BLOGU LU' OTRAVĂ

Aseara ma uitam la Garantat 100% si am vazut un interviu cu Marius Manole. La un moment dat s-a deschis subiectul legat de cronicarii de teatru si in general de oamenii care sunt nascuti pentru a critica. Oamenii aia nemultumiti de tot. De faptul ca tu respiri, de faptul ca traiesti pe aceeasi planeta cu ei, de faptul ca pur si simplu te-ai nascut.

Inteleg critica si chiar cred ca de multe ori poate sa faca lucruri bune. Cred ca oamenii pot sa invete din critica constructiva. Insa azi nu vorbim despre asta…ci despre omul ala suparat pe orice, omul ala care critica si cand tu respiri langa el. Manole spunea ca a ajuns la stadiul in care nu ii mai asculta. Pur si simplu nu mai vrea sa citeasca ce scriu oamenii astai, ce comenteaza pe retelele de socializare, pe la tv, etc. Omul a devenit imun.

“Eu sunt actor. Daca fac un spectacol prost asta este. Nu am o meserie care sa fie atat de importanta. Nu sunt medic. Un medic daca a gresit ceva e posibil ca un om sa moara. Aia e drama.”

Andreea Esca spunea acum cateva luni la o conferinta Avon ca nu citeste niciun comentariu negativ la adresa ei. Pur si simplu nu vrea sa auda despre asta.

“Oricine gaseste motiv de a critica la altii ceea ce altii gasesc de criticat la el.” Francois de La Rochefoucauld

Radu Afrim spunea intr-un interviu penrtu clubdiverta.ro o treaba foarte misto despre criticii de teatru: “Aş vrea să virez mai mult înspre porn. (Afrim râde). Mi-aş putea cumpăra pentru casă parchetul pe care mi-l doresc. Unde am ajuns cu munca mea? He he… Aş vrea să cred că deep arte, însă tot apare câte o idioată care-mi zice că bat pasul pe loc. Şi eu mă tot gândesc câţi ani a ţinut perioada albastră a lui Picasso şi zic că nu stau rău. Decadenţa pornografiei i-a atras mereu pe artiştii cu mutrele cele mai serioase din lume. Nu e cazul meu. În Germania nu mai e nicio problemă cu dezbrăcatul şi sexualizatul pe scenă. La noi apar d-ăştia plictisiţi de nud. Care zic ‘’iar???’’. Explică-mi şi mie cât de puţin rafinat poţi să fii să găseşti repetitiv corpul uman? Cât de neumblat pe la şcoala ochiului? Sau cât de atrofiat? Evident, poţi avea probleme cu propriul trup, dar încerci să ţi le rezolvi cu decenţă. Sau, dacă nu le poţi rezolva, te resemnezi cu aceeaşi decenţă. Nu există două ipostaze identice ale aceluiaşi nud. Există lumini şi zeci de stări pe care un trup le poate absorbi din spaţiu. Dar câţi critici de teatru din România au ochi? Ţi-i număr pe degetele de la un picior. Spectatorii sunt mai educaţi. De multe ori. Experienţa nemţească mă va elibera şi mai mult. Sunt foarte mulţumit din partea asta. Lumea e foarte troglodită, mai ales prin unele teatre bucureştene.

Adevăratul prost gust traversează pe roşu şi nu ia amendă. Însă un nud care emană sexualitate e călcat de maşina poliţiei teatrale tocmai când traversează pe verde. Astea sunt momentele în care mă bucur ca un cretin că ştiu să fac fotografii. În felul meu……Spectacolele mele mai recente vin cu anumite semne, cărora nu mă simt obligat să le găsesc justificări. Publicul care intră în trip se bucură de ele, criticii mai puţin … nu le dau şansa asta.”

“A critica pe cineva este inutil. Critica este primejdioasa, fiindca ea raneste amorul propriu si stârneste ranchiuna.” Dale Carnegie

Ce au in comun toti oamenii mentionati mai sus? Sunt varfuri in domeniile in care activeaza: Manole este unul dintre cei mai buni actori pe care ii are Romania, Afrim este unul dintre regizorii care au revolutionat teatrul romanesc iar Andreea Esca este cea mai mare vedeta tv din Romania. Si daca nu era destul…mai am un exemplu. Si ce exemplu. Este vorba despre cel mai mare actor pe care l-a avut vreodata tarisoara asta.

Intrebat intr-un interviu pentru Revista “Teatru”, Toma Caragiu vorbea despre criticii de teatru:

“Nu citesc cronici. Niciodată! Când am jucat în „D-ale carnavalului”, două cronicărese care, în timpul liber scriu la ziare, au declarat că „în Pampon – Caragiu nu spune nimic!”.

De unde știi dacă nu citești?

Mi-au spus colegii! Apoi, la Paris, la Teatrul Națiunilor, cronicarii parizieni au spus altfel. De unde știu? Mi-a spus nevasta.” – sursa aici

“Criticul, ca şi medicul, constată şubrezeniile şi încearcă să le lecuiască. Cu o deosebire: medicul primeşte pacienţii, criticul se duce la spectacol. Medicul pre­scrie reţete care tămăduiesc bolile curabile, criticul nu dă soluţii — cu toate că de multe ori ar fi binevenite — dar lansează observaţii şi constatări de ansamblu şi de amănunt, care, dacă sînt judicios făcute, ajută mult. De ce n-ar urmări şi criticul, ca şi medicul, efectul tratamentului administrat ? De ce să nu se apropie cu toată dragostea de spectacol şi să-l socotească un produs la a cărui finisare şi perfecţionare trebuie să contribuie ?” sursa aici

Si asta nu se intampla doar in teatru. Se intampla in viata noastra de zi cu zi. Sunt oameni care se trezesc cu scopul acesta: sa critice. Sunt oameni care merg la evenimente si mimeaza socializarea apoi critica. Suntem o natie pe care o fute grija ce face ala de langa si mai ales ce nu face bine ala de langa. Ne roade, ne manaca tare.

Am vazut cornici de film in Romania in care cei implicati sunt desfiintati doar pentru ca nu sunt prieteni cu criticul. Si oameni care sunt ridicati in slavi tocmai pentru ca sunt din aceeasi gasca cu criticul respectiv. Despre decenta, educatie, civilizatie, bun simt probabil ca oamenii astia nu au auzit.

“Ne concentram prea mult pe detalii nesemnificative. Greseli, care de altfel, nu au deteriorat esenta idei care se dorea transmisa.” Vanam” fiecare “scapare” a celor din jur si tinem sa o corectam, sa ne simtim mai bine, superiori. Sa ii criticam  pe ceilalti a devenit un must-have in viata noastra. Ii criticam pentru alegerile vestimentare, pentru relatia de iubire in care se afla, pentru ce mananca, pentru ce gandesc…si astfel intram intr-un cerc vicios. ”x” m-a criticat in situatia ”y” asa ca astept cu nerabdare momentul ”z” in care face un pas gresit, sa-l pot apostrofa.” Lizzie

Andreea Esca Marius Manole Radu Afrim Toma Caragiu