Cand viata ta depinde de altii… iti dai seama cat esti de mic.
Written by Otrava, Posted in Diverse
Am un prieten care a avut un necaz. Copilul pe care sotia lui l-a adus pe lume a avut niste probleme dupa nastere. In fine..lucrurile acum sunt OK, piticul este bine si sanatos datorita unor medici care si-au facut treaba cum nu se poate mai bine. Medici..ingeri. Habar nu am cum sa le spunem.
Si omul povestea cum s-au purtat cu ala mic…cum a fost operat, tratat. Imi spunea cat de mic s-a simtit in lupta asta cu boala…Cu un teac de bani in buzunar…si degeaba. Esti simplu spectator la meciul vietii copilului tau…si nu ai ce face. Stai in tribuna si privesti. Ai loc la tribuna oficiala a celui mai greu meci din viata ta. Nu ca esti mic…esti nimeni…nimeni in drum…iti pui toate sperantele in oamenii aia. Si privesti. Te uiti si castigi…asta in cel mai bun caz. Bani, influenta…nimic din astea nu mai conteaza. Conteaza doar ca oamenii pe care ii creditezi cu toata incredere ta sa isi faca treaba asa cum trebuie.
Si da…exista oameni…medici in Romania care isi fac treaba…chiar daca sunt platiti cu salarii de nimic, chiar daca se lovesc de probleme, de neajunsuri. Stiu…a ajuns sa ma socheze normalitatea. A ajuns sa ma socheze cand un vanzator imi spune “Buna ziua. Ce doriti?”, am ajuns sa ma socheze cand imi zambesc oamenii pe strada, cand cineva imi spune “Multumesc”.
Am gasit pe Facebook urmatorul text…mi-a placut mult si am decis sa il impart cu voi.
“Am intrebat ieri o doamna in varsta ce ar schimba in viata ei daca ar putea sa o ia de la capat. Raspunsul ei a fost urmatorul: “n-as mai munci atat de mult, as avea mai multa grija de mine si m-as bucura mai mult de Viata”. Pierzandu-ne in aceasta lupta pentru “supravietuire” sau pentru a avea mai mult, uitam sa traim. Opriti-va putin si ganditi-va daca voi va bucurati catusi de putin de viata. Daca raspunsul e DA, bravo! Spor pe mai departe! Insa daca raspunsul e NU, poate ca a venit timpul sa schimbati ceva…”
Foto: www.siluk.ro
Partea de final m-a dus cu gândul la articolul ăsta: http://webcultura.ro/cele-mai-mari-cinci-regrete/
Boala si moartea nu te intreaba niciodata cati ani ai…am crezut ca lesin cand mi s-a confirmat de catre medici ca mama mea este intr-o faza avansata,fara scapare,a bolii crancene numite cancer…m-am simtit neputincioasa,inutila,indiferent de eforturile si lupta dusa in cei doi ani cat a mai trait,dupa diagnosticare..ce-am simtit numai mintea su sufletul meu stiu..muream si eu,cate un pic,in fiecare zi..nu am avut ce imputa medicilor care si-au dat intreaga silinta..sunt si ei niste ingeri dar cu o singura aripa,muritori ca restul..
Da , foarte adevarat……. boala si moartea nu tine cont de varsta , din pacate……
Dar Dumnezeu are grija de noi si la fiecare ne da probabil numai cat putem duce……si cel mai important , cred eu , este sa nu uitam sa multumim pentru orice ne Doamne Doamne….
CAMELIA T. iti doresc putere , crede-ma stiu prin ce treci , deoarece exact la fel am patit si eu de vreo patru luni si inca parca nu imi vine sa cred….. Dar asta e…. Optimismul mmei mele ma intareste in fiecare zi tot mai mult ……
Si cat de mic te simti cand, spectator la suferinta unui om drag, iti pui nadejdea in oameni care se dovesc “ai timpului” , nepasatori si reci la suferinta ta, care nu-si fac decat -sau de multe ori mult mai putin-datoria! Si ce mare e umilinta ta cand se trece cu privirea goala peste tine si/sau peste suferinta celui drag tie! Cam asta e tara unde traim..Prea putini sunt cei de care ai pomenit mai sus, oameni cu constiinta mai presus de bani! Imi pare rau, dar o lunga experienta ma face sa spun, independent de amaraciunea personala ca in proportie mai mult decat semnificativa-astia suntem:nepasatori cu suferinta celuilalt, egoisti si sclavi mai mult decat supusi marelui stapan al veacurilor:banul-sub orice fel de forma materiala a lui..
asa de bine ai spus Mariana Micu,m am regasit in descrierea ta.ma revolta si acum cand ma gandesc pa suferinta tatalui meu ,cat de mici si neputinciosi suntem.
Mare dreptate ai Mariana!Din pacate foarte multi isi fac meseria si cam ..atat.Din pacate nici meseria nu si au insusit o prea bine deci rezultatele sunt pe masura.Multi sunt plictisiti, blazati si total dezinteresati de pacientii care li se adreseaza cu atata speranta in suflet.Singurul lucru care i insufleste putin este BANUL.
In scoala inveti sa tratezi boala si afectiunea dupa criiterii sablonate de diagnostic.Mai tarziu cunosti omul,obiectul muncii tale si realizezi ca e un tot, un ansamblu de simtire pentru care nu te-a pregatit nimeni.
La inceput empatia lucreaza intens,suferi pentru fiecare poveste de viata spusa in fuga ,duci cu tine acasa ,in gand lacrimile apartinatorilor carora le-ai anuntat un deces si simti indignare cand ceva degenereaza in lupta pentru viata in care esti implicat….
Sunt vorbe aruncate,denigratoare asupra medicilor…dar ganditi-va fac tot ce pot…numai ca a trecut mult timp de cand au inceput sa simta altfel,intr-un fel care nu mai poate fi perceput de cei mai multi,mai ales de cei subiectivi.
Nimic nu se pierde…totul se transforma !!!
Tags
Arhiva
Recent Posts
Pages
Comments
Archives
Spam Blocked
Categories
Categories
Categories
Pages