BLOGU LU' OTRAVĂ

Pe Cami o cunosc de prin 2011…este o femeie cu foarte multa energie, o femeie care are o relatie extraordinara cu fiica ei, o femeie dedicata in tot ceea ce face, o femeie optimista, o femeie care pune extrem de mult suflet in toate lucrurile si nu in ultimul rand…o femeie care gateste senzational 🙂

De la Cami am invatat sa fiu mai bun, sa inteleg oamenii fix asa cum sunt ei, sa fiu mai tolerant si sa vad cum poti avea o relatie genial parinte-copil. Cami este o femeie care a citit biblioteci intregi de carti si si-a dorit extraordinar de tare sa isi faca un blog iar apoi sa scoata o carte. Visul lui Cami este acum realizat. Am acasa “Vina” ceea ce ma bucura extreme de tare. Va invit la lectura asta dupa ce o sa redau un pasaj din prima carte scoasa de Cami.

“Desi in felul ei incerca sa se poarte cat mai normal si sa fie cat mai puternica pentru fiul sau, Stellei nu ii reusea prea bine. In sufletul ei suiera vantul, iar in loc de inima avea cioburi mici si multe, pisate in mii de bucatele. Oricat de mult se straduia, nu reusea sa lipeasca nici bucatile mai mari. In ramanea sa suporte durerea fiecarei miscari, a fiecarei rasuciri. Aclo unde Dumnezeu sparsese, se ruga sa puna ceva in loc. Ar fi vrut sa-si acopere gaura din suflet cu ceva, dar de fiecare data cand credea ca a gasit peticul potrivit, gaura se muta in alta parte sau se latea si mai mult. Doar Dumnezeu putea sa puna ceva in loc, insa ea nu avea o relatie prea buna cu El in aceste vremuri. O lasase de izbeliste si nu-i dadea niciun semn atunci cand il implora sa o indrume. Nu-i raspundea la niciuna dintre intrebarile pe care i le punea si parea c-o uitase cu totul.

Cand ramanea singura, Stella privea intr-un gol pe care gandurile ei negre il umpleau instantaneu. Regreta amarnic faptul ca nu fusese langa fata ei in momentele alea nenorocite. Si-ar fi dorit sa stie ca nu a suferit, ca nu a durut-o, ca n-a inteles ce se intampla cu ea. Ar fi vrut sa poata da timpul inapoi sa sa-I fi aratat si mai multa iubire, sa-I fi dat deja ceea c ear fi urmat sa-I daruiasca pe parcursul vietii. Si-a fi dorit ca in timpul ei limitat pe aceasta lume sa fi indesat tot ce si-ar fi dorit sa faca impreuna si nu au mai apucat.” (“Vina” – Camelia Cavadia, pagina 264-265)

Cartea o gasiti AICI.

“Greu este sa fii bun”. Asa suna verdictul unui filozof presocratic la care ma incruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, dupa ce am invatat de la aceiasi intelepti ca „toti oamenii sunt rai”, dar ca „nu trebuie sa-i judeci”, nu ma mai grabesc cu incruntarea. Doar zambesc putin ofilit, in dulce resemnare.  Cu un astfel de zambet – trist, admirativ, ingaduitor si compatimitor totodata – trebuie intâmpinat (si fara indoiala iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar esuat lamentabil. Vinovat inocent si egofil culpabil. Si totusi inseninat, dureros de triumfator in final, dupa ce altruismul invinge mizantropia, iar daruirea de sine absolva vinovatia. in fond, ce ar fi vina fara ispasire?

Un roman despre povara fericirii (chiar asa!) si chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curata, armonia conjugala, farmecul divin al copilariei si nobila conditie de parinte.” Dan C. Mihailescu

Foto: Magdalena Lutek

"Dragoste" "Vina" Camelia Cavadia carte Dan C. Mihailescu Elefant.ro familie iubire parinte