maybe next lifetime…..
Written by Otrava, Posted in Diverse
“Dragostea e ca o naluca, care imi strica linistea sufleteasca….E ca o cursa pe un carusel, care odata se invarte prea repede, de-mi taie rasuflarea, ba abia se misca si imi simt inima oprindu-se in piept.
De ceva timp am realizat acest lucru si nu ma mai intristeaza ideea, ca sunt si poate voi ramane singura. O fi asta karma mea? Sa iubesti e foarte periculos, ar trebui sa puna o avertizare la inceputul fiecarui film, carti, melodii de dragoste … Yiruma e extrem de periculos in acest sens cu melodiile lui dulci, nostalgice, Chopin nu mai zic….ma termina sufleteste in 2 secunde! Si altele, si altele… sunetele evoca sentimente, sentimentele trezesc amintiri, amintirile dor…
Dar cum sa scoti din inima o persoana, pe care ai iubit-o, o iubesti, dar nu o poti avea niciodata?
E greu sa scapi de aceea naluca… pentru ca ramane intotdeauna intrebarea: dar daca? Poate ca? …si scenarii imposibile, dar care sunt de fapt foarte reale mi se perinda prin ochii mintii si imi vine sa dau timpul inapoi, ca intr-un frumos cantec romanesc.
Pe zi ce trece realizez tot mai clar, ca am trecut prin viata pana acum fara sa ma pot bucura de prezenta de zi cu zi a sufletului meu pereche.
M-am casatorit din dragoste, ca sa descopar de-a lungul anilor, ca traiesc cu un barbat care nu ma merita, care m-a facut sa sufar si pe care nu-l mai iubesc.
Am crescut 2 copii, mi-am ingropat ambii parinti si astazi constientizez, ca cea mai frumoasa si pura iubire de femeie din viata mea a fost pentru un pustan, care de-a lungul anilor a devenit un barbat inedit. A aparut langa mine in cele mai grele clipe, m-a sustinut moral, mi-a dat nadejde, mi-a fost prieten, frate, spovednic, dar niciodata iubit sau amant.
Desi as fi dorit-o atat de mult… dar nu as fi putut risca sa-l pierd din cauza unei aventuri de-o noapte. Vreau sa-l pastrez in inima asa, sa-mi amintesc mereu de acei ochi albastri ca cerul de vara, de acel zambet strengar bun de sarutat, de acele fire blonde care ii acopereau bratele si pe care as fi dorit sa le ating si sa le simt pe obraz si pe piele…
…ma cufund in monotonia zilelor si ma bucur de micile minuni ale vietii … asteptand cu groaza vestea, ca si-a gasit perechea si l-am pierdut pentru totdeauna, dar cum spune Frankie: thats life! Si ma impac cu ideea si ii multumesc, ca m-a ajutat sa ma redescopar si sa devin femeia puternica, care sunt astazi.:”
mesajul l-am primit pe e-mail de la o persoana care doreste sa isi pastreze anonimatul.
Nicio relatie nu trebuie perceputa ca si cum e pe viata, am invatat asta in timp. Asa ca … astfel de momente, din pacate, apar. Bravo ei ca acum este aceea femeie puternica despre care vorbeste 🙂
Daca nu o privesti ca pe o relatie pe viata, cu ce suflet te mai implici in acea relatie, cum iti mai faci planurile de viitor care iti impodobesc bradul fericii tale, cu ce nadejde te mai dedici acelui om, in ce masura te bucuri de fiecare clipa in care te face sa te simti iubit(a), …….. cum te mai gasesti pe tine insuti/insati ?
Ca oamenii sunt cei mai buni actori de pe scena vietii noastre o stim cu totii, dar pentru ce sa urcam pe scena lor si ne mimam propria noastra viata in loc sa stam in culise si sa incercam sa o traim pur si simplu, sa o simtim …. ?
Nimic nu e sigur , de aceea am ajuns si eu sa ma bucur de momentele de speranta mai mult decat de acele de fericire. Speranta vine din mine, din puterea mea si e cat se poate de reala, clipele de fericire, de cele mai multe ori ne sunt oferite din exterior, si vin din niste surse asupra carora nu putem avea control, de care de cele mai multe ori depindem, si cu toate astea, in momentul in care, EU, voi ajunge sa sa nu mai cred nici in relatia in care cu buna stiinta ma implic, atunci voi stii ca sufletul meu e mort si din mine nu a mai ramas nimic decat un bulgare de materie vie impins la vale de gravitatia vietii … si atat; pe dinauntru mort iar EU-ul dispare …. o prima planta omnivora …
Asta cu relatia pe viata, te invata majoritatea cartilor de psihologie cognitiva. Iar psihologul iti spune exact acest lucru – cand incepi o relatie, nu mai idealiza si nu te mai gandi ca vei imbatrani langa acea persoana.
Multi dintre noi pornesc intr-o relatie cu acest gand. La mine asa a fost… din pacate. Si-acum, cand ne-am despartit dupa 7 ani, eu abia imi revin (dupa 11 luni!), iar el s-a mutat deja cu cealalta, ca sa-i fie ei mai usor probabil.
Si mi-as fi dorit undeva in trecut sa nu il vad ca pe jumatatea vietii mele, sa nu-l iubesc atat de mult, sa nu fac toate compromisurile pe care le-am facut de dragul relatiei cu el, sa ma fi gandit mai mult la dezvoltarea mea personala.
Simt ca am pierdut totul, iar el s-a detasat atat de repede.
De asta suntem sfatuiti sa traim clipa, sa ne bucuram de ce avem, sa investim in noi si sa nu ne pierdem prietenii si pasiunile undeva pe drum, sa nu ne mai hranim cu proiectari ale viitorului langa o persoana.
Dan sunt de acord cu tine in tot ce ai scris, ma bucur ca exista astfel de barbati!
Uneori cel mai bun lucru care ni se poate intampla este sa nu se indeplineasca ceea ce ne dorim cel mai mult. Alteori nu avem curajul sa luptam pana in panzele albe pentru ceea ce ne dorim. Dar mai presus de toate este acel plan maret si un destin care vrea altceva de la noi decat ceea ce speram noi. Si atunci cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne lasam purtati precum papadia pe care am raspandit-o entuziasmati in toate colturile avand siguranta ca va ajunge acolo unde trebuie…
Da,din pacate (sau din fericire- depinde din ce unghi privesti)….se intampla si asa ceva. Ceea ce m-a intrigat si m-a facut sa stramb din nas la aceasta povestioara este : “Am crescut 2 copii […]cea mai frumoasa si pura iubire de femeie din viata mea a fost pentru un pustan, care de-a lungul anilor a devenit un barbat inedit.”
Sunt si eu mama si pot declara ca de departe cea mai “pura” iubire o am pentru puiul meu PUNCT. Restul….este exact asa cum a spus,foarte frumos de altfel, Anca.
Sa aveti o zi minunata si sa radiati in tot ceea ce faceti!
Exact acum ascult Yiruma – Time Forgets… Am in minte 100 de scenarii… de peste patru luni le tot am si nu scap de ele… ce sa fac? Nu stiu ce sa fac… As avea nevoie de prescriptia vietii mele… sa nu mai fiu in deruta… pe fuga si nelinistita… am obosit… si ma doare… ma doare teribil…
M-a socat aceasta coincidenta: sa ascult muzica aceasta, sa citesc randurile acestea care exprima starea mea… Sunt constienta, starea multor oameni… Am suferit, sufar si cred ca voi mai suferi… Dar tot ce imi doresc este sa imi gasesc si eu sufletul acesta pereche… Oare cat pot sa mai sufar? M-a intristat ce am citit mai sus mai mult decat ma asteptam… E un exemplu ca sunt si cazuri in care ‘nu se intampla’… Asta era cam ultima mea speranta… ca toti ne intalnim jumatatea… se pare ca nu este asa … si acum ma doare si mai tare…
E foarte dureros sa se sfarseasca desi tu nu vroiai acest lucru, sa trebuiasca sa accepti sfarsitul, sa nu ai idee de ce s-a ajuns la sfarsit cand tu te gandeai la viitor… si dupa ceva vreme sa vezi cum el/ea isi gaseste pe cineva si tu tot mai ai sperante… ‘poate …’.
Impresionant post… Sper ca intre timp “apele” s-au linistit…. Timpul vindeca …
Nu astepta ziua in care ai sa il pierzi de tot. Nu iti mai imagina ca poate fi doar o poveste de o noapte…poate aceasta poveste pe care tu o vezi scurta (din frica), va fi cea mai lunga din viata ta. Meriti sa fii fericita, dar pentru asta trebuie sa speri, dar sa si lupti. Din pacate ferecirea nu ti-o baga nimeni in sacul pe care il caram in spinare ca niste Sisifi, fericirea e cea mai scumpa si cea mai greu de obtinut. Fight for you, fight for it!
“Dar cum sa scoti din inima o persoana, pe care ai iubit-o, o iubesti, dar nu o poti avea niciodata?”
Nu o sa o scoti niciodata din inima…..o sa aiba un coltisor in inima ta mereu….o sa ti aminesti cu nostalgie si poate cu regret pe acea persoana…si nu fi trista ca nu o poti avea…daca ai fi avut-o poate alta persoana si ar fi pus intrebarea asta.
Ar trebui facut un club….. Cred ca suntem multi- multe care ne regasim aici, din pacate
Din cate inteleg articolul vorbeste despre dragostea unei femei pentru cel pe care il considera suflet pereche. Ce nu inteleg este cum a reusit sa se indragosteasca de altcineva si sa mearga pana la casatorie, daca il iubea pe cel pe care il numeste “pustan” si pe care il identifica ca suflet pereche? Sa zicem ca a fost o greseala si trecem peste. Problema e ca desi acum e constienta de greseala comisa, de faptul ca nu-si iubeste sotul, continua sa se complaca intr-o casnicie care probabil nu ar fi trebuit sa aiba loc niciodata, isi minte sotul si asteapta cu infrigurare ca barbatul pe care il considera suflet pereche sa se cupleze cu altcineva. Ea practic condamna trei persoane la nefericire: pe ea insasi prin faptul ca sta blocata intr-o relatie lipsita de iubire, desi are pe cineva in inima, pe sot pentru ca nu-i spune sincer ce simte si nu-i reda libertatea de a-si cauta fericirea in alta parte, si pe cel pe care il crede suflet pereche, pentru ca daca, intr-adevar sunt suflete pereche, nici el nu-si va gasi jumatatea decat in persoane ei; nu are nimeni sapte suflete pereche, oricat de mult ne-ar place sa credem acest lucru. Sufletul pereche e numai unul; poti sa ai zeci de relatii, de casatorii, dar numai o singura persoana este jumatatea menita sa te completeze. Poate par lipsita de delicatete in aceasta analiza, dar judec doar situatia pentru a intelege despre ce e vorba si in nici un caz persoana care se afla in aceasta situatie. Dimpotriva, articolul mi-a starnit simpatia pentru ca subiectul sufletelor pereche nu-mi este strain. Personal, dintotdeauana am simtit ca exista o persoana care imi este predestinata, pe care o s-o astept pana la un anumit moment din viata si pe care o s-o recunosc atunci cand o s-o intalnesc. Aveam sentimentul foarte real ca acea persoana are nevoie de mine si ca intr-un fel, greu de explicat, comunica cu mine, imi transmite franturi din starile ei, precum si destule informatii despre viata pe care o are. Nici nu auzisem atunci de notiunea de suflet pereche. Credeam ca sunt prostii, imaginatie de copil, crez intarit si reactia celor din jur care ma etichetau simplu “esti nebuna, nu te mai prosti, n-ai minte, numai tu puteai sa te gandesti la asa ceva, etc.” Am trecut peste judecata celor din jur si mi-am onorat acest adevar launtric, am ales si mi-am asumat o lunga perioada de singuratate pentru ca nu l-am recunoscut in persoana nimanui, doar l-am confundat o singura data, atunci cand mi-am ignorat intuitia ca sa fac ce parea logic la suprafata. Din aceste motive, imi este foarte greu sa inteleg, cum poate o persoana, care chiar si-a intalnit si recunoscut jumatatea, sa stea departe de ea sau s-o dispretuiasca avand alta relatie/casnicie?! Mi se pare batjocura si desconsideratie totala fata de un dar nepretuit. Deasemenea, nu inteleg teama de intimitate. Cum sa-l pierzi pentru o aventura de-o noapte?! In primul rand, intimitatea cu sufletul pereche nu poate fi considerata aventura, dimpotriva este singura legatura legitima din punct de vedere spiritual, lipsita de orice impuritate. Este stiut faptul ca de foarte multe ori, sufletele pereche se indragostesc la prima vedere si atractia fizica dintre ei este foarte puternica, irezistibila, este liantul care ii aduce impreuna si ii ajuta sa se descopere ulterior sub toate aspectele.
well…cum sta treaba cu sufletul pereche pe care il identifici si totuai nu ești cu el?!era ziua de naștere a celei ce crede ca e cea mai buna prietena a mea de 5ani, urma sa petrecem in club si stiam ca trebuie sa apara si un amic nou printre invitați. Inca de atunci simțeam ca el e desi nici nu il văzusem inca; ; evident a sosit. ..evident au sarit scântei evident am fost….parca si pulsul era același la noi.a fost i relatie la distanta, mi se citea fericirea pe chip.apoi prietena mea, avea o colega fosta prietena a lui care ghici ghicitoare. …nu ma placea..nu stiu ce si cum au indrugat…cert e ca oricât am . încercat sa vorbesc cu el nu mi-a zis ce l-a determinat sa ia decizia de a renunta la noi.am suferit. ..si inca sufar dupa 10…timp in care el s-a căsătorit , eu la fel…la urma urmei nu am sa mai iubesc asa deci trebuie sa ma multumesc cu o iubire cat mai apropiata de ….; ; deci cred cu tot sufletul ca el era..dar s-a căsătorit și nu cu mine…
simt ca nu ma potrivesc cu lumea asta…am incredere in fiecare om ce-l intalnesc,sufar dupa fiecare om ce trece prin viata mea,ceva nu e in regula. zici ca dupa nor vine soare, cel putin tot asa aud, dar la mine se incapataneaza sa fie doar intuneric.poate mi-am plictisit apropiatii cu dramele mele, dar nu pot fi o persoana falsa,asta sunt asta arat, si acum arat doar depresie stransa de-a lungul timpului,si doare,doare al dracului de tare,e durerea aia care nu te lasa sa dormi,sa mananci,sa stai intr-un loc sau sa stai prea mult doar intr-un singur loc.nu inteleg de ce un om spune anumite lucruri daca nu le simte,sau nu inteleg lasitatea de a nu spune verde-n fata cand totul este sfarsit…numai inteleg nimic
oriunde ne uitam, invatam in fiecare zi sa ne traim viata, ca si cum am primit cadou doar o singura zi. dar ajungem la un moment dat sa constientizam ca am avut multe zile, dar mereu le-am trait pentru altii, si nu am trait pentru noi. se spune ca egoistii sunt cei mai fericiti, iar daca simtim ca azi e ziua aceea in care poti fi egoist, eu zic carpe diem. fiecare meritam sa ne cautam fericirea, sufletul pereche si odata ce l-am gasit sa fim fericiti. nu strica sa incepem sa ne gandim mai mult la noi, la propria persoana, si mai putin la ceilalti. e momentul sa simti ca azi, tu esti centrul universului tau, doar tu. fa-ti curaj si fii egoista.
Lucurile se intampla atunci cand stii ce iti doresti, multumesti pentru ce ai in prezent si accepti ca puterea de schimbare in mai bine este in tine. Tot timpul avem de ales. Alegem daca vrem sa purtam crucea tristetii in spate sau daca vrem sa decolam spre liniste. Sufletele pereche nu exista. Din pacate sau din fericire. Dar asta e doar parerea mea. Exista in schimb oameni pe aceeasi lungime de unda cu noi, langa care ne simtim in largul nostru, “ca acasa”. Oameni care te ajuta sa cresti, care te sustin in planurile tale, care vad binele din tine si il scot la iveala. Dar daca ar exista un suflet pereche pentru fiecare, eu as vrea ca inainte sa il cunosc, sa ma cunosc pe mine insami.
Cel mai crunt e sa-ti dai sema ca ti-ai gasit sufletul pereche, dar ca doar tu l-ai gasit, nu si el pe tine. Ca alegerile tale pot schimba vietile altora, dar ca alegerile altora intotdeauna vor fi contra celor pe care ti le doresti tu din toata fiinta. Mi-am gasit sufletul vietii mele, dar intr-un timp nefavorabil noua. Imi pare rau ca l-am avut atat de aproape, insa niciodata pana acum nu am avut abilitatea sa-mi dau seama ca pe el il asteptam. Daca e ceva ce-ti aduce cea mai mare durere, asta e. Sa-ti dai seama ca ai ajuns in locul potrivit, ca l-ai gasit pe el, dar nu l-ai gasit la momentul potrivit. Ca pana sa ajungi tu la el, a investit in oameni, a plans pe umarul altcuiva, ca inaintea ta i-a spus alteia cuvinte de iubire, ca daca te alege pe tine acum, asta ar aduce suferinta atator persoane din jurul sau. Uneori nu putem sa fim egoisti si sa alegem doar pentru noi, pentru ca nu bine nostru e suprem, ci binele altora insumat. Poate intr-o zi isi va da seama ca zambetul niciunuia din jurul sau caruia i-a dorit binele, nu va egala cu iubirea pierduta si ca nimic nu ii va putea alina durerile sufletesti pricinuite de alegerile facute in favoarea altora. Iar dupa toate aceste alegeri, fara ca eu sa pot avea ceva de spus, imi ramane sa traiesc doar cu satisfactia ca l-am gasit, dar ca nu pot trai langa el. Alegerile altora inevitabil ne vor influenta drumul.
De ce trebuie sa asteptam o viata viitoare ca sa putem fi cu adevarat fericiti?
Nu e sentiment mai trist pe lumea asta decat sa realizezi ca ai intalnit persoana langa care ai putea sa iti petreci tot restul vietii fara sa regreti nicio secunda care se scurge, si cu toate astea nu va fi niciodata a ta pe deplin.
Din clipa aceea totul devine fara sens, si chiar daca o lume intreaga iti spune ca intr-o zi va aparea altcineva…nimic nu mai conteaza. Ce rost are sa astepti pe cineva care sa incerce sa umple un gol mult prea adanc? Ca sa ajungi sa regreti oricum peste ani si ani?
Stiti cum e…
Maybe it’s not about the happy ending, maybe it’s about the movie…
Dragelor,
am citit acest articol din intamplare… frumos scris, frumoasa prezentarea. Imediat am remarcat tendinta fiecareia de a se regasi in melodiile triste ale fel de fel de muzicanti. Ce va pot spune si daca analizati un pic la rece sunt urmatoarele:
– sunteti ceea ce ganditi
-primiti ceea ce ganditi
Este o vorba romaneasca: pestele de la cap se impute. (nu o luat ica pe o jignire pentru ca NU este). Mai pe scurt daca va ganditi ca voua NU aia NU ala Nu asa…. exact asa se va intampla … NU.
O sa va mai dau un citat : Esti ceea ce vrea p**** ta sa fii, Nu-ti daram io visele…. (din nou nu este o jignire este un mare adevar) ascuns sub o alta forma. Cu alte cuvinte NICIODATA sa nu uiti ceea ce vrei cu adevarat, imagineazati in fiecare zi ca-l ai , nu lasa pe altcineva sa-ti zica contrariul si-n ultimu rand bucarate si fii recunoscator pentru ceea ce deja ai. O sa vezi la un momendat ca o sal AI.
Va doresc o zi buna.
Offff.. fetelor, voi chiar credeti ca barbatii stau acum si se gandesc la sufletul pereche sau la “durerile sufletesti pricinuite de alegerile facute ” ….. cati barbati ati vazut voi asa? Ei sunt fericiti oricum, daca au mancare pe masa si o femeie in pat, nu le trebuie mai mult sa fie fericiti, va faceti singure rau…
Concentrati-va pe lucrurile care va aduc fericire, aveti grija de corpul, mintea si sufletul vostru, si veti atrage barbati care vor vrea sa fie cu voi si veti avea de unde alege..
Sau ramaneti in iluzia cu sufletul pereche..
Citesc si gandesc la “rece” o exprimare frumoasa, educata si studiata. Gandul “altcineva” (decat sotul) ca fiind acel “suflet pereche” porneste tocmai din faptul lipsei de comunicare intre parteneri, comunicare deschisa, sincera, fara temeri de reactie a a partenerului. Lipsei de cunoastere a propriilor nevoi si posibilitatea ca aceste nevoi sa fie implinite de catre partenerul ales in ansamblul lor. Ar fi ideal, nu-i asa ?!, ca partenerul ales sa le poate satisface in totalitate, insa asta este doar “idealism”. Asa cum nici noi nu ne cunoastem suficient incat sa avem o imagine corecta despre propriul EU inainte de a ne cunoaste partenerii. Credinta sau ideea ca tocmai acel “pustan” care te-a sustinut moral, dupa cum zici, este considerat ca fiind sufletul pereche porneste tocmai din neimplinirea visului ce l-ai perpetuat atata timp. Poate daca l-ai fi ales pe el la momentul initial, un ALT öm ar fi fost alaturi sa te sustina si ar fi perpetuat in tine ca altcineva este aceasta metafora pentru noi, “suflet pereche”. Personal, nu cred in existenta acestei metafore, doar in potrivire si afinitate, comunicare si intelegere in cat mai multe zone ale cotidianului. Ma indoiesc sa gasim “perfectiunea relationala” pentru ca ar fi un sfarsit.
Ne gasim, ne cercetam, ne cunoastem (superficial sau profund) dorim sa evoluam in cuplu sau parteneriat, insa daca directiile evolutive nu sunt identice sau cat mai apropiate, in domenii comune, nu exista un final comun, doar compromisuri, regrete, frustrari mocnite, impartasite in neant. Pacat ca nu avem uneori taria sa impartasim trairile cu cei direct implicati, iar lipsa de nehotarare iti apartine pe deplin. Cand vei stii ce iti doresti cu adevarat, actionezi. Asumarea scriptica este lipsita de valoare fara implicare practica.
E doar o viziune personala.
Toate cele bune. 🙂
Si ce se intampla cand realizezi ca jumatatea ta este din alta tara, ca sansele ca sa poti sa fii cu ea sunt minime si tu mai esti si implicata intr-o relatie de prea mult timp? Pentru ca exista distanta a miilor de kilometrii, exista lumea din jurul tau care te impiedica sa iti urmaresti dragostea pana in cele mai indeprtate coturi ale lumii, exista persoana aceea de langa tine pe care nu vrei o dezamagesti si nu vrei sa o faci sa sufere plecand de langa ea dupa ce ai invatat sa o respecti si sa tii la ea? Da, ma amagesc intr-o relatie din obisnuinta, cercul meu de prieteni se invarte in jurul lui, viata mea se invarte in jurul lui din obisnuinta. Am nevoie de un curaj imens sa pot sa ii dau drumul, iar eu sa imi urmez inima mii de kilometrii la sufletul pereche. Ar trebui sa plec sau sa raman? Sa sper ca poate inima mea se inseala?
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages