BLOGU LU' OTRAVĂ

Tuesday

13

September 2016

2

COMMENTS

“Un film este o scriere in imagini.”

Written by , Posted in Film

Imi place sa incurajez lucrurile bune care se intampla. Fie ca este vorba despre sport, film, teatru, muzica. De data asta este vorba despre filme documentare si ma bucur ca exista acest festival  – Bucuresti Docuart Fest 2016.

În cele 3 secțiuni competiționale (principală, studențească și de documentar TV) au fost selectate 25 de titluri. Acestea vor fi aduse bucureștenilor în perioada 27 septembrie – 2 octombrie la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului – Studioul Horia Bernea, în cadrul celei de-a 5-a ediții a festivalului documentarului românesc.

“Știam că se fac multe documentare în România și, totuși, am fost surprinsă de numărul foarte mare de înscrieri. Am avut de unde alege și asta se reflectă și în alegerile finale – toate secțiunile au fost bine reprezentate, calitatea a crescut mai ales la secțiunile studențești și la producțiile de televiziune. Dacă în alți ani, cele mai multe documentare înscrise au fost observaționale, până în punctul în care m-am declarat sătulă, anul acesta am văzut multe rockumentare, documentare hibrid, anchetă și esee inclasabile. Avem confirmări și revelații. În tot cazul, cele 6 zile de proiecție ale festivalului vor certifica vitalitatea acestui gen până de curând pe nedrept neglijat pe aici”, spune Anca Grădinariu, critic de film și membru al comisiei de preselecție.   

Citeste si: TOP 10 DOCUMENTARE DE LA TIFF 2016

13645168_1103835609664067_2640046196439838582_n

Selecția oficială a fost întocmită din peste 70 de documentare înscrise în această  primăvară, fiind realizată de un juriu de preselecție format din criticii de film Mihai Fulger, Anca Grădinariu și Florin Barbu, cei care stau alături festivalului încă de la a II-a ediție.

“Mișcarea documentaristă românească devine o industrie în sine. Cele peste 70 de filme înscrise demonstrează vitalitatea și diversitatea subiectelor abordate atât de regizorii debutanți, cât și de cei consacrați. Documentarul a devenit din «ruda săracă a ficțiunii», un gen din ce în ce mai apreciat și mai popular”, spune Daniela Apostol, directorul festivalului.

“Un film este o scriere in imagini.” Jean Cocteau

Pe lângă aceste 25 de filme ce urmează să treacă printr-un nou proces de jurizare, Docuart Fest aduce 20 de proiecții în afara competiției, dezbateri, sesiuni de master class și activități care vor fi anunțate odată cu publicarea programului oficial al evenimentului ce cuprinde șase zile.

Intrarea în lumea documentarului este liberă.

Lista filmelor selectate de comisia de preselecție poate fi văzută aici.


2 Comments

Leave a Reply to Marta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.