BLOGU LU' OTRAVĂ

Friday

24

August 2018

2

COMMENTS

“Am suferit, am jelit, n-am inteles, apoi am inteles ca nu e nimic de inteles in dragoste, am iesit la dans si am iubit din nou :)” Interviu cu Andreea Esca

Written by , Posted in Diverse

Este in manualul de istorie, este persoana al carui nume iti vine primul in cap cand te gandesti la televiziune, este o femeie care rade tot timpul, optimista, o femeie implinita -cu doi copilasi mari si misto si un sot foarte cool. De multa vreme mi-am dorit sa fac interviul asta la “Romania mea“… de foarte multa vreme. S-a intamplat fix acum si ma bucur tare sa o am alaturi, intr-un interviu de suflet, pe Andreea Esca.

Cand am intrat la Facultatea de Jurnalism in 2001 toate colegele isi doreau sa fie Andreea Esca. Mi se pare o chestie foarte tare. Tu cum vezi treaba asta?

Nici nu stiu cum sa-ti explic. Eu n-am vrut sa fiu ca cineva pentru ca fac parte din generatia de dupa Revolutie care nu isi dorea modele din perioada comunista… Si apoi, eu am ajuns din intamplare sa fac aceasta profesie deci nu urmaream pe cineva in mod deosebit… Acum, cred ca este normal sa ai modele, idoli, dar e foarte important sa ai incredere in tine si sa-ti doresti mai presus de orice sa fii tu insuti. Sa admiri pe cineva dar sa nu-ti doresti sa fii o copie a nimanui.    

Ai facut pionierat in televiziune. Ai fost prima care a calcat pe un drum nou. Cum a fost experienta Canal 31? SOTI? Cum a fost inceputul in PRO TV?

Totul a fost o intamplare fericita. Asta, pentru ca  din intamplare am ajuns la jurnalism. Apoi un prieten mi-a zis despre un concurs la Soti, am inceput sa prezint stiri din noaptea zilei in care am dat proba la SOTI pentru ca Dna Marilena Rotaru care era producatoarea jurnalului in acea zi m-a vazut cand dadeam proba video in studio si m-a considerat potrivita, banuiesc ca la SOTI m-a vazut Dnul Sarbu, desi el zice ca m-a remarcat cand i-am luat un interviu, ma rog , tot din partea SOTI, m-a chemat la un interviu pentru ce avea sa fie viitoarea televiziune PROTV, iar eu m-am dus  dupa ce mi-am terminat cursurile la CNN unde castigasem o bursa SOROS ☺. And the rest is history.

Inceputul PROTV a fost superb, ca toate inceputurile. Fuseseram alesi care de pe unde, dar cu acceasi dorinta de a schimba fata televiziunii din temelii, ceea ce am si reusit. Pana a fost lansat postul , la 1 Dec 1995 am bautut vreun an mingea la perete. Repetam tot felul de formule, scenarii, iar eu imi faceam si reportajele pentru CNN. Dupa lansare, fericirea zilelor din 96 cand in fata si in curtea PROTV erau zeci de mii de oameni nu se poate descrie. Simteam ca scriem istorie in media. Revelioanele in strada, organizate de noi, cu spectacole grandioase, la care se aduna tot Bucurestiul, au fost cele mai frumoase Revelioane din viata mea si a multor colegi.    

“Cand am ajuns aici am fost intampinata de o gasca de baieti foarte frumosi, foarte tineri, foarte sportivi si foarte simpatici. Era ca si cum in fiecare zi ma duceam la club. Eram extrem de fericiti in fiecare zi. Nu ne uitam niciodata la ceas. Nu stiam daca e Craciun, daca e Paste, nu stiam care era programul nostru. Nu exista program.” Care e cea mai amuzanta intamplare care iti vine acum in minte din acea perioada?

Cand ii puneam caramizi sau un radio in servieta lui Catalin Radu Tanase ca ni se parea ca are o geanta de mos ☺)) Ceea ce era si adevarat☺)). Sau cand mie mi-au luat colegii casetofonul portabil din celebra mea Dacie 1300 si am crezut ca mi l-a furat cineva si am inceput sa plang…    

Traim niste vremuri care ne amitesc cumva de momentul mineriadelor de dupa 1990. Stiu si ca ai trait niste momente periculoase. Cum ai trait momentele alea? Nu iti era frica de ce se putea intampla?

Cand esti foarte tanar esti si foarte inconstient si naiv,asa ca nu realizam cat de tare puteau escalada situatiile. Eu ma simteam chiar mai utila. Mi-a placut mereu actiunea, adrenalina intamplarilor si munca intr-o echipa de profesionisti, cum eram noi. Am fost si mutata de acasa si cazata cateva zile, cu Lucian Mindruta  intr-un apartament din oras pentru ca in timpul Mineriadei primeam amenintari cu moartea pe la telefoanele PRO si prin niste scrisori, dar noua ni se parea un film de actiune. Eram foarte tineri si tot ce voiam era sa informam corect si cat mai rapid despre ce se intimpla pe teren . Nu ne gandeam si nu ne pasa de riscuri. De altfel, asa suntem si acum. Imi dau seama ca asta nu tine de varsta de fapt ci de cum esti de la bun inceput☺   

“Eu zic foarte rar „nu“ si cred ca de asta imi complic programul si viata in general.” Cand ai spus ultima data nu si de ce?

I-am spus “nu” unui prieten bun care ne-a rugat pe Alex si pe mine sa-i fim nasi cu cununie, si imi pare rau … Dar nu sunt buna de nasa si nu-mi place sa fac ceva la care nu sunt buna.. Uit datele de aniversare, nu stiu cine, cui si cand trebuie sa duca curcanul … din astea.

“Iubirea adevarata vine chiar in liniste si e ca… o mangaiere de mama.” Sunt vorbele lui Andi Vasluianu intr-un interviu pe blog. La tine cum a venit iubirea?

La mine iubirea a venit mereu usor pentru ca imi place sa fiu iubita si sa iubesc si banuiesc ca asta transmit☺ Am trait povesti foarte frumoase si nu am avut parte de nicio experienta neplacuta. Poate am avut noroc sau poate am avut un instinct sa iubesc oameni foarte misto care ma fac sa ma gandesc mereu cu drag la ei si dupa zeci de ani.

“Nu primul iubit conteaza, ci ultimul. Pentru a fi fericit trebuie sa ai mereu puterea de a o lua de la zero. Sa te indragostesti de fiecare data fara frica.” Imi place foarte tare treaba asta. Cum ai ajuns la vorba asta si cand ti-ai dat seama ca fix asa este in viata?

Nu primul conteaza, ci ultimul, imi spunea mama mereu… legat de faptul ca e foarte important omul alaturi de care decizi sa-ti faci o familie. Iar asta cu indragostitul fara frica este ceva ce merita trait. Aveam prietene care spuneau ca nu vor sa se indragosteasca prea tare ca sa nu sufere. Dar eu nu stiu cum oare sa te indragostesti cu masura? Cum faci? Si de ce? Si de unde frica asta de durere din dragoste. Este foarte placuta si necesara si ea pentru suflet, asa cum este si dragostea.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit despre tine din gura unui barbat?

Ca am “Peps”! E o expresie frantuzeasca. Cand vrei sa spui despre cineva ca e spumos, energic, … Avoir du peps Avoir de l’entrain, du dynamisme, de l’enthousiasme, de la vigueur, de l’énergie.

Stiu ca iti place Bucurestiul, stiu ca ai sediul la o revista in una dintre cele mai frumoase case din oras. Care sunt locurile care iti plac cel mai mult in Bucuresti?

Gradina Icoanei, Cotroceni si Iancului-Pantelimon☺

“Trebuie sa ne traim viata foarte simplu.” Cum ai reusit sa faci asta?

N-am facut nimic in acest sens. Pur si simplu asa sunt. Imi place la tara unde miroase a balegar si fan cosit proaspat si imi place si la Paris sa beau o cafea la Carette. In egala masura. Iubesc Gradina Icoanei dar sunt atasata de stradutele mele care ma duceau din Iancului in Vatra Luminoasa, m-am operat la picior intr-o clinica din Viena dar am nascut doi copii la Spitalul Pantelimon. Nu trebuie sa ne punem standarde din care sa nu iesim sau sa avem idei preconcepute despre nimic. Fiecare loc, lucru, om, situatie iti aduce cate ceva daca esti atent.  

Paleologu spunea ca “frica de a nu suferi il face pe om sa nu mai iubeasca.” De ce am ajuns aici? Ai avut un moment in care ai luat totul de la zero? Care a fost si care au fost pasii parcursi pentru a ajunge iar pe linia de plutire.

Am luat-o de multe ori de la zero daca vorbim despre dragoste. Si nu mi-a fost frica niciodata. Am suferit, am jelit, n-am inteles, apoi am inteles ca nu e nimic de inteles in dragoste, am iesit la dans si am iubit din nou☺

Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericit?

Salata de vinete cu rosii, cartofii prajiti cu oua ochi si branza rasa, muzica, bazinul de inot, o vedere in casuta postala, un mesaj pe telefon, mirosul de fan din capita, un interviu reusit, o poveste a unui om pe care l-am inatilnit pe strada☺    

Aud tot mai des oameni care se plang ca nu fac ceea ce isi doresc, ceea ce le place, ceea ce vor. Esti unul dintre oamenii care fac ce isi doresc, isi castiga existenta fix din ceea ce le face placere. Cum ajungi sa faci asta? Ce sfat poti da oamenilor care se gandesc cu groaza cand se dau jos din pat si trebuie sa ajunga la job?

Nu dau sfaturi si nu stiu cum e sa-ti fie groaza sa mergi la serviciu. Sunt o norocoasa a sortii sa nimeresc din prima intr-un job care mi-a placut si care , se pare, ca mi s-a si potrivit. Nu pot decat sa le doresc si lor sa-si gaseasca intr-o zi calea…Aaaa, si niciodata n-am invidiat pe nimeni. Poate ca m-a ajutat si asta ☺ Ma bucur de-adevaratelea de orice realizare a oamenilor de langa mine. Mi se pare ca daca suntem din ce in ce mai multi fericiti, impliniti, toate lucrurile vor merge mai bine.

Ne pierdem in detalii si de multe ori uitam esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata? 

Umorul, dragostea si muzica ☺

“Daca n-ai un plan, n-are ce sa nu-ti iasa.” Sunt vorbele tale. Poti sa imi detaliezi un pic treaba asta. Imi place cum suna 🙂

Vad multi oameni nefericiti pentru ca nu le iese planul si m-am gandit ca poate de aceea eu sunt mai mult fericita decat suparata , nu prea am planuri, deci nu pot fi dezamagita ca nu mi-au iesit. Azi imi spunea cineva sa-mi rezerv ziua de 26 noiembrie pentru ceva… I-am zis ca eu nu stiu ce fac pe 26 august☺)) Asta cred ca de la mama o am. Traim azi. Ca maine poate vine cutremurul ☺)) Noroc ca m-am maritat, ca altfel nici asigurare de sanatate nu aveam…

“Nu vreau s-ajung asa, asta nu-s eu/ Si trebuie sa scap/ S-ajung la radio, sa spun cine sunt eu cu adevarat.” Sunt versurile prietenului tau Chirila. Cum e La Radio?

Chirila nu e prietenul meu☺)) e anti PR-ul meu. Stii, multe vedete au un PR care vorbeste frumos despre ele, etc . Eu i-am zis ca el e anti PR-ul meu pentru ca mereu ma cearta pentru ceva, mereu e suparat pe mine de ceva … Lasand gluma la o parte, de fiecare data cand ajungeam pe la vreo emisiune la radio , imi venea sa cant “ La radio”, pentru ca exact asta simti cand esti la radio, ca vrei sa spui cine esti cu adevarat. Si iata ca am avut surpriza ca intr-o zi sa am propria emisiune la radio . Normal ca nu putea sa se numeasca decat La Radio, si imi fac placerea de a asculta aceasta melodie, de fiecare data. Iar la radio e minunat pentru ca pot sta de vorba o ora si jumatate cu oameni care-mi plac foarte mult… Aflu povesti incredibil de simpatice sau de emotionante, si am descoperit si un alt public fata de cel de tv. Este insa o emisiune foarte greu de realizat. Dar am acum telefoanele intregii Romanii☺)))      

Ce status ai pune in clipa de fata pe Facebook?

On Fast Forward


2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.