Cand nu ai probleme…iti faci
Written by Otrava, Posted in Diverse
Cand iti este bine alaturi de omul de langa tine te gandesti ca ceva e in neregula. De ce atata bine? Iti faci scenarii. Iti pui mintea la contributie, sa coaca ceva. Ne cautam dramele prin rafturile de scenarii si ne distribuim in ele.
Spunem ca vrem sa ne traim viata frumos alaturi de oameni misto si cand ajungem sa facem asta ne fileaza o lampa. Daca spunem des “te iubesc” de ce o facem? Daca aduci flori prea des de ce faci asta? Ascunzi ceva? Incepem sa ne obisnuim cu binele si asta e rau. Incercam mai mult. Sa fie mai mult bine. Si vorba proverbului “mai binele e dusmanul binelui”.
Nu am inteles o lunga perioada vorba asta. Insa acum stiu despre ce este vorba si este reala suta la suta. Si uite asa…prea binele asta ajunge sa iti fie dusmanul de moarte. In relatii unele femei devin prea rasfatate sau se plictisesc de siguranta iubirii marturisite Si atunci incepe jihadul. In relatiile de prietenie e fix la fel. Gandurile aiurea, sapatul dupa chestii din trecut, lipsa trairilor din acest moment, comparatia dintre oameni, “ala era asa, aia sunt asa, tu esti asa”, nelinistile si dezamagirile din trecut strica tot ce traiesti in prezent.
Si pana la urma de ce sa nu traim fericiti in prezent? De ce sa nu ne bucuram de clipa asta? De ce sa nu ne bucuram de bucata asta de ciocolata pe care o impartim si sa ne gandim ca amandoi…la un moment dat am impartit ciocolata asta cu altciveva? M-am intrebat mereu de ce e atat de greu sa construiesti si este atat de la indemana sa darami caramizile? Pana acum nu am gasit raspunsul.
Cu cat e mai greu sa construiesti, cu atat mai dulce e iubirea apoi 🙂
Foarte mare dreptate ai!!! 🙂
Fericiti cei care doar traiesc si se iubesc in lumea lor, fara sa le pese de altii 🙂
daca se mai ajunge pana acolo…
Nu chiar…adica construiesti construiesti dar nici sa simti ca tragi la jug nu e ok, cred ca undeva trebuie sa existe un pic de echilibru si nu extreme.
Ah, ce ma recunosc in asta, din pacate… Cautarea perfectiunii si cand esti atat de aproape de ea ti se pare dubios ca ai ajuns pana acolo si incepi sa distrugi tot ce ai construit pana atunci…
“Cu cat e mai greu sa construiesti, cu atat mai dulce e iubirea apoi.“ Hmm, oare? Si daca te saturi de construit? Sau daca vei constata ca rezultatul este sub asteptari si ca rezultatul final-constructia finala- te va dezamagi? Daca pui de la inceput sperante, asteptari, vise…si apoi ele sunt sfaramate? Atunci dulcele se va altera. Va fi orice altceva, numai dulce nu!
Si, in partea opusa, poti sa ai norocul de a intalni acel ,,ceva“, pe acel ,,cineva“ care-ti va face viata mai dulce, mai frumoasa. Totul va fi sublim pana in acel moment in care vei dori mai mult. Dulcele nu ti se va mai parea atat de dulce. Chiar daca ce-i prea mult strica si chiar daca din prea mult dulce risti sa faci diabet. Tu nu te multumesti cu ce ai primit: vrei altceva, vrei ceva sdiferit. Si vei incepe sa te intrebi de ce face asa, de ce nu face invers, de ce vine cu 2 minute mai tarziu sau mai devreme decat te asteptai tu, de ce florile erau trandafiri rosii si nu albi si lista poate continua… Acea mare intrebare a vietii: de ce? Uite d-aia! Ma irita intrebarile care incep cu : ,,de ce?“ Si ce frumos ar fi sa traim viata fara intrebari tampite. Sa profitam de fericire fara sa o tentam sa-si ia talpasita. Dar oamenii intotdeauna vor vrea mai mult chiar si atunci cand vor avea totul!…
Asa e, cand ai o relatie stabila, incepi sa construiesti scenarii din orice, mai fac si eu asta din cand in cand,dupa 4 ani de relatie ,plang si imi fac sange rau si al meu habar n-are despre ce vorbesc:) Cred ca e vorba doar de prea mult timp liber…
stiu foarte bine sentimentul mihaela.si da, foarte mult timp neocupat ne poate fi si un dusman de multe ori si dam nastere la certuri de care nu are nimeni nevoie
Cata dreptate aveti, fetelor! Asta cu lipsa de preocupare Si sa nu uitam de PMS – Eu una atunci imi fac cele mai grozave scenarii 🙂
Pentru a te incrunta ai nevoie de 43 de muschi ai fetei, iar pentru a zambi nu ai nevoie decat de 17. Dar poate mereu alegem, mai repede, cei 43 de muschi, cand e asa simplu sa zambesti…. cred ca sta in noi raul asta, dorinta de a distruge… poate il avem in sange 😛
Vinovata pentru toate gandurile este mintea. Mintea nu poate exista fara ganduri si ne trezim cel mai adesea traind in trecut sau in viitor. Trist este ca suntem condusi de minte, ea detine controlul asupra noastra.
Nu e asa?
Incearca 2 min sa nu te gandesti la nimic? Ai reusit? … Esti un invingator, insemana ca traiesti prezentul si te bucuri de bucatica de ciocolata cu toate simturile. Ii simti textura, ii vezi culoarea, ii simti gustul o mirosi … te bucuri ACUM!
Asta trebuie sa facem!
Un exercitiu simplu. Observatia…trebuie sa ne observam detasat. Cand sesizam ca suntem afundati in ganduri , inspiram profund de 3 ori si incercam sa urmarim traseul aerului in noi. Atunci devenim contineti de noi, de momentul prezent.
E o provocare grea…dar frumoasa!
Succes!
Hai sa traim ACUM!
foarte buna asta: “Incearca 2 min sa nu te gandesti la nimic?” Iti multumesc pentru mesaj
Dragă Romina, ai uitat să amintești și frica de a ieși din starea de confort călduț în care doar mintea noastră ne înghesuie. Cu alte cuvinte ne este frică de mai bine.
Dragă Otravă, sursa noastră de inspiratie, a mea și a Rominei, este cartea lui Eckhart Tolle, The Power of Now. Dacă te interesează, trimite-mi un mail.
povestea voastra seamna cu a noastra. Mesajul pe care ai vrut sa’l transmiti in acest post am avut impresia ca imi este adresat:)
Am sa incerc sa raspund. Atat de bine imi este alaturi de tine(el de fapt) incat imi vine sa ma ciupesc, ca te-am gasit, in sfarsit, cand nu mai credeam ca existi, desi te-am cautat atat.. Imi este atat de bine, incat simt sa spun la toata lumea ca te iubesc si ca sunt fericita.. Ne completam atat de frumos… imi dai incredere, ma simt protejata, ma simt implinita, ma simt femeie, ma simt frumoasa.. am invatat sa te ghicesc, sa fiu mai calda, sa am rabdare, sa las spatiu, si ne bucuram de culori si de tot ceea ce ni se intampla ….
Dar uneori, asa cum zici tu, de prea mut bine, asa dintr-o dat, fara vreun motiv ce ne-ar pune in pericol, mintea mea se duce la plimbare prin trecut, crezand ca poate erai mai implinit cu cineva din trecut, ca acum reconstitui crampeie, ca nu voi fi la inaltimea asteptarilor tale, nu ca mi-ai fi cerut ceva, poate si trecutul meu m-a facut sa nu mai am incredere de tot, ma consuma enorm aceste stari si stiu ca iti fac rau si si tie desi sunt constienta ca mintea mea ar trebui sa fie preocupata doar de noi doi, noi cei din prezentul care ne uneste atat de frumos….
Pe de alta parte, am inteles ca iubirile sunt diferite la varste diferite, si e o pierdere de timp sa compari, fiecare din noi ne schimbam in functie de cum evoluam si evoluam cu fiecare relatie, iar noi doi suntem impreuna acum datorita a ceea ce am adunat in noi si ne-a format … 🙂 Iarta-ma, stiu ca ai rabdare si intelegere, imi doresc ca fragilitatea sa dispara cu cat ne impletim din ce in ce mai strans pe drumul vietii …
superb mesajul. vreau sa il folosesc intr-un post. se poate?
da. se poate:)
Multumesc
Da. Se poate
E greu de construit pentru ca atunci cand construiesti ai un plan. Iti desenezi in gand o viata, tintesti catre ceva in viitor, esti atent la detalii. E ca atunci cand ornezi cu atentie un tort si te gandesti la fiecare mot de frisca pe care il pui, sa fie la locul lui, tocmai pentru a te bucura de roadele muncii tale.
Cand darami, o faci fara sa te gandesti. Se intampla din neatentie, din graba sau pur si simplu din ignoranta. Sau poate pentru ca fiind atat de sigur de ceea ce ai construit nu te mai gandesti la ce-ai putea pierde. Si… intr-o clipa scapi tortul din mana si ….. s-a dus.
Daca spunem prea mult si prea des “te iubesc”… sentimentul parca isi pierde valoarea, daca o spunem prea rar sau deloc e pentru ca nu-i stim valoarea. Nu ne bucuram de bucatica de ciocolata pe care o avem azi in mana pentru ca visezi la tortul de ciocolata din vitrina …vecinului.
Se intampla totul pentru ca sentimentele nu mai au valoare, societatea in care traim a facut tot posibilul sa devenim o haita de hiene pregatite sa devoreze tot ce apuca, inainte sa fie ucise de leu. Oamenii au capatat tupeul hienei, desi ar putea si ele munci pentru hrana lor in loc sa fure de la altii.
Nu mai stim ce vrem. Vrem sa fim iubiti si daca suntem iubiti de o persoana , parca am vrea sa fim iubiti si de a doua si de a treia. Vrem sa incercam lucruri care nu ni se potrivesc sau pe care nu le meritam dar o facem doar pentru ca asa face toata lumea! Ducem niste vieti bazate pe “portofolii”sau “palmares”, pierzand esenta fericirii. Daca nu-i buna omleta nu esti buna gospodina sau daca nu-ti aduce flori nu e BARBAT. Cum o dai … nu e bine.
Teoretic da, cu fiecare relatie esuata ar trebui sa evoluam, sa invatam, sa facem mai putine greseli, dar oare cati dintre noi fac asta?
Daramam pentru ca e mai usor decat sa reparam. De ce s-ar repara de exemplu o cladire de patrimoniu cand e mult mai usor sa astepti sa cada si sa construiesti una noua, cu materiale mai ieftine , cu tehnologii mai ieftine si mai moderne, o cladire care sa “straluceasca” si sa “ia ochii” celor care trec pe langa ea.
frumos comentariu. o sa il folosesc intr-un post. pot?
sigur 🙂
Exact cu asta ma confrunt acum. Am ce imi doresc in momentul asta, dar ma gandesc la scenarii apocaliptice, imi fac ganduri negre si in loc sa ma apropii de el, il indepartez..Incerc din puteri sa nu mai fac asta, pentru a nu regreta mai tarziu.
Mereu e mai usor sa darami decat sa construiesti cand ti-e frica, frica de ce ar putea sa scoata la iveala din adancul nostru propriile sentimente. Ne este frica de gandul ca putem pierde ceea ce avem, asa ca preferam sa gasim cat mai multe defecte, greseli, care sa ne ajute in autosugestia noastra, care sa ne faca sa credem ca putem sa aruncam la gunoi ceea ce am construit…
Buna ma numesc Stefan din R.M. am citit si eu citeva rinduri pe aici si am asa posibil problema posibil sa fie doar o etapa mai problematica de a mea . Cind vad o persoana si doresc so cuceresc vreau so fac cu tot dinadinsul insa duca ce obtin totul ce ini pun in plan incepe sa-mi displaca care sa fie motivul ? De ce se intimpla asa si nu sa intimplat la o persoana ci la mai multe … o explicatie ceva ?
Paranoia zace latenta intr-un coltisor al creierului nostru astepand moemntul “mai binelui”.
Aceeasi greseala am facut-o si eu,cand era totul bine,am inceput sa pun intrebari,sa cercetez,sa caut,sa imi fac ideei,ganduri,sa fac comparatie cu ce s-a intamplat in trecut,cu ce ziceau,ce faceau aia si ailalti……..in final nu am gasit nimic rau…Toate astea se intampla -in cazul meu- când ai prea multe dezamagiri, frica ca totul este prea bine,prea linistit,prea frumos,de frica sa nu pierzi aceste ,lucruri,momente, incepi sa faci prostioare care strica relatiaToate acestea nu au facut decat sa indeparteze persoana respectiva de mine,cu greu am reusit sa-l aduc inapoi.Nu am stiut sa traiesc clipa fara sa ma gândesc la absolut nimic si nimeni,fara sa mai fac comparatie.Acum am invatat,cand e bine,este bine pentru ca asa trebuie,traiesc clipa,prezentul.
Iuliana ma regasesc total in situatia ta …mi-ar placea citeva sfaturi din partea ta…imi lasi te rog fb tau ceva?
Eu am construit foarte ușor…viețile noastre s-au intersectat la momentul potrivit…cărămizile iubirii s-au așezat de la sine, una peste alta. Dar…pentru că există un dar, e mai greu de păstrat tot ce am. Așa cred eu. Întotdeauna apare gândul ăla de mai bine, ca în scenariul unui film…ce ar fi dacă… Mintea ne sabotează, facem reproșuri pentru nimicuri, în loc să ne bucurăm acum de ce simțim acum. Adevărul e că nu mai știm să fim fericiți…fericirea vine din noi, din lucrurile mărunte…un zâmbet, o îmbrățișare, să ne bem cafeaua privindu-ne, savurând aceea clipă de tăcere plină de iubirea care ne umple sufletele. Să păstrăm iubirea, luptăm mult până o găsim, să nu ne mai cramponăm de fericire, să o trăim acum și aici când există. Să nu ne mai îngrijoreze viitorul, încă nu a venit, trecutul a rămas în trecut, iar ce avem este doar momentul prezent!
Imi place foarte tare comentariul tau. Multumesc
Adevar graiesti! Chiar asa e. Cand e prea bine, de ce e atat de bine? Luam problema din toate unghiurile, o analizam,
Raspunsul prieteni e: vanare de vant!
Poate ca sunt mai simple. Suntem totusi destul de primitivi, cucerim (barbatii) si suntem cuceriti (mai ales femeile). Fiorul dat de momentele in care ne curtam este de neegalat. Dorinta de schimbare a partenerilor e una destul de primitiva fie ca ne place sau nu. Totusi invelite toate in ambalejele societatii moderne si a educatiei arata ca lucruri de neinteles.
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages