BLOGU LU' OTRAVĂ

Tuesday

8

December 2020

0

COMMENTS

“Ca sa poti face ceea ce-ti doresti e nevoie de obsesie si capacitatea de a indura in prima faza ORICE! Sa te tarasti de foame, daca e nevoie, de oboseala… Sa nu te opresti. ” Interviu cu Mihai Bendeac

Written by , Posted in Carte, Teatru

Il stiu din 2002 – 2003 cand era student la teatru si proaspat angajat la Teatrul de Comedie. L-am vazut pentru prima data in rolul lui Vic Johnson – in “Bani din cer” – o comedie care s-a jucat ani de zile cu casa inchisa, apoi l-am vazut in “A douăsprezecea noapte” un spectacol care ii avea in rolurile principale pe Stefan Banica si pe Tudor Chirila, apoi Ubu inlantuit, Doi tineri din Verona, Leonce si Lena, Nunta lui Krecinski, Revizorul, Doi pe o banca si Doctor de femei – una dintre cele mai tari comedii care s-au jucat la noi. Este unul dintre cei mai seriosi actori, mereu devotati meseriei, cu o iubire pentru teatru enorma. Mi se pare genul de om dedicat meserie pe care o face pana la cer si inapoi…si imi place tare treaba asta. Pe langa teatru…a facut roluri foarte bune in doua dintre cele mai tari seriale TV de la noi: In puii mei si Mondenii, zilele astea lanseaza o carte impreuna cu mama sa si daca nu era pandemie probabil ca ne vedeam la Loft, Gaia sau Fratelli la un spritz. Doamnelor si domnilor…am onoarea si placerea ca la “Romania mea” sa stau de vorba cu Mihai Bendeac.

“Daca mergeam intr-o tabara, sau ceva de genul, eram cel mai bun daca se jucau scenete. Mergeam foarte mult la teatru. maica-mea mergea extrem de mult si eram singurul copil de trei ani de acolo.” Cum ai hranit in tine pasiunea asta pentru teatru?

Am mers foarte mult la teatru in copilarie. De 2-3 ori pe luna. Explic in carte inclusiv un moment aproape mistic vizavi de aceasta experienta. Intr-adevar, m-au dus foarte devreme. Prima oara nu au vrut sa-i lase cu mine in sala ca sa nu deranjez actorii. Mama s-a rugat de plasatoare, insa. Stateam smirna. Chiar daca erau spectacole pentru “oameni mari”. Revelatia am avut-o la 15 ani. Atunci am realizat ca asta e menirea mea. Pasiunea nu a avut nevoie de “hrana”. A fost si este ceva mistuitor. Pasiunea ma hraneste pe mine, nu eu pe ea… E singurul loc unde ma simt cu adevarat…eu.

Imi aduc aminte de tine. Era 2003-2004, 5 ianuarie, ziua Teatrului de Comedie. Plin de actori mari in hol…tu pe scari iti imitai colegii. Chirila in rolul lui Malvolio din “A douasprezecea noapte”, Beligan, Mihaita, Piersic senior. Toata lumea radea cu lacrimi. Iti amintesti acel moment? Ce a insemnat pentru tine sa ai un astfel de “public”?

Imi amintesc. Cred ca era, totusi, prin 2006. A fost o experienta superba, evident. Aveam mult curaj. Eram emotionat, ce-i drept, dar curajos. Daca tot ai deschis discutia, acolo era si tatal tau. Nenea Simi, cum ii spuneam noi. Poate ai uitat, dar eu nu: In primii mei ani la Teatrul de Comedie, am impartit aceeasi cabina cu dumnealui. Eram apropiati. Era foarte incantat ca a dat peste un pusti pasionat de istoria teatrului. Il storceam in permanenta de povesti, intamplari… Pentru mine personal, momentul in care Nenea Simi a plecat dintre noi a reprezentat o chestie care m-a marcat profund. Cu atat mai mult cu cat am descoperit ca se intampla ceva cu dumnealui in timp ce ne aflam impreuna pe scena, intr-o seara, la un spectacol. Chiar vreau sa-i multumesc acum, tardiv, pentru felul in care m-a tratat, pentru prietenia dumnealui.

Viata nu sta-n zile si nici in nopti. Sta in intalnirile cu oameni si in amintirile pe care ti le faci. Care sunt intalnirile remarcabile din viata ta?

Cred ca prima intalnire remarcabila a fost cea cu George Ivascu. Omul acesta (as fi scris cu majuscula chiar daca nu era inceput de fraza) m-a pregatit pentru admiterea la teatru fara sa accepte vreo remuneratie pentru “meditatii”. Ii sunt vesnic recunoscator. Cine mai face asa ceva? Apoi, intalnirea cu Gelu Colceag, profesorul meu din Institut. Un geniu pedagogic. Poate cel mai mare profesor de actorie din istoria acestei tari. Nu in ultimul rand, George Mihaita. M-a iubit din prima clipa si mi-a sarbatorit talentul, nebunia. Am fost primit in Teatrul de Comedie la 20 de ani. Incredibil de devreme. Au fost si alte intalniri importante. L-as mentiona si pe Dan Mihaescu, marele meu prieten. Fabuloasa fiinta…

“Sunt credincios, dar antireligios. Nu ma inchin. Am repulsie fata de biserica, dar, in acelasi timp, sunt extrem de religios.” Cum vine treaba asta?

Simplu: nu sunt ateu. Nu sunt nici agnostic. Cred cu fervoare in existenta unui Gand Initial care sta la baza tuturor energiilor si, in acelasi timp, am o repulsie pentru religie in integralitatea ei. Ma scarbeste. Inteleg ratiunea pentru care au inceput cele peste 6000 de religii existente dar nu vad niciun impact pozitiv al religiei in ultimele 2000 de ani. Ideea de religie si ideea de patriotism mi se par cele mai nocive concepte cu putinta. Nu ma refer la Romania. Planetar vorbind. caci, daca nu gandim planetar, ci doar local, sfarsitul umanitatii e mai aproape decat de inchipuim. Patriotismul si religia sunt principalele mijloace de manipulare cu care oamenii au fost efectiv folositi de secole. Noi ne raportam la Mihai Viteazu ca la un mare patriot, ca sa va dau un singur exemplu. In Evul Mediu nu exista patriotism. Niciun conducator din Evul Mediu nu era “Patriot”. Cei care conduceau lumea in Evul Mediu erau niste mari interlopi care voiau si mai mult pamant, si mai multa avere. Asta e opinia mea. Nu vad cum ar putea cineva sa aiba un “erou” preferat printre conducatorii din acele vremuri. Si in aceasta speta, nu ma refer doar la teritoriul romanesc. Tot global vorbind. 

Aud tot mai des oameni care se plang ca nu fac ceea ce isi doresc, ceea ce le place, ceea ce vor. Esti unul dintre oamenii care fac ce isi doresc, isi castiga existenta fix din ceea ce le face placere. Cum ajungi sa faci asta? Ce sfat poti da oamenilor care se gandesc cu groaza cand se dau jos din pat si trebuie sa ajunga la job?

E aproape clipa cand vor mai lucra doar cei care fac ce le place. Restul locurilor de munca vor fi inlocuite de roboti. E ceva evident, nu science-fiction. Nu cred ca o persoana care nu-si suporta locul de munca va fi intristat de aceasta veste. Iar in clipa in care se va intampla asta, fiecare va putea sa-si urmeze pasiunea. Cum arata viitorul? Uitati-va in hypermarketurile in care s-a implementat partial sistemul acesta in care poti sa-ti scanezi singur produsele, sa platesti si pleci. La cativa metri distanta se afla vanzatorii care-si privesc “concurenta”. Venitul minim garantat e o discutie din ce in ce mai prezenta. Si va deveni singura solutie. Revenind in prezent… Pai… Eu am intalnit multi oameni care au job-uri pe care altii le detesta si care isi gasesc fericirea in a face bine treaba respectiva, in a zambi celor cu care intra in contact. Altminteri, nu sunt un lifecoach sau cum naiba se numeste… Ca sa poti face ceea ce-ti doresti e nevoie de obsesie si capacitatea de a indura in prima faza ORICE! Sa te tarasti de foame, daca e nevoie, de oboseala… Sa nu te opresti. Sa muncesti, sa te documentezi ca un scelerat incontinuu. Altfel n-ai nicio scuza.

Intr-o lume in care suntem bombardati de informatie…paradoxal… simt ca suntem mai putin informati ca oricand. Nu crezi ca e asa? Care crezi ca este motivul?

In aceasta era tehnologica numai un dobitoc e mai putin informat ca oricand. Probabil te referi la cei care inghit pe nemestecate orice manipulare, orice conspiratie tampita. Atunci da. Suntem in secolul in care un cretin poate declansa o drama cu o postare in care el sustine ceva ce chiar crede. Prostul a capatat o putere uriasa din cauza internetului. In acelasi timp, insa, o persoana inteligenta poate avea in 10 minute informatiile pe care le aduna in doua luni de cotrobait prin fise bibliografice. 

“In depresie nu exista cuvantul ambitie.” Multi oameni se confrunta cu asta si foarte putini vorbesc despre asta. Cum ai trecut peste momentele astea?

Greu. E tot acolo. Si va fi mereu. Inveti sa traiesti cu ea. Fiecare persoana care sufera de asa ceva trebuie sa-si gaseasca singura calea. 

Exista ceva mai important decat cariera? Cat de tare iubesti ceea ce faci? Ca se vede asta de la o posta.

Din pacate, nu. Nu e nimic mai important decat cariera. Am incercat dar nu am reusit. Cred ca ti-am raspuns la ambele intrebari..

Cum e relatia cu fratele tau? Cum e sa ai un frate cu 17 ani mai mic? Ai avut si sentimentul de tata?

Faptul ca el s-a nascut cand aveam aproape 18 ani mi-a estompat si mai mult orice dara de sentiment ca mi-as dori vreun copil. Mi-a fost si comod. Am avut copil fara sa fiu nevoit sa imi suntesc din munca, din cariera. Andrei este fenomenal. E varianta reusita. Eu am fost schita.

Am citit un interviu in care parca am raspuns eu la o intrebare. Spuneai despre cat te distreaza inmormantare. Cu toate datinile. Ce iti vine in cap acum legat de treaba asta?

Imi vine in minte faptul ca nu as vrea sa fie vreun picior de preot in preajma la inmormantarea mea. Vreau sa fiu incinerat iar cenusa sa fie aruncata in Cimitirul Saracilor.

Ai avut o relatie speciala cu Dan Mihăescu. Ce a insemnat omul asta pentru tine si ce ai invatat de la el?

Sa ai un prieten cu 50 de ani mai in varsta e un miracol. Am invatat enorm. Imagineaza-ti ca, insetat fiind de istoria teatrului si divertismentului, aveam in dansul o enciclopedie. Am fost distrus cand l-am pierdut. Si ii sunt foarte recunoscator.

“Cred in bunatate, in mila fata de orice fiinta, in dreptate. Asta e religia mea.” Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericit?

Pe langa profesie? O noapte dezmat in club, o noapte pasionala, o cina luata singur in timp ce vad documentare sau “Adevaruri despre trecut” (emisiunea mea preferata”, o plimbare cu Happy, o dupa-amiaza de lancezeala pe canapeaua din livingul alor mei, cu mama si tata in preajma… 

Se tot vorbeste de o superficialitate de care majoritatea dintre noi dam dovada in unele momente. Din ce vine treaba asta? Sunt de vina vremurile pe care le traim. Lipsa de valori reale? De repere?

Avem valori si repere. Totul e sa le vedem. E ca discutia aia purtata de snobi si idioti si care incepe cu: “Nu mai avem actorii de altadata…”. Pai nu-i mai avem, ca au murit. Dar avem altii. Discutia asta e pornita mereu de unii care n-au mai calcat intr-un teatru de 20 de ani. Sau, poate, n-au fost niciodata si cunosc niste actori din emisiuni de varietati si filme (ca altceva oricum nu vedeau).

Ai un loc preferat in Bucuresti? Care este acela si care este motivul?

La mine acasa, pe bulevardul Unirii. Aici am vrut mereu sa locuiesc. Imi place orasul. Sunt bucurestean si iubesc felul in care incepe sa arate Bucurestiul in ultimii ani. 

“Privind in urma, pot spune ca am avut o viata bogata. Mi-a placut sa traiesc, sa exist. Am trecut prin toate starile prin care poate trece un om. Aproape ca le-am cautat, mi le-am creat.” Sunt vorbele lui Stefan Iordache. La tine cum a fost pana la 37 de ani?

Exact ca la Stefan Iordache.

Cum ti-a venit ideea cu “Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”?

Caietul studentesc in care mama si-a notat niste amintiri mi-a produs declicul. Ea este autorul moral al actiunii ulterioare.

Ce nu te-a intrebat nimeni in niciun interviu si ai vrea ca lumea sa stie asta despre tine?

Daca vor citi cartea, vor afla mai mult decat mi-as fi dorit. Si asta ma inspaimanta…


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.