suntem o adunatura de haotici
Written by Otrava, Posted in Diverse
habar nu avem ce vrem, unde ne indreptam, cine vrem sa ne fie alaturi in drumul nostru, ce vrem sa facem, ce am vrea sa fim, cand am vrea sa plecam, de ce am vrea sa mai stam. suntem de multe ori aici dar gandul nostru acolo.
suntem de multe ori prezenti doar fizic intr-un loc, langa o persoana. nu stim sa tragem linie, ne e frica de un esec, ne e frica sa tragem linie, sa vedem ce facem, ce am putea avea. ne e teama sa rupem o relatie, ne e teama de singuratate, ne complacem in relatii care nu au niciun viitor. din diverse motive. confundam dragostea cu obisnuita si cu rutina. ajungem sa acceptam multe lucruri din diverse motive..credem ca e ultima data cand se intampla. si trecem peste sau incercam sa facem asta. ne raman cicatrici peste tot dar continuam. cand e momentul sa spunem pas…ne gandim ca e mai bine asa si renuntam la idee.
in alte cazuri renuntam prea usor. alt om, alta poveste. de ce sa ii mai acorzi o sansa celui de langa tine? ce rost are. nu stim ce vrem, suntem o adunatura de haotici. in viata personala, la serviciu, peste tot. ne scapa de multe ori esenta, avem cheia la noi si nu o folosim. uitam de ea. in goana asta dupa ceva. nu stim ce. in maratonul asta uitam cine suntem, ce vrem…intram si iesim din vietile oamenilor senini. nu avem remuscari, nu avem regrete. nu ne punem prea multe intrebari. vrem ceva cu orice pret si ajungem sa il avem, il detinem, e al nostru. si ne intrebam senin “acum ce facem cu el?”. vedem care e treaba cu el si renuntam. o luam de la capat. alta cursa, alt finish. vrem sa le facem pe toate, ajungem sa nu ne mai multumeasca multe lucuri, nu mai stim sa ne bucuram, am uitat cum se face asta. credem ca totul ni se cuvine. vrem totul sau nimic. suntem radicali, lipsiti de toleranta.
nu acceptam jumatati de masura. noi suntem centrul universului si noua ni se cuvine totul. vrem si mai mult si mai mare si mai incapator si mai puternic…vrem totul. acum. in secunda asta. vrem sa fie vineri. vrem weekend, vrem vacanta, vrem craciun, vrem prima de pasti, vrem sa nu fie luni niciodata, vrem sa ajungem mai repede la birou…alergam. vrem o relatie senzationala ca in filme, ca in carti. nu lasam de la noi, niciodata. nu dam sansa oamenilor care merita. vrem sa fie vara, vrem sa fie cald, vrem sa fie vacanta, vrem concediu…daca esti indragostit te panichezi. daca ai relatie vrei sa o arzi solo. daca esti singur te agati de toate persoanele..poate, poate ai o relatie cu una din ele.
daca esti intr-o relatie vrei libertatea, daca esti liber habar nu ai ce sa faci cu libertatea. gandim pentru cel de langa noi, nu asteptam raspunsul la intrebari sau din contra punem 1000 de intrebari si asteptam 1000 de raspusuri. acum. fix in clipa asta. daca primesti complimemte de la cineva te gandesti “ce urmareste asta?”. nu suntem deloc degajati, nu avem fetele senine. suntem mereu tulburati, mereu in miscare. nu avem timp nici sa mancam linistiti. daca intalnesti pe cineva si totul merge bine..iti pui semne de intrebare “ce e cu asta?”, “de ce e bine?”….traieste. incearca sa traiesti nu sa supravietuiesti. poate merge 🙂
esti foarte tare! de atat de multe ori le realizam…si niciodata nu facem nimic pt a le schimba. poate candva…undeva…cineva…
adevarat. se numeste “omul modern” 🙂
cam asa este…oare unde este simplitatea si increderea?….dar mai ales unde este remediul?
Greu asta cu traitul. Ne lasam dusi de val si de viata asta care tine apasat doar pe acceleratie. Nu mai e timp de gandit, de simtit, de nimic. Exista si exceptii …
pai atunci hai sa nu mai fie asa. hai sa ne intalnim toti care citesc blog-ul lui otrava impreuna cu otrava si mergem si bem o caffe din aia mare in grup toti in haita, si stam de vorba, ocupam toata terasa si inca 2 strazi. ce ziceti? eu sunt pregatit. voi o sa gasiti scuze? o sa gasiti scuze sau o sa veniti?
Daca ajungeti prin Iasi, give me a call. 🙂
Da, si eu ma gandeam sa scriu despre zombi, acei oameni care nu sunt nici morti, nici vii, care nu reactioneaza la stimuli externi. De care ne temem. Dar atunci cand corpul face ceva si mintea e in alta parte, este fix acelasi lucru si se intampla zilnic, peste tot.
Vazusem un filmulet in care receptionerul de la un hotel, sub tejghea, este inlocuit cu o alta persoana imbracata la fel. Cei mai multi nu isi dadeau seama.
Vestea buna este ca putem decide sa schimbam asta! O data sesizata problema, fiecare poate lucra la schimbare. El cu el sau cu ajutor specializat.
Felicitari! Faptul ca iti scrii articolele fara sa incepi propozitiile cu litere mari imi sugereaza ca scrii ceea ce simti in acel moment… ca si cum nu vrei sa pierzi timpul cu ortografii pentru ca sentimentele se bulucesc sa iasa afara, si nu dau doi bani pe reguli… trebuie sa se faca cunoscute!
“rem sa le facem pe toate, ajungem sa nu ne mai multumeasca multe lucuri, nu mai stim sa ne bucuram, am uitat cum se face asta. credem ca totul ni se cuvine. vrem totul sau nimic. suntem radicali, lipsiti de toleranta.” – total de acord
Multe intrebari retorice 🙂 Daca am renunta la intrebari, am renunta la raspunsuri, am renunta la a ne antrena psihicul in acest mod haotic pe care il prezinti si care de multe ori se dovedeste arta de a trai in prezent, imbinand trecutul si viitorul! Din punctul meu de vedere nu este rau sa-ti antrenezi memoria cu perspectivele intr-o dorinta prezenta! Bineinteles cum totul are o limita, sa avem grija sa nu ne ratacim in capcana chaosului! 🙂
Incearca sa traiesti, nu sa supravietuiesti…so true 🙂
Da… momentan nici nu stiu ce vreau. ..ptr ce sunt aici de ce ma complic…
Insa am o idee despre ce mi-as putea dori si ieri mi-am propus sa imi fac un scop. ..
Am nevoie sa am un scop sa lupt pentru el ca sa opresc conflictele interioare. ..
Suntem in permanenta in conflict cu noi. ..ne grabim cand nu trebuie. ..si o luam incet cand nu e nevoie. .. nici noi nu ne intelegem pe noi ptr. ca cerem mult si vrem sa evoluam in ritm cu altii care sunt superficiali. ..
Nu stiu ce m-a apucqt sa iti scriu asa mult aici. ..asa am simtit nevoia.
Te citesc pentru a-mi incuraja ziua. ..un citat ceva. ..pe fb si il tin in minte toata ziua si pornesc cu el in batalie!:)
Cati din oameni se regasesc in randurile de mai sus…cu siguranta destui…majoritatea!
Oare ce lipseste din mecanismul uman de functionare optim al vietii..?Desigur evolutia spirituala…mai bine zis conectarea atentiei mintii catre Constientizarea Sinelui….acolo unde traieste in liniste esenta fiecaruia dintre noi…
Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el… daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti.
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine. 😉
Asta e… Suntem de acord cu totii ca trecem prin viata fara a trai cu adevarat. Si ne dam seama ca avem nevoie de schimbare. Dar… cum? Ce facem? De unde incepem?…
Bravo ceva cu adevarat fenomenal cam asta este viata noastra de zi cu zi o cursa continua!
In cateva randuri reusesti sa descrii sentimente pe care tot mai multi oamenii le simt dar de care nu sunt constienti.Fiecare articol pe care il scrii are un farmec aparte care pentru cateva minute,ore reuseste sa imi schimbe gandirea, reuseste sa scoata ceva bun din mine.Mi.as dori sa scrii un post despre cum sa incetam sa mai supravietuim si sa incepem sa traim..
gandurile sunt haotice, omul trebuie sa stie sa le stapaneasca.
cat de adevarat… si totusi, din cei care realizeaza toate astea, cati schimba ceva?
continuam sa facem fix la fel, a devenit un fel de a fi..
chiar daca incercam sa schimbam ceva, n-avem “timp” sa facem schimbarea pt ca…. suntem ocupati cu ce ai descris mai sus… sa vedem, sa incercam, poate “cioara de pe gard”e mai interesanta decat “vrabia din mana”….
sau dimpotriva… ne e frica sa incercam….mai bine gaina smotocita cu care ne-am obisnuit, decat paunul de peste gard…. daca o sa-i cada penele totusi? :))
oricum… cred ca omul e facut sa fie vesnic nemultumit de ce are….indiferent ce/cat de mult ar avea 🙂
si as avea un punct la care mi-as permite sa te contrazic: “nu acceptam jumatati de masura” – asta mi se pare normal, pt ca atunci cand faci ceva trebuie sa o faci total… strict parerea mea..
Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com
Vrem, dar în acelaşi timp uităm să dăruim. Când avem, uităm să preţuim … şi tot aşa. Însă toate acestea îşi găsesc răspunsul când lăsăm de-o parte orgoliul, aparenţele, şi invăţăm să ne ascultăm pe noi şi ceea ce simţim. Atunci începe adevărata ” luptă”…
Cat de bine poti sa descrii realitatea..Felicitari !!
Ador sa-ti citesc articolele..Tine-o tot asa 😉
un mare BRAVO Otrava! 🙂
Nu te supara… In numele cui vorbesti?
Iti iubesti nefericirea pentru ca este alcatuita din numeroase reveniri. Cum spunea Camus: “Trebuie sa ne imaginam ca Sisif este fericit” probabil ca repetam toata viata aceleasi prostii si ca poate tocmai asta e fericirea 🙂
Vrem totul acum, aici. Si cand il obtinem nu stim ce sa facem cu el, bine zici. Suntem precum cainii care alearga de zor dupa masini. Ma intreb oare ce ar face daca ar “prinde” o masina. Asa si noi cu toate dorintele noastre, de cele mai multe ori materiale( obiectificam si persoanele de altfel). Ce facem cand obtinem ce vrem? Ne panicam si vrem altceva, pentru ca ce am obtinut nu mai e interesant. Subconstientul nostru “traieste” comod cu ceea ce cunoaste deja, chiar daca nu e cel mai sanatos pentru noi. L-am obisnuit sa “alerge dupa masini”, dar ar trebui sa il invatam ce sa faca cu ele 🙂 Insa asta ar presupune sa il scoatem din zona de confort.
DA!??? asa sunteti voi care cititi “otrava”???
Eu ma trezesc dimineata si zambesc, multumesc pentru ziua minunata care a inceput, multumesc pentru ca sunt sanatos, pentru ca ma simt excelent, pentru ca arat “gorgeous”, pentru viata mea….
Sunt recunoscator, dupa fiecare multumesc pe care il rostesc, fiindca vad lucrurile frumoase, le constientizez si ma simt minunat.
Salut soarele in fiecare dimineata si las pacea sa-mi cuprinda mintea si sufletul.
Opresc gandurile din capul meu; pur si simplu las linistea sa ma invaluie in drum spre servici. Zambesc pomilor, ma bucur la ciripitul vrabiutelor si imbratisez lumea din jur.
Cum fac asta!? Simplu: iubesc viata!
Cum sa iubesti? Tocmai v-am spus mai sus. Opriti gandurile care incep cu NU!
Opriti-le si inlocuiti-le cu ganduri pe care voi le vreti, care va fac sa va simtiti bine.
Gandesc ce-mi doresc sa mi se intample si spun multumesc de fiecare data cand intalnesc frumosul, bunatatea, recunostiinta, si le transmit mai departe.
Toate aceste lucruri, despre care a scris cu “otrava” mai sus prietenul Otrava, sunt pentru a va otravii mintea, fiindca daca le constientizati nu va treziti, ci va adanciti in ele.
Constientizati doar lucrurile bune, ganditi-le si rostitile, apoi actionati catre ele.
Dumnezeu, viata, iubirea, sufletul, eul, spiritul, sunt toate unul si acelasi lucru si se scalda in lumina. Suntem noi in toate si toate sunt doar in noi.
Sa va spun si o poveste:
Intr-o camera intunecata, cea mai mica licarire de lumina (un licurici, un chibrit, o lumanare, etc), se imprastie in jur si creeaza lumina.
Intr-o camera luminoasa, nimic nu poti aduce care sa imprastie in jur negura, asa cum face lumina in intuneric.
Acum ganditi-va ca voi sunteti camera.
Va pup si va iubesc!
Ma bucur nespus ca exact ceea ce eu gandeam,o spui tu public. La un moment dat,chiar evaluasem posibilitatea de a consulta un specialist, constienta fiind de toate aceste realitati ale vietii.Speram sau sper in continuare ca cineva ne poate ajuta sa redevenim oameni, sa ne invete sa traim, sa ne re-invete cu ce se mananca viata asta, pentru ca noi…din pacate..avem cu totii Alzheimer.
DIN PREA MULT EGOISM SI LASITATE, RENUNTAM A INNOTA IN VALURILE VIETII, SI TOTUSI… REUSIND SA REZOLVAM TOTUL, NU AM MAI FI NOI… CI DUMNEZEU….
dar ce faci daca tu esti un om care “traieste”? si traieste tot!! ii place sa iubeasca omul care ii este alaturi si crede ca face totul bine si frumos in relatia care o are , insa intr-un anumit punct dintr-o anumita perioada mai grea din viata, are o scapare si…cedeaza! si-atunci are surpriza sa afle ca omul care ar fi trebuit sa-i fie alaturi, omul in care a crezut, face ca toti ceilalti…i se pare mai usor sa dea “pas”….sa nu mai acorde o sansa…de ce tot mai multi oameni renunta atat de usor? de ce dragostea nu mai are aceeasi substanta? de ce nu mai lupta oamenii si li se pare mai usor sa “arunce” decat sa repare?
Intrebarea care urmeaza iremediabil intr-un dialog imaginar in urma concluziei tale este “cum” ? Da, probabil ca pentru majoritatea oamenilor ceea ce scrii este o descriere a realitatii si a rutinei cotidiene lipsita de prezenta in propria viata. Citind, cativa constientizeaza situatia in care se afla. Si cam atat… Iar cea mai mare parte a comentariilor imi confirma ipoteza. Suntem extraordinari de buni la a ne recunoaste in diverse tipare, povesti, texte, etc. Poate ca uneori avem nevoie de a vedea/ simti ca nu suntem singurii in situatia X, nemultumiti de ipoteza Y – e nevoia de apartenenta pana la urma.
Din fericire nu ma regasesc aici…din fericire iubesc viata cu fiecare moment al ei si tot ceea ce iti poate darui…ma bucur de gesturi simple cum ar fi un zambet sincer al vanzatoarei care iti intinde cafeaua dimineata pana la tandretea si intensitatea imbratisarilor profunde. In acelasi timp insa vad in jurul meu ceea ce descrii. Si ceea ce imi ramane de facut este sa constientizez in fiecare moment si interactiune care este rolul meu acolo, ce dau si ce primesc. Si cum pot face pentru un altul incat sa reproduc acea bucurie simpla si frumoasa pe care mi-o da zambetul vanzatoarei de cafea din drum spre munca?
Zambiti dragilor…in cele din urma, noi oamenii, putem fi frumosi daca avem curajul sa aprindem un bat de chibrit in labirintul ala interior aparent intunecat. In seara asta am impartit un pahar de vin cu un om frumos…care, desi confruntat cu moartea iminenta a unei persoane dragi, are puterea de a zambi…si de a plange…si de a fi vulnerabil. De a fi om si de a simti.
Noi eram frumosi impreuna. Unii oameni spuneau ca eram facuti unul pentru celalat. Ce frumos suna!
Incerc din rasputeri sa alung EU-l si sa vad unde am gresit. De ce nu mai primesc o sansa? Sa fi fost atat de rau si prapastia atat de mare? Cine e de vina? Cine a iubit adevarat si cine a tradat? Rabdarea, intelegerea, comunicarea, tentatiile, caracterul?
Este un haos total lipsit de sensuri si de prioritati. Ne imaginam drumul vietii ca o sosea, cu benzi de depasire si indicatoare, dar nu este asa. Banii si faima pe banda de viteza, bunul simt doar la stanga pe alee. Intersectii confuze si claxoane nervoase la tot pasul.
Omenirea este apatica. Ii lipseste omenia si ordinea care vine din bun simt si respect reciproc.
Otrava, m-ai facut sa plang (ba mai mult, lacrimile mi-au udat documentele cu care urma sa merg la semnat…).
Durereos de adevarat punctul pe care l-ai pus pe I.
Si totusi, nu-i nimic de facut?
Ba da. Sa incercam sa fim oameni
Foarte frumos..la.fel ca toate postarile.
dupa moartea sotului meu am indepartat multa lume!!ma simt mai bine mai libera.imi dadeau sfaturi,ma obligau sa fac lucruri ce nu le doream!!mie foarte greu sa cred in oameni!!prefer singuratatea si sper din inim sa pot relua lectura!!…
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages