incet dar sigur ne dezumanizam
Written by Otrava, Posted in Diverse
e duminica…nu vreau sa vina ziua de luni. e frig…m-am saturat de iarna. e martie. jumatatea lunii. vine primavara. mananc un croissant cu unt si beau o cafea. imi opresc pentru cateva secunde gandurile. si imi dau seama de un lucru. foarte important. ma grabesc mereu.
mereu sunt pe fuga. ma trezesc si realizez ca nu am dormit destul. asta pentru ca dorm pe fuga, putin. nu apuc sa ma odihnesc. imi zic mereu in gand ca maine o sa ma culc mai devreme. maine e tot timpul maine. e ca la sevice-ul auto de langa liceul meu unde scria “maine lucram gratis” si era mereu acelasi mesaj. ma trezesc, sunt pe fuga, mananc ceva…pe viteza…logic, fac un dus, imi arunc niste haine pe mine si fug spre redactie. sunt mereu in viteza, stau intr-un loc si gandurile imi fug in altul. vorbesc cu cineva si in minte am alta persoana. nu pot sa ma mai concentrez uneori. gandul este la fel de grabit ca si mine. fuge. fuge mereu. el in fata mea, apoi in spate.ne alergam unul pe altul, ardem rapid.
si in relatii e la fel. ne aprindem repede si ne stingem la fel de repede. ne dorim cu ardoare niste lucruri…le obtinem si apoi ne intrebam “ce cacat fac acum?”. ne smulgem din bratele iubitului si fugim. alte maini, alte imbratisari. totul se intampla rapid, fara regrete, fara intrebari. totul pare firesc, natural. alergam dupa relatii frumoase si cand ajungem la ele lovim puternic cu piciorul. parca sunt un balon de rugby ce trebuie sa treaca printre cele doua buturi. am inscris, e ok..am ratat…nu e problema. mergem mai departe. stam inchisi in birouri mici, cu aerul conditionat care ne sufla in spate, ne imprietenim unii cu altii, avem relatii la birou…pentru ca acolo ne petrecem aproape tot timpul. ne ingropam gandurile in tastaturi, zburam cu mintea datorita castilor de pe urechi, ne multumim sa stam in birouri fara lumina naturala, ne gasim bucuria pe facebook. ba mai mult.
ne gasim jumatatea tot acolo, intram in relatii tot acolo, ne despartim tot acolo, aruncam cu statusuri de rahat unii in altii tot acolo, ne impacam pe facebook si tot asa. toate lucurile le traim acolo. ne indragostim pe facebook si ne despartim printr-un simplu sms. tot ce contrsuim in ore, zile, luni…pierdem in cateva litere. e simplu.
nu mai avem timp nici sa ne spunem “adio” fata in fata. avem alta treaba. avem de alergat. fugim. ma enerveaza asta. ma enerveaza ca nu mai avem timp de relatie, de noi. parca totul e facut pe fuga. parca facem totul din inertie. parca uitam de noi fix asa cum suntem…parca petrecem mai mult timp cu clonele noastre, astea bagate mereu in priza, astea care actioneaza ca niste roboti. vreau sa avem mai mult timp de “noi”. vreau sa ai mai mult timp pentru mine. vrea sa ne facem mai mult timp pentru asta…pentru noi. pentru ca “noi” suntem cei mai importanti.
ne traim marile povesti de dragoste prin portavoce. le punem la uscat pe peretii facebook-ului. ne rupem capul cu mizerii de la teve. ne facem idoli printre oamenii care nu sunt idoli nici pentru papagalul lor din colivie. credem ca mereu am acumulat ceva, ca stim mai multe. in realitate acumulam deseuri, lucrurile bune nu stau in teve, nu umbla pe facebook.
imi e tot mai greu sa ma deconectez. sunt cuplat la aparate. asa ma simt. sunt dependent de net, de telefon, de lumina, de tot. vreau sa ma duc si sa evadez intr-o vacanta si abia in ultima zi imi dau seama ca am fost in locul ala. imi e greu sa ma detasez, imi e al dracului de greu sa pun pauza. sa apas butonul ala magic, sa fiu piua. imi e dor de piua, imi e dor de pauza, imi e dor sa respir fara aparate. plecam in vacanta si ne intoarcem mai obositi decat am venit.
primele zile sunt infernale. ajungi sa crezi ca iti lipsea ceva. suntem atat de loviti la cap incat credeam ca toate mizeriile astea ne fac bine. telefoane, net, etc. am devenit dependenti de ele, ne bucuram cand le vedem. cand plec din casa imi caut telefonul. daca nu il gasesc nu plec din casa. portofelul si cheile sunt pe planul doi, trei. telefonul e cel mai important. adorm cu ochii in el, ma trezesc cu el langa mine, la capul patului. suntem roboti, suntem fix niste roboti. ne comportam ca atare, devenim ca ei…suntem din ce in ce mai insensibili, nu ne mai bucura nimic. suntem prinsi in jocul asta dubios. si e al dracului de greu sa iesim din el. alergam din ce in ce mai tare. nu ne oprim niciodata, suntem siguri ca daca ne oprim o sa ne fie foarte greu sa revenim.
dar de ce sa revenim? care sunt motivele? am uitat sa iubim, am uitat sa spunem o vorba buna, am uitat sa zambim dar cel mai grav este ca am pierdut esenta. ne scapa fix cel mai important lucru din toata povestea asta. am uitat sa facem lucuri bune, am uitat sa ne facem mai mult timp pentru oamenii care chiar merita. parca am citit o poveste dar nu ne mai aducem aminte de ce s-a terminat asa. am pierdut ceva pe drum. trist este altceva. ceea ce am pierdut este fix esenta.
aia care da gustul, aroma. cel mai important lucru. ne multumim sa iubim la distanta, pe facebook, pe mess, pe skype, ne multumim sa postam pe facebook poze cu ce am mancat la pranz, ne multumim sa citim titluri, ne multumim sa tragem concluzii pripite, ne multumim sa ascultam doar o varianta, aia care ne convine si apoi sa luam o hotarare, ne multumim sa criticam pe toata lumea, ne multumim sa fim dezamagiti de toti, ne multumim sa spunem ca nu avem timp pentru nimic…pentru sala, petru citit, pentru filme, pentru teatru…dar cel mai trist este ca nu avem timp pentru noi. in fuga asta nebuna uitam cine suntem, ce vrem, incotro ne indreptam, ce vrem de la viata, de la noi, de la omul de langa noi. vrem totul pe banda rulanta, totul in viteza, totul sa se miste rapid, traim o viata fix ca a unui tgv ce traverseaza toata franta de la un cap la celalalt. trecem prin tot dar vedem putine…de simtit si mai putin.
azi dintre toate zilele, grabeste-te incet si savureaza duminca asta speciala.:) La multi ani!
multumesc frumos. duminica minunata sa ai
stii… ar trebui ca fiecare idee de-a ta sa se termine cu un …”asa si?”..adica asa si ce daca…ce daca nu mai avem timp.. ce daca suntem dependenti de tehnologie?….crezi ca aia in antichitate cand au descoperit focul….erau tot la fel speriati ca vor deveni dependenti de el?…astea sunt timpurile in care traim….le traim sau ce plm facem?
traim. asta facem.
Ăsta nu prea îmi pare a fi trai…
Se pare ca tu nu ai inteles exact despre ce este vorba. Aia de au inventat focul isi traiau viata. Tu cand te pui la calculator si stai pe Facebook viata ta trece in zadar. Defapt nici nu iti dai seama ca trece.
Daca tu ai reusit sa te “auto-convingi” ca “traiesti”, felicitarile mele. Din nefericire nu pot sa-ti explic ce inseamna ” a trai” in adevaratul sens al cuvantului. Insa iti promit ca ai sa realizezi singur la un moment dat. Iar inainte de momentul ala o sa-ti spui asa : “Doamne, am 70 de ani, cand naiba a trecut viatza ????”
Simplu spus Nu mai traim noi viata , Viata ne traieste pe noi …mi-a spus candva o doamna in autobus aceste cuvinte ..asa din senin si mi-au ramas intiparite in minte ….
Problema nu este tehnologia .. ci felul in care este folosita. Se pot face lucruri inutile in viata reala si fara tehnologie .. chiar “robotizate” .. gen spargem seminte la scara si barfim pe toata lumea sau ne uitam in gol ore intregi facand asta.
Hai sa folosim tehnologia asta pentru lucruri mai utile … si poate asa viata prinde niste culoare printre roboti.
Realist articolul tau, este lumea in care traim si ma regaseam in aceasta fuga trista pana in urma cu putina vreme, dar intr-o zi pe cand ma grabeam sa ajung nicaieri m-am oprit brusc in fata bisericii radu voda pentru ca soarele era atat de puternic incat aproape ma orbise si atunci am ridicat ochii spre cer sa percep…lumina. Am izbucnit in lacrimi din senin si atunci am avut un moment revelator. M-am oprit din tot si cu ochii plini de lacrimi si ridicati spre cer am simtit momentul acela din tot sufletul astfel ca nu mi-am dat seama cat timp am ramas acolo, dar am simtit ca timpul se oprise in loc pentru mine. Nimic nu a mai fost la fel dupa. Pur si simplu am inceput sa pasesc la propriu si la figurat, am inceput sa privesc oamenii care treceau pe langa mine pe strada, sa ma uit la arhitectura cladirilor vechi cand stateam si asteptam culoare verde a semaforului si am inceput sa simt ca traiesc efectiv. Am ramas surprinsa sa constat ca viata mea exterioara nu s-a schimbat cu nimic de cand am inceput sa nu mai alerg fara sa simt, aceiasi bani ii castig, aceleasi activitati le fac zi de zi si fara sa ma mai grabesc, si mai mult, simt ca acum am timpul meu. Si zambesc mereu. Este al naibii de minunat sentimentul. Iti recomand sa te opresti, maine dimineata cand te vei grabi spre redactie, si sa traiesti miracolul de a fi viu, de a fi tu, te asigur ca lucrurile cotidiene isi vor urma fagasul lor normal dar tu vei fi uman.
te cred pe cuvant
Superb. Cata emotie mi-ai transmis cu acest mesaj!
mare dreptate ai.probabil de un moment revelator am avea nevoie cu totii.cateodata,ma simt ca un robot,intr adevar.si cateodata chiar incerc sa nu simt,sa inlatur sentimente.probabil e mai usor asa.dar cu ce ramai cand faci bilantul? multumesc domnului Otrava.pentru tot ceea ce scrieti.briliant.
si eu va multumesc pentru ca ma cititi
Grăbiți sunt doar cei care confundă viața cu munca. Dragostea în speță, n-ar trebui să aibă deadline sau obiective.
DA.
http://www.youtube.com/watch?v=vXP4yZuf6fY 🙂
Tudor Chirila expune aceeasi idee, de dezumanizare, de robotizare, regasita in acest articol.
Piesa imi da o stare trista, totusi…placuta. Ma face sa sper la mai bine, totusi.
Scuze pentru duplicare lui “totusi”. 🙂
Fiecare cuvant, fiecare gand, ma face sa tresar…suntem niste inconstienti uneori, cand ne mintim frumos, dar cu zambetul pe buze referitor la viata noastra. Alergam in zadar dupa oameni calzi, blanzi, care sa ne transmita ceva, dar nu stim sa ne bucuram pe indelete de chintesenta lucrurilor marunte. Dezumanizati, robotizati, din pacate, DA, insa eu spun ca se poate sa iti petreci 3-4 h dintr-o seara intr-o sala de spectacol la Opera, parca te scoate din banalul cotidian…parca uiti si sa mai respiri cand vezi efortul si munca unora, ei nu mai sunt prizonierii celor 4 pereti!:)
Se spune ca e ” secolul vitezei”…vreau sa cred ca “doar se spune” si ca trebuie sa mergem contra vantului 🙂
Se spunea…Secolul ala s-a incheiat deja. Din nefericire (sau nu) asta epare a fi secolul fibrei optice. Al super-vitezei..in toate!
Salve.
Multi traiesc drama descrisa de tine.Dintre ,,multi” insa tu observi.Si in ciuda celor descrise ai si gasit timp sa pui pe foaie ce te doare.2 lucruri ,zic eu,importante pt tine dar si pt restul.Bv.
Simt exact acelasi lucru doar ca eu nu as fi gasit poate cuvintele astea ca sa ma exprim .. si de ceva timp simt cum ma pierd eu pe mine tocmai din cauza asta: sunt mereu pe fuga, nu mai acord timp lucrurilor si oamenilor importanti, nici nu mai stiu exact ce vreau, cum sunt, ma simt un robot uneori…la naiba, trebuie sa iesim cumva din jocul asta pervers
mai sunt totusi din fericire si oameni care isi fac timp pentru ceilalti 🙂
http://www.facebook.com/pages/Clubul-Tricoteurilor/166496006828445
Am citit articolul ăsta pe fugă…mi-a plăcut, dar tot pe fugă. Acum trebuie să fug la somn neliniștit…mâine mă așteaptă o zi pe fugă
Asa-i ca dimineata te trezesti cu alarma de la telefon? Eu nici nu mai stiu de cand nu m-am mai trezit cu alarma unui ceas…sau chiar spontan…asta era pe vremea cand dormeam, cand aveam timp…acum ma culc tarziu iar dimineata nu ma pot trezi si zilnic spun ca ma voi culca mai devreme, si zilnic plec tarziu de la munca si uite asa imi mai raman 2-3 ore de timp personal in care nu stiu ce sa fac mai intai si iar ma culc tarziu si iar ma trezesc greu.
Si ma intreb de ce viata mea personala e un mare zero si ma intreb unde imi voi intalni jumatatea: o fi la munca, o fi in metrou, o fi pe facebook, n-o fi deloc? Si intrebarea mea e fara raspuns si toate povestile frumoase din carti, filme si blogurile oamenilor raman niste povesti minunate, caci realitatea mea inseamna 11 ore de munca pe zi, 3 ore pe traseu, 7 ore de somn si 3 ore timp asa-zis liber, iar alteori ceva mai mult cu riscul micsorarii timpului de somn…si iar ochi carpiti dimineata, si iar amanat alarma din 10 in 10 minute si iar 1 ora jumate de traseu, etc, etc…
Iti doresc sa fii fericita, Onutza!
Sa ai incredere ca totul va fi bine si ca va aparea curand sooarele!
Te imbratisez!
Hmm , singurul lucru care trebuie Sa il facem este Sa ne ascultam Si Sa tinem la distanta tehnologia , EU am in nenorocit de Nokia din 2009 Si ink a este la fel de bun ca in prima zi. Trebuie doar Sa crezi Si Sa nu ti pierzi timpul gandindu’te la CE nu este bine Si epuizandu’ti energia in directia care trebuie . va astept Maine pe calea plevenei 61 la academia studentilor in spatele operei nationale la ora 19.00. impreuna putem construi nu cadeti in plasa lot!
Perfect adevarat.alergam fara directie,sau cu o directie impusa….probabil e timpul pentru o schimbare
Inseamna ca gresesti undeva…:-)
da. gresesc. insa lucrez la indreptarea greselilor
Superb!
M-ai facut sa ma indragostesc de blogul tau… Multumesc pentru tot ce postezi! Nu am sa-ti mai spun si eu cat ma regasesc in ceea ce scrii. Sa ai o zi frumoasa, sper ca mai linistita 🙂 E frumos sa stai si sa observi detaliile, ar trebui sa incerci o data
sunt un om al detaliilor. mereu le observ
Ma refeream sa stai linistit sa le observi, nu pe fuga
asta fac. multumesc
“Power is in tearing human minds to pieces and putting them together again in new shapes of your own choosing.”
― George Orwell, 1984
Frumoasa scriitura, placuta ca marturisire si acrobatie a logicii…si prin asta paradoxala: dta. scrii duminica, ai 2200 de likeuri, eu citesc luni, comentez, poate dau share cu buna credinta…iata cum se cultiva un viciu :).
Da, stiinta fabrica arme, domnule! Nu valori! Valorile sunt facute de oameni pentru a fi modificate, iar daca secolul viitor va considera iubirea virtuala o valoare…nasol! Ei, atunci unii vom disparea precum dinozaurii.
Cum gandim, asa traim… 😉
frumos spus
Ma identific cu tine …rezonez in ganduri cu tine …le traim …dar nu facem nimic . Mergem inainte fata regrete , doar cu promisiuni ca vom schimba ceva . Dar …cand ?????
data viitoare
Frumoasa scriere. Brabo ! In maratonul de zi cu zi,este din ce in ce mai sa iei pauza,o clipa pentru tine,sa-ti tragi sufletul, o gura de aer proaspat si curat. Cum ai precizat putin mai sus, – sa spui “piua ”
“Vrabia malai viseaza” … 🙂
Bravo ! *
As citi acest articol de 10000 x . Este magnific!
Uite Otrava, am o propunere pentru tine.
Plecand de la ideea ca Duminica 17 Martie 2013 eu am fost la teatru, iti recomand spectacolul pe care l-am vazut si mai mult decat atat este o combinatie intre ceea ce ai scris tu si ceea ce reusesc sa fac eu frecvent, anume sa am timp!
Sunt de acord ca asta este lumea in care traim, ba chiar si eu sunt dependenta de telefon, insa consider ca in final, indiferent de vreme, EU SUNT CINE VREAU SA FIU! Si pentru asta nu renunt la timpul meu, la linistea mea, la pasiunile mele.
Ma consider o norocoasa ca am reusit sa am momente in care merg “nicaieri”, ma gandesc “niciunde”, vad fara sa “zaresc”.
In fine, nu despre mine discutam.
Spectacolul se numeste “Necuvinte”(www.facebook.com/pages/Necuvinte/458339920896739?fref=ts) la Teatrul de pe Lipscani, Compania Passe-Partout Dan Puric (www.companiadanpuric.ro). Urmatoarea reprezentatie va fi in data de 13 Aprilie 2013 orele 19.00. Eu voi fi cu siguranta acolo, te astept si nu doar pe tine.
Recomand cu mare drag si caldura munca acestor oameni minunati!
Din suflet!
am vazut necuvintele. placut. bun spectacol. si eu il recomand din suflet. multumesc. nu imi place dan puric. dar asta este o alta discutie.
Ehei ce mai admiram peisajul Bucurestiului agitat cand mergeam cu bicicleta la seviciu, si le zambeam cu toate fasolele tuturor oamenilor ce-mi intalneau privirea (defect profesional in parte).
Acum nu mai am bicicleta, fiindca a placut cuiva (era o relicva nemteasca din ’79), altfel nu vad de ce mi-ar fi fost sutita.
Nu mi-am pierdut dorinta de a pierde vremea frumos in drum spre serviciu si inapoi asa ca plec cu 10-15 min mai devreme de acasa si am timp sa observ moda, agitatia si nepasarea oamenilor sau gesturile lor dragute.
Imi schimb planul si prioritatile la secunda in beneficiul meu, iara la seviciu incerc sa ma simt ca acasa devreme ce irosesc pentru el cel putin 12 ore pe zi.
Timpul liber nu cred ca exista pentru ca dupa munca ajung acasa cu mari planuri de relax si ce sa vezi, casa e vraiste, vasele in lavoar zac turn, mancare ioc si asa se apuca omul sa o ia de la capat cu alte treburi gospodaresti si cade seara in pat ca un bustean.
Mai exista si varianta de relax dupa munca prin activitati de socializare in oras, dupa care cazi si mai greu noaptea in pat. Evident a doua zi trebuie sa recuperezi ce nu ai facut acasa cu o zi inainte 🙂
Sper ca nu toate aste ne dezumanizeaza, incercam si noi sa gasim un echilibru intre job si viata de dupa usa biroului sau poarta fabricii.
Pacat ca familia are de suferit in toata goana noastra dupa banii care ar trebui sa aduca bunastare tocmai…familiei.
important este sa ne miscam. sa facem lucruri. sa facem ce ne place. si cred ca si tu si eu incercam sa facem asta. de multe ori sunt sigur ca reusim
Din articol reiese ca nu prea faci asta. Ca esti conectat la aparate.
Sau incerci sa spui ca “noi” facem asta, si tu nu ?
Sunt confuza …
Mergi sambata sau duminica intr-un parc.ia un loc pe o banca, aprinde un cui si evadeaza din rutina asta nenorocita. Pace
asa fac in fiecare sambata. multumesc pentru sfat
Ha ha, interesanta “marturisire”. Sper ca stii ce e ala un “cui” :))
eu asa cred 🙂
Super articolul!
multumesc frumos
Atunci e bine daca deja faci asta.Si eu fac la fel si doar in momentele alea simt cu adevarat ca traiesc.Si e trist ca s-a ajuns aici dar….poate intr-o buna zi totul se va schimba.Pana atunci…..keep smoking
Purtam diferite masti pentru diferite roluri…uneori se mai intampla sa incurcam rolurile si atunci stai pe loc o clipa si te gindesti ce ai ajuns, de ce trebuie sa joci diverse roluri?de ce nu mai poti fi tu insati?avem prea multe intrebari si prea putine raspunsuri…In jocul asta numit viata nu mai avem timp de absolut nimic…realizam ca timpul curge mai rau decit nisipul dintr-o clepsidra…Nu mai stim sa ne bucuram de lucrurile simple si probabil ca ar trebui sa reinvatam acest lucru…
Mi se pare trist pentru tine.
Ma enerveaza ca schimbi mereu persoana in articol – ba tu faci asa si pe dincolo, ba noi toti facem asa si pe dincolo.
Parerea mea este ca nu ar trebui sa generalizezi.
Se poate trai in armonie cu tot cu internet si telefon – dar si zambind, iubind, traind. Cred ca trebuia sa pastrezi persoana I singular pe tot parcursul articolului.
Iti urez sa reusesti sa te deconectezi de la aparate si sa nu intri in moarte clinica :-).
nu a generalizat nimeni.
Asa e: ne dezumanizam, evoluam, progresam, regresam, ne transformam si murim, ca indivizi si ca societate, si o alta societate ne ia locul si o ia de la capat pe un alt drum in incercarea de a atinge constiinta. Felicitari pt articol !!!
mi se pare tare amuzant articolul. e drept.. posibil sa se intample cuiva total rupt de lume, dar mi se pare mai mult o reactie subita la avantul de tehnologie. pana la urma toata aparatura sunt doar niste unelte.. dar unii nu stiu sa le puna deoparte. unii, adica aceia care le-au cumparat/folosit cu impresii false.
nici facebook-ul, nici smartphone-urile.. nici altceva inventat recent nu sunt nimic deosebit, dar au fost vandute cu ideea socializarii, modei si alte falsuri la care se atrag oamenii plictisiti.
articolul acesta e ca un cosmar inspirat tehnologic, e dragutz.. dar adevarul e ca aceste unelte trebuiesc integrate cu folos in viata.
totul trebuie sa se reduca la un echilibru
Sunt de acord, dar in acelasi timp cred ca toate sunt un “rau” necesar. Important este sa stim unde sa tragem linie astfel incat sa putem sa mai si socializam offline fara sa ne taguim pe facebook in diverse locatii sau sa ne ignoram reciproc purtand conversatii telefonice interminabile cand suntem “la un suc cu niste prieteni”. Acei “niste prieteni” si-au rupt din timpul lor ca sa se intalneasca cu noi. Si pana la urma, e vorba de respect, vizavi de ceilalti dar cel mai important, vizavi de noi.
daria ai mare dreptate. asta cu oameni care stau la masa si butoneaza telefoanele ma scoate din toate alea. oribil
Suntem conectati, dependenti de feisbuci, aparate…etc. Dar nu aflam toate astea si altele de pe acest blog interesant dc nu..intram pe feisbuci :).
Hai la tara cu toti sa traim ca in evul mediu. Mie sincer mi-ar placea, dar sa am net si sa fiu conectat…
Dupa pranz sa ma duc in padure si sa stau pe facebook intr-un luminis si sa spun tuturor cum ma simt, sa deschid iBooks si sa citesc o carte buna, sa fac o poza unui fluture si sa o pun pe Instagram.
Seara sa fac poze vacilor care asculta Mozart de pe Youtube in timp ce sunt mulse de aparate si pe la un 8:00 sa ma uit la un film bun pe hbo sau de pe torrente cu un “cui” in nas.
In vacanta sa plec pe motor in europa / asia si sa imi impartasesc pe blog si pe facebook experienta.
How cool is that?
Cum zicea un slogan: “Life is what you make of it”
De fapt, nu sunt dependent de net, telefoane etc etc. Chiar mi-as dori sa-mi traiesc viata intr-un mod mai natural, sa plec in vacanta/undeva, oriunde numai ca nu am timp si mai ales energie sa ma mai deplasez, sa ma coordonez sau sa construiesc relatii solide cu altii, de altfel. Luni-Vineri sunt sclav; dupa ce scap din pivnita iluminata de neoane 365 din 365 de zile, cascand de la aerul reciclat de tot atata timp, ratacind o ora din viata cu naveta, si inca ceva cu treburi cotidiene, sunt efectiv zombi, batut in cap, drecu mai stie pe ce lume sunt :p ; sa nu mai vorbim de faptul ca sunt privat de somn 3 zile din 7, recuperand orele de somn in weekend, daca ajung iar sa vad nevastuici portocalii pe pereti imbracati in costum. Asadar, prin mediul online, se poate zice ca se compenseaza pentru absenta plimbarilor sub umbra pomilor si a altor activitati firesti suprimate de promovarea agresiva a modelului de viata ultraeficient si super sanatos de catre corporatii, firme, guvern prin mentalitatea profitmaximpespateletau sau inadaptabilitate la mediu(l contemporan, din punct de vedere financiar, sau, atentie SOCIAL – asta da ironie 😛 )
Deci, prin Facebook, second life, ce o fi – sunt gamer – imi exprim aceea nevoie de a evada, de a ma distra, socializa si de a nu fi super rezervat si 100% profesionist 24/24.
Stiu ca suna ciudat, dar cred ca fara online am disparea. Nu mai avem timp de prieteni, de intalniri si discutii lungi la cafea. Dar trebuie sa ne mentinem aproape de oamenii care conteaza pentru noit. Ei devin vocea din receptor sau literele negreu pe fundalul alb/albastru. Nu e placut, insa e mai bine decat deloc. Singurul lucru care ne pastreaza in stadiul de “oameni” cred ca e online-ul – legatura noastra cu exteriorul unei camere artificiale.
fix asa e cum spui. acum face parte din noi. conteaza cum gestionam situatia
A fost ca o lovitură în plexul solar, cam așa l-am simțit. Este o compoziție excelentă! 🙂
Ieri era craciunul…azi iau copiii vacanta…ieri nu eram copil?:)
…parca mi-as citi gandurile…mda..maine iau o pauza 🙂
Am citit atat articolul, cat si comentariile care l-au precedat. Observ ca multe discutii se canalizeaza pe tehnologie, facebook s.a.; personal, m-as opri asupra faptului ca totusi “alergam” prin viata si prin toate cele enumerate mai sus. Ce-ar fi sa ne oprim putin si sa ne gandim cand a fost ultima data cand am zis “stop”?! Intr-o lume nelimitata avem nevoie de auto-limite, gama de tentatii, tendinta de a “scapa” simplu si rapid dintr-o situatie neplacuta este vasta si ne poate rapi si arunca imediat in haos…Inspirant, realist, de pus pe ganduri acest articol, “un dus rece” necesar uneori. Felicitari si multumesc!
Inainte sa il cunosc pe sotul meu eram asa cum spui tu…been there done that. Dupa ce l-am cunoscut, EL m-a mai deconectat de la “apatarele” astea (da,este un om MINUNAT,stiu 🙂 ) si incet incet lucrurile au intrat intr-un echilibru.Gasisem acel CEVA pe care incercam sa il suplinesc prin…fuga.Asa ca nu mai stateam la birou peste program pentru ca il gaseam pe EL acasa,nu mai intarziam dimineata la serviciu pentru ca oricum ma trezeam mai devreme pentru a-i spune lui pe indelete “buna dimineata” 🙂 Apoi a aparut in viata noastra si Praslea care si mai mult m-a facut sa iau “pauze” mai dese.Fizic inca sunt intr-o continua miscare: serviciu,casa, parc,multa joaca,vacante,teatru,concerte,etc etc.Si,DA, acum nu mai am nici o problema daca imi uit telefonul acasa, si doar la birou(in timpul “mort”) imi verifica mail-urile, FB si…pe tine 🙂
Ceea ce vreau sa spun este ca trebuie doar sa avem rabdare. Cred ca aceasta “fuga” este normala atunci cand nu avem echilibrul,oricare ar fi el.Ai sa vezi ca atunci cand il vei gasi se vor schimba lucrurile la 180 grade(nu Celsius 🙂 ).Fuga este in interiorul nostru,nu in exterior.
Scrii superb,felicitari!!!!
Adevarata dezumanizare nu zace aici…zace in puscariile comuniste.
Undeva printre toate aceste enumeratii m-am pierdut si eu. Ma uit in oglinda de multe ori si constat ca nu mai sunt ce-am fost. Ca, desi sunt tanara, am uitat sa traiesc. Sa simt. Sa visez. Sa am un scop. Ura si prostia de pe internet ma deranjeaza, dar cu toate acestea, am ajuns sa fiu la fel ca toti ceilalti. Am ajuns captiva unor locuri care ma spala pe creier. Si mi-e sila de mine, de ce-am ajuns. De ce a ajuns lumea din jur.
Uneori mi-ar placea sa ma pot urca in masina, sa deschid toate geamurile, sa dau muzica la maxim si conduc fara oprire pana nu mai pot. Sa plec undeva departe. Si sa nu ma mai intorc la realitatea aceasta gri. Sa raman doar eu cu mine si cu un drum in fata ochilor. Care sa ma poarte acolo unde trebuia sa ma indrept demult. Pe drumul meu.Fara a ma opri sau ipiedica de orele irosite in fata unui monitor care ma face un robot fara suflet…
Mi-e dor de mine…de mine cea “in viata”. De mine cea care se multumea cu ce avea, care lupta pentru visele ei. As vrea sa ma intorc…Si cred ca o voi face.
La un an de zile aproximativ de cand ai scris acest articol, cum mai vezi lucrurile? : )
S-au schimbat unele lucruri. In bine. Incerc…usor, usor…sa fac tot posibilul sa devin din ce in ce mai uman.
Super articolul si adevarat! ma regasesc din pacate, de f multi ani sunt tot intr o fuga…
nici nu vreau sa mi imaginez cum esti in realitate=))
din pacate cam asta este realitatea..am uitat sa iubim..sa iertam..sa credem in cel/cea de langa noi..sa ne dorim sa luptam pt ceea ce iubim.. poate din frica fugim si pierdem persoana care ne face sa fim noi cu adevarat..
desi am doar cateva saptamani de cand am dat peste blogul tau am devenit dependenta.chiar daca mi-a luat ceva ani ,dupa cum vad ,sunt la zi cu toate postarile tale si ca multi altii ma regasesc .
din pacate ma regasesc cu totul in postarea de mai sus .nu sunt genul de persoana care sa stea ore si ore in fata calc sau tel (pe tel nici nu mi-am activat int doar pt simplu fapt sa nu fiu stapanita de acest viciu) ,si totusi in lupta mea am cazut prada viciului (cum ajung acasa primul lucru care il fac e sa deschid calc … ).
spre nefericirea mea tocmai ce am terminat o relatie de 1 an si cateva luni (din care 10 luni doar virtual) prin intermediul internetului(oribil zic eu)….iata ironia sortii. poate ca nu vream sa devenim roboti dar uneori suntem pusi in situatii in care nu ai de ales. poate e absurd ce zic dar sunt atat de fericita (de cand am terminat relatia) devenise-m mai ceva ca un robot .asteptam sa ies cat mai repede de la lucru sa ajung acasa sa imi petrec toata seara in fata monitorului timp de 10 luni nu am stiut altceva. precizez sunt o pasionata a naturi ,a tot ce ma inconjoara. chiar zilele trecute am realizat cat de “urata” am putut sa devin in ultimile 10 luni.ploua afara si pentru prima data mi-am dorit sa nu se opreasca.parca picaturile care cadeau erau un fel de mangaiere,un alint chiar ma orpisem din lucru si priveam atat de incantata incat un coleg m-a intrebat daca ma simt bine (ma intreb daca eram cu telefonul in mana si butonam ma mai intreba daca sunt bine? ).
dar totusi seara si cand mai am timp imi face placere sa intru si sa mai schimb cateva pareri cu prieteni.chiar dupa ce am rupt relatia am facut prietenie cu o persoana care nu o cunosc decat virtual(pt prima data)si recunosc e un sentiment placut ,mai ales dupa multe povesti iti dai seama ca totusi exista cineva undeva care iti impartaseste parerile
Pe cât de frumoasă exprimarea, pe atât de tristă esența… ne grăbim mereu spre nimicuri, uitând să ne bucurăm de clipa eternă…
Your story was really inaetmfrivo, thanks!
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages