Doar daca ne pasa de cel de langa… putem sa fim mai buni
Written by Otrava, Posted in Diverse
Am scris in 2012 un post care se numea “Investim tot ceea ce avem in fatada si uitam ca temelia e cea mai importanta la o constructie“. Azi am primit un mesaj care mi-a facut ziua mai buna.
“Ei da…din pacate indiferenta , nepasarea atat de caracteristica Romaniei ne infecteaza , nici nu observi cand te copleseste sentimentul de inutilitate, ca nu poti schimba nimic, ca totul nu are nici un rost , poti striga, nu te aude nimeni, te simti fantoma, simti ca nici nu mai traiesti, sau daca totusi, ti-ai creat o realitate absurda…Candva am pornit cu totii cu zambetul pe buze. Se zvonea ca o strada este mai frumoasa cand este cutreierata de un om inteligent, pentru ca este in stare sa se bucure de nimicuri pe care ceilalti nici nu le vad. Aceste “nimicuri” insa sunt tot acolo si ne astepata privirile avide ,trebuie doar sa ne curatam mintile care nu se preocupa doar de facturile pe care trebuie sa le platim.
E tot ceea ce mi-am propus in 2014:
1. Imi scot din minte tot gunoiul – si nu ar strica sa dispara si de pe strazi…ergo- nu mai raspandesc gunoi in jur, gunoi, care poate sa insemne pungi de Chio Chips sau mizerii spirituale.
2. Ma bucur ca am doua maini cu care pot lucra, o minte sanatoasa, ca nu am luat-o inca razna si nu ma consider victima.
3. Ma bucur si traiesc din plin fiecare clipa, “Pana la cea din urma” voi ajuta si voi cere ajutor. Un cuvant bun, un zambet nu costa bani, nici timp nici efort, le poti raspandi pe ruta ta zilnica.
Si inca odata: da, am observat oameni care au curajul sa zambeasca. Dar pentru acesta trebuie sa trecem pe strada cu fruntea ridicata, nu cu privirile fixand asfaltul. Si trebuie sa ne pese de celalalt.”
Multumesc Anna.
Photo: Luiza Potiens
Toti oamenii sunt buni in felul lor, dar compatibilitatea este esentiala in a forma un cuplu. compatibilitatea fizica la inceput, in saptamana oarba, apoi in timp conteaza evolutia fiecaruia in plan personal.
Avem 33 de ani de casnicie, 2 copii, 2 case si niciun vis comun.
Iubirea e un cuvant mare, pare enorma cand e imposibila si de fapt se dovedeste a fi mare dupa decenii de convietuire, dar cine stie adevarul? Doar cei doi.
Apreciem casniciile celorlalti dupa false aparente: cei mai multi nu isi divulga starea de fapt, exista un dominator si un dominat, totul pare perfect dar, de fapt, doar ei stiu…
Acolo unde casnicia este parteneriala, moderna, civilizata, acolo apar divergente de opinie dar si evolutia personala… Acolo e mai greu, dar mult mai frumos…
Si, da, acolo pot aparea divorturi, refacerea vietii fara prea multe victime… exceptand copiii. Ei vor fi vesnic victimele divortului, indiferent cati bani sau cati parinti vitregi ideali exista acolo.
Teorie? Nu. Imi place sa vorbesc despre mine pentru ca mereu vreau sa stiu despre ce vorbesc.
Norocul isi are si el importanta lui. Am avut noroc deoarece pentru mine era important sa ma marit din dragoste, deoarece el este un om frumos si destept, deci am copii de calitate, in fine, am avut noroc deoarece pana au plecat copiii de acasa am trait frumos.
Ne-am iubit, am putut spune la nunta de argint ca am o viata de vis. Eram un cuplu de vis.
Dar trebuia platit un pret, trebuia sa existe un echilibru, habar n-am… A venit pensionarea lui, prea devreme si nefiind pregatiti psihologic de nimeni, s-a trezit deodata inutil, fara functia care ii conferea putere si recunoastere, dominatia isi pierduse subiectii.
Prea mult timp, ce sa fac cu el? Prea multa libertate, ce sa fac cu ea? Prea multi bani, ei da, prea multi bani deoarece copiii aveau acum banii lor, ce sa fac cu ei? Si atunci ma razbun pe cea care ma iubeste.
Oamenii slabi se pierd usor: impotenta, jocurile de noroc si plecarea de acasa.
Adio iubire!
foarte adevarat
http://artincolours.blogspot.ro