BLOGU LU' OTRAVĂ

Monday

2

September 2013

6

COMMENTS

“Trebuie sa cantaresti in viata pentru ce merita si ce nu merita sa te irosesti.” Interviu cu Luminita Gheorghiu

Written by , Posted in Diverse, Film

In 2006 am vazut la Bulandra “Richard al III-lea se interzice”. Era primul spectacol de teatru in care o vedeam pe Luminita Gheorghiu. Imi doream sa o vad si pe scena dupa ce mi-a placut foarte mult in Morometii – filmul lui Stere Gulea pe care l-am vazut pana acum de 10 ori. In iarna lui 2013 am vazut “Pozitia copilului” si m-am indragostit iremediabil de femeia asta. M-am gandit sa fac un interviu cu Luminita Gheorghiu si a acceptat imediat. Va las sa va bucurati de el.

Catrina Moromete, apoi Rivka in Train de vie a lui Mihaileanu, apoi Mioara in Moarta domnului Lazarescu, apoi 432, A fost sau n-a fost, Marfa si Banii, Aurora, Dupa dealuri, Pozitia copilului si Sunt o baba comunista. Concluzia e simpla. Ati jucat in toate filmele de succes din ultimii 25 de ani. Care va este rolul cel mai drag?

Luminita Gheorghiu: Toate rolurile pe care le-am facut imi sunt la fel de dragi, pentru ca am investit in toate 100%. E ca si cum as fi intrebata pe care dintre cei doi copii ai mei ii iubesc mai mult.

Luminita Gheorghiu

In pozitia copilului m-am ragasit.  Relatia dintre Barbu si Cornelia seamana uneori cu relatia dintre mine si mama mea. Cum a fost rolul asta pentru dumneavoastra? Mi se pare ca a fost jucat cu sufletul.

Din fericire pentru mine, sufletul sta la baza tuturor rolurilor mele, indiferent ca e vorba despre unul mic sau un rol principal. Intr-adevar este corecta sesizarea, daca vi s-a parut ca am jucat cu sufletul. Pun suflet in toate personajele, dar mai intai de toate imi folosesc mintea. Astfel analizez si inteleg mai bine ce fel de personaj am de redat.

Cat de greu este pentru un actor sa faca două roluri atat de diferite intr-un timp atat de scurt?

Actorii romani au foarte rar aceasta ocazie, pe cand cei americani, eu cred ca asa lucreaza in mod obisnuit. Acum, drept vorbind, nu mi s-a parut atat de rau sa trec de la un rol la altul.

Luminita Gheorghiu

Exista replica asta la unii oameni “Era mai bine inainte de ‘90”. Cum comentati asta? Existau lucururi pe care sa le regretati din acea perioada?

Daca exista oameni care spun ca era mai bine inainte de ’90, cred ca ei ar trebui sa raspunda primii. Eu nu am regrete in ceea ce priveste epoca ceausista, pentru ca, actrita fiind la teatrul Bulandra, am refuzat sa fac parte din partid si nici acum nu m-am alaturat vreunuia. Politica mea, ca cetatean, este sa muncesc cat pot de bine si cred ca in acest fel pot aduce o contrbutie insemnata societatii. De cate ori am fost cu un film sau o piesa de teatru peste granita, numele Romaniei a fost la rang de cinste, iar acesta este un lucru foarte important.

“Dupa 25 de ani”. La Dumas erau 20…  Morometii este unul dintre filmele care m-au marcat. Cum a fost sa lucrati din nou cu Stere Gulea?

A fost o mare bucurie pentru mine sa ma reintalnesc cu Stere Gulea, cu  Vivi Dragan Vasile, dar si cu alti  cativa actori cu care, de asemenea, am lucrat la „Morometii”. Am simtit in acelasi timp o presiune, pentru ca lumea a iubit acest film si isi dorea sa vada din nou un produs la fel de bun.

Luminita Gheorghiu

Cum a trait Luminita Gheorghiu, din fata televizorului, succesul de la Berlin?

Vai, cu mare bucurie! I-am vazut pe scena si mi-a parut bine ca au fost doar ei, iar eu nu m-am reintors la randul meu. Emotiile mele apar abia dupa ce iau un premiu. Desi nu ma gandesc la asta initial, mi-as dori ca toate filmele in care joc sa ia cate un premiu. Discursul echipei de pe scena de la Berlin mi-a facut foarte mult bine.

“Fetele mele sunt marea mea realizare.” Ati declarat asta intr-un interviu recent. Cat de mult conteaza familia in reusita profesionala?

De cate ori am fost intrebata despre “fetitele mele” – cum le spun eu – asta am declarat si o voi face in continuare. Conteaza foarte mult familia si dezvoltarea armonioasa a copiilor. Dincolo de bunele lor rezultate la invatatura, fetele s-au nascut cu multe calitati, de aceea este si meritul lor ca eu sunt asa. Conteaza foarte mult cum e construit omul si ce gene mosteneste.

Traim niste vremuri tulburi in care parintii se implica uneori prea mult in viata copiilor, unii chiar locuiesc impreuna. Va lasati copii sa isi aleaga partenerii de viata?

Categoric! Ele sa isi aleg atat profesia, cat si partenerii. Daca parintii si copiii locuiesc impreuna, asta nu inseamna ca trebuie neaparat sa se sufoce reciproc. Convietuirea poate sa iti aduca si mult bine. Sufocarea, daca exista, tine de ambele parti implicate.

Luminita Gheorghiu

Cum vi se par vremurile in care traim? Nu credeti ca fugim prea mult si uitam cateodata sa traim? Nu vi se pare ca nu mai stim sa ne bucuram, ca uitam esenta lucrurilor, ca ne socheaza normalitate (faptul ca ne zambeste un vanzartor), nu vi se pare ca mereu cautam fix exact ce nu avem in momentul de fata…si apoi cand gasim nu stim ce sa facem…

Intr-adevar, alergam foarte mult si vremurile pe care le traim, pentru mine, sunt o mare dezamagire. Am sperat foarte mult la o schimbare dupa Revolutie, dar acum nu stiu ce se mai poate intampla. In orice caz, refuz sa ma mai uit la stiri.

Ati spus la un moment dat ca “nici prezentul nu va face fericita”. Care sunt motivele?

Nu cred ca e placut sa deschizi televizorul, unde auzi si vezi toate nenorocirile prezentate. Inainte ne feream de un singur om, acum daca nu esti cu mine esti impotriva mea, ceea ce este foarte rau.

Stiu ca sunteti o sustinatoare a actorilor tineri. Care sunt cei mai talentati actori din generatia tanara?

In clipa in care voi reusi sa vad la treaba toti actorii tineri, o sa pot sa ma pronunt. Acum as comite o nedreptate sa dau nume.

Luminita Gheorghiu

Cum ar putea oamenii politici sa ajute cinematografia din Romania? Ce trebuie facut ca acest domeniu sa fie mai vizibil si sustinut de autoritati?

Industria cinematografica din Romania are nevoie de niste bani, iar autoritatile ar trebui sa construiasca si sa investeasca in cinematografe. Intr-un oras asa frumos ca Sibiul, in prezent nu exista cinematograf. Norocul nostru e ca filmele romanesti sunt iubite si cunoscute la nivel international.

Mi-a placut foarte mult “Piata Vladimir” la Nottarra si m-am bucurat sa va vad la Metropolis in “Baba care asculta Abba”. In ce piese o sa va mai vedem in curand?

Am cateva propuneri atat la teatru, cat  si in film, dar actorii au o superstitie si nu le place sa vorbeasca despre proiectele viitoare. In clipa in care vor fi gata, sigur se va afla.

Cand o sa jucati alaturi de Helen Mirren?
[Rade]. Eu sper ca ieri.

Luminita Gheorghiu

Cum e sa jucati sub bagheta marelui Haneke? Cum a fost experienta Le temps du loup si Code inconnu? Cand am vazut Amour m-am gandit imediat cum era filmul asta cu dumneavoastra in rolul Emmanuellei Riva.

A fost o experienta minunata si interesanta pentru ca am vazut ce inseamna ca un regizor sa aiba tot ce ii trebuie si sa nu planga dupa cateva becuri arse, cum se intampla cu ai nostri la fel de inzestrati ca si Haneke. Am vazut ce inseamna o disciplina de fier, cum cu fiecare compariment este teribil de atent sa-si faca treaba cat mai bine si cum actorii sunt tratati regeste.

Credeti in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care va aduc un zambet pe buze?

Un lucru simplu, dar foarte important e sa-mi vad fetele fericite si sanatoase. Altul ar fi sa-mi vad prietenii fericiti. Si nu in cele din urma ca rolul care mi se incredinteaza sa-mi ofere bucuria de a-l face cat mai bine.

Luminita Gheorghiu

Am patit o faza. Eram la Mall si am vrut sa merg la “Toata lumea din familia noastra”. Si imi spune femeia de la bilete usor resemnata “Stiti ca e film romanesc?”. Pe genu’ “ce naiba cauti aici?”. De ce sunt unii care inca mai au parerea asta despre filmele romanesti?

Faptul ca are aceasta parere despre filmul romanesc nu e ceva atat de grav. Mai grav e ca nu isi face treaba pentru care este platita – si anume sa vanda bilete, nu sa faca cronici. In capitalism, seful doamnei respective ar zice „iti dau salariu in functie de numarul biletelor vandute” si atunci nu si-ar mai permite sa scuipe in propria ograda. Doamna in cauza nu ar face rau sa-si ia un job numai pentru filmele straine. Ne-ar usura munca noua, actorilor romani.

Mama imi spune mereu…inca de cand am plecat de langa ea la 17 ani “Mama ai grija sa nu te irosesti. Nu alerga aiurea in stanga si in dreapta.” Ce sfaturi aveti pentru fetele dumneavoastra?

Acelasi sfat pe care l-ati primit si dumneavoastra de la mama. Irositul asta nu aduce lucruri de valoare. Trebuie sa cantaresti in viata pentru ce merita si ce nu merita sa te irosesti. Desigur, dau sfaturi, dar nici eu nu am trait asa. M-am irosit in multe lucruri care nu meritau supararea mea.

Luminita Gheorghiu

3 motive pentru care cei 50.000 de oameni care au dat like pe Facebook la Blogu lu’ Otrava sa mearga la Sunt o baba comunista (din 23 august in cinematografe)

1. Sa mearga sa vada ce a facut Stere Gulea, regizorul care a produs filmul extraordinar „Morometii”.
2. Daca nu au citit romanul lui Dan Lungul, macar sa stie povestea din film.
3. Sa vina in cinema sa urmareasca „pozitia” babei comuniste.

Luminita Gheorghiu

Photo credit: Anelise Salan


6 Comments

  1. Rosa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.