Cele mai tari filme cu sau despre criminali in serie
Written by Otrava, Posted in Film
Povestile intunecate mereu au fascinat pe cei care le privesc. De pe canapeaua camerei de zi parca pana si filmele cu infractori de orice fel sunt interesante. Intra bine 🙂 Mai ales in perioada asta in care stam mult in casa. Dupa ce am vazut pe Nexflix “Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile” am zis ca e momentul sa fac un articol despre filmele de gen. Asa ca postarea de astazi este despre baieti rai 🙂
Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile
1969. Ted (Zach Efron) este un tip foarte arătos, deștept, cu farmec și afectuos. Liz Kloepfer (Lily Collins), o mamă care-și crește sigură copiii, cedează șarmului acestuia. Pentru ea, Ted e bărbatul visurilor ei, așa că lasă deoparte toate precauțiile, și se îndrăgostește până peste cap de acest tânăr. Cei doi par cuplul ideal cu o viață ca-n filme, până într-o zi, când, parcă de nicăieri, totul se prăbușește, și viața lor perfectă se face țăndări. Ted e arestat și condamnat pentru o serie de crime din ce în ce mai violente. Grijile lui Liz se transformă rapid în paranoia, căci, pe măsură ce probele împotriva lui se adună, aceasta e forțată să recunoască faptul că acest om cu care își împărțise până de curând viața ar putea fi, de fapt, un criminal psihopat. Aceasta e povestea lui Ted Bundy, unul din cei mai notorii ucigași în serie ai tuturor timpurilor, privită prin ochii unei femei care l-a iubit și a crezut în el.
Der goldene Handschuh
Inspirat de un caz real și având la bază romanul cu același nume scris de Heinz Strunk, The Golden Glove / La mănușa de aur, fimul horror al lui Fatih Akin spune povestea lui Fritz «Fiete» Honka, un ucigaș în serie care ataca femeile din districtul felinarelor roșii din Hamburg, la începutul anilor 1970, atrăgându-le în apartamentul său din mansardă.
Monster
Regizoarea Patty Jenkins dezvăluie o poveste de dragoste înfiripată în ciuda ororilor și a patologicului care le caracterizează pe cele două protagoniste cu probleme de adaptare socială: Wuornos, o prostituată ratată, care își ucide majoritatea clienților, și Selby Wall (Christina Ricci), pe care părinții au trimis-o să locuiască la o mătușă din Florida pentru “a se vindeca de homosexualitate”. Cufundată într-o depresie cu tendințe sinucigașe, Aileen nimerește din întâmplare într-un bar, unde o întâlnește pe Selby, de care se îndrăgostește imediat. Pentru a putea păstra relația cu Selby, ea continuă să se prostitueze, ceea ce-i va alimenta furia ucigașă, din ce în ce mai puternică, pe care n-o mai pot astâmpăra decât omorurile care se țin lanț, în timp ce presa o numește prima femeie ucigaș în serie – un monstru.
Wolf Creek
Bazat pe fapte reale. Liz Hunter (Cassandra Magrath) si Kristy Earl (Kestie Morassi) sunt doua tinere britanice de peste 20 de ani, innebunite dupa drumetii. Acum se afla in Broome, in Vestul Australiei. Pregatindu-se pentru o calatorie cu masina, alaturi de un australian pe nume Ben Mitchell (Nathan Phillips), ele se bucura de o ultima petrecere inainte de drum. Prima zi este plictisitoare: monotonie, supraincalzire a masinii, cantece, conversatii “pentru a ne cunoastem mai bine” si orientari pe harta. Se opresc peste noapte intr-un orasel si Ben le povesteste fetelor despre niste mituri urbane legate de aparitia unor OZN-uri in zona. Kristy si Liz sunt sceptice, dar speriate. Ramanand fara benzina, drumetii se opresc la un popas pentru combustibil. Kristy ii spune lui Ben ca Liz il simpatizeaza. Ben aproape ca se ia la cearta cand femeile fac remarce obscene cu privire la niste camionagii. inaintand printr-un peisaj plin de caroserii arse si semne de circulatie cu urme de impuscaturi, ajung in parcul national “Wolf Creek”. Dupa-amiaza o petrec mancand si motaind, iar Liz si Ben se simt atrasi unul de celalalt.
American Psycho
Filmul este inspirat de romanul omonim al lui Bret Easton Ellis, poate cel mai controversat roman al anilor ’80 în Statele Unite. Acțiunile lui Bateman, personajul principal, au îngrozit cititorii și au stârnit criticii care au protestat împotriva tonului întunecat și a violenței nu doar gratuită (sic), dar și extrem de vizuală. Dar romanul a avut și apărătorii săi, unul dintre aceștia fiind Christopher Lehmann-Haupt de la “The New York Times”: “Nu mai trăim în vremurile în care o carte era o problemă de viață și de moarte. Astăzi, cele mai multe romane au rolul de a ne umple orele plictisitoare. Și, în fond, dincolo de Bateman, ar trebui să ne îngrozească alt adevăr. Trăim ca și el într-o lume amorală, în care hainele sunt mai valoroase decât pielea pe care sunt puse, obiectele sunt mai prețioase decât oasele trupului, iar sufletul a devenit un organ oarecare ce poate fi hăcuit cu toporișca.”
The Silence of the Lambs
O tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling este însărcinată cu investigarea unui caz criminalistic deosebit de dificil, „Buffalo Bill“ un ucigaș viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Victimele criminalului căutat sunt femei, de pe care el, din motive necunoscute, desprinde bucăți de piele. Deoarece în investigațiile ei, agenta nu face nici un progres, va recurge la o tactică neobișnuită. La rezolvarea cazului va căuta să folosească cunoștințele lui Hannibal Lecter, un criminal periculos care își devora victimele. Criminalul psihopat Hanibal, care este de profesie psihiatru, poate să se transpună în situația ucigașului urmărit și să prevadă acțiunile lui în viitor. Soarta face ca el să fie singurul care are indicii relevante referitoare la psihopatul aflat în libertate, supranumit Buffalo Bill pentru că obișnuiește să-și jupoaie victimele. Un târg pe muchie de cuțit se impune între fragila Jodie Foster, înterpretând o tânără și ambițioasa agentă FBI și monstrul obsedat, deși amândoi știu că nu pot avea încredere unul în celălalt.
Zodiac
Furia unui nebun care nu a fost niciodata prins; criminalul anonim care a ingrozit natiunea, Jack Spintecatorul in varianta americana. Si-a asumat in mod public 13 victime, apoi mai multe, cu doua duzine mai multe. Politia i-a atribuit cinci, sapte morti. Probabil nu va fi cunoscut niciodata adevaratul numar al victimelor. Un lucru este cert: acea numaratoare include si supravietuitorii. Bazata pe povestea adevarata a unui criminal in serie care a ingrozit regiunea San Francisco Bay si a luat in deradere autoritatile din patru jurisdictii decenii de-a randul cu cifrurile si scrisorile sale, “Zodiac” este un thriller realizat de David Fincher, directorul productiilor “Se7en” si “Fight Club”. Vanarea vanatorului devine o obsesie pentru patru barbati, o obsesie care ii va transforma in stafii ale propriilor identitati, vietile lor fiind construite si distruse de lantul fara capat al indiciilor oferite de criminal.
The Boston Strangler
Bazat pe fapte reale, filmul prezintă seria de crime comise în Boston, la începutul anilor 1960, de o persoană care își strangulează victimele. Orașul este terorizat de seria de crime, mai ales că autorul nu are un tipar stabilit, ucide numai femei, dar de vârste diferite și par alese la întâmplare. Polițiștii și procurorii nu au indicii despre criminal, iar când ancheta acestora ajunge în impas apelează la un expert în Drept, John Bottomly (Henry Fonda) pentru a-l prinde pe criminal.
From Hell
Primul personaj celebru al secolului XX, Jack Spintecătorul, rămâne cel mai enigmatic ucigaș în serie din întreaga istorie a omenirii. În toamna anului 1888, la Londra, Jack Spintecătorul a comis cinci crime abominabile în decurs de zece săptămâni, creând o atmosferă de uimire și teroare printre locuitorii orașului. El nu a fost prins niciodată. Jack Spintecătorul bântuie pe străzile londoneze și decimează prostituatele ieșite în căutare de clienți, în districtul Whitechapel. Inspectorul Fred Abberline de la Scotland Yard, împreună cu partenerul lui, Peter Godley, demarează o anchetă pentru a descoperi identitatea acestui criminal brutal. Consumul de opiu îi dă lui Abberline posibilitatea de a avea viziuni despre viitor, care îl ajută să-și rezolve cazurile. Va putea el oare s-o salveze pe Mary, cea care pare a fi următoarea victimă și de care între timp inspectorul se îndrăgostește?
The House That Jack Built
Odată cu primele crime pe care le-a comis în anii ’70 în America, Jack a făcut primul pas pentru a deveni un sofisticat criminal în serie. Dispunând de o inteligență cu mult peste medie, Jack este conștient de starea în care se află și anomaliile pe care aceasta le generează, însă preferă să-și discute problemele și frământările interioare doar cu Verge, căruia îi mărturisește că pentru el, fiecare crimă este o operă de artă în sine. Însă pe măsură ce intervenția poliției devine inevitabilă, Jack începe să își asume riscuri tot mai mari, în încercarea sa de a crea o operă de artă supremă.
Dahmer
Bazat pe povestea criminalului in serie Jeff Dahmer, filmul spune povestea incredibila a unui om care si-a transformat cele mai intunecate fantezii intr-o terifianta realitate.
Se7en
Un criminal în serie cu o minte sclipitoare începe un joc de-a șoarecele și pisica cu doi detectivi criminaliști. Cel mai vârstnic dintre ei urmează să iasă la pensie într-o săptămână, așa că vrea să-l prindă pe criminal cât mai repede cu putință. Celălalt este un tânăr energic, care privește cu un ușor dispreț resemnarea și plafonarea partenerului său. Acțiunea se petrece într-un oraș fără nume, înecat de ploaie și apăsat permanent de un cer plumburiu. Șirul crimelor continuă, ucigașul părând a pedepsi victimele pentru comiterea câte unuia dintre cele șapte păcate capitale. Singurul element luminos, care contrastează cu sumbra atmosferă a filmului e soția tânărului polițist, interpretată de Gwyneth Paltrow.
Summer of Sam
New York, anii `70. Cartierele marginase ale orasului, bantuite de mici traficanti de droguri, mafioti, prostituate, oameni fara capatai, cu o viata modesta, mizera, anonima sunt terorizate de un ucigas in serie. O isterie colectiva se declanseaza printre locuitori, care, mai duri decat politia, incearca sa dea de urma celui care le tulbura asa-zisa liniste.
Sa nu ratati nici The Deliberate Stranger, Le daim, To Catch a Killer, Green River Killer, In the Light of the Moon, Chicago Massacre: Richard Speck, My Friend Dahmer, The Frozen Ground, Citizen X, Mr. Brooks, Saw, The Texas Chain Saw Massacre, Scream sau chiar un pic de The Shining 🙂
1 Comment