Aventura verii: cum am descoperit cel mai nou Geoparc UNESCO din Romania
Written by Otrava, Posted in Diverse, Travel
Nu am fost niciodata in Buzau. Nici macar la Vulcanii Noroiosi. Si la invitatia celor de la Cronicari Digitali care au organizat primul reality-show în Social Media din România m-am bagat la aceasta aventura. Habar nu aveam ce ma asteapta, cum o sa arate locurile prin care o sa ajungem, cum o sa fie intalnirile cu oamenii din zona. Si nu am regretat nicio secunda. Ba chiar m-am bucurat de niste locuri senzationale si de niste intalniri memorabile cu oameni fabulosi. Am ras mult cu Cristi, cu colegii, l-am cunoscut pe Liviu – care este un om senzational, ne-am distrat..a fost mega tare si vrea sa ii feliciti pe toti cei responsabili cu nebunia asta.
Ținutul Buzăului a obținut anul acesta validarea oficială ca geoparc internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală. Acest lucru a fost posibil datorită colaborării și prieteniei a 3 entități importante: Consiliul Județean Buzău (@descoperabuzaul), Asociația „Ținutul Buzăului” (@buzauland) și Facultatea de Geologie din cadrul @unibuc . Misiunea din prezent a acestora este să folosească ca resursă primară patrimoniul natural și cultural al zonei, ca să îmbunătățească calitatea mediului și viața culturală, socială, economică și educațională a ținutului, precum și dezvoltarea turismului alternativ, responsabil și în armonie cu mediul.
Centrul de vizitare GeoGate din comuna Berca reprezintă poarta de intrare în Geoparc și va avea ca rol promovarea patrimoniului natural și cultural al Ținutului. GeoGate combină stilul de comunicare tradițional bazat pe interpretare cu realitatea virtuală și augmentată. Centrul este în curs de amenajare și va deschis publicului larg spre finalul anului 2022.
Membrii UNESCO, reuniți la Paris, au votat favorabil includerea „Ținutului Buzăului”/„Buzău Land” în clubul Geoparcurilor Internaționale, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală. Din cele 16 geoparcuri candidate doar 8 au fost validate, printre care și „Ținutul Buzăului”.
Astfel, devine al doilea Geoparc din România inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor (GGN), după „Țara Hațegului”.
Dosarul a fost întocmit și depus în noiembrie 2020, la UNESCO, de către Asociația „Ținutul Buzăului”, o entitate non-profit creată cu scopul de a asigura toți pașii necesari pentru îndeplinirea criteriilor și pentru obținerea statutului de Geoparc, dar și managementul și dezvoltarea acestei zone. Sunt 3 entități care stau la baza proiectului de Geoparc: Consiliul Județean Buzău, care sprijină financiar și logistic demersul, Universitatea București și Asociația „Ținutul Buzăului”.
Statutul de Geoparc Internațional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător.
„Ţinutul Buzăului” este un teritoriu rural din zona submontană a judeţului Buzău, cu elemente de interes geologic deosebit, care se întinde pe o suprafaţă de peste 1.000 kilometri pătraţi şi are o populaţie de peste 40.000 de locuitori.
Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni pitorești din zona de curbură a Carpaților, în „Ținutul Buzăului”.
Pâclele Mici
Pâclele Mici sunt o grupare de vulcani noroioși care ocupă un platou întreg. Aici se merge printre conuri și printre fierbători de noroi, mulți dintre vulcani fiind activi. Gazul care stă la baza fenomenului vine de la o adâncime de circa 3 km, scăpând dintr-o rezervă de petrol. Se amestecă cu apa subterană, spală sare și noroi, și formează astfel amestecul „vulcanic”. Gazele sunt cele care împing amestecul către suprafață și cele care sunt responsabile pentru erupții.
Basm Arbănaș și Balaurul cu Șapte Capete
Cică era odată pe meleagurile astea un voievodat bogat și mare, cu oameni buni și gospodari și cu locuri așa frumoase, de-ți era mai mare dragul să te uiți la ele. Așa plăcute la privire erau dealurile verzi și văile înflorite, că multora de treceau pe acolo le cădeau cu drag la inimă și aici se statorniceau.
Însă, vezi tu cum e cu locurile frumoase, nu numai oamenilor le pică cu tronc.
Într-un an, pe la sfârșit de vară, tocmai când gospodarii își adunau orătăniile de pe bătătură și copiii veneau agale de la deal cu joițele, se porni din senin un prăpăd de furtună, mai să smulgă din rădăcini copacii și să ia pe sus acoperișurile caselor.
În toată hărmălaia aceea de nedescris, se auzi dintr-o dată o bubuitură grozavă. Nici nu apucară bine să se dezmeticească oamenii de ce se abătuse asupra lor, că un balaur se lăsă din nori și începu a pârjoli totul în cale.
Șapte zile și șapte nopți făcu prăpăd balaurul. Oamenii care dădură cu ochii de el se jurau că lighioana avea nu unul, ci șapte capete cu care scuipa foc. Și nu era cale să treci nevăzut pe lângă dânsul, că dacă nu te ochia un cap, te ochia un altul.
Când nu era pe coclauri, băgându-i în sperieți pe sărmanii gospodari și făcându-le pierdută avuția, balaurul se retrăgea după un deal, în casa de pământ ars pe care și-o orânduise la cumpăna dintre sate.
Așa mai apucau și oamenii să-și lucreze ogoarele și să mai deretice pe lângă case, dar mereu cu spaima în suflet că orișicând putea să se năpustească dihania asupra lor.
Mulți voinici îndrăznitori, dornici să-și arate vrednicia, se suiră pe cai și se duseră să dea piept cu balaurul. Mulți acolo rămaseră și n-a mai auzit nimenea de ei, iar cei de se întoarseră, ori căzură la zăcare, ori plecară, plini de rușine, să-și facă traiul prin alte părți.
Acum, era într-un sat din cele pe lângă care își făcea veacul balaurul, un voinic cu inimă mare pe nume Arbănaș. Tare se mai perpelea Arbănaș, lovit fiind în adâncul sufletului de cele ce se întâmplau și văzând că nimeni nu îl dovedea pe balaur. De dormit nu mai dormea, căci nu mai era de chip să doarmă cu asemenea supărare și parcă nici ziua nu avea spor.
Dumirindu-se el că așa nu se mai poate, Arbănaș luă îndrazneală și zise: Mă duc eu să-mi încerc norocul cu lighioana asta. De oi izbuti, om scăpa odată pentru totdeauna de balaur, iar de nu, înapoi nu m-oi întoarce.
În zadar încercară părinții lui să îi schimbe gândul și să îl întoarcă din drum, că Arbănaș numai balauri și buzdugane vedea în fața ochilor.
A doua zi, de cu zorile, Arbănaș își luă cele trebuincioase pentru drum, paloșul, buzduganul, arcul și săgețile, își luă ziua bună de la mamă și de la tată, și porni spre locul unde făcea prăpăd dihania.
Nici nu apucă bine Arbănaș să se aproprie de locul cu pricina că lighioana, cocoțată în vârf de deal, îl și văzu și se repezi la el, cu cu o falcă-n cer și una-n pământ, să-l facă pierdut. Cu o lovitură de paloș, voinicul reteză unul dintre capetele balaurului, da’ ce te faci cu restul de șase?
Fioroase, toate capetele balaurului se abătură acum peste Arbănaș, încercând să-l apuce sau să-l prăpădească în flăcări. Noroc cu armăsarul său, care era cal de soi și nu se pierdea ușor cu firea. Îndată o luă la galop înapoi spre sat, cu Arbănaș cu tot în spinare.
Se tot perpelea Arbanaș și nu știa cum să facă să-i vină de hac balaurului. Orișice făcea, orișiunde se întorcea, unul dintre capetele dihaniei îl vedea și se năpustea asupra lui. Și cum se gândea el așa și privea la satul din-naintea lui, numai ce văzu soarele că urca din ce în ce mai sus pe cer și se oglidea în geamurile caselor, de-l dureau ochii.
Arbănaș se întoarse în sat și începu a bate pe la ușilor oamenilor ca să le ceară tot ce aveau mai sclipitor prin case. Oglinzi, podoabe, chiar și linguri și farfurii de argint stăteau acum prinse de zalele voinicului și străluceau de nu te puteai uita la ele.
La vederea acestei armuri nemaipomenite, toţi oamenii din sat se uitau unii la alţii, neștiind ce să spună. Bunicile îi ziceau de deochi, iar fetele, rămase și fără oglinzi și fără podoabe, nu îl mai scăpau din ochi pe Arbănaș. Și dacă e să spunem drept, nici Arbănaș nu se uita în lături.
Acoperit cu armura sa strălucitoare, voinicul se porni din nou să scape lumea de balaur, odată pentru totdeauna. Cum ajunse la lighioană, cum aceasta începu să strige ca din gură de șarpe.
Însă de data asta, Arbănaș avea soarele cu dânsul. Strălucirea armurii îi orbi balaurului ochii de pe toate cele șase capete. Arbănaș dădu năvală asupra lui cu paloșul și îi zbură cinci dintre capetele rămase.
Dihania înfricoșată își lepădă corpul și luând forma unui șarpe gălbui cu pete negre, se ascunse repede într-o pâclă de noroi. Așa scăpă Arbănaș de balaurul cu șapte capete, dar și balaurul de Arbănaș.
Și acum bolborosește balaurul de supărare, ascuns sub pământ, de sar noroaiele din pâcle. Când crede că nu-l vede nimeni se mai furișează el la suprafață, însă tot preschimbat în șarpe. Doar-doar nu l-o vedea Arbănaș.
Dragaica
Târgul dintre țări, cum a fost numită Drăgaica, este cel mai vechi bâlci din zona spre care vă îndreptați acum, prima atestare datând din Epoca Medievală. Și, pe vremuri, acest târg era un prilej mult așteptat de distracție și bucurie pentru copii și pentru adulți.
Târgul buzoian a fost pomenit în documente comerciale din secolele XIII-XIV și după întemeierea Țării Românești, sub Basarab I, ale unor negustori de carne de pe Valea Buzăului care mergeau cu marfă la „târgul dintre țări”, care se organiza între 10-24 iunie, la poalele Penteleului.
Inițial loc de desfacere a produselor agricole și meșteșugărești, devine locul anual în care familii întregi, copii și bunici vin împreună la bâlci pentru a mânca mici sau gogoși, baclava ori vată de zahăr, pentru a bea bere și vin sau ca să se dea în lanțuri și alte comedii.
Înainte oamenii se dădeau chiar în dulap (așa se numea o comedie în Evul Mediu în care se puteau așeza 4 persoane și care se împingea de către alții).
Conacul Marghiloman
Conacul Marghiloman, a fost construit între anii 1882 şi 1887, de către Iancu Marghiloman, figură a protipendadei buzoiene. După moartea acestuia, fiul său, Alexandru Marghiloman, viitorul prim-ministru, a ales să îl modernizeze, solicitând aportul unui arhitect de origine franceză, Paul Gottreau, care era deja renumit pentru proiectarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi a clădirii Fundaţiei Universitare Carol I din Bucureşti. Conacul a devenit o clădire impozantă, cu arhitectură în stil franţuzesc. În anul 1897, Alexandru Marghiloman a inaugurat Vila Albatros, dându-i numele unuia dintre armăsarii sãi favoriţi din herghelia de cai pursânge pe care o avea pe domeniul de aici. Datorită frumuseţii peisajului în care era încadrat conacul lui Marghiloman, dar mai ales a luxului în care se locuia, Vila Albatros devenise un magnet pentru personalităţile politice şi nu numai ale epocii. Dintre oaspeţii de seamă ai conacului sunt Nicolae Iorga, Lascăr Catargiu, Dimitrie Sturza, Take Ionescu şi, cel mai important, Regina Maria.
Zestrea Biscoceană
Zestrea Biscoceană este primul hub țărănesc dedicat comunității din Bisoca, într-un sat aflat în mijlocul unor meleaguri de poveste. Aici poți vedea expoziția permanentă „Viața țăranului muntean”, expoziții temporare ale mai multor artiști români, dar și o casă amenajată în stil tradițional bisocean. Se organizează mai mereu ateliere și evenimente, dar te poți și relaxa pe pajiștea din curtea casei, sau poate chiar în fânărie.
Muzeul Timpul Omului
Muzeul Timpul Omului este pe cât de complex și de fermecător pe cât sugerează numele lui. Este un spațiu simbolic și artistic care întruchipează viața și legătura Omului cu Pământul. Punctul de vizitare este narativ, povestit din perspectiva trecătoare a Timpului. Expoziția găzduiește o colecție etnografică bogată, care este folosită pentru a exprima simboluri universale: viața, moartea, renașterea, truda și statornicia locurilor. Nu rata acest obiectiv, mai ales că aici o vei cunoaște pe Cecilia, unul dintre cei mai buni povestitori din Ținut. Cecilia Petrescu este o o enciclopedie vie a artei și tradiției din zona Mânzălești. Este și sufletul Ansamblului Breazăul, cunoscut pentru promovarea tradițiilor milenare, cum ar fi dansul Uncheașului și Babei, interpretat de dansatori care poartă costume populare și măști tradiționale confecționate din elemente naturale. Cecilia este propusă pe lista de oameni TEZAR VIU.
Intalnirea cu Gica Baciu
Acesta a fost unul dintre cele mai impresionante momente. Gică Baciu a împlinit de curând 100 de ani. Își cosește singur curtea, este spinten și se ocupă de toate treburile gospodăriei și acum. Veteran de război, este de altfel cel mai vârstnic om care doinește la fluier din județ și cel mai vechi vânător, activități pe care le mai practică și acum.
Cristian Micu, fiul lui Mircea Micu, unul dintre puținii interpreți care își fac singuri instrumentele muzicale. De mic copil, tatăl lui a învațat să aleagă lemnul de prun pentru fluier sau lemnul de soc pentru cimpoi. Acum, fiul îi duce mai departe pasiunea pentru instrumente muzicale tot mai greu de găsit și pentru muzică.
Baba și Unchiașul
Satul Mânzălești din județul Buzău este singurul loc din lume unde mai poți admira sau chiar participa la dansul ritualic „Baba și Unchiașul”. Cele două personaje mascate, Baba și Unchiașul, intră în horă și iau la dans tinerii, alungând nenorocul și luând în schimb ceva din energia tinereții. Dincolo de a fi ritualic, este un dans comic și o experiență pe care niciunul dintre noi nu a uitat-o, odată intrat în horă cu aceste personaje.
„Baba” pare să facă glume în grupul serios al colindătorilor din Mânzălești. Așa cum se întâmplă în fapt și în viață! „Baba” este amuzantă, iar „Unchiașul” stă puțin posomorât pentru că își invită baba la joc, ea îi arată cât de bătrână este și că o dor oasele, negociază și un flăcău din grup cere „baba” la joc și repede femeia trecută bine de prima tinerețe acceptă ca să primească energia tinereții și vigoare, și joacă de rupe podeaua. „Unchiașul” se înfurie. „Baba” joacă ba cu un flăcău, ba cu altul, însă se întoarce la „Unchiașul” ei, cu care își împarte viața.
Acum 25 de milioane de ani, copaci plini de rășină erau purtați de valurile mării preistorice. Se scufundau pe câmpia abisală, unde erau acoperiți de mâluri și nisipuri. Timpul și-a pus amprenta și rășina s-a pietrificat și s-a transformat în chihlimbar. Forțele Pământului au fragmentat rocile, astfel încât fundul mării a ajuns să formeze munți și dealuri. La Colți putem găsi pietrele colorate căutând cu grijă în albia râurilor.
Aici, nea Ion Ghinea, meșter în prelucrarea chihlimbarului, dar care nu se dă în lături nici de la lucrul în piatră, nici de la făcutul sobelor de teracotă sau a zidăriei, a fost de acord să-i învețe pe cocurenți câteva dintre tainele meseriei sale. Astfel de meșteșuguri, care trăiesc astăzi prin oamenii locului, aduc unicitatea unei zone demne de statutul – geoparc UNESCO.
Niciunde în lume nu găsești o gamă de culori atât de variată ca aici. Peste 160 de nuanțe constituie paleta de culori sub care se prezintă ambra de Colți. Galben, brun-roșcat, uneori verzui, albăstrui sau negru iar chihlimbarul roșu ca rodia, numit rumanit, este unic în lume.
Chihlimbarul este una dintre pietrele magice din Ținutul Buzăului. Localnicii o mai numesc Piatra Soarelui, pentru că poți citi viitorul privind soarele printr-o lentilă de ambră. Alții îi mai spun Piatra Sărăciei, pentru că sărăcești căutând-o. Oricum ar fi, căutarea și șlefuirea chihlimbarului a fost mereu o ocupație și o pasiune pentru locuitorii din Colți. Între 1927 și 1948 au fost chiar și mine de chihlimbar aici. În Colți erau, pe vremuri, meșteri în ale bijuteriilor, oameni prin mâinile cărora au trecut kilograme întregi de ambră. Se fabricau pipe, coliere, brățări, cercei. În 1952, din Chihlimbarul de la Colți a fost comandată o pipă pentru Stalin. Astăzi pare aproape imposibil, dar pe vremuri chihlimbarul era considerat la fel de valoros ca aurul.
Trovanti
Acum 12 milioane de ani, în Bozioru era o deltă preistorică. Dealurile pe care le putem vedea în ziua de astăzi au fost formate din nisipurile aduse atunci de râuri și de fluvii. Mult mai recent, probabil în ultimele sute de mii de ani, o parte dintre aceste nisipuri s-au întărit pe căi naturale, totul sub efectul apelor minerale care s-au infiltrat în nisip și au depus un ciment mineral. Astăzi, vântul și ploaia curăță nisipul moale, scoțând la iveală sfere, cilindri, spirale și alte forme cimentate, pe care îi numim trovanți.
Atelierul fierarului Brătilă de la Vârteju
De când se știe, fierarul Brătilă nu lucrează Duminica, la zi de mare sărbătoare a Domnului. Totuși, rar mai vin oamenii să ceară lucru de fierărie pentru gospodăriile lor. De aceea meșteșugul e tot mai rar întâlnit.
În satul Aluniș, chiar lângă Așezările Rupestre, Geoparcul are un Centru de Artă ca în marile orașe ale lumii. Doar că e la sat, într-o casă pitorească, într-o curte verde și frumoasă. Aluniș Art Center găzduiește expoziții temporare de pictură, sculptură și multe alte lucruri. Poți descoperi artiști români și poți participa la multe evenimente: ateliere, prezentări și concerte de muzică. De fiecare dată când ajungi în Ținut, îți recomandăm să poposești și la centrul de artă. Vei găsi mereu o expoziție nouă.
Nucu
Nucu este un sat pitoresc, aflat într-o mică depresiune. De aici pornește un drum de aproape 1 km, pe care îl poți străbate pe jos sau cu bicicleta. Drumul se termină în Poiana Coziancei, un loc liniștit înconjurat de dealuri și păduri, renumit pentru incintele săpate în piatră. Aici poți vizita Chilia lui Dionisie Torcătorul, Biserica lui Iosif și ruinele de la Agaton, toate datând cel mai probabil din Antichitatea Târzie. Un ghid priceput te poate conduce și către alte vestigii ceva mai ascunse, cum este Piatra Îngăurită.
Finalul a fost unul de exceptie. Ceremonia care a incheiat expeditia a fost urmată de o nouă experiență culinară, pregătită alături de Electrolux de Chef Liviu Lambrino. Seara de fine dining în natură a venit cu un meniu care a cuprins, între altele, conopidă pregătită lent la afumătoare, camembert en croute, prepeliță gătită de două ori, dar și un tiramisu cu frăguțe proaspete, culese din zona muntoasă a Ținutului Buzăului. Mi-a placut la nebunie de Liviu – un om cu atat simt al umorului, plin de povesti frumoase, optimist, de un extraordinar bun simt. Mi-ar placea sa ne revedem la o bere pentru ca avem mult de ras. Pe orice tema.
