BLOGU LU' OTRAVĂ

Wednesday

16

November 2022

0

COMMENTS

“Unul dintre motivele pentru care publicul s-a reîntors la concertele noastre si la festivalurile noastre a fost ca nu l-am subestimat niciodata”

Written by , Posted in Music

S-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ.  A cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Théâtre des Champs-Elysées din Paris alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio din București, Filarmonica „George Enescu”,  Filarmonica Transilvania din Cluj, Chaarts Chamber Artist din Zürich sau Kamerata Kronstadt. A colaborat cu Juliane Banse, Shlomo Mintz, Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Nobuko Imai, Elena Bashkirova, Radovan Vlatkovic, Daishin Kashimoto, Olli Mustonen, Gilles Apap, Frans Helmerson, Mihaela Martin, Ilya Gringolts, Vladimir Mendelssohn, Louis Lortie, Giovani Sollima şi Thomas Demenga. Doamnelor si domnilor..am o onoarea si placerea sa il am invitat la podcastul Cronicari digitali pe Răzvan Popovici, director executiv al Festivalului SoNoRo.

„Sunt multe ingrediente care duc la reușita sau eșecul unui concert, dar evident că sunt seri emblematice unde cânți cu bucurie, cu mândrie, cu un pic de teamă. La Carnegie Hall în New York am avut marea onoare și bucurie să cânt de trei ori, ceea ce este un lucru extraordinar pentru orice muzician. Evident că ai cumva așa în subconștient tot ce s-a întâmplat acolo din partea a doua a secolului XIX când a fost inaugurat de Ceaikovski, și, după aceea, toată pleiada de muzicieni extraordinari, de idoli care au cântat și au concertat acolo, și evident că te simți responsabil, ești foarte mândru că ai reușit să cânți acolo, ai stresul cu care o clădire și o istorie atât de zdrobitoare și ilustră te apasă cumva și trebuie să faci totul cum poți mai bine. Astea au fost niște experiențe de neuitat. Unde îmi place mie să cânt, pe de altă parte, sunt sălile din Viena, pentru că este un public așa cum mai rar întâlnești. Este un public extrem de vibrant și de priceput în a asculta, cum este și publicul din Japonia, de altfel. Tot așa îmi aduc aminte în Suntory Hall, acum câțiva ani, când am cântat prima dată, cum calitatea liniștii în sală era una foarte specială”.

„Cred că ce am reușit cu SoNoRo pe parcursul acestor mulți ani a fost un fel de renaștere a muzicii de cameră, pentru că, înainte să începem noi cu un festival dedicat special muzicii de cameră, cu toate că toată muzica se desfășoară într-o cameră, publicul nu își dădea seama că, uneori, când ia parte la un festival, ia parte și la o festivitate, deci la o sărbătoare, și, aceste ediții peste ediții pe care am reușit să le organizăm în 14 ani, au făcut ca publicul să se atașeze de SoNoRo, și implicit după aceea, descoperind acest trend de vast repertoriu și această lume a muzicii de cameră care este extrem de bogată și de satisfăcătoare pentru că uneori ai maximum 10 muzicieni care cântă 200%, unii dintre cei mai buni din lume sunt aduși să cânte împreună și sunt momente de neuitat și pentru public. E o muzică care te face întotdeauna să vrei să asculți mai mult și să descoperi mai mult. E așa ca o cutie plină de nestemate pe care, cu cât le cercetezi mai mult, cu atât îți vine să le înmulțești.

„De asta și cântăm. Cântăm pentru a bucura publicul, a-l încânta, a-l înnobila, a-l face mai bun. Pe de altă parte, pe parcursul anilor am văzut că unul dintre motivele pentru care publicul s-a reîntors la concertele noastre și la festivalurile noastre a fost că nu l-am subestimat niciodată și l-am provocat un pic. L-am făcut și să reflecte, să se gândească un pic la existență, la viață, la muzică. Prin seria de concerte «Prin conace și castele», l-am făcut un pic să reflecteze despre patrimoniu. La SoNoRo l-am provocat în fiecare an cu tema festivalului, pentru că în fiecare an festivalul are o temă, și am văzut ce frumos a fost să-l provoci, să-l faci curios, să-l stimulezi. Mi-aduc aminte că ediția de acum câțiva ani a fost intitulată «Hide and Seek», deci ne-am jucat de-a v-ați ascunselea prin oraș și oamenii au făcut un efort. De exemplu, în două seri, late-night concert, pe la ora 10-10:30 seara să găsească întâi unde avea loc respectivul concert. Concertul avea loc în clădirea Universul, și dacă nu făceai un efort, nu puteai să știi unde avea loc, și astfel nu puteai să ajungi la concert. Iar, pe de altă parte, ce mai este important, cum am reușit să atragem acest public, a fost că am făcut întotdeauna programe foarte ingenioase și bine alcătuite, astfel încât fiecare concert să fie un mic univers. Și când te duceai acolo, descopereai acest univers îm care, evident, trebuie să ai ochii deschiși și să pășești cu încredere.”


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.