BLOGU LU' OTRAVĂ

Tuesday

19

April 2016

1

COMMENTS

Totul e bine cand se termina cu TINE

Written by , Posted in Film

Ada Condeescu, una dintre cele mai misto, mai talentate si mai de bun simt actrite de la noi, ne-a invitat la Gara de Nord. Sa ne arate cel mai nou film in care joaca. Si uite asa…impreuna cu Diana am fost la salonul cel mai cel al Garii de Nord si ne-am bucurat de ce a facut Catalin Mitulescu. Apropos…am primit cel mai frumos compliment de la Catalin…”te urmaresc pe Instagram…si imi place tare ca esti foarte generos” 🙂

Se spune despre Gara de Nord că a văzut mai multe săruturi sincere decât Oficiul Stării Civile. Tu câte filme ai văzut sau ai trăit până acum la Gara de Nord?

Publicul larg va avea ocazia să participe pe 23 aprilie, la Sala Radio, ora 20.00,  la premiera de gală a filmului în prezența întregii echipe.

Biletele pentru evenimentul de sâmbătă se pot procura în avans, de pe eventbook.ro

mitulescu2

„Dincolo de calea ferată” este o comedie romantică cu nuanțe nostalgice, încărcată de muzică levantină, suspans și umor.

„Există multă tensiune într-un cuplu când cei doi se revăd după un timp. Întâlnirea are o miză uriașă, mai ales dacă se iubesc”, spune Cătălin Mitulescu despre filmul său.

Sinopsis: Radu se întoarce din Italia după o absență de un an și își găsește soția total schimbată. Cei doi petrec o noapte în care încearcă să se regăsească. Distanța a creat neîncredere și confuzie între ei, însă Radu speră la posibilitatea unui nou început. Muzica răsună dincolo de calea ferată și toți prietenii petrec la o nuntă în cartier. Nicicând noaptea nu a fost mai lungă.

mitulescu

Dincolo de calea ferată regăsim un București viu, efervescent și uman, reconstruit de regizorul Cătălin Mitulescu dintr-o memorie pe care o aduce în timpul prezent. E o poveste relațională despre capacitatea unei femei de a reface țesătură familială destrămată, despre jocurile de putere dintre genuri și despre un moment simbolic în tranziția românească: emigrația masivă spre Vest, înspre o lume aparent mai bună, dar care o lasă în urmă, spre uitare, pe cea veche.

“Timpul a început să treacă tot mai repede, ni se scurge printre degete în ritm accelerat. Dar mai sunt unii oameni care țin cu dinții de acel timp vechi și familiar. Ei sunt întârziații, anacronicii, marginalii timpului. Cu filmul acesta îmi doresc să pun bazele unui Institut de Oprire a Timpului.” — Cătălin Mitulescu

Cariera de regizor a lui Cătălin Mitulescu a debutat cu selecția la Cannes a primelor două scurtmetraje, iar cel de-al treilea, „Trafic”, a fost laureat cu Palme d’Or în 2004. Debutul în lungmetraj, în 2006, a fost de asemenea un succes. Filmul „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” a avut premiera în secțiunea Un certain regard la Cannes, la fel și următorul său film, „Loverboy”.

afis 11.04

“Dincolo de calea ferată” poate fi urmărit în cinematografe din 22 aprilie.


1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.