor la vizionare!
O mini serie foarte buna, o recomand! Acum sunt curioasa sa citesc si cartea, sper sa o gasesc in limba romana, daca nu.. macar in limba engleza.