“Mama mi-a spus un lucru foarte important : “‘mama, tu esti singurul om care iti poate oferi tot ceea ce iti doresti. Nu astepta sa pice din cer sau sa iti dea cineva pentru a te simti obligat sa dai ceva la schimb. Fa totul pe propria putere si fa-te mandra de tine.” Interviu cu Larisa Iordache
Written by Otrava, Posted in Diverse
Medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană. Adica cam tot ce poate sa isi doreasca un sportiv. Dar pe langa medalii sunt atatea momente prin care a trecut. Munca multa, momente in care a vrut sa se lase, apoi imnul Romaniei cantat dupa medaliile de aur. Exact ca in viata. Cu suisuri si coborasuri. Dar ea a ramas mereu aceeasi. Puternica si modesta, de bun simt, un sportiv care si-a vazut mereu de drumul lui. Am marea placere si onoare sa stau de vorba la “Romania mea” cu Larisa Iordache.
Fratele tau practica fotbal de performanță, mama a făcut handbal, iar tatal a facut fotbal. Ce se naste din familie de sportivi…sport face 🙂 Ti-a fost insuflata dragostea pentru sport de mica?
Categoric! Mama mea a vrut sa facem ceva cu viata noastra la propriu, atat eu cat si fratele meu. Nu sa stam in fata blocului sa “batem mingea” si sa treaca vremea fara sa facem ceva productiv in viata noastra.
Tata imi spunea mereu sa fiu modest si sa respect pe toata lumea pentru cade la fiecare om ai ce invata. Ce ai invatat cel mai de pret de la parintii tai?
Asa este! De la parintii mei am invatat ce inseamna iubirea adevarata indiferent daca sunt impreuna sau despartiti. De la tatal meu am invatat ce inseamna sa imi vad de treaba mea, sa fiu perseverenta si sa am rabdare (cu toate ca mai am de lucrat la acest punct), iar de la mama mea am invatat sa nu renunt niciodata, sa fiu bun cu fiecare om pe care-l intalnesc, sa ofer atentie si iubire si sa fiu decenta in tot ceea ce fac eu. Eu cred ca fiecare om care a intrat in viata mea m-a invatat cate ceva , chiar daca poate a fost o lectie mai dura … si nu pot alege una sa fie “cea mai important” !!!





Performanta starneste performanta. Cred ce generatii intregi de fetite s-a apucat de gimnastica datorita Nadiei Comaneci, Simonei Amanar, Ginei Gogean, Mariei Olaru sau datorita tie. La tine cum a fost? Iti placea de o gimnastia mult in copilarie?
La mine s-a intamplat invers! Am avut contact cu sala de gimnastica inainte. A fost “dragoste la prima vedere” , apoi mama mea mi-a adus de la o colega de munca de a ei tot ce puteam afla de Nadia Comoneci. Iar eu imi doream sa ajung la fel ca Nadia. Ulterior am aflat de toate fetele care ne-au adus rezultate remarcabile si m-au motivat.
“Am avut o copilărie grea din punct de vedere fizic, pentru că a trebuit să-mi antrenez foarte mult corpul.” Cum ai reusit sa treci peste asta si sa ajungi sa iti doresti sa stai cat mai mult in sala de sport si nu acasa in fata televizorului?
Eu nu cred ca am avut o copilarie grea, ci una complicata. Eu ma distram zilnic in sala. Iubeam si iubesc ceea ce fac. De aceea sunt si la 25 de ani in sala. Placerea pe care o am atunci cand sunt in sala si cum ma simt nu se poate compara cu nimic. Sunt in largul meu, sunt eu in sala de gimnastica , iar asta pentru mine conteaza enorm.
La 15 ani ai vrut sa te lasi de gimnastica. De ce ai ajuns in punctul asta si cum ai reusit sa treci peste acel moment?
Tin minte ca imi doream sa fiu o adolescenta normala. Incepusem sa am probleme de greutate, eram in plina dezvoltare asa cum trece orice om pana la urma. Si voiam sa mananc orice , oricand , la orice ora din zi sau noapte. Fara sa ma gandesc ca las anii in spate plini de munca si visul meu s-ar spulbera intr-o secunda. Apoi am vorbit cu parintii si mi au expus situatia si am ales sa raman la lot. Fara sa imi influenteze decizia nici macar o secunda.





Nu ti se pare ca nu prea ne mai sustinem unul pe altul, nu prea mai avem empatie pentru cel de langa. Stiu ca ai trait asta pe propria piele. Ai postat la un moment dat pe Facebook un mesaj în care mărturiseai că nu foarte multe persoane au crezut în revenirea ta. De ce crezi ca am ajuns in acest punct?
Asa este, din pacate!! Cred ca oamenii in general se uita la ceilalti cand dau o perioada grea in viata lor sau pur si simplu nu au motivatie de a face ceva impresionant pentru propria persoana in primul rand , iar apoi pentru ai vedea lumea ce lucru maret au facut ei.
Insa nu tine de lume aici. Ar trebuii sa inteleaga ca nu face x ceva mai special decat el. Ci munceste din greu pentru a ajunge sa devina cineva, sau sa aiba un lucru material poate pe care multi si-l doresc, insa omul acela munceste nu i se da de-gata!
Gimnastica a fost multa vreme specialitate romaneasca. Canta imnul Romaniei la fiecare Olimpiada. Intre timp mai esti tu, Dragulescu si inca cativa sportivi. Crezi ca nu ii mai intereseaza pe cei care ne guverneaza performanta in sport?
Si stii cum e?! Cand nu poti face un lucru mare, fa lucruri micute deosebite! Sincer , cred ca se doreste performanta intr-un timp scurt intr-o perioada grea , aproape “o gaura” pentru sport si nimeni nu spera, nu se zbate sau nu se implica 100% pentru a se ridica oricat de putin sportul.






Aud tot mai des “sunt bani in sportul romanesc dar nu ajung unde trebuie” Ai simtit pe propria piele treaba asta?
Pot spune ca am simtit! Insa nu imi doresc sa dezvolt subiectul pentru ca aceste lucruri , cred eu, ca trebuiesc discutate de cei ce sunt in masura .
Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericita?
Daaa! Cred ca au cel mai mare impact emotional lucrurile simple. Daca ajung dimineata la sala iar doamna Lulu (antrenoarea mea) imi aduce o bucata de placinta ma face sa zambesc.
Am vazut postarea inainte de finala de la Tokyo. Nu cred ca este ceva mai rau pentru un sportiv: sa te antrenezi 4 ani pentru Olimpiada si sa te accidentezi inainte finalei. Cum a fost pentru tine episodul ala?
Eu nu m-am antrenat 4 ani. Insa m-am calificat in ultima faza prinzand ultimul bilet catre Tokyo. A fost greu pentru ca stiu cat am muncit sa revin in top. In sine momentul a fost dezamagitor pentru mine, deoarece am sperat pana in ultima secunda. Dar asta este viata. Cazi, te ridici! Important este sa continui s ate tridici de fiecare data.
Stiu ca esti bucuresteanca. Ai un loc preferat in Bucuresti? Care este acela si care este motivul?
Acasa la mine. Este locul cel mai linistit.





Medaliata la Olimpiada, aur, argint, bronz la mondiale si europene, la cupe mondiale. Care a fost cel mai incarcat de emotie moment trait pana acum?
Momentul de la individual compus in anul 2014 cand am urcat pe podium pe locul al 2-lea luptand pentru medalia aia 100% . Parintii mei care erau in tribuna si erau mandri de mine. Cea mai frumosa medalie pentru mine.
Ai reactionat la postarea mea cu Romania. Cum suntem, cum am ajuns. De ce crezi ca suntem in acest punct? Ce ne lipseste? De ce ne-am inrait asa?
Cred ca lipsurile ne fac sa fim rai. Sa dam cu rautate in orice prindem si sa fim moracanosi mereu. Mai cred ca nu privim si dintr-un alt punct de vedere situatiile cu care ne intalnim in viata. In loc sa facem ceva productiv pentru noi, pentru propria persoana .. ne concentram pe ce are x sau y. Si ne intrebam “de ce el are , iar eu nu?” . Raspunsul este simplu. Pentru ca ne uitam in “ograda” altui om si ne terminam energia pe care o avem sa ii facem rau sau sa i punem “bete in roate” , in loc sa folosim energia aia pentru momentele din viata nostra. Sa fructificam fiecare secunda pe care o avem sa ajungem acolo unde ne dorim. Foarte multe persoane spun lucruri si despre mine , ca am , ca de ce am , cum am facut eu sa am si ei nu la varsta mea.
Ei bine, am muncit! Am muncit si nu am renuntat la mine. Mama mi-a spus un lucru foarte important : “‘mama, tu esti singurul om care iti poate oferi tot ceea ce iti doresti. Nu astepta sa pice din cer sau sa iti dea cineva pentru a te simti obligat sa dai ceva la schimb. Fa totul pe propria putere si fa-te mandra de tine.” .
Asta cred ca ar trebui sa faca toti oamenii. SA ISI VADA DE TREABA LOR FARA SA FACA RAU.
Ce nu te-a intrebat nimeni in niciun interviu si ai vrea ca lumea sa stie asta despre tine?
As vrea ca lumea sa nu ma mai catalogheze dupa “titluri” . Sa incerce sa ma cunoasca , sa vada ce fel de persoana sunt eu. Si sa uite ideea aceea in care eu “sunt” aroganta, pentru ca nu sunt. Eu iubesc oamenii si imi place sa vorbesc cu orice persoana ma intalnesc si imi place sa invat de la toata lumea.